ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 114/A din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SNTGN T. SA Mediaș, împotriva sentinței civile nr. 191 din 3 martie 2009 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, s-a dispus obligarea apelantei la 400 RON cheltuieli de judecată către intimații M.C.Ș., M.O. și T.K. și 400 RON, cu același titlu, către intervenienta S.D.H. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția civilă, la data de 26 iulie 2007, contestatorii M.M., M.C.Ș., M.O. și T.K.

au solicitat instanței prin sentința ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul Municipiul Mediaș prin Primar, să se dispună anularea deciziei nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de SNTGN T. SA Mediaș și să fie obligat intimatul la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilului revendicat, iar în subsidiar, obligarea la acordarea de despăgubiri bănești, cu cheltuieli de judecată. În motivarea contestației, s-a învederat că imobilul situat în Mediaș a aparținut antecesorului contestatorilor - F.E.O., iar în prezent se află în administrarea operativă a SNTGN T. SA, care a respins în mod nejustificat cererea de restituire în natură, soluție motivată de împrejurarea că pentru imobil s-a emis deja o dispoziție în favoarea unei alte persoane.

Ulterior, contestatorii au solicitat introducerea în cauză a intimatei SNTGN T. SA, emitent al deciziei contestate. La data de 02 februarie 2009, contestatorii au cerut și obligarea Municipiului Mediaș la emiterea unei dispoziții privind restituirea în natură a cotei de 80% din terenul în suprafață de 514 m.p. aferent imobilului înscris în C.F. X/11 Mediaș nr. top. A/2/1, aflat în administrarea intimatei SNTGN T. SA. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001, art. 112-114 C. proc. civ. Intimata a chemat în judecată intervenienta S.D.H. căreia i-au fost acordate despăgubiri prin decizia 50 din 22 februarie 2007 pe care a emis-o în favoarea acesteia. Intervenienta, prin întâmpinare, a cerut respingerea cererii prin care SNTGN T. SA a solicitatat chemarea sa în judecată și obligarea SNTGN T. SA la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 191 din 03 martie 2009, Tribunalul Sibiu, secția civilă a admis în parte contestația formulată de contestatorii M.M., M.C.Ș., M.O. și T.K. în contradictoriu cu SNTGN T. SA și, în consecință, a anulat dispoziția nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de intimată și s-a dispus obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură către contestatori a imobilului înscris în C.F. X/11 Mediaș nr. top A/2/1 (corp I), cu excepția adaosului construit în anul 1961 de către Municipiul Mediaș, condiționat de restituirea cotei aferente acestui imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 dată de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 112/1998, actualizată cu indicele de inflație.

A fost obligată intimata la cheltuieli de judecată de 4.130 RON către contestatori. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a intervenientei S.D.H. formulată de intimată care a fost obligată să plătească intervenientei cheltuieli de judecată de 400 RON. S-a respins contestația forrmulată în contradictoriu cu intimatul Municipiul Mediaș prin Primar. În considerentele sentinței, s-a reținut că imobilul înscris inițial în C.F. Y Mediaș nr. top. A/2 a fost proprietatea lui F.E.O. fiind trecut în proprietatea Statului Român prin încheierea de C.F. din 19 octombrie 1964 și transcris în C.F. X Mediaș nr. top. A/2. Prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii 112/1998 Sibiu, moștenitoarele defunctului F.E.O., M.I.

și T.K., au primit despăgubiri atât pentru acest imobil, cât și pentru cel înscris în C.F. X/1 Mediaș top B, C în cuantum de 229.033.200 RON. După apariția Legii nr. 10/2001, acestea au formulat notificare prin care au cerut restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. Y nr. top. A/2. Primăria Mediaș a trimis notificarea spre competentă soluționare SNTGN T. SA, imobilul fiind în administrarea operativă a acestei societăți. După depunerea notificării, petenta M.I. a decedat, iar contestatorii M.M., M.C.Ș., M.O. sunt moștenitorii săi care au fost introduși în cauză. Prin decizia nr. 233 din 21 iunie 2007, intimata SNTGN T. SA a respins notificarea motivând că, pentru același imobil, a emis decizia nr. 50 din 22 februarie 2007 prin care a acordat despăgubiri intervenientei S.D.H.

Expertiza topografică efectuată în cauză a stabilit că imobilul care a fost proprietatea lui F.E.O., este înscris în C.F. X Mediaș nr. top. A/2/1 - corp 1 și se află în administrarea operativă a intimatei SNTGN T. SA, constituind un corp de clădire de sine stătător. În anul 1961 fostul Sfat Popular Mediaș a construit în prelungirea clădirii vechi, pe trei nivele, o construcție care nu a fost intabulată în C.F. Expertul a menționat că imobilul cu nr. top A/2 are ieșire la calea publică din str. G.E. peste imobilul vecin cu nr. top. A/1. Prima instanță a apreciat că intimata SNTGN T. SA a confundat imobilele, cel pentru care a acordat despăgubiri intervenientei cu cel pentru care s-a cerut restituirea în prezenta cauză, iar societatea este singura deținătoare atât a terenului, cât și a construcțiilor și, prin urmare, unitate deținătoare care trebuie să emită dispoziția de soluționarea a notificării.

De aceea, în. temeiul art. 1 și 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost admisă în parte contestația față de SNTGN T. SA și respinsă față de Municipiul Mediaș, prin Primar, acesta neavând calitatea de unitate deținătoare. Din același motiv, a fost respinsă cererea formulată de pârâtă împotriva intervenientei S.D.H. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimata SNTGN T. SA, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației. În expunerea motivelor de apel, intimata a susținut că instanța nu a ținut cont de dovezile invocate de SNTGN T. SA de unde a rezultat fără tăgadă că intimații au solicitat să le fie restituit imobilul de sub nr. top A/1/2, pentru care societatea a mai fost notificată de S.D.H.

și pentru care Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia nr. 185A/2006, definitivă și irevocabilă, a obligat-o la măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare. În consecință, în executarea hotărârii judecătoreșeti, SNTGN T. SA a emis decizia nr. 50/2007. Aceleași concluzii, în sensul că s-a solicitat imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. Z/1/2 decurg și din dispoziția nr. 485/2006 a Primarului Municipiului Mediaș, care a dispus trimiterea notificării pentru imobilul înscris în C.F. Z top A/1/2 către SNTGN T. SA pentru competentă soluționare. De aceea, apelanta a soluționat notificarea prin prisma cererii contestatorilor, și a corespondenței purtate cu aceștia.

Și în procesul-verbal încheiat în 16 mai 2007, reprezentantele părților au cerut restituirea în natură a imobilului înscris sub nr. top A/1/2 și niciodată intimații nu au cerut imobilul înscris sub nr. top A/2/1, astfel că este aplicabil principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține recunoașterea unui drept. Intimata S.D.H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și acordarea de cheltuieli de judecată în apel, întrucât sentința atacată este legală în ce o privește. Intimații M.C.Ș., M.O. și T.K. au depus întâmpinare solicitând, la rândul lor, respingerea apelului declarat de pârâta SNTGN T. și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, susținând că la simpla lecturare a notificării se constată că au cerut imobilul înscris inițial sub nr. top.

A/2, din care a derivat nr. top. A/2/1, sub acesta fiind intabulată construcția în care funcționează în prezent birourile apelantei. Pe de altă parte, s-a mai arătat că între spațiul revendicat de intervenienta S.D.H. și cel solicitat spre restituire de intimații contestatori nu există identitate. Prin decizia civilă nr. civilă nr. 114A din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SNTGN T. SA Mediaș. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin notificarea adresată de M.I. și T.K., prin executor judecătoresc, pentru a fi comunicată Prefecturii Sibiu și Municipiului Mediaș, au fost solicitate mai multe imobile printre care și cel înscris în CF Y sub nr. top.

A/2 Mediaș; intimații-reclamanți au fost anexat notificării procesul-verbal de preluare din anul 1970 și extras C.F. in extenso. Totodată, în cauză a mai fost depusă sentința civilă nr. 423 din 1 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu, definitivă prin decizia civilă 185/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-au dispus măsuri reparatorii prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, intervenientei S.D.H. pentru imobilul înscris în C.F. Z Mediaș, sub nr. top. A/1/2. S-a constatat că din adresa comunicată către SNTGN T. la data de 24 mai 2007, apărătorul contestatorilor a solicitat comunicarea deciziei Consiliului de Administrație din 28 mai 2007 cu privire la imobilul înscris în C.F.

Z Mediaș nr. top. A/1/2 , imobil pentru care au fost purtate discuțiile consemnate în procesul-verbal din 16 mai 2007. Prin decizia nr. 233 din 21 iunie 2007, SC T. SA a respins cererea a de restituire în natură a imobilului situat în Mediaș, înscris în C.F. Z, nr. top A/1/2, deoarece pentru același imobil a fost emisă decizia nr. 50 din 22 februarie 2007 în favoarea numitei S.D.H. Instanța de apel a mai constatat că și în hotărârea Consiliului Județean Sibiu de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 112/1995 s-a reținut corect imobilul ca fiind înscris în C.F. Y Mediaș, nr. top A/2. Așadar, faptul că apărătorul contestatorilor a indicat greșit nr. cărții funciare în care este înscris imobilul nu este de natură a învesti unitatea deținătoare cu soluționarea notificării pentru un alt imobil decât cel menționat în notificarea inițială formulată de persoanele îndreptățite la restituire.

Aceeași este situația și pentru adresa de înaintare a notificării de către Primărie spre competentă soluționare societății T., în care a fost greșit indicat nr. cărții funciare pentru care s-a făcut notificare. Concluzionând, instanța de apel a apreciat că unitatea deținătoare trebuia să se pronunțe asupra imobilului indicat în notificare de către persoanele îndreptățite, imobil pentru care s-au depus înscrisuri, indiferent de nr. cărții funciare menționat în corespondența purtată cu apărătorul intimaților sau în adresa de înaintare a notificării de către Primărie, fiind o simplă eroare materială ce nu poate fi imputată contestatorilor.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut, pe baza expertizei efectuate în dosar, că imobilul în litigiu, înscris sub nr. top A/2/1, poate fi restituit în natură, iar unitatea deținătoare este SNTGN T. SA, urmând ca persoanele îndreptățite să restituie suma primită cu titlu despăgubiri pentru imobil în baza Legii nr. 112/1995. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată efectuate de intimați, reclamanții și intervenientă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SNTGN T. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că prin hotărârea recurată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), critică încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel, acțiunea inițială a fost promovată de M.M., M.Ș., M.O. și T.K. În cursul judecării apelului, M.M. a decedat, iar prin încheierea de ședință din data de 21 mai 2009, instanța de apel a dispus citarea intimaților M.Ș. și M.O. cu mențiunea „în nume propriu și ca moștenitori ai defunctului M.M.”, fără a exista un certificat de moștenitor, o dovadă din care să rezulte că au această calitate sau că sunt singurii moștenitori ai lui M.M. 2. Într-o a doua critică, recurenta a susținut că, interpretând greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). Prin notificarea transmisă de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Z Mediaș nr. top. A/1/2, imobil al cărui proprietari nu erau. Instanța de apel a preluat în totalitate considerentele primei instanțe care a anulat decizia nr. 233 din 21 iunie 2007 emisă de recurentă, apreciind că SNTGN T. SA a făcut confuzie între imobilul pentru care a acordat despăgubiri intervenientei S.D.H. și imobilul care a fost proprietatea antecesorilor contestatorilor, iar pentru evitarea acestei confuzii era necesară efectuarea unei expertize extrajudiciare; o atare soluție contravine normelor incidente în cauză. Conform H.G. nr. 250/2007 de aprobare a normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 [art. 1 lit e)], sarcina probei proprietății revine persoanei care pretinde dreptul.

Or, din actele puse de reclamanți, respectiv, notificarea din data de 07 august 2001 transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la SNTGN T. sub nr. 178 din 27 aprilie 2007, din procesul-verbal din data de 16 mai 2007 semnat de reprezentanții ambelor părți, acte aflate dosarul cauzei, reiese că aceștia solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Y Mediaș nr. top. A/1/2, motiv pentru care recurenta reiterează susținerea potrivit căreia decizia nr. 233/2007 de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, pe care a emis-o, este corectă. Recurenta mai susține că la judecarea apelului, instanța nu a ținut cont de dovezile pe care le-a invocat și din care rezultă fără tăgadă faptul că intimații au solicitat să le fie restituit imobilul de sub nr. top.

A/1/2, imobil pentru care SNTGN T. a mai fost notificată de către intervenienta S.D.H. și pentru care Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 185A/2006 (definitivă și irevocabilă) a obligat societatea să emită o decizie prin care să-i ofere acesteia măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare. SNTGN T. s-a conformat dispozițiilor instanței și a emis decizia nr. 50/2007, iar în temeiul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu adresa nr. 3279 din 20 martie 2007 a înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia Curții de Apel Alba Iulia împreună cu dosarul constituit în baza notificării. Aceleași concluzii, respectiv faptul că petenții au solicitat imobilul de sub nr. top.

A/1/2, se desprind și din dispoziția nr. 485/2006 a Primarului Municipiului Mediaș care, la art. 3 a dispus: „pentru imobilul înscris în C.F. Z sub nr. top. A/1/2, deținut de către SNTGN T. SA, notificarea se va transmite împreună cu dosarul aferent societății deținătoare, în vederea soluționării”. Recurenta invocă și un argument de analogie cu prevederile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. care prevede că părțile au îndatorirea de a-și proba pretențiile și apărările, sens în care SNTGN T. a soluționat cererea de restituire a imobilului prin prisma solicitărilor contestatorilor și a corespondenței care a existat cu aceștia, respectiv adresele din 27 aprilie 2007, din 24 mai 2007, precum și procesul-verbal din data de 16 mai 2007 prin care reprezentantul părților a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F.

Z nr. top. A/1/2, așa cum rezultă din actele depuse la dosar în apărare de către SNTGN T SA. În plus, mai arată recurenta, Curtea de Apel Alba Iulia a menținut ca temeinică și legală soluția pronunțată de Tribunalul Sibiu și a dispus obligarea SNTGN T. la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului - construcții și teren identificat în C.F. X/11 Mediaș nr. top. A/2/1, corp nr. 1, condiționat de rambursarea de către intimați a cotei aferente acestui imobil din despăgubirea primită prin hotărârea nr. 922/1998 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 Sibiu, actualizată cu indicele de inflație, mai puțin partea de clădire construită în anul 1961 de către Municipiul Mediaș.

Fiind o hotărâre condițională sau a cărei executare depinde de îndeplinirea unei condiții de către o terță persoana, recurenta consideră că decizia pronunțată este imposibil de executat, astfel că, în opinia sa, se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi stabilite cu exactitate obligațiile fiecărei părți, respectiv, de a se stabili care este valoarea sumei pe care trebuie să o restituie intimații pentru ca ulterior, SNTGN T. să poată emite decizia de restituire în natură a imobilului revendicat. 3. În cea din urmă critică formulată, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii și numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație. Însă, ca urmare a hotărâii atacate, recurenta susține că se află în situația de a emite o decizie de restituire în natură sub condiția ca persoanele îndreptățite să restituie suma primită cu titlu de despăgubiri pentru acest imobil, fapt pe care nu poate să îl influențeze. Mai mult prin sentința atacată s-a dispus restituirea în natură a imobilului, mai puțin adaosul construit în anul 1961 de către Municipiul Mediaș, adaos care nu este individualizat într-un nr. top.

distinct, construcția reprezentând un singur corp. Intimata intervenientă S.D.H. a formulat întâmpinare la motivele de recurs, reluând susținerile din etapele procesuale anterioare, vizând în esență, confuzia pe care recurenta a făcut-o între cele două imobile, cel pentru care a formulat ea însăși notificarea și cel ce a aparținut autorilor intimaților-reclamanți. Intimații-reclamanți au depus concluzii scrise. Înalta Curte, din oficiu, la termenul din 29 ianuarie 2010 a dispus verificări suplimentare în ce privește calitatea recurentei de unitate deținătoare, sens în care i s-a pus în vedere acesteia să facă dovada structurii acționariatului la momentul apariției Legii nr. 10/2001, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (1) din lege, în baza cărora s-a dispus obligarea sa la restituirea în natură a imobilului.

Aceasta s-a conformat, prin depunerea înscrisurilor la 16 aprilie 2010, ceea ce permite instanței confirmarea incidenței art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, statul fiind acționar majoritar la data ce interesează în cauză. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce succed. 1. Într-un prim motiv de recurs, pârâta susține că prima instanță a încălcat formele de procedură, invocând în acest sens neregularități privind atragerea în proces a moștenitorilor reclamantului M.M., decedat pe parcursul soluționării procesului, la 29 aprilie 2009, (în absența unui certificat de moștenitor) și nelegala citare a acestora. Nulitatea de actelor de procedură este guvernată de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. care dispun: „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acesta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”, însă, art. 108 alin. (1) și (2) C. proc. civ. face distincție între nulitățile de ordine publică și cele relative. Astfel, nulitățile de ordine publică pot fi invocate de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, pe când cele relative (sau de ordine privată) se declară numai după cererea părții care are interes să o invoce. Or, lipsa de procedură cu privire la o parte din proces este de natură a antrena doar vătămarea părții omise de la efectuarea actului de procedură sau viciat citate, dat fiind faptul că prin această neregularitate dreptul la apărare al acesteia este nesocotit, principala funcție sau garanție a instituției citării.

Cum recurenta-pârâtă invocă pretinse vicii de procedură cu reclamanții, Înalta Curte constată că aceasta nu are vocația de a le susține, având în vedere dispozițiile art. 108 alin. (2) rap. la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel că se va înlătura ca nefondată critica formulată pe temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. În cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Această ipoteză de recurs presupune în mod necesar premisa existenței actului dedus judecății, act juridic în accepțiunea din dreptul substanțial, în ambele sale valențe - negotium (operațiunea juridică sau manifestarea de voință producătoare de efecte juridice) și intrumentum (înscrisul probator al actului juridic).

În dezvoltarea aceastei critici însă, recurenta susține fie netemeinicia deciziei (invocând interpretarea coroborată a probelor cauzei sau neanalizarea unor probe hotărâtoare, în opinia sa, în dezlegarea pricinii), fie se raportează la notificarea formulată de reclamanți la momentul inițierii procedurii în baza Legii nr. 10/2001. Netemenicia deciziei recurate nu poate constitui obiect de analiză în recurs, întrucât exercitarea acestei căi extraordinare de atac se poate promova doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., acestea fiind circumscrise exclusiv unor critici de nelegalitate, după abrogarea ipotezelor de la pct. 10 și 11 din art. 304. Pe de altă parte, în contextul în care obiectul cauzei de față îl constituie o contestație formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar nu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al unității notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată pentru soluționarea notificării (acțiune posibilă în aplicarea efectelor deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii), dispoziția contestată emisă de recurentă reprezintă actul juridic dedus judecății, iar nu însăși notificarea.

Drept urmare, Înalta Curte va analiza criticile formulate în dezvoltarea acestui motiv în măsura în care acestea se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., unele dintre acestea fiind susceptibile de această recalificare. Astfel, recurenta susține că intimații au indicat greșit fie numărul cărții funciare, fie nr. top. al imobiulului solicitat de reclamanți a le fi restituit în natură (în raport de diferitele înscrisuri ale cauzei - notificarea, dispoziția Primarului mun. Mediaș prin care notificarea i-a fost transmisă spre competentă soluționare, adrese de corespondeneță provenind de la părți, proces-verbal din 16 mai 2007 încheiat în prezența lor). Actul declanșator al procedurii Legii nr. 10/2001 îl constituie notificarea prevăzută prin dispozițiile art. 22 ale legii.

Art. 22 alin. (2) din lege prevede că notificarea trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite și a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. În ce privește identificarea imobilului, Înalta Curte apreciază că indicarea adresei poștale reprezentată de stradă și număr poștal sunt suficiente în sensul normei anterior citate, aceste două elemente fiind apte ca, împreună, să individualizeze obiectul material al cererii pentru care se solicită măsuri reparatorii în baza legii speciale.

Pe de altă parte, indicarea cărții funciare a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea ca și a numerelor topografice, nu sunt decât indicii subsidiare, secundare, circumscrise aceluiași scop al identificării acestuia, iar imputarea în sarcina părților a unor vicii constând în erori materiale cu privire la aceste elemente de identificare, țin de un formalism excesiv și nu li se poate recunoaște o asemenea valoare, care ar fi de natură să afecteze însăși substanța dreptului - obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. În plus, recurenta susține în mod greșit, întemeindu-se pe regula actor incumbit probtio, că nu îi revenea sarcina identificării imobilului a cărui restituire s-a solicitat, susținerea fiind contrară prevederilor art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 care prevăd: „În toate cazurile, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu se afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane.” Or, prin extrasul de carte funciară reclamanții au probat dreptul de proprietate al autorului lor, ceea ce acoperă exigențele înscrise în Capitolul I pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aplicație particulară a dispozițiilor art. 1169 C. civ.

referitoare la sarcina probei, în timp ce identificarea exactă a imobilului pentru delimitarea eventuală de alte imobile deținute de aceeași unitate deținătoare, cu consecința identificării regimului juridic al măsurilor reparatorii (în natură sau prin echivalent), ține de analiza temeiniciei pretențiilor formulate pe calea notificării, ce cade în sarcina entității învestite cu soluționarea ei. Împrejurarea că imobilul solicitat de reclamanții pricinii este diferit de cel pentru care recurenta a emis dispoziția nr. 50 din 22 februarie 2007 (pentru imobil înscris în C.F. Z, actuală C.F. T, nr. top. A/1/2) în favoarea intervenientei S.D.H., Înalta Curte constată că reprezintă o chestiune de fapt ce este deplin lămurită de instanțele de fond prin expertiza administrată în cauză, imobilul ce a aparținut autorului reclamanților, fiind înscris inițial în C.F.

Y, iar în prezent, în C.F. U II, nr. top. A/2/1. Imobilul restituit reclamanților va fi ulterior individualizat prin nr. top. nou, cerința privind formalitățile de publicitate pentru opozabilitate față de terți, fiind ulterioare recunoașterii dreptului. 3. Nici criticile încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate. În raport de probele dosarului, corect instanța de apel a confirmat soluția restituirii în natură, constatându-se incidența art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, după cum legal s-a reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (1) cu referire la obligația a restitui sumele încasate cu titlu de despăgubire în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum s-au stabilit prin hotărârea nr. 922 din 2 iulie 1998 a Comisiei Județene Sibiu de Aplicare a Legii nr. 112/1995.

Se constată că reclamanții au recunoscut încasarea sumelor stabilite cu acest titlu, potrivit susținerilor consemnate în încheierea de ședință din 7 aprilie 2008 a primei instanțe, iar returnarea despăgubirilor încasate (ce vor fi actualizate la data plății) reprezintă condiția suspensivă, stabilită prin sentința primei instanțe, pentru ca reclamanții să obțină executarea din partea recurentei a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, fie benevol, fie prin executare silită, reprezentând, așadar, o chestiune ce ține de executare. În consecință, nu era necesară determinarea cuantumului acestora în cursul prezentului proces, prin urmare, în momente intermediare, altele decât cel care interesează stingerea acestei obligații a reclamanților (anume, data restituirii efective), obligație confirmată în apel, ca și prin decizia de față.

Totodată, restituirea acestor despăgubiri este supusă regulilor prevăzute de art. 20.1 din H.G. nr. 250/2007, acestea urmând a fi vărsate în contul deschis la Trezoreria Statului prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 198/2003. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de SNTGN T. SA, împotriva deciziei civile nr. 114A/2009 a Curții de Apel AlbaIulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2010.