ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8705/ COM din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V.M. SRL în contradictoriu cu pârâta A.D.S., în sensul că a constatat caracterul nelegal al rezilierii contractului de concesiune din 31 octombrie 2000. De asemenea a fost admisă excepția inadmisibilității capătului doi al acțiunii. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea având ca obiect modificarea clauzei convenită la cap. 4 art. 4.1. în sensul reducerii redevenției anuale de la echivalentul în lei a 614 kg/ha grâu. A mai fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.151.500 lei.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți a intervenit contractul de cesiune din 31 octombrie 2000, iar pârâta prin adresa din 17 noiembrie 2003 a notificat reclamantei rezilierea contractului în conformitate cu pactul comisoriu prevăzut la art. 5.5., determinat de neexecutarea obligației contractuale de plată a redevenței la termenele scadente. Măsura notificării rezilierii de drept a contractului este nelegală întrucât contravine clauzelor contractuale stabilite în acord cu dispozițiile art. 942 C. civ. ce se impun cu putere de lege între părți conform art. 969 C. civ. Raporturile dintre părți sunt guvernate de regulile de drept comun potrivit cărora desființarea contractului operează în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate.

Reclamanta a făcut însă dovada că neachitarea redevenței în cuantumul și la termenele stabilite s-a datorat forței majore ca o cauză imprevizibilă și de neînlăturat care o exonerează de răspundere. Pentru al 2-lea capăt de cerere s-a constatat întemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, deoarece modificarea clauzelor contractuale privind nivelul redevenței nu poate fi dispusă de instanță, întrucât s-ar aduce atingere principiului consensualismului. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 79/ COM din 7 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă A.D.S. București, împotriva sentinței civile nr. 8705/ COM din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 8460/COM/2003.

De asemenea a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC V.M. SRL Constanța, împotriva aceleiași sentințe și a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că respinge excepția inadmisibilității capătului 2 al acțiunii, ca nefondată. Astfel, admite capătul 2 din acțiune și dispune modificarea clauzei convenite la cap. 4 art. 4.1. în sensul reducerii redevenței anuale de la echivalentul în lei a 614 kg/ha grâu. Au fost menținute toate celelalte dispoziții. Instanța de apel, a stabilit în principal, că se justifică nelegalitatea măsurii notificării rezilierii de drept a contractului. Mai mult, chiar apelanta pârâtă a comunicat reclamantei, pe parcursul judecății, împrejurarea că s-a revenit asupra măsurii de reziliere a contractului de concesiune.

Apelul reclamantei este întemeiat, existând acte, care fac dovada cauzelor obiective ce au intervenit în perioada 2000 – 2003 și care au condus la neplata redevenței. Chiar A.D.S., prin adresa din 25 februarie 2002 a informat concesionarul în urma examinării multiplelor sale cereri referitoare la diminuarea redevenței anuale, despre împrejurarea că a aprobat această diminuare pe baza calamităților naturale numai pentru anul 2000. S-a reținut că A.D.S. a confirmat indirect diminuarea redevenței corespunzătoare clasei de calitate a terenului și a notei de bonitate conform clasei a III-a, prin anunțul publicitar de concesionare a terenului în suprafață de 2.797 ha din administrarea SC S.S. SA, publicat în cotidianul A. din 5 noiembrie 2003, când a stabilit o redevență reală de 174 kg grâu /ha teren arabil, în suprafața de teren susmenționată fiind inclusă și suprafața de 303,23 ha teren arabil concesionat către apelantă.

În sprijinul diminuării redevenței la nivelul a 174 kg grâu /ha este și hotărârea consiliului de administrație al A.D.S. din 17 iulie 2000, care aprobă nivelul redevenței pentru terenurile cu destinație agricolă, pentru atractivitatea acestora, cu valori de 160 kg grâu /ha pentru categoria a III-a de fertilitate, ce este similară cu nivelul redevenței de 174 kg grâu. Împotriva deciziei civile nr. 79/ COM din 7 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâta A.D.S. București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a fost schimbată natura ori înțelesul neîndoielnic al acestuia, a fost modificată voința părților exprimată în contractul de concesiune, a fost greșit interpretat studiul pedologic O.S.P.A.

Constanța, pentru suprafața de 303,21 ha de la SC S.S. SA și greșit a fost interpretată hotărârea din 17 iulie 2002 în care se stabilește un nivel al redevenței de 160 kg grâu /ha /an pentru clasa a III-a de calitate a terenurilor. De asemenea hotărârea a fost pronunțată cu lipsă de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod greșit instanța a respins excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere al intimatei – reclamante, neputându-se modifica un contract legal încheiat, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de SC V.M. SRL și să fie admis apelul A.D.S. prin respingerea în întregime a acțiunii ca neîntemeiată, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, urmează a admite recursul declarat de pârâta A.D.S. București, în limitele și pentru următoarele considerente. Este de necontestat că între A.D.S. București în calitate de concedent și SC V.M. SRL Constanța în calitate de concesionar a fost încheiat contractul de concesiune din 31 octombrie 2000, având ca obiect exploatarea terenului agricol în suprafață de 303 ha, arabil, situat în perimetrul localității Săcele Județul Constanța, pe o durată de 49 ani și cu o redevență echivalentul în lei a 614 kg grâu anual pentru teren arabil. Au mai fost stabilite modalitatea de plată a redevenței, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, condițiile de încetare a concesiunii, precum și împrejurările în care intervine răspunderea contractuală.

Relevanță juridică în corecta stabilire a situației de fapt și de drept o reprezintă întreaga documentație depusă de părți și raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de dr. ing. D.G. Astfel, din conținutul raportului de expertiză rezultă neîndoios că producțiile înregistrate de concesionarul SC V.M. SRL pe perioada concesiunii au fost foarte mici în raport cu posibilitatea de exprimare productivă a terenului, raportat și la influența factorilor de calamitate, secetă excesivă și îngheț care au distrus culturile. Actele de constatare a pagubelor și procesele verbale de constatare și evaluare a calamității culturilor au fost întocmite conform prevederilor legale, semnate de reprezentanții instituțiilor abilitate ale statului și înregistrate atât la P.C.S.

cât și prezentate concedentului. Forța majoră a fost constatată nu numai formal, dar și obiectiv, prin documente care au atestat prezența acesteia (secetă și îngheț) ca fenomene majore, independente de voința omului și care nu pot fi influențate. Sub aceste aspecte, instanțele judecătorești anterioare au pronunțat hotărâri legale și temeinice, stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți în concordanță cu probele administrate de părți. Greșit a procedat însă instanța de apel atunci când a procedat la admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul că a respins excepția inadmisibilității capătului 2 al acțiunii. În mod constant pârâta A.D.S.

București, prin întâmpinările depuse și motivele de apel și recurs, amplu documentat și bine argumentat a expus că în raport de dispozițiile art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante, astfel că nici o autoritate, inclusiv instanța judecătorească neputând modifica un contract legal încheiat. Aceste considerente sunt întemeiate, iar instanța de fond corect a admis excepția inadmisibilității capătului doi al acțiunii, deoarece instanța nu poate suplini lipsa de consimțământ a unei părți într-un contract care în esență este guvernat de libera manifestare de voință neîngrădită a părților. Pentru aceste rațiuni juridice urmează a admite recursul declarat de pârâta A.D.S.

București, împotriva deciziei civile nr. 79 din 7 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică în parte, în sensul că va respinge apelul reclamantei și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 79 din 7 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă fluvială contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei și menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.