ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2837/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2837/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1660 din 27

decembrie 2006, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamanta A.W.D., prin mandatar P.C.I., în

contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. București și SC I. SA Mediaș, prin

lichidator SC C. SRL, cu consecința obligării acestor pârâte să emită decizie

motivată de răspuns la notificarea reclamantei, înregistrată la Biroul

executorului judecătoresc T.V.P. sub nr. 114/2001, și respingerii tuturor

celorlalte cereri formulate în contradictoriu cu aceleași pârâte; a respins

acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Primarul municipiului Mediaș; a respins excepția lipsei

calității de mandatar în persoana domnului P.C.I.; a obligat pe pârâtele

A.V.A.S. București și SC I. SA Mediaș, prin lichidator SC C. SRL, să plătească,

fiecare, reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a respinge excepția lipsei

calității de mandatar în persoana domnului P.C.I., tribunalul a reținut că la

fila 37 din dosar există procura de reprezentare dată acestei persoane de către

reclamanta D.A.W.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că

prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc T.V.P., sub

nr. 114/2001, în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat

în temeiul acestei legi restituirea în natură a imobilului situat în Mediaș,

înscris în C.F. Mediaș nr. 2287 și că prin refuzul de a se răspunde la această

notificare, reclamanta suferă un prejudiciu, așa încât pasivitatea persoanei

juridice notificate urmează a fi sancționată de instanță.

Astfel, întrucât pârâta SC I. SA Mediaș a

fost integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001,

în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art. 29 din lege, potrivit cărora

măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituția care a

efectuat privatizarea, în speță A.V.A.S., așa încât din această perspectivă se

impune obligarea pârâtei A.V.A.S. să emită decizie motivată de răspuns la

notificarea reclamantei.

Cum, însă, reclamanta a solicitat

restituirea în natură a bunului, aspect asupra căruia este în drept să dispună

doar societatea care îl deține, se impune și obligarea pârâtei SC I. SA Mediaș

să emită decizie motivată de răspuns la notificare.

În ce privește acțiunea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Primarul municipiului Mediaș, tribunalul a apreciat că nu poate fi primită,

întrucât pârâții menționați nu au calitatea să se pronunțe în cazul dedus

judecății, dispozițiile art. 26 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 nefiind incidente atâta timp cât se cunoaște persoana

juridică deținătoare a imobilului litigios.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel pârâta A.V.A.S. București.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă,

prin decizia nr. 131/A din 13 aprilie 2007, a respins apelul ca nefondat și a

obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă,

în sumă de 1130 lei.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut

următoarele:

Prima critică, vizând nedepunerea

notificării la A.V.A.S., nu poate fi primită față de scopul primordial al Legii

nr. 10/2001 de a asigura repararea prejudiciilor cauzate prin atingerile aduse

dreptului de proprietate prin măsurile adoptate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

A.V.A.S. fiind chemată în judecată odată

cu introducerea cererii, la data de 24 septembrie 2004, fiind parte în proces,

a luat cunoștință de toate înscrisurile, inclusiv de notificare.

Mai mult, conform dispozițiilor art. 22

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină

în fața oricărei autorități, persoană fizică sau juridică, a respectării

termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei instituții

decât cea care deține imobilul.

În speță s-a făcut dovada formulării

notificării de către reclamantă, prin mandatar, în termenul prevăzut de art. 22

din Legea nr. 10/2001, iar apelanta, luând cunoștință de notificare odată cu

chemarea sa în judecată în calitate de pârâtă, are obligația de a răspunde

acestei notificări, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001, republicată, coroborat cu art. 29 din aceiași lege, fiind astfel

corect obligată de prima instanță să aducă la îndeplinire această obligație, în

calitatea sa de instituție implicată în privatizare.

Nici cea de-a doua critică nu poate fi

primită, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nu s-a substituit unităților

învestite cu soluționarea notificărilor și cărora legea le conferă plenitudinea

de competență în realizarea procedurii administrative.

În situația în care de la data

introducerii acțiunii și până la pronunțarea sentinței instanței de fond,

apelanta A.V.A.S. nu a răspuns notificării reclamantei, deși a luat cunoștință

de aceasta, deci nu și-a îndeplinit obligația legală stabilită de art. 26 din

Legea nr. 10/2001, nici ultima critică privitoare la cheltuielile de judecată

nu poate fi primită.

Decizia curții de apel a fost atacată cu

recurs de către pârâta A.V.A.S. care, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a formulat următoarele critici:

prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 la situația de fapt stabilită în

cauză, deoarece atâta timp cât nu s-a făcut dovada comunicării și înregistrării

notificării reclamantei la A.V.A.S., această instituție nu putea fi obligată să

emită decizie/dispoziție de răspuns la notificare.

Art. 29 din Legea nr. 10/2001,

republicată, reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, însă pentru a

fi urmată procedura administrativă prevăzută de art. 29, respectiv pentru ca

A.V.A.S. să poată face propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii

speciale, este necesară învestirea legală a A.V.A.S. cu notificarea de

restituire.

În speță, A.V.A.S. nu a fost legal

învestită, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, să soluționeze notificarea

reclamantei privind imobilul situat în Mediaș, județul Sibiu, la dosar

neexistând nicio probă care să dovedească faptul că notificarea reclamantei a

fost comunicată A.V.A.S.-ului; potrivit Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. nu are

obligația de a face demersuri pentru a intra în posesia notificării

reclamantei, ci această obligație revine reclamantei sau celorlalte autorități

învestite cu notificarea, întrucât dacă acestea se considerau necompetente să o

soluționeze, trebuia să-și decline competența de soluționare a respectivei

notificări către A.V.A.S.

hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece au

soluționat fondul notificării reclamantei, depășindu-și astfel atribuțiile

puterii judecătorești și învestindu-se cu puteri administrative, soluționând

anticipat și fără a avea dreptul o notificare ce trebuia adresată A.V.A.S.-ului

spre competentă soluționare.

Conform Legii nr. 10/2001, republicată,

se prevede în mod explicit obligativitatea respectării procedurii

administrative prealabile oricăror proceduri de natură

contencioasă-judecătorească, stabilind procedura contencioasă abia în materie

de contestații la eventualele decizii emise de către instituțiile abilitate, ca

act final al procedurii administrative.

Prin maniera de abordare a cauzei și prin

finalitatea la care s-a ajuns în dosar, instanța a încălcat dispozițiile art.

26 din Legea nr. 10/2001, republicată, pronunțându-se asupra calității

reclamantei de persoană îndreptățită, fără ca A.V.A.S. să fie învestită cu

notificarea acesteia, ceea ce, implicit, semnifică ignorarea procedurii

administrative prealabile stabilite de lege.

Competența instanței poate interveni

numai în măsura în care se emite decizie sau dispoziție motivată prin

finalizarea procedurii administrative și această decizie poate face obiectul

analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

nejustificat și nelegal în sarcina A.V.A.S. plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 1130 RON.

În cauză, nu se poate reține nicio culpă

în sarcina A.V.A.S., atâta timp cât reclamanta avea obligația de notificare a

A.V.A.S.-ului sau celelalte instituții legal învestite cu notificarea aveau

obligația să o decline/comunice către A.V.A.S., în condițiile legii, situație

față de care stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina A.V.A.S. este

nelegală.

Mai mult, cheltuielile de judecată sunt

arbitrar stabilite, deoarece nu sunt justificate prin dovezi clare, ca fiind

conforme în raport de costurile reale ale procesului, ceea ce impune exonerarea

A.V.A.S.-ului de plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1130 RON.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

decizie cu propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale

pentru un imobil evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate, A.V.A.S. trebuie să fie legal învestită cu notificarea persoanei

îndreptățite.

Această susținere este corectă în lumina

dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu

trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (1) din aceeași lege, numai că, în

speță, nu se poate reține că recurenta-pârâtă A.V.A.S. nu ar fi fost legal

învestită cu soluționarea notificării reclamantei și că, din această cauză,

instituirea în sarcina sa a obligației de a emite decizie motivată de răspuns

la notificarea reclamantei ar fi contrară dispozițiilor legale menționate, cum

eronat se pretinde prin prima critică din recurs.

Astfel, în speță este cert stabilit că

notificarea de restituire a reclamantei a fost făcută în termen legal și

comunicată, prin intermediul executorului judecătoresc, unității deținătoare a

imobilului solicitat, pârâta SC I. SA Mediaș, sens în care sunt dovezile de la filele

34-36 dosar fond.

De asemenea, este cert stabilit, și

recurenta nu contestă – că unitatea deținătoare a imobilului solicitat, pârâta

SC I. SA Mediaș, a fost integral privatizată înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, ceea ce aduce în discuție competența A.V.A.S. în

soluționarea notificării reclamantei, întrucât din reglementarea dispozițiilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care fac trimitere la

dispozițiile art. 26 alin. (1) din aceeași lege, rezultă că atunci când nu este

posibilă restituirea în natură a unui imobil evidențiat în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate, instituția publică ce a efectuat privatizarea

este obligată ca, în soluționarea notificării persoanei îndreptățite, să emită

decizie/dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în

condițiile legii speciale.

În acest context s-a dispus obligarea în

primă instanță a pârâtei A.V.A.S. să emită decizie motivată de răspuns la

notificarea reclamantei, măsură care este legală, după cum corect s-a reținut

și de instanța de apel.

Faptul că notificarea reclamantei a fost

înregistrată la unitatea deținătoare SC I. SA Mediaș, societate comercială

integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar nu la

instituția publică implicată în privatizarea acesteia, respectiv

recurenta-pârâtă A.V.A.S., nu echivalează cu nelegala sesizare a acesteia din

urmă cu soluționarea notificării reclamantei, cum se invocă în recurs.

Sub

acest aspect trebuie avut în vedere că reclamanta a solicitat prin notificare

restituirea în natură a imobilului și că asupra acestei măsuri reparatorii este

competentă să se pronunțe, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, unitatea deținătoare a imobilului, pârâta SC I. SA Mediaș, care a

și fost obligată în cauză să emită decizie motivată de răspuns la notificarea

reclamantei.

Prin urmare, în funcție de modul în care

pârâta SC I. SA Mediaș va soluționa notificarea reclamantei se va pronunța și

recurenta-pârâtă A.V.A.S. asupra aceleiași notificări, în sensul că numai în

eventualitatea refuzului unității deținătoare de restituire în natură a

imobilului se poate pune problema măsurilor reparatorii prin echivalent, cu

privire la care competența aparține A.V.A.S., conform art. 29 din Legea nr.

10/2001, republicată. Nu se poate reține că recurenta-pârâtă A.V.A.S. nu ar fi

fost legal învestită cu soluționarea notificării reclamantei, în condițiile în

care ea a fost chemată în judecată în litigiul pendinte tocmai în realizarea

dreptului reclamantei de a obține soluționarea notificării de către entitățile

cărora Legea nr. 10/2001 le recunoaște această competență, astfel că de la data

sesizării instanței, recurenta-pârâtă A.V.A.S., care a luat cunoștință de

notificarea reclamantei, trebuie socotită ca legal învestită cu soluționarea

acesteia; în plus, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001, republicată, în virtutea cărora, deși înregistrată la o

altă instituție, respectiv la pârâta SC I. SA Mediaș, notificarea reclamantei

face dovada deplină în fața oricărei autorități, deși și în fața

recurentei-pârâte A.V.A.S., a respectării termenului de declanșare a procedurii

administrative de restituire.

Rezultă că prin confirmarea hotărârii de

fond în ce privește obligația stabilită în sarcina pârâtei-recurente A.V.A.S.

de a emite decizie de răspuns la notificarea reclamantei, instanța de apel nu a

încălcat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, așa încât

prima critică din recurs apare ca nefondată, cu consecința inaplicabilității

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, și pe considerentul

că instanțele anterioare au soluționat fondul notificării, ceea ce, în opinia

sa, se putea realiza exclusiv în procedura administrativă, de către entitățile

cărora Legea nr. 10/2001 le conferă expres o atare competență.

Critica este lipsită de pertinență și nu

poate astfel ocaziona motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., neimpunându-se a se analiza argumentele ce i se

subsumează, în condițiile în care prin hotărârea de fond, menținută de instanța

de apel, nu s-a soluționat fondul notificării.

Soluționarea fondului notificării ar fi

presupus statuarea, prin dispozitivul hotărârii primei instanțe, asupra

măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei, ceea ce nu este cazul în speță,

unde prima instanță s-a limitat să dispună obligarea pârâtelor SC I. Mediaș SA

și A.V.A.S. „să emită decizie motivată de răspuns la notificarea reclamantei,

înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T.V.P.”; instanța nu a

statuat, deci, asupra fondului notificării, ci asupra executării de către

pârâte a obligației instituite în mod imperativ în sarcina lor de Legea nr.

10/2001, prin dispozițiile art. 25 și art. 29 cu referire la art. 26, aceea de

soluționare a notificării de restituire formulate în baza acestei legi, or

printr-o atare măsură nu s-a ignorat procedura administrativă a Legii nr.

10/2001, ci, dimpotrivă, s-a trimis la această procedură în vederea

soluționării notificării reclamantei de către entitățile cu competența

stabilită în acest sens de Legea nr. 10/2001.

la speță, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. nu

este fondată, ceea ce face inaplicabil și din acest punct de vedere cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea care cade în pretenții va putea fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

În speță, condițiile textului legal

menționat erau îndeplinite în etapa procesuală anterioară, deoarece prin

respingerea apelului pârâtei A.V.A.S., soluție confirmată în calea de atac a

recursului, această parte a căzut în pretenții, culpa sa procesuală rezultând

implicit din pierderea procesului; pe cale de consecință, instanța de apel a

făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

atunci când a obligat-o pe apelanta-pârâtă A.V.A.S. la plata cheltuielilor de

judecată către intimata-reclamantă.

Cât privește argumentul recurentei după

care suma de 1130 RON, la care a obligat-o instanța de apel cu titlu de

cheltuieli de judecată, nu ar fi justificată de dovezi, nici acesta nu poate fi

primit, întrucât la fila 21 din dosarul de apel se află chitanța de plată a

onorariului de avocat suportat de reclamantă în etapa procesuală a apelului, în

cuantum de 1000 RON, respectiv la filele 41-43 din același dosar se află bonul

fiscal, chitanța și factura în cuantum de 130 lei, ce atestă contravaloarea

cheltuielilor de deplasare a avocatului părții la instanța de apel, iar

onorariul de avocat și cheltuielile de deplasare la instanță intră în categoria

cheltuielilor de judecată, așa cum reiese din alin. (2) și (3) ale art. 274 C.

proc. civ.

Față de considerentele prezentate, Înalta

Curte apreciază că recursul pârâtei A.V.A.S. nu este fondat, motiv pentru care

îl va respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 131/A din 13 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 9 mai 2008.