ÎCCJ, Decizia nr. 79/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București, s-a admis excepția privind prescrierea dreptului la acțiune, dispunându-se respingerea acțiunii înregistrate la Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. M.16613 din 21 noiembrie 2002, formulată de reclamantele K.T.A. și K.T.T. SARL, ambele cu sediul în Liban, la Beirut, împotriva pârâtei SC T. SA. Invocând prevederile art. 364 și 365 C. proc. civ., K.T.A., denumire comercială a SC T.L., înregistrată la Registrul Comerțului din Beirut, sub nr. 309 și K.T.T.

SARL (grupul K.), reclamante în cererea de arbitrare, au formulat acțiuni în anulare împotriva sentinței arbitrale nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin încheierea nr. 5174 din 30 noiembrie 2004, a dispus scoaterea cauzei menționate de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București. S-a motivat că în raport cu dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 365 C. proc.

civ., competența de soluționare a acțiunilor în anulare, formulate de cele două societăți comerciale libaneze împotriva sentinței arbitrale nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București, revine în prezent Curții de Apel București. Împotriva acestei încheieri, SC K.T.A. și SC K.T.T. SARL au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut în dezvoltarea motivului invocat, că potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării sentinței arbitrale, competența de soluționare a litigiului, după valoarea obiectului (de peste 10 miliarde lei), ar fi revenit Curții de Apel București, astfel că, în raport cu prevederile art. 365 C. proc.

civ., soluționarea acțiunii în anulare de față este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță imediat superioară Curții de Apel București. S-a mai susținut că dispoziția de la art. II din Legea nr. 195/2004 nu își găsește aplicarea în speță, deoarece la data de 28 august 2003, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 58/2003, aprobată prin această lege, cauza nu se mai afla în curs de judecată, întrucât Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pronunțase soluția, încă de la data de 3 aprilie 2003. În fine, s-a relevat că dispozițiile art. II din Legea nr. 195/2004 nu sunt aplicabile în situații particulare, cum este acțiunea în anulare formulată împotriva unei hotărâri arbitrale, ci numai pentru situații comune, deoarece legiuitorul a urmărit degrevarea instanței supreme, numai de cauzele având ca obiect astfel de situații.

Recursul nu este fondat. În adevăr, din dispoziția cu caracter imperativ înscrisă în art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, rezultă că procesele în materie comercială în curs de judecată la data schimbării competenței, aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, vor fi trimise instanțelor competente. Or, în raport cu această dispoziție, instanța corespunzătoare tribunalului arbitral care s-a pronunțat în cauză, a devenit tribunalul, astfel că, în speță, competența de soluționare a acțiunii în anulare formulate de reclamante revine curții de apel, iar nu instanței supreme.

Așa fiind și cum dispozițiile procedurale referitoare la competența materială de judecată sunt de imediată aplicabilitate, iar nerespectarea lor atrage nulitatea actelor îndeplinite, se impune să se constate că secția comercială a instanței supreme a procedat corect, dispunând scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Curtea de Apel București, devenită competentă să soluționeze acțiunile în anulare conexe formulate de cele două reclamante. În această privință, susținerea recurentelor, că în situațiile particulare, cum este aceea a acțiunii în anulare împotriva unei acțiuni arbitrale, nu ar fi aplicabile dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, nu poate fi luată în considerare, deoarece este lipsită de suport legal.

Astfel, cât timp prin acele dispoziții nu se face nici o distincție referitoare la competență, în raport cu situațiile la care se referă recurentele, nici instanțele nu sunt îndreptățite să procedeze la astfel de diferențieri în stabilirea competenței lor de a judeca. În consecință, constatându-se că susținerile formulate în cadrul criticilor aduse încheierii prin motivul de casare invocat de reclamante, nu sunt întemeiate, urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele K.T.A. și K.T.T. SARL Liban împotriva încheierii nr. 5174 din 30 noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.