ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2010

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolae Mare, reclamanta P.M. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării

plății, sumă reprezentând daune morale.

În motivarea cererii,

reclamanta arată, în esență, că solicită daunele morale în cuantumul precizat

ca urmare a faptului că indemnizația lunară acordată de stat în baza legii

speciale pentru deportarea în Câmpina Bărăganului, care a avut loc în ziua de

18 iunie 1951, nu este acoperitoare pentru suferința trăită în anii de

deportare, astfel încât se impune acordarea acestei măsuri reparatorii pentru

care există interesul moral, legitim și protejat juridic, iar dreptul la

reparație morală este născut și actual, atâta timp cât nu a primit o reparație

concretă și suficientă față de vătămările suferite.

În drept, reclamanta

a invocat prevederile art. 1075 C. civ., ale Constituției României, ale Legii nr.

30/1994

privind ratificarea Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor

adiționale la această convenție, ale O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost

dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și

persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de

răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, modificată și

completată prin Legea nr. 173/2006, și ale Decretului - Lege nr. 118/1990 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate

în străinătate ori constituite în prizonieri.

Prin

sentința civilă nr. 326 din 11 martie 2009, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis

excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, reținând, în esență, că acestei instanțe îi revine

competența materială de soluționare a cauzei având în vedere că cererea de

chemare în judecată este întemeiată pe faptul că nu există o reparație concretă

și suficientă față de daunele suferite, în raport cu actele normative cu

caracter special în materie, precum și faptul că acțiunea privește acte emise

de autoritățile publice centrale, fiind astfel incidente normele de competență

de la art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Învestită

cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 302 din 15

octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță

din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Pentru a

pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut, în

esență, că litigiul este de natură civilă, întrucât reclamanta solicită plata

unor despăgubiri civile și nu contestă vreun act administrativ ori refuzul de

emitere a unui asemenea act.

A mai

reținut Curtea de apel că simpla invocare a reglementărilor cu caracter special

(Legea nr. 30/1994, O.U.G. nr. 214/1999 ori Decretul - Lege nr. 118/1990) nu

este de natură a atrage competența instanței de contencios administrativ, în

condițiile în care reclamanta nu a chemat în judecată Comisia de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 și, mai mult decât atât, este beneficiara

Hotărârii nr. 2545 din 30 noiembrie 1990 emisă de Comisia de aplicare a

Decretului - Lege nr. 118/1990, prin care i-au fost recunoscute drepturile

reglementate de acest act normativ.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării

regulatorului de competență.

Învestită cu un conflict

negativ de competență între o judecătorie și o curte de apel, potrivit art. 20 pct.

2, art. 21 și art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului „la plata

sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plății, sumă

reprezentând daune morale”.

Prin obiectul său expres

menționat, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual

al unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum acesta este configurat de

dispozițiile art. 52 din Constituție, republicată, și ale art. 1 alin. (1) și art.

8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta întrucât

reclamanta P.M. nu a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe vătămarea

drepturilor sau intereselor sale legitime rezultând dintr-un act administrativ sau

ca urmare a nesoluționării în termen ori a refuzului nejustificat de soluționare

a unei cereri, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin.

(1) lit. h) și i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, așa

cum am arătat anterior, rezultă expres din cererea de chemare în judecată

faptul că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale

pentru suferințele suferite ca urmare a deportării în Câmpina Bărăganului,

precizând totodată faptul că indemnizația lunară acordată de stat în baza legii

speciale nu este suficientă și acoperitoare.

Astfel fiind, obiectul

cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acțiuni în despăgubiri de

drept comun care, raportat la cuantumul sumei solicitate - 50.000 euro

(aproximativ 200.000 lei , echivalentul a 2 miliarde lei) – atrage competența

judecătoriei, ca instanță de drept comun, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

În consecință, în

temeiul art. 22 alin. (5)

C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei

Sânnicolau Mare, ca instanță de drept comun, cu plenitudine de jurisdicție, a cărei

competență teritorială nu a fost contestată de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Judecătoriei

Sânnicolae Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.