ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 114/A din 11 iunie

2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâta SNTGN T. SA Mediaș, împotriva sentinței civile nr. 191 din 3 martie 2009

a Tribunalului Sibiu, secția civilă, s-a dispus obligarea apelantei la 400 RON cheltuieli

de judecată către intimații M.C.Ș., M.O. și T.K. și 400 RON, cu același titlu, către

intervenienta S.D.H.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a avut în vedere următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul

Sibiu, secția civilă, la data de 26 iulie 2007, contestatorii M.M., M.C.Ș., M.O.

și T.K. au solicitat instanței prin sentința ce o va pronunța în contradictoriu

cu intimatul Municipiul Mediaș prin Primar, să se dispună anularea deciziei nr.

233 din 21 iunie 2007 emisă de SNTGN T. SA Mediaș și să fie obligat intimatul la

emiterea unei noi decizii prin care să se dispună, în principal, restituirea în

natură a imobilului revendicat, iar în subsidiar, obligarea la acordarea de despăgubiri

bănești, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, s-a învederat

că imobilul situat în Mediaș a aparținut antecesorului contestatorilor - F.E.O.,

iar în prezent se află în administrarea operativă a SNTGN T. SA, care a respins

în mod nejustificat cererea de restituire în natură, soluție motivată de împrejurarea

că pentru imobil s-a emis deja o dispoziție în favoarea unei alte persoane.

Ulterior, contestatorii au solicitat introducerea

în cauză a intimatei SNTGN T. SA, emitent al deciziei contestate.

La data de 02 februarie 2009, contestatorii

au cerut și obligarea Municipiului Mediaș la emiterea unei dispoziții privind restituirea

în natură a cotei de 80% din terenul în suprafață de 514 m.p. aferent imobilului

înscris în C.F. X/11 Mediaș nr. top. A/2/1, aflat în administrarea intimatei SNTGN

T. SA.

În drept, au fost invocate dispozițiile

Legii 10/2001, art. 112-114 C. proc. civ.

Intimata a chemat în judecată intervenienta

S.D.H. căreia i-au fost acordate despăgubiri prin decizia 50 din 22 februarie 2007

pe care a emis-o în favoarea acesteia.

Intervenienta, prin întâmpinare, a cerut

respingerea cererii prin care SNTGN T. SA a solicitatat chemarea sa în judecată

și obligarea SNTGN T. SA la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 191 din 03

martie 2009, Tribunalul Sibiu, secția civilă a admis în parte contestația formulată

de contestatorii M.M., M.C.Ș., M.O. și T.K. în contradictoriu cu SNTGN T. SA și,

în consecință, a anulat dispoziția nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de intimată și

s-a dispus obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții de restituire în

natură către contestatori a imobilului înscris în C.F. X/11 Mediaș nr. top A/2/1

(corp

I),

cu excepția adaosului construit în anul

1961 de către Municipiul Mediaș, condiționat de restituirea cotei aferente acestui

imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 dată de

Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 112/1998, actualizată cu indicele de inflație.

A fost obligată intimata la cheltuieli

de judecată de 4.130 RON către contestatori.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată

a intervenientei S.D.H. formulată de intimată care a fost obligată să plătească

intervenientei cheltuieli de judecată de 400 RON.

S-a respins contestația forrmulată în contradictoriu

cu intimatul Municipiul Mediaș prin Primar.

În considerentele sentinței, s-a reținut

că imobilul înscris inițial în C.F. Y Mediaș nr. top. A/2 a fost proprietatea lui

F.E.O. fiind trecut în proprietatea Statului Român prin încheierea de C.F. din 19

octombrie 1964 și transcris în C.F. X Mediaș nr. top. A/2. Prin hotărârea nr.

922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 112/1998 Sibiu, moștenitoarele

defunctului F.E.O., M.I. și T.K., au primit despăgubiri atât pentru acest imobil,

cât și pentru cel înscris în C.F. X/1 Mediaș top B, C în cuantum de 229.033.200

RON.

După apariția Legii nr. 10/2001, acestea

au formulat notificare prin care au cerut restituirea în natură sau măsuri reparatorii

pentru imobilul înscris în C.F. Y nr. top. A/2. Primăria Mediaș a trimis notificarea

spre competentă soluționare SNTGN T. SA, imobilul fiind în administrarea operativă

a acestei societăți. După depunerea notificării, petenta M.I. a decedat, iar contestatorii

M.M., M.C.Ș., M.O. sunt moștenitorii săi care au fost introduși în cauză.

Prin decizia nr. 233 din 21 iunie 2007,

intimata SNTGN T. SA a respins notificarea motivând că, pentru același imobil, a

emis decizia nr. 50 din 22 februarie 2007 prin care a acordat despăgubiri intervenientei

S.D.H.

Expertiza topografică efectuată în cauză

a stabilit că imobilul care a fost proprietatea lui F.E.O., este înscris în C.F.

X Mediaș nr. top. A/2/1 - corp 1 și se află în administrarea operativă a intimatei

SNTGN T. SA, constituind un corp de clădire de sine stătător. În anul 1961 fostul

Sfat Popular Mediaș a construit în prelungirea clădirii vechi, pe trei nivele, o

construcție care nu a fost intabulată în C.F. Expertul a menționat că imobilul cu

nr. top A/2 are ieșire la calea publică din str. G.E. peste imobilul vecin cu

nr. top. A/1.

Prima instanță a apreciat că intimata SNTGN

T. SA a confundat imobilele, cel pentru care a acordat despăgubiri intervenientei

cu cel pentru care s-a cerut restituirea în prezenta cauză, iar societatea este

singura deținătoare atât a terenului, cât și a construcțiilor și, prin urmare, unitate

deținătoare care trebuie să emită dispoziția de soluționarea a notificării. De aceea,

în. temeiul art. 1 și 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost admisă în parte

contestația față de SNTGN T. SA și respinsă față de Municipiul Mediaș, prin Primar,

acesta neavând calitatea de unitate deținătoare. Din același motiv, a fost respinsă

cererea formulată de pârâtă împotriva intervenientei S.D.H.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel intimata SNTGN T. SA, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii

contestației.

În expunerea motivelor de apel, intimata

a susținut că instanța nu a ținut cont de dovezile invocate de SNTGN T. SA de unde

a rezultat fără tăgadă că intimații au solicitat să le fie restituit imobilul de

sub nr. top A/1/2, pentru care societatea a mai fost notificată de S.D.H. și pentru

care Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 185A/2006, definitivă și irevocabilă,

a obligat-o la măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare

nominală folosite în procesul de privatizare. În consecință, în executarea hotărârii

judecătoreșeti, SNTGN T. SA a emis decizia nr. 50/2007.

Aceleași concluzii, în sensul că s-a solicitat

imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. Z/1/2 decurg și din dispoziția nr. 485/2006

a Primarului Municipiului Mediaș, care a dispus trimiterea notificării pentru imobilul

înscris în C.F. Z top A/1/2 către SNTGN T. SA pentru competentă soluționare. De

aceea, apelanta a soluționat notificarea prin prisma cererii contestatorilor, și

a corespondenței purtate cu aceștia. Și în procesul-verbal încheiat în 16 mai 2007,

reprezentantele părților au cerut restituirea în natură a imobilului înscris sub

nr. top A/1/2 și niciodată intimații nu au cerut imobilul înscris sub nr. top A/2/1,

astfel că este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria

culpă pentru a obține recunoașterea unui drept.

Intimata S.D.H. a depus întâmpinare, solicitând

respingerea apelului ca neîntemeiat și acordarea de cheltuieli de judecată în apel,

întrucât sentința atacată este legală în ce o privește.

Intimații M.C.Ș., M.O. și T.K. au depus

întâmpinare solicitând, la rândul lor, respingerea apelului declarat de pârâta SNTGN

T. și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, susținând că la simpla lecturare

a notificării se constată că au cerut imobilul înscris inițial sub nr. top. A/2,

din care a derivat nr. top. A/2/1, sub acesta fiind intabulată construcția în care

funcționează în prezent birourile apelantei.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că între

spațiul revendicat de intervenienta S.D.H. și cel solicitat spre restituire de intimații

contestatori nu există identitate.

Prin decizia civilă nr. civilă nr. 114A

din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SNTGN T. SA Mediaș.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că prin notificarea adresată de M.I. și T.K., prin executor judecătoresc,

pentru a fi comunicată Prefecturii Sibiu și Municipiului Mediaș, au fost solicitate

mai multe imobile printre care și cel înscris în CF Y sub nr. top. A/2 Mediaș; intimații-reclamanți

au fost anexat notificării procesul-verbal de preluare din anul 1970 și extras C.F.

in extenso.

Totodată, în cauză a mai fost depusă sentința

civilă nr. 423 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu, definitivă prin

decizia civilă 185/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-au dispus măsuri

reparatorii prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de

privatizare, intervenientei S.D.H. pentru imobilul înscris în C.F. Z Mediaș, sub

nr. top. A/1/2.

S-a constatat că din adresa comunicată

către SNTGN T. la data de 24 mai 2007, apărătorul contestatorilor a solicitat comunicarea

deciziei Consiliului de Administrație din 28 mai 2007 cu privire la imobilul înscris

în C.F. Z Mediaș nr. top. A/1/2 , imobil pentru care au fost purtate discuțiile

consemnate în procesul-verbal din 16 mai 2007.

Prin decizia nr. 233 din 21 iunie 2007,

SC T. SA a respins cererea a de restituire în natură a imobilului situat în Mediaș,

înscris în C.F. Z, nr. top A/1/2, deoarece pentru același imobil a fost emisă decizia

nr. 50 din 22 februarie 2007 în favoarea numitei S.D.H.

Instanța de apel a mai constatat că și

în hotărârea Consiliului Județean Sibiu de acordare a despăgubirilor în temeiul

Legii nr. 112/1995 s-a reținut corect imobilul ca fiind înscris în C.F. Y Mediaș,

nr. top A/2.

Așadar, faptul că apărătorul contestatorilor

a indicat greșit nr. cărții funciare în care este înscris imobilul nu este de natură

a învesti unitatea deținătoare cu soluționarea notificării pentru un alt imobil

decât cel menționat în notificarea inițială formulată de persoanele îndreptățite

la restituire. Aceeași este situația și pentru adresa de înaintare a notificării

de către Primărie spre competentă soluționare societății T., în care a fost greșit

indicat nr. cărții funciare pentru care s-a făcut notificare.

Concluzionând, instanța de apel a apreciat

că unitatea deținătoare trebuia să se pronunțe asupra imobilului indicat în notificare

de către persoanele îndreptățite, imobil pentru care s-au depus înscrisuri, indiferent

de nr. cărții funciare menționat în corespondența purtată cu apărătorul intimaților

sau în adresa de înaintare a notificării de către Primărie, fiind o simplă eroare

materială ce nu poate fi imputată contestatorilor.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat

că prima instanță în mod corect a reținut, pe baza expertizei efectuate în dosar,

că imobilul în litigiu, înscris sub nr. top A/2/1, poate fi restituit în natură,

iar unitatea deținătoare este SNTGN T. SA, urmând ca persoanele îndreptățite să

restituie suma primită cu titlu despăgubiri pentru imobil în baza Legii nr. 112/1995.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată efectuate de intimați, reclamanții

și intervenientă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs pârâta SNTGN T. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

recurenta a susținut că prin hotărârea recurată instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), critică încadrată în dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, acțiunea inițială a fost promovată

de M.M., M.Ș., M.O. și T.K. În cursul judecării apelului, M.M. a decedat, iar prin

încheierea de ședință din data de 21 mai 2009, instanța de apel a dispus citarea

intimaților M.Ș. și M.O. cu mențiunea „în nume propriu și ca moștenitori ai defunctului

M.M.”, fără a exista un certificat de moștenitor, o dovadă din care să rezulte că

au această calitate sau că sunt singurii moștenitori ai lui M.M.

că, interpretând greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Prin notificarea transmisă de contestatori

în baza Legii nr. 10/2001, aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilului

înscris în C.F. Z Mediaș nr. top. A/1/2, imobil al cărui proprietari nu erau. Instanța

de apel a preluat în totalitate considerentele primei instanțe care a anulat decizia

nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de recurentă, apreciind că SNTGN T. SA a făcut confuzie

între imobilul pentru care a acordat despăgubiri intervenientei S.D.H. și imobilul

care a fost proprietatea antecesorilor contestatorilor, iar pentru evitarea acestei

confuzii era necesară efectuarea unei expertize extrajudiciare; o atare soluție

contravine normelor incidente în cauză.

Conform H.G. nr. 250/2007 de aprobare a

normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 [art. 1 lit e)], sarcina probei

proprietății revine persoanei care pretinde dreptul.

Or, din actele puse de reclamanți, respectiv,

notificarea din data de 07 august 2001 transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată

la SNTGN T. sub nr. 178 din 27 aprilie 2007, din procesul-verbal din data de 16

mai 2007 semnat de reprezentanții ambelor părți, acte aflate dosarul cauzei, reiese

că aceștia solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Y Mediaș

nr. top. A/1/2, motiv pentru care recurenta reiterează susținerea potrivit căreia

decizia nr. 233/2007 de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului,

pe care a emis-o, este corectă.

Recurenta mai susține că la judecarea apelului,

instanța nu a ținut cont de dovezile pe care le-a invocat și din care rezultă fără

tăgadă faptul că intimații au solicitat să le fie restituit imobilul de sub nr.

top. A/1/2, imobil pentru care SNTGN T. a mai fost notificată de către intervenienta

S.D.H. și pentru care Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 185A/2006 (definitivă

și irevocabilă) a obligat societatea să emită o decizie prin care să-i ofere acesteia

măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite

în procesul de privatizare. SNTGN T. s-a conformat dispozițiilor instanței și a

emis decizia nr. 50/2007, iar în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

cu adresa nr. 3279 din 20 martie 2007 a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor decizia Curții de Apel Alba Iulia împreună cu dosarul constituit

în baza notificării.

Aceleași concluzii, respectiv faptul că

petenții au solicitat imobilul de sub nr. top. A/1/2, se desprind și din dispoziția

nr. 485/2006 a Primarului Municipiului Mediaș care, la art. 3 a dispus: „pentru

imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. A/1/2, deținut de către SNTGN T. SA, notificarea

se va transmite împreună cu dosarul aferent societății deținătoare, în vederea soluționării”.

Recurenta invocă și un argument de analogie

cu prevederile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. care prevede că părțile

au îndatorirea de a-și proba pretențiile și apărările, sens în care SNTGN T. a soluționat

cererea de restituire a imobilului prin prisma solicitărilor contestatorilor și

a corespondenței care a existat cu aceștia, respectiv adresele din 27 aprilie 2007,

din 24 mai 2007, precum și procesul-verbal din data de 16 mai 2007 prin care reprezentantul

părților a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Z nr. top.

A/1/2, așa cum rezultă din actele depuse la dosar în apărare de către SNTGN T

SA.

În plus, mai arată recurenta, Curtea de

Apel Alba Iulia a menținut ca temeinică și legală soluția pronunțată de Tribunalul

Sibiu și a dispus obligarea SNTGN T. la emiterea unei dispoziții de restituire în

natură a imobilului - construcții și teren identificat în C.F. X/11 Mediaș nr. top.

A/2/1, corp nr. 1, condiționat de rambursarea de către intimați a cotei aferente

acestui imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922/1998 a Comisiei Județene

de Aplicare a Legii nr. 112/1995 Sibiu, actualizată cu indicele de inflație, mai

puțin partea de clădire construită în anul 1961 de către Municipiul Mediaș.

Fiind o hotărâre condițională sau a cărei

executare depinde de îndeplinirea unei condiții de către o terță persoana, recurenta

consideră că decizia pronunțată este imposibil de executat, astfel că, în opinia

sa, se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi stabilite

cu exactitate obligațiile fiecărei părți, respectiv, de a se stabili care este valoarea

sumei pe care trebuie să o restituie intimații pentru ca ulterior, SNTGN T. să poată

emite decizia de restituire în natură a imobilului revendicat.

susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.

304 pct. 9 C. proc. civ.).

Conform art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995

cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în

care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii și numai

după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele

de inflație.

Însă, ca urmare a hotărâii atacate, recurenta

susține că se află în situația de a emite o decizie de restituire în natură sub

condiția ca persoanele îndreptățite să restituie suma primită cu titlu de despăgubiri

pentru acest imobil, fapt pe care nu poate să îl influențeze.

Mai mult prin sentința atacată s-a dispus

restituirea în natură a imobilului, mai puțin adaosul construit în anul 1961 de

către Municipiul Mediaș, adaos care nu este individualizat într-un nr. top. distinct,

construcția reprezentând un singur corp.

Intimata intervenientă S.D.H. a formulat

întâmpinare la motivele de recurs, reluând susținerile din etapele procesuale anterioare,

vizând în esență, confuzia pe care recurenta a făcut-o între cele două imobile,

cel pentru care a formulat ea însăși notificarea și cel ce a aparținut autorilor

intimaților-reclamanți.

Intimații-reclamanți au depus concluzii

scrise.

Înalta Curte, din oficiu, la termenul din

29 ianuarie 2010 a dispus verificări suplimentare în ce privește calitatea recurentei

de unitate deținătoare, sens în care i s-a pus în vedere acesteia să facă dovada

structurii acționariatului la momentul apariției Legii nr. 10/2001, având în vedere

dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege, în baza cărora s-a dispus obligarea sa

la restituirea în natură a imobilului.

Aceasta s-a conformat, prin depunerea înscrisurilor

la 16 aprilie 2010, ceea ce permite instanței confirmarea incidenței art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, statul fiind acționar majoritar la

data ce interesează în cauză.

Recursul formulat este nefondat, potrivit

celor ce succed.

susține că prima instanță a încălcat formele de procedură, invocând în acest sens

neregularități privind atragerea în proces a moștenitorilor reclamantului M.M.,

decedat pe parcursul soluționării procesului, la 29 aprilie 2009, (în absența unui

certificat de moștenitor) și nelegala citare a acestora.

Nulitatea de actelor de procedură este

guvernată de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. care dispun: „actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin acesta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se

poate înlătura decât prin anularea lor”, însă, art. 108 alin. (1) și (2) C.

proc. civ. face distincție între nulitățile de ordine publică și cele relative.

Astfel, nulitățile de ordine publică pot

fi invocate de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, pe când cele relative

(sau de ordine privată) se declară numai după cererea părții care are interes să

o invoce.

Or, lipsa de procedură cu privire la o

parte din proces este de natură a antrena doar vătămarea părții omise de la efectuarea

actului de procedură sau viciat citate, dat fiind faptul că prin această neregularitate

dreptul la apărare al acesteia este nesocotit, principala funcție sau garanție a

instituției citării.

Cum recurenta-pârâtă invocă pretinse vicii

de procedură cu reclamanții, Înalta Curte constată că aceasta nu are vocația de

a le susține, având în vedere dispozițiile art. 108 alin. (2) rap. la art. 105

alin. (2) C. proc. civ., astfel că se va înlătura ca nefondată critica formulată

pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

recurenta s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Această ipoteză de recurs presupune în

mod necesar premisa existenței actului dedus judecății, act juridic în accepțiunea

din dreptul substanțial, în ambele sale valențe - negotium (operațiunea juridică

sau manifestarea de voință producătoare de efecte juridice) și intrumentum (înscrisul

probator al actului juridic).

În dezvoltarea aceastei critici însă, recurenta

susține fie netemeinicia deciziei (invocând interpretarea coroborată a probelor

cauzei sau neanalizarea unor probe hotărâtoare, în opinia sa, în dezlegarea pricinii),

fie se raportează la notificarea formulată de reclamanți la momentul inițierii procedurii

în baza Legii nr. 10/2001.

Netemenicia deciziei recurate nu poate

constitui obiect de analiză în recurs, întrucât exercitarea acestei căi extraordinare

de atac se poate promova doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., acestea fiind circumscrise exclusiv unor critici de nelegalitate,

după abrogarea ipotezelor de la pct. 10 și 11 din art. 304.

Pe de altă parte, în contextul în care

obiectul cauzei de față îl constituie o contestație formulată în baza art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat

al unității notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată pentru soluționarea

notificării (acțiune posibilă în aplicarea efectelor deciziei nr. 20 din 19

martie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată

în recurs în interesul legii), dispoziția contestată emisă de recurentă reprezintă

actul juridic dedus judecății, iar nu însăși notificarea.

Drept urmare, Înalta Curte va analiza criticile

formulate în dezvoltarea acestui motiv în măsura în care acestea se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., unele dintre acestea fiind susceptibile

de această recalificare.

Astfel, recurenta susține că intimații

au indicat greșit fie numărul cărții funciare, fie nr. top. al imobiulului solicitat

de reclamanți a le fi restituit în natură (în raport de diferitele înscrisuri ale

cauzei - notificarea, dispoziția Primarului mun. Mediaș prin care notificarea i-a

fost transmisă spre competentă soluționare, adrese de corespondeneță provenind de

la părți, proces-verbal din 16 mai 2007 încheiat în prezența lor).

Actul declanșator al procedurii Legii nr.

10/2001 îl constituie notificarea prevăzută prin dispozițiile art. 22 ale legii.

Art. 22 alin. (2) din lege prevede că notificarea

trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare

a persoanei îndreptățite și a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată

a acestuia.

În ce privește identificarea imobilului,

Înalta Curte apreciază că indicarea adresei poștale reprezentată de stradă și număr

poștal sunt suficiente în sensul normei anterior citate, aceste două elemente fiind

apte ca, împreună, să individualizeze obiectul material al cererii pentru care se

solicită măsuri reparatorii în baza legii speciale. Pe de altă parte, indicarea

cărții funciare a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea ca și

a numerelor topografice, nu sunt decât indicii subsidiare, secundare, circumscrise

aceluiași scop al identificării acestuia, iar imputarea în sarcina părților a unor

vicii constând în erori materiale cu privire la aceste elemente de identificare,

țin de un formalism excesiv și nu li se poate recunoaște o asemenea valoare, care

ar fi de natură să afecteze însăși substanța dreptului - obținerea măsurilor reparatorii

prevăzute de lege.

În plus, recurenta susține în mod greșit,

întemeindu-se pe regula actor incumbit probtio, că nu îi revenea sarcina identificării

imobilului a cărui restituire s-a solicitat, susținerea fiind contrară prevederilor

art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 care prevăd:

„În toate cazurile, entitatea învestită

cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de

a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația

actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu se afecta căile

de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane.”

Or, prin extrasul de carte funciară reclamanții

au probat dreptul de proprietate al autorului lor, ceea ce acoperă exigențele înscrise

în Capitolul

I

pct. 1 lit. e) din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, aplicație particulară a dispozițiilor art. 1169 C. civ. referitoare la

sarcina probei, în timp ce identificarea exactă a imobilului pentru delimitarea

eventuală de alte imobile deținute de aceeași unitate deținătoare, cu consecința

identificării regimului juridic al măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent),

ține de analiza temeiniciei pretențiilor formulate pe calea notificării, ce cade

în sarcina entității învestite cu soluționarea ei.

Împrejurarea că imobilul solicitat de reclamanții

pricinii este diferit de cel pentru care recurenta a emis dispoziția nr. 50 din

22 februarie 2007 (pentru imobil înscris în C.F. Z, actuală C.F. T, nr. top. A/1/2)

în favoarea intervenientei S.D.H., Înalta Curte constată că reprezintă o chestiune

de fapt ce este deplin lămurită de instanțele de fond prin expertiza administrată

în cauză, imobilul ce a aparținut autorului reclamanților, fiind înscris inițial

în C.F. Y, iar în prezent, în C.F. U

II,

nr.

top. A/2/1.

Imobilul restituit reclamanților va fi

ulterior individualizat prin nr. top. nou, cerința privind formalitățile de publicitate

pentru opozabilitate față de terți, fiind ulterioare recunoașterii dreptului.

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate.

În raport de probele dosarului, corect

instanța de apel a confirmat soluția restituirii în natură, constatându-se incidența

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, după cum legal s-a reținut

și incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (1) cu referire la obligația

a restitui sumele încasate cu titlu de despăgubire în baza Legii nr. 112/1995, astfel

cum s-au stabilit prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Județene Sibiu

de Aplicare a Legii nr. 112/1995.

Se constată că reclamanții au recunoscut

încasarea sumelor stabilite cu acest titlu, potrivit susținerilor consemnate în

încheierea de ședință din 7 aprilie 2008 a primei instanțe, iar returnarea despăgubirilor

încasate (ce vor fi actualizate la data plății) reprezintă condiția suspensivă,

stabilită prin sentința primei instanțe, pentru ca reclamanții să obțină executarea

din partea recurentei a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, fie

benevol, fie prin executare silită, reprezentând, așadar, o chestiune ce ține de

executare.

În consecință, nu era necesară determinarea

cuantumului acestora în cursul prezentului proces, prin urmare, în momente intermediare,

altele decât cel care interesează stingerea acestei obligații a reclamanților (anume,

data restituirii efective), obligație confirmată în apel, ca și prin decizia de

față.

Totodată, restituirea acestor despăgubiri

este supusă regulilor prevăzute de art. 20.1 din H.G. nr. 250/2007, acestea urmând

a fi vărsate în contul deschis la Trezoreria Statului prin Ordinul Ministrului Finanțelor

Publice nr. 198/2003.

Având în vedere toate aceste considerente,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de SNTGN T. SA, împotriva deciziei civile nr. 114A/2009 a Curții de Apel AlbaIulia,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai

2010.