ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 761/2009

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1205 din 28

ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a respins contestația formulată de

contestatorii B.G.J. și B.F., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Mediaș

prin primar, prin care au solicitat anularea dispoziției nr. 5 din 8 ianuarie

2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, prin notificarea nr. 102 din 30 noiembrie 2005, contestatorii au

solicitat, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, acordarea de

despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F. 2727 Mediaș, nr. top. 33, 34,

situat în Mediaș.

Notificarea a fost respinsă, ca

tardivă, prin dispoziția nr. 5 din 8 ianuarie 2007.

Susținerea contestatorilor că

notificarea nr. 102/2005 este o completare la notificarea nr. 1706/2001 a fost

considerată nefondată, întrucât această din urmă notificare vizează un alt

imobil, respectiv cel situat în Valea Buzdului – Moșia Binder Bulei.

S-a concluzionat, că, în mod corect,

a statuat intimatul că este vorba de o nouă notificare, pe care a respins-o ca

tardivă față de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, termenul de

formulare a acesteia expirând la data de 14 februarie 2002.

Prin decizia nr. 104/A din 29 mai

2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul declarat de

contestatorii B.G.J. și B.F., reținând, în esență, următoarele:

Prin Legea nr. 10/2001, lege cu

caracter special în materia revendicării imobilelor preluate abuziv de stat,

art. 21 și urm., a fost instituită o procedură administrativă obligatorie și

una judiciară facultativă, ce au ca scop principal restituirea în natură a

imobilelor ori acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către

persoanele juridice deținătoare, prin decizii sau dispoziții motivate.

Exercitarea acestui drept se face cu

respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, ce a fost prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, în interiorul căruia trebuia

trimisă notificarea, prin executor judecătoresc, către persoana juridică

deținătoare a imobilului, termen de decădere ce operează indiferent dacă

persoanei îndreptățite i se poate restitui imobilul în natură ori i se cuvin

măsuri reparatorii în echivalent.

Prin dispozițiile Legii nr. 247/2005

nu s-au adus modificări art. 21 din Legea nr. 10/2001, (art. 22 în actuala

reglementare) referitor la termenul de depunere a notificării.

În speță, este de necontestat că

notificarea nr. 102 din 30 noiembrie 2005 a fost formulată cu mult peste

termenul legal statuat de dispozițiile legale mai sus arătate, astfel că, în

mod corect, intimatul, prin dispoziția contestată, a respins, ca tardivă,

notificarea formulată de contestatori.

A fost apreciat, ca nefondat,

motivul de apel formulat de apelanții- contestatori în sensul că notificarea

nr. 102/2005 este de fapt o completare a notificării nr. 1706/2001, depusă în

termen legal, reținându-se că cele două notificări vizează imobile diferite,

respectiv cel situat în Valea Buzdului, M.B.M., solicitat prin notificarea nr.

102/2005 și cel situat în Mediaș, solicitat prin notificarea nr. 1706/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii B.G.J. și B.F. criticând-o pentru nelegalitate,

indicând ca temei legal al criticilor formulate pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

recurenții contestatori arată că instanța de apel a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, în sensul că prin notificarea nr. 1706 din 12

septembrie 2001 aceștia au solicitat restituirea averii tatălui lor decedat, B.G.B.

Înainte ca această notificare să fie soluționată, în conformitate cu

prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată, contestatorii au depus,

în completare, două cereri prin executor judecătoresc.

Examinând decizia civilă recurată,

în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele

considerente:

Deși nu arată expres, recurenții

contestatori susțin că au formulat notificarea nr. 102/2005, prin care au solicitat

restituirea imobilului situat în Valea Buzdului, M.B.M., cu respectarea

prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată, în completarea

notificării nr. 1706 din 12 septembrie 2001, prin care au solicitat restituirea

averii tatălui lor.

Notificarea nr. 102/2005,

soluționată de intimat prin dispoziția contestată, nu are caracterul unei

„cereri completatoare” în sensul arătat de recurenți-contestatori, respectiv că

au solicitat restituirea imobilului situat în Valea Buzdului, M.B.M. față de

faptul că prin notificarea nr. 1706 din 12 septembrie 2001 ar fi solicitat

„restituirea averii tatălui lor”, ceea ce ar implica restituirea în totalitate

a acesteia.

Dispozițiile art. 23 din Legea nr.

10/2001, republicată, invocate de recurenți, potrivit cărora „actele

doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de

asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu

construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire, decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data

soluționării notificării”, reglementează momentul până la care pot fi depuse

aceste acte doveditoare în faza procedurii administrative prevăzută și

reglementată de acest act normativ și deci nu sunt incidente în speță, față de

soluționarea litigiului atât în faza procedurii administrative, cât și

judiciare, pe excepția tardivității notificării nr. 102/2005, formulată de

recurenții contestatori.

Dispozițiilor din Legea nr. 10/2001

care reglementează termenul în care trebuie trimise notificările către

entitățile deținătoare de către persoanele îndreptățite prevăzute la art. 21 și

urm. în forma inițială, (art. 22 în forma republicată), nu li s-au adus

modificări prin Legea nr. 247/2005, astfel că termenul pentru formularea

notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001, așa cum a fost prorogat succesiv,

cu câte 3 luni, prin O.U.G. nr. 109 și nr. 145/2001, este de 1 an de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001-14

februarie 2002.

Susținerea recurenților contestatori

în sensul că notificarea nr. 102/2005 este „depusă în completare” notificării

nr. 1706/2001 este nefondată.

Astfel, prin notificarea nr. 1706/2001,

contestatorii au solicitat restituirea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului

situat în Mediaș, M.B.M., fila 9 dosar fond, și nu întreaga avere a autorului

B.G., așa cum susțin aceștia prin cererea de recurs, iar prin notificarea nr.

102 din 30 noiembrie 2005, contestatorii au solicitat restituirea imobilului

înscris în C.F. 2727 Mediaș nr. top. 33, 34, situat în Mediaș, fila 8 dosar

fond. Prin urmare, notificarea nr. 102/2005 formulată de recurenții

contestatori nu are caracterul „unei cereri completatoare”, față de solicitarea

formulată de contestatori prin notificarea nr. 1706/2001, deoarece prin cele

două notificări se solicită restituirea, în baza Legii nr. 10/2001, a două

imobile distincte, fiecare cerere având caracter de sine stătător.

Prin urmare, față de dispozițiile

art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, legal, prin sentința

apelată, păstrată prin decizia recurată, s-a respins contestația formulată de

contestatorii B.G.J. și B.F. împotriva dispoziției nr. 5 din 8 ianuarie 2007 emisă

de intimatul pârât, prin care s-a respins notificarea nr. 102 din 30 noiembrie

2005 formulată de contestatori, privind acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, sub forma de despăgubiri, pentru imobilul înscris în C.F. nr. 2727

Mediaș, nr. top. 33, 34, situat în Mediaș.

Față de considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de contestatorii B.G.J. și B.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorii

B.G.J. și B.F. împotriva deciziei nr. 104/A din 29 mai 2008 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.