ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolae Mare, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plății, sumă reprezentând daune morale.

În motivarea cererii, reclamanta arată, în esență, că solicită daunele morale în cuantumul precizat ca urmare a faptului că indemnizația lunară acordată de stat în baza legii speciale pentru deportarea în Câmpina Bărăganului, care a avut loc în ziua de 18 iunie 1951, nu este acoperitoare pentru suferința trăită în anii de deportare, astfel încât se impune acordarea acestei măsuri reparatorii pentru care există interesul moral, legitim și protejat juridic, iar dreptul la reparație morală este născut și actual, atâta timp cât nu a primit o reparație concretă și suficientă față de vătămările suferite. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1075 C. civ., ale Constituției României, ale Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ale O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, modificată și completată prin Legea nr. 173/2006, și ale Decretului - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Prin sentința civilă nr. 326 din 11 martie 2009, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că acestei instanțe îi revine competența materială de soluționare a cauzei având în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe faptul că nu există o reparație concretă și suficientă față de daunele suferite, în raport cu actele normative cu caracter special în materie, precum și faptul că acțiunea privește acte emise de autoritățile publice centrale, fiind astfel incidente normele de competență de la art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 302 din 15 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut, în esență, că litigiul este de natură civilă, întrucât reclamanta solicită plata unor despăgubiri civile și nu contestă vreun act administrativ ori refuzul de emitere a unui asemenea act. A mai reținut Curtea de apel că simpla invocare a reglementărilor cu caracter special (Legea nr. 30/1994, O.U.G.

nr. 214/1999 ori Decretul - Lege nr. 118/1990) nu este de natură a atrage competența instanței de contencios administrativ, în condițiile în care reclamanta nu a chemat în judecată Comisia de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 și, mai mult decât atât, este beneficiara Hotărârii nr. 2545 din 30 noiembrie 1990 emisă de Comisia de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, prin care i-au fost recunoscute drepturile reglementate de acest act normativ. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Învestită cu un conflict negativ de competență între o judecătorie și o curte de apel, potrivit art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului „la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plății, sumă reprezentând daune morale”. Prin obiectul său expres menționat, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum acesta este configurat de dispozițiile art. 52 din Constituție, republicată, și ale art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceasta întrucât reclamanta P.M. nu a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe vătămarea drepturilor sau intereselor sale legitime rezultând dintr-un act administrativ sau ca urmare a nesoluționării în termen ori a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) și i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, așa cum am arătat anterior, rezultă expres din cererea de chemare în judecată faptul că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru suferințele suferite ca urmare a deportării în Câmpina Bărăganului, precizând totodată faptul că indemnizația lunară acordată de stat în baza legii speciale nu este suficientă și acoperitoare. Astfel fiind, obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în despăgubiri de drept comun care, raportat la cuantumul sumei solicitate - 50.000 euro (aproximativ 200.000 lei , echivalentul a 2 miliarde lei) – atrage competența judecătoriei, ca instanță de drept comun, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, ca instanță de drept comun, cu plenitudine de jurisdicție, a cărei competență teritorială nu a fost contestată de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sânnicolae Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.