ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5375/2004

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pârâta arbitrală SC T. S.R.L. a sesizat Tribunalul București, secția comercială, la data de 29 ianuarie 2004, cu acțiunea în anularea sentinței nr. 31 pronunțată la 26 februarie 2003 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, pe temeiul art. 364 lit. d) C. proc. civ. Prin decizia nr. 3298 din 8 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, urmare admiterii excepției de necompetență ridicată din oficiu. S-a reținut în considerentele hotărârii că, potrivit art. 365 alin. (1) și art. 342 alin. (1) C. proc.

civ., competența de a soluționa acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare instanței judecătorești, care, în lipsa convenției arbitrale ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță, iar această instanță este Curtea de apel față de faptul că Tribunalul arbitral a fost sesizat la 21 august 2002, iar sentința arbitrală s-a pronunțat la data de 26 februarie 2003. Astfel sesizată, Curtea de Apel București, la rândul său, a invocat din oficiu excepția de necompetență, referind la aceleași norme și anume 365 alin. (1) și art. 342 C. proc. civ., dar prin raportare la data promovării (declarării) acțiunii în anulare, 29 ianuarie 2004, valoarea litigiului (sub un miliard), la art. 1 alin. (1) pct. 1, C. proc.

civ. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 58/2003, normele de procedură fiind de imediată aplicare. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 552 din 8 septembrie 2004, l-a înaintat spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând hotărârile aflate în conflict, Înalta Curte constată competența Curții de apel de soluționare a cauzei în speță. Prin decizia nr. V din 25 iunie 2001 privind natura și competența de soluționare a acțiunii în anulare contra hotărârii arbitrale, pronunțată în interesul legii, Curtea Supremă de Justiție a stabilit în aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele C. proc.

civ., că acțiunea în anulare constituie cale de atac, iar competența de soluționare a acestei căi de atac revine instanței judecătorești imediat superioară celei prevăzute în art. 342 C. proc. civ., în circumscripția în care a avut loc arbitrajul. Potrivit art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a ordonanței rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Cum hotărârea arbitrală a fost pronunțată la data de 26 februarie 2003, anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 58/2003, iar competența de soluționare a acesteia este, în temeiul art. 365, raportat la art. 342 „instanța de judecată, care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanță”, deci la un moment anterior promovării acțiunii în anulare și anume cel al sesizării Tribunalului arbitral, data promovării acțiunii în anulare nu are relevanță în stabilirea instanței competente să o judece. Prin urmare, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului de față în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta SC T. S.R.L. Giurgiu și pârâtele SC I.T.C. S.R.L. București și Camera de Comerț și Industrie a României București în favoarea Curții de Apel București. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2004.