ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2005

Asupra recursului de față, constată :

Prin dispoziția nr. 1395 din 11 decembrie

2002 (art. 2) Primarul Municipiului Mediaș a respins cererea prin care petenții

D.T., D.S., M.B.J., V.K., E.Z., H.Z. și M.E. solicitau restituirea în natură a

terenului aferent construcțiilor înscrise în C.F. nr. 6728/II Mediaș, nr. top

200-201 /2/1/I, 200-201 /2/1 II, 200-201 /2/IV, situat administrativ în Mediaș,

(construcții care le-au fost restituite prin aceiași dispoziție în raport cu

cotele lor succesorale, art. 1), motivat de faptul că nu au cetățenia română

și, ca atare, nu pot dobândi în România terenuri în proprietate personală.

Prin aceiași dispoziție (art. 3 și art. 4)

a fost respinsă cererea prin care petenții solicitau restituirea în natură a

apartamentelor înscrise în C.F. nr. 6728/II Mediaș, nr. top 200-201 /2/I/III,

200-201 /2/V, nr. top 200-201 /2/1/VI și nr. top 200-201 /2/, situate la

aceiași adresă întrucât acestea au fost înstrăinate chiriașilor conform Legii

nr. 112/1995, cu mențiunea că formularea ofertelor de despăgubiri bănești

pentru aceste apartamente se va face după avizarea acestora de Administrația

Financiară.

Totodată

s-a stabilit ca accesul în apartamentele situate la etajul imobilului să se

facă prin P-ța F.

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie

2003 reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. au cerut anularea

dispoziției menționate, susținând că atâta timp cât imobilul situat în Mediaș,

județul Sibiu, le-a fost preluat fără titlu, fiind naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950, sunt îndreptățiți să li se restituie în natură întregul

imobil și, dat fiind că o parte din coproprietarii imobilului au calitatea de

cetățeni români, inclusiv terenul aferent.

Mai susțin reclamanții că accesul în

imobil, dată fiind configurația actuală a acestuia, nu se poate realiza prin

Piața F. astfel cum s-a stabilit prin dispoziția atacată.

Prin sentința civilă nr. 138 din 4 martie

2003 Tribunalul Sibiu a admis, în parte, contestația și a anulat art. 2 din

dispoziția atacată, în sensul că a obligat intimata Primăria Municipiului

Mediaș să emită dispoziție de restituire în natură în favoarea contestatorilor

și cu privire la terenul aferent imobilelor construcții înscrise în C.F. nr. 6728/II

Mediaș, nr.top 200-201 /2/1/I, 200-201 /2/1/II și 200-201 /2/1/IV.

Prin aceiași sentință au fost respinse

celelalte cereri formulate de reclamanți.

În motivarea sentinței s-a reținut că

potrivit dovezile depuse, E.M., D.T. și D.S. au dobândit cetățenia română și

cum, în raport de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cauza dedusă

judecății reclamanții solicită a se constata că și-au păstrat calitatea de

proprietari (și nu redobândirea unei asemenea calități) se impune obligarea

intimatei să restituie reclamanților și terenul aferent apartamentelor 1, 2 și 4.

Referitor la cererea reclamanților de a

le fi restituite în natură și apartamentele nr. 3, 5, 6, instanța a reținut că

Statul Român nu le mai deține în proprietate întrucât au fost înstrăinate în

favoarea chiriașilor fam. M., fam. A. și B.V., în condițiile Legii nr. 112/1995,

caz în care măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, conform

art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Cât privește critica referitoare la

greșita stabilire a accesului la apartamente prin P-ța F., prima instanță a reținut

că aceasta excede cadrului Legii nr. 10/2001 și nu poate face obiectul analizei

în acest cadru procesual.

Prin decizia civilă nr. 370/A din 17

iunie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. împotriva sentinței

menționate, pentru aceleași considerente de fapt și de drept reținute și de

prima instanță.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., H.Z. și M.E., invocând incidența

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs,

reclamanții arată că instanțele de fond au interpretat greșit dispozițiile art.

9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor

preluate abuziv se dispune restituirea în natură indiferent în posesia cui se

găsesc în prezent.

Totodată, reclamanții arată că deși

instanțele au reținut că au posibilitatea să își constituie calea de acces nu

au stabilit cine suportă c/val. cheltuielilor ocazionate cu amenajarea căii de

acces.

Analizând recursul, în raport de limitele

investirii, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În speță, este real că potrivit art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, dispoziție legală pe care reclamanții își

fundamentează recursul, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se

află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data

cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Prin excepție însă de la principiul

prevăzut de dispoziția legală menționată, potrivit art. 18 lit. d) din același

act normativ, nu se restituie în natură imobilele care au fost înstrăinate

foștilor chiriași, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe

trecute în proprietatea statului, pentru astfel de imobile foștii proprietari

urmând a primi măsuri reparatorii numai în echivalent.

Așa fiind, cum apartamentele nr. 2, 5, 6

din imobilul în litigiu au fost înstrăinate chiriașilor în baza unor contracte

de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, contracte nu au

fost desființate, în mod legal instanțele, în aplicarea legii au reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, dată fiind că natura

derogatorie de la dreptul comun a procedurii reglementată prin Legea nr. 10/2001,

act normativ care nu conține dispoziții care să reglementeze situația căilor de

acces la imobilele care cad sub incidența sa, altele decât cele din dreptul

comun, în mod just instanțele de fond au reținut că nu poate face obiectul

analizei în cadrul acestei proceduri cererile referitoare la stabilirea căilor

de acces în imobile ori suportarea cheltuielilor ocazionate cu amenajarea

acestora.

De altminteri, critica reclamantei

referitoare la cheltuielile ocazionate cu amenajarea unei căi de acces la

imobil excede cadrului juridic dedus judecății întrucât o asemenea cerere nu a

făcut obiectul judecății la fond.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTI9VE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

D.T., D.S., M.B.I., V.K., E.Z., M.E. și H.Z. împotriva deciziei civile nr. 370/A

din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

mai 2005.