ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2018

Ședința publică din data de 15 februarie 2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 21.06.2010, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pe pârâții H., I., J. și K. pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 05.05.1982 și radierea imobilului din Cartea Funciară.

Având în vedere valoarea obiectului litigiului, prin sentința civilă nr. 150 din 10 ianuarie 2011, Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1538 din 20 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cu motivarea că valoarea obiectului litigiului la data sesizării instanței se afla sub pragul de 500.000 de RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. de la 1865, fiind de 75.000 de euro.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Tribunalul București, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 88 din 12.10.2012, stabilind competența tribunalului pentru soluționarea cauzei, cu motivarea că valoarea imobilului, indicată în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată nu a fost contestată.

Recursul declarat de părți împotriva regulatorului de competență a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 1350 din 28.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1640 din 04.12.2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea reclamanților de anulare a actului de vânzare-cumpărare.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut, în esență, că prin acțiunea promovată reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/1982 prin care L. și M. au vândut lui N. imobilul din str. x, sector 4 compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție.

Prima instanță a reținut că, reclamanții nu au făcut dovada începerii urmăririi penale despre care au făcut vorbire în legătură cu încheierea contractului de vânzare - cumpărare ce formează obiectul litigiului de față și nici nu au probat situația descrisă în cererea de chemare în judecată cu privire la actele false.

În consecință, tribunalul a constatat că reclamanții nu au produs probe în conformitate cu art. 1169 C. civ. pentru a face dovada susținerilor reclamanților, respectiv existența unei fraude la lege la momentul încheierii contractului nr. x/5.05.1982.

Împotriva sentinței reclamanții au declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 272A/2016 din 15 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis.

A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D., F., E., G., A., B. și C. împotriva pârâților pârâți O., H., J., și K..

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 06.05.1982 al Notariatului de Stat Sector 4 cu privire la imobilul situat în str. x, teren de 200 mp.

S-a dispus trimiterea hotărârii la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4.

S-a dispus disjungerea cererii având ca obiect rectificarea unor erori materiale din sentința atacată cu apel.

S-a trimis dosarul la Tribunalul București pentru soluționarea cererii de rectificare a erorilor materiale.

Au fost obligați pârâții O. și H., la plata sumei de 12.070 RON, către Statul Român.

Au fost obligați pârâții menționați la plata sumei de 2334 RON, către reclamanți, conform încheierii din data de 09.10.2015, respectiv câte 334 RON către fiecare, D., F., E., G., A., B., C..

S-a dispus trimiterea hotărârii la instituția fiscală competentă (de la domiciliul pârâților) în vederea executării.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit adresei nr. x din 08.10.2007 emisă de Camera notarilor Publici, actul notarial nr. x din 06.05.1982 nu figurează înscris în Registrul General Notarial.

S-a apreciat că, deși actul autentic cu numărul menționat are aparența unui act notarial încheiat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, acest act este inexistent, fiind plăsmuit în totalitate. Inexistența actului a rezultat din adresa la care instanța a făcut anterior referire, deoarece la numărul de autentificare nr. x a fost emis un alt gen de act autentic și la o altă dată, iar la data de 06.05.1982 nu au fost întocmite acte autentice cu nr. x, rezultând că actul a fost creat în mod fraudulos.

Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 06.05.1982 încheiat între vânzătorii M. și L. și cumpărătoarea N., cu privire la locuința și terenul de 200 mp situate în strada x nr. 78, s-a constatat nul în totalitate.

Conform actelor depuse la dosar (acte de stare civilă și certificate de moștenitor) s-a constatat că, reclamanții sunt moștenitorii vânzătorilor aparenți, în prezent decedați, astfel că, au un interes legitim în constatarea nulității absolute a unui act notarial inexistent, din care rezultă o situație juridică plăsmuită, inventată, conform căreia imobilul în litigiu ar fi fost vândut numitei N..

A constatat că imobilul în litigiu figurează cu nr. cadastral x înscris în CF xN conform adresei emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 și a respins cererea reclamanților având ca obiect radierea imobilului înscris în cartea funciară, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege, în condițiile în care nu s-a cerut și anularea contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente actului nul și nu au fost supuse cercetării judiciare condițiile legale specifice rectificării cărții funciare, printr-o acțiune în rectificare tabulară personală sau reală.

S-a reținut că în prezentul proces, reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, fiind scutiți de plata taxei de timbru, atât la judecata cauzei în fond, cât și în apel, în valoare totală de 12.070 de RON (9736 de RON - fond și 2334 de RON în apel reprezentând 1/2 din taxa de 4668 RON datorată în apel).

Având în vedere multitudinea cererilor formulate în acest dosar, instanța de control judiciar a precizat că a analizat numai cererile formulate în termen legal, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanții D., F., E., G., A. și B., cât și pârâții O. și H. au declarat recurs.

Reclamanții nu și-au încadrat temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și au arătat că actele de vânzare-cumpărare dintre K. și J., J. și O., precum și cel de donație dintre O. și H. au la bază un istoric de rol al imobilului preluat din actul fals nr. x/06.05/1982. La fel și cartea funciară nr. x cu nr. de cadastru 9382, actualmente carte funciară electronică având nr. x care are la bază un act fals și anume actul cu nr. x/06.05.1982. Toți aceștia, arată recurenții, au declarat și au recunoscut în aceste acte o situație juridică care nu este reală, una inventată de ei, cu scopul vădit de a înstrăina imobilul în discuție și de a obține venituri nelegale.

Recurenții-reclamanți au solicitat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare dintre N., J., O. și H., precum și despăgubiri morale și materiale de 10000 euro.

Prin recursul declarat, recurenții-pârâți O. și H. au solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.,.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut, în esență, lipsa de stăruință în aflarea adevărului în prezența cauză prin administrarea unui material probator incomplet ce nu a lămurit situația de fapt.

Recurenții au învederat că instanța de apel a procedat la o analiză a contractului de vânzare-cumpărare ce intra în sfera de soluționarea a organelor de cercetare penală realizând astfel un exces de putere.

Acest exces de putere încălcă principiile fundamentale consacrate de Constituție în ceea ce privește accesul liber la justiție, precum și dreptul la apărare prin imposibilitatea pârâților de a beneficia de un proces în care să fie administrate probele utile în soluționare cauzei, încălcându-se astfel și art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. care prevede că, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză (...) în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În opinia recurenților, instanța de control judiciar a încălcat principiile menționate prin neadministrarea unui probatoriu care să înlăture sub orice dubiu modalitatea, iar nu modul în care actul a fost înregistrat sau nu în registrele de evidență a Notariatului Public.

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-pârâți au arătat, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, recurenții au învederat ca fiind incidente toate cele trei ipoteze ale motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv: lipsa temeiului legal, hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin decizia nr. 691 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a constatat nulitatea recursului declarat de reclamanți și a admis recursul declarat de pârâții O. și H., a casat decizia civilă nr. 272A/2016 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În ce privește recursul declarat de reclamanți, instanța supremă a constatat că reclamanții nu au formulat critici de nelegalitate motiv pentru care a aplicat sancțiunea nulității cererii de recurs prevăzutîă de art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În ce privește recursul declarat de pârții, Înalta Curte l-a considerat fondat

Instanța de apel a încălcat obligația prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs a fost în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu poate aprecia concordanța dintre argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisul (contractul de vânzare-cumpărare nr. 2817) existent la dosarul cauzei, actul fiind chiar cel a cărui nulitate se solicită.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte ne le-a mai analizat, în condițiile în care s-a constatat că hotărârea atacată a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fapt ce a determinat instanța de recurs să admită recursul, să caseze hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, contestatorul A. a formulat o contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul arată că, instanța de recurs a omis a cerceta unul dintre motivele de casare. În acest sens, contestatorul citează din decizia a cărei anulare o cere, respectiv cu privire la posibilele erorile de înscriere în Registrul General Notarial. Sub acest aspect, contestatorul învederează că actul nu se regăsește în scriptele Camerei Notarilor Publici, fapt ce rezultă din două adeverințe, una eliberată lui A. în anul 2007, iar cea de-a doua eliberată în anul 2009, înscrisuri ce se regăsesc și în dosarul nr. x/2014. Contestatorul indică actele depuse și anexate contestației în anulare.

Înalta Curte, la termenul de azi, 15 februarie 2018, a invocat, din oficiu, excepția tardivității căii de atac, pe care o găsește fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuia efectuat un act de procedură conduce la decăderea din dreptul de a efectua acel act.

În speță, termenul de formulare a contestației în anulare urmează a fi verificat în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.., potrivit cărora contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Dispozițiile art. 371

2

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinței acestuia, desființarea unei construcții, plantații ori altei lucrări sau luarea unei alte măsuri dispuse de lege.

Prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare, s-a constatat nulitatea recursului declarat de contestatorul din prezenta cauză și s-a admis recursul declarat de părâți în sensul casării deciziei pronunțate în apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În atare situație, hotărârea a cărei anulare se cere este nesusceptibilă de executare, știut fiind că nu sunt susceptibile de executare silită deciziile de casare intermediare și nici cele prin care se constată nulitatea recursului în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În acest caz, termenul în care se poate formula contestație în anulare împotriva acestei hotărâri, sub sancțiunea decăderii prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., este de 15 zile de la data când a luat cunoștință de decizia pronunțată în recurs.

În cauză, momentul la care contestatorul a luat cunoștință de decizia a cărei anulare o cere, este data de 12.10.2017, când acesta a depus la Registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de îndreptare eroare materială strecurată - aflată la dosar recurs - în decizia pronunțată în recurs, fapt ce confirmă că recurentul a luat cunoștință de decizia pronunțată în recurs la data depunerii cererii de îndreptare eroare materială.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse de către contestator, Înalta Curte constată că acesta a formulat contestația în anulare la data de 28.12.2017, cu depășirea termenului legal de 15 zile, în condițiile în care momentul la care a luat cunoștință de decizia pronunțată în recurs a fost la data 12.10.2017 data depunerii cererii de îndreptare eroare materială strecurată în decizia pronunțată în recurs, respectiv 12.10.2017.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită excepția tardivității contestației în anulare și, în consecință să respingă ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității contestației în anulare.

Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 691 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.