ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1480/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 4 din 19 iunie

2001, emisă de S.C. C.C. SA Mediaș a fost respinsă cererea de restituire în

natură a imobilului situat în municipiul Mediaș, str. St. L. Roth, formulată de

petentele B.D.S. și H.D.I., motivându-se că bunul a fost transformat, astfel că

a devenit un imobil nou.

Petentele au formulat contestație

împotriva acestei decizii, iar prin sentința civilă nr. 251 din 23 mai 2002,

pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost admisă în parte contestația, a fost

anulată decizia atacată, a fost obligată intimata S.C. C.C. SA Mediaș să emită

o decizie prin care să le facă petenților ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului, au fost respinse celelalte cereri și a fost

obligată intimata la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de contestatoare

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

97/ A din 3 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Împotriva sus-menționatei decizii au

declarat recurs contestatoarele, susținând în esență că, sunt îndreptățite a le

fi restituit imobilul în natură, imobil de care au fost deposedate abuziv și

care cade sub incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001, că întrucât au fost

deposedate prin violență, nu sunt aplicabile prevederile Decretului nr.

218/1960 și nr. 712/1966, că nici statul, nici intimata nu au dobândit dreptul

de proprietate printr-un titlu valabil, că intimata nu este titulara dreptului

de proprietate printr-un act juridic de înstrăinare și nici nu poate invoca

buna sa credință.

Motivele de recurs formulate de

contestatoare au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și urmează a fi analizate numai în măsura în care nu depășesc limitele

soluției pronunțate de instanța de fond, confirmată de instanța de apel.

Contestatoarele au formulat

contestația invocând prevederile Legii nr. 10/2001 și au solicitat anularea

deciziei prin care intimata le-a respins cererea de restituire a imobilului în

natură.

În conformitate cu prevederile art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în

echivalent atunci când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un

imobil nou în raport de cel preluat, iar conform art. 46 din aceeași lege,

actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în

vigoare la data înstrăinării.

Or, intimata a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în temeiul Legii nr. 15/1990 și a fost parțial

privatizată.

Pe de altă parte, așa cum temeinic

au reținut instanțele, imobilului care la data preluării avea destinația de

hotel restaurant, i-au fost aduse transformări importante, prin care a devenit

un nou imobil, ocupat de intimată parțial.

În atare situație se constată că,

instanțele au făcut și o corectă aplicare a legii, atunci când au ajuns la

concluzia că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului,

contestatoarele fiind însă îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent.

Așa fiind, devine inutilă analizarea

celorlalte critici formulate de recurentă, care vizează aspecte ce depășesc

limitele soluției atacate.

În consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții B.D.S. și H.D.I. împotriva deciziei nr. 97/ A din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2004.