ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2006

HOTĂRÂRE
18.05.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 septembrie 2004 reclamanta, SC R. SRL a chemat în judecată pe

pârâta V.

d.m.,

solicitând ca în

baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4581 din 17 octombrie

2002 și pe cale de consecință și a contractului sub semnătură privată din 17

octombrie 2002 încheiat între părți întrucât actul autentic a fost făcut în

frauda legii.

În susținerea cererii

reclamanta a arătat că deține în proprietate imobilul situat în Câmpina B-dul

Carol I, pentru care reprezentanții legali ai societății au negociat cu pârâta

vânzarea acestui imobil stabilind ca preț al vânzării suma de 1.875.800.000 lei

fără TVA.

Mai arată reclamanta că la

data de 17 octombrie 2002 s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare la notariat

fiind autentificat sub nr. 4581.

În luna august 2004

administratorul societății a constatat inadvertențe între conținutul actului

autentic și cel sub semnătură privată în ceea ce privește prețul de vânzare al

imobilului. Întrucât factura a fost emisă în baza actului sub semnătură

privată, consideră că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 6 din

O.G. nr. 12/1998 care interzic trecerea unui preț mai mic decât cel real,

situație în care se impune anularea vânzării din actul autentic iar pe cale de

consecință obligarea la restituirea prețului de vânzare și radierii dreptului

de proprietate din cartea funciară.

Tribunalul Prahova, secția

comercială, prin sentința nr. 1787 din 15 decembrie 2004, a admis în parte

acțiunea, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 4581 din 17 octombrie 2002 și a respins cererea privind radierea

dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului din Cartea Funciară.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 17 octombrie 2002, prin contractul

sub semnătură privată reclamanta a vândut pârâtei la prețul de 1.875.800.000

lei (56.500 dolari S.U.A.) fără TVA spațiul comercial în litigiu, pentru ca tot

în aceeași zi aceleași părți să semneze și actul autentic de vânzare cumpărare nr.

4581 la notariat pentru același imobil dar la un alt preț și anume 274.890.000

lei.

Factura a fost întocmită

pentru prețul din actul sub semnătură privată la care s-a adăugat și TVA dar la

un alt preț, respectiv 2.232.202.000 lei.

Cum între prețul din actul

sub semnătură privată și prețul din actul autentic este o diferență de

1.600.910.000 lei s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 12/1998

privind taxele de timbru pentru activitatea notarială potrivit cărora este nulă

vânzarea prin care părțile se înțeleg printr-un act secret să plătească un preț

mai mare decât cel care se declara în actul autentificat.

Pentru respingerea capătului

de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra

imobilului s-a avut în vedere precizarea făcută de reclamantă și consemnată în

încheierea ședinței publice din 24 noiembrie 2004 în sensul că nu solicită

repunerea părților în situația anterioară și nici nu a timbrat la valoarea din

contract.

Reclamanta a promovat apel

considerând că în mod eronat a fost respins capătul de cerere privind radierea

dreptului de proprietate al pârâtei din Cartea Funciară întrucât instanța de

fond a fost în eroare cu privire la natura juridică a acestuia întrucât nu are

legătură cu valoarea litigiului nefiind o cerere evaluabilă în bani, în

realitate fiind o cerere de rectificare carte funciară.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 79 din 4 martie

2005, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată în sensul că, a

admis și capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate al pârâtei

asupra imobilului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că principalul efect al nulității îl

constituie retroactivitatea în sensul că actul considerat nul sau anulat se

socotește a nu fi existat, iar desființarea își produce efectele din momentul

nașterii actului.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs pârâta susținând că prin soluția pronunțată s-a acordat mai

mult decât s-a cerut, respectiv s-a admis o cerere de radiere formulată în apel

după ce la instanța de fond reclamanta-intimată a declarat în mod expres că nu

solicită repunerea părților în situația anterioară și ca atare nici nu a

timbrat la valoarea din contract.

Se consideră că au fost

încălcate și dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora „dacă în

cartea funciară s-a înscris un drept real în condițiile prezentei legi, în folosul

unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit

sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul”.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială este nulă

vânzarea prin care părțile înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un

preț mai mare decât cel care se declară în actul autentificat.

În considerarea acestor

dispoziții legale instanța de fond a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 88 din 17 octombrie 2002 și a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4581 din 17 octombrie

2002, soluție la care recurenta-pârâtă a achiesat rămânând definitivă și

irevocabilă.

Acțiunea formulată a cuprins

și un alt capăt de cerere referitor la rectificarea Cărții Funciare nr. 89/VI

Câmpina în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra

imobilului intabulat provizoriu în aceeași carte funciară.

Asupra acestui capăt de

cerere reclamanta a insistat și prin precizările făcute asupra timbrajului la

data de 25 octombrie 2004, neavând legătură cu susținerea consemnată în

încheierea de ședință din 24 noiembrie 2004, instanța neavând a se pronunța

asupra a două capete de cerere.

Din moment ce înscrisurile

în baza cărora pârâta-recurentă și-a făcut mențiunile în Cartea Funciară au

fost declarate nule, susținerea recurentei potrivit căreia nu s-a dovedit reaua

credință în dobândirea dreptului de proprietate nu poate fi primită.

În aceste condiții nefiind

îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta V.D.M. împotriva deciziei nr. 79 din 4 martie 2005

a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurenta la 500 RON

cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC E. SRL Câmpina.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4254/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 10 iunie 2004 reclamantul N.D. a chemat în judecată pe pârâții N.R., V.I., V.G., V.C., F.I. și M.N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să
ÎCCJ 2008-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3335/2008
1 nr. 464 bis din 16 iulie 2004, acest act juridic este lovit de nulitate absolută; că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat de pârâta SC Q.C.I. SRL se face în baza cererii adresare biroului teri
ÎCCJ 2018-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2018
nța actului a rezultat din adresa la care instanța a făcut anterior referire, deoarece la numărul de autentificare nr. x a fost emis un alt gen de act autentic și la o altă dată, iar la data de 06.05.1982 nu au fost întocmite acte autentice
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 1717/2003
. Ulterior cumpărării imobilului, vânzătoarea, SC C.P. SRL, a vândut același imobil către pârâta N.L., contabila firmei, care avea cunoștință de faptul că imobilul fusese vândut reclamantei, fiind de rea-credință la întocmirea actului, imed
ÎCCJ 2006-10-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2973/2006
, reținând în considerente că nu s-au dovedit motivele de nulitate privind eroarea și dolul. Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 804 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Secția a VI-a Come
Sursă