ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2017

Decizia nr. 691/2017

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 21 iunie 2010, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pe pârâții H., I., J. și K. pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare din 05 mai 1982 și radierea imobilului din Cartea Funciară.

Având în vedere valoarea obiectului litigiului, prin Sentința civilă nr. 150 din 10 ianuarie 2011, Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 1.538 din 20 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cu motivarea că valoarea obiectului litigiului la data sesizării instanței se afla sub pragul de 500.000 de lei prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. de la 1865, fiind de 75.000 de euro.

Asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Tribunalul București, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a pronunțat prin Sentința civilă nr. 88 din 12 octombrie 2012, stabilind competența tribunalului pentru soluționarea cauzei, cu motivarea că valoarea imobilului, indicată în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, nu a fost contestată.

Recursul declarat de părți împotriva regulatorului de competență a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 1.350 din 28 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Primind dosarul, prin Sentința civilă nr. 1.640 din 04 decembrie 2014 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea reclamanților de anulare a actului de vânzare-cumpărare.

În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut, în esență, că prin acțiunea promovată reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. .../1982 prin care L. și M. au vândut lui N. imobilul din sector 4 compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție.

Tribunalul a reținut că reclamanții au invocat frauda la lege fără însă a preciza în ce constă aceasta. Reclamanții au susținut că au formulat plângere penală și că organele de cercetare penală au constatat că s-au folosit acte false.

S-a constatat că această situație de fapt nu a fost confirmată, deoarece din adresa emisă de Secția 16 Poliție sect. 4 București nu rezultă că a fost sesizat Parchetul pentru începerea urmăririi penale împotriva vreunui pârât, instanța neavând deci posibilitatea de a suspenda judecata în conformitate cu dispozițiile art. 244 C. proc. civ.

S-a arătat că, potrivit art. 244 pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunțată în pricina care a determinat suspendarea a devenit irevocabilă. Aceasta înseamnă că, dacă s-a săvârșit o infracțiune în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare, competența cercetării faptelor revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 la sesizarea poliției; până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului penal, instanța civilă nu poate trece la soluționarea cauzei.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada pronunțării unei hotărâri de către instanța penală în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare nr. .../1982, s-a arătat că instanța civilă se pronunță pe baza probelor administrate, în limitele învestirii sale.

Instanța de fond a apreciat că reclamanții nu au arătat dacă nulitatea invocată vizează lipsa consimțământului autorilor la încheierea contractului sau dacă cumpărătorul a folosit manopere dolozive, etc. Și într-un caz și în celălalt reclamanții nu au fost în măsură să administreze probe pertinente și concludente pe situația de fapt descrisă în acțiune. Despre împrejurările încheierii contractului se impunea administrarea probei cu martori, având în vedere că atât cumpărătoarea N., cât și vânzătorii M. și L. au decedat.

În consecință, constatând că reclamanții nu au probat în conformitate cu art. 1169 C. civ. existența unei fraude la lege la momentul încheierii contractului din 5 mai 1982, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul București, reclamanții au declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 272A/2016 din 15 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D., F., E., G., A., B. și C. împotriva pârâților I., H., J., și K.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 06 mai 1982 al Notariatului de Stat Sector 4 cu privire la imobilul situat în sector 4, teren de 200 mp.

S-a dispus trimiterea hotărârii la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4.

S-a dispus disjungerea cererii având ca obiect rectificarea unor erori materiale din sentința atacată cu apel.

S-a trimis dosarul la Tribunalul București pentru soluționarea cererii de rectificare a erorilor materiale.

Au fost obligați pârâții I. și H., la plata sumei de 12.070 lei, către Statul Român.

Au fost obligați pârâții menționați la plata sumei de 2.334 lei, către reclamanți, conform încheierii din data de 09 octombrie 2015, respectiv câte 334 lei către fiecare, D., F., E., G., A., B., C.

S-a dispus trimiterea hotărârii la instituția fiscală competentă (de la domiciliul pârâților) în vederea executării.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit adresei nr. 6665 din 08 octombrie 2007 emisă de Camera notarilor Publici, actul notarial din 06 mai 1982 nu figurează înscris în Registrul General Notarial. S-a apreciat că, deși actul autentic cu numărul menționat are aparența unui act notarial încheiat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, acest act este inexistent, fiind plăsmuit în totalitate. Inexistența actului rezultă clar din adresa la care instanța a făcut anterior referire, deoarece la numărul de autentificare a fost emis un alt gen de act autentic și la o altă dată, iar la data de 06 mai 1982 nu au fost întocmite acte autentice cu nr. ..., rezultând că actul a fost creat în mod fraudulos.

Prin urmare, fiind inexistent ca act autentic emis de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, contractul de vânzare-cumpărare din 06 mai 1982 încheiat între vânzătorii M. și L. și cumpărătoarea N., cu privire la locuința și terenul de 200 mp situate în sector 4, s-a reținut că acesta este nul în totalitate.

Conform actelor depuse la dosar (acte de stare civilă și certificate de moștenitor) reclamanții sunt moștenitorii vânzătorilor aparenți, în prezent decedați, astfel că, au un interes legitim în constatarea nulității absolute a unui act notarial inexistent, din care rezultă o situație juridică plăsmuită, inventată, conform căreia imobilul în litigiu ar fi fost vândut numitei N.

Constatând că imobilul în litigiu figurează cu nr. cadastral 9382 înscris în CF 57261N conform adresei emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 (adresa nr. 232306 din 20 mai 2010) instanța de apel a trimis, pentru informare, prezenta hotărâre definitivă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4, conform art. 35 alin. (6) din Legea nr. 7/1997 și a respins cererea reclamanților având ca obiect radierea imobilului înscris în cartea funciară, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege, în condițiile în care nu s-a cerut și anularea contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente actului nul și nu au fost supuse cercetării judiciare condițiile legale specifice rectificării cărții funciare, printr-o acțiune în rectificare tabulară personală sau reală.

Astfel, apelul a fost admis și, în baza art. 296 C. proc. civ., sentința atacată a fost schimbată conform dispozitivului.

A fost disjunsă cererea având ca obiect rectificarea unor erori materiale din sentința atacată, motivate de împrejurarea că instanța de apel nu este competentă pentru soluționarea acestei cereri și având în vedere dispozițiile art. 281/2/a/2 C. proc. civ. și dispozițiile art. 158 C. proc. civ. a trimis cererea de îndreptare a erorilor materiale la Tribunalului București.

S-a reținut că în prezentul proces, reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, fiind scutiți de plata taxei de timbru, atât la judecata cauzei în fond, cât și în apel, în valoare totală de 12.070 de lei (9.736 de lei - fond și 2.334 de lei în apel reprezentând ½ din taxa de 4.668 lei datorată în apel).

Conform art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 pârâții au fost obligați la plata sumei menționate, către stat, având în vedere că au pierdut procesul.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați la plata sumei de 2.334 de lei, câte 334 de lei către fiecare pârât, reprezentând ½ din taxa de timbru achitată de pârâți, potrivit încheierii date de Curtea de Apel București la 09 octombrie 2015. Plata cheltuielilor judiciare datorate statului va fi urmărită de organele fiscale competente din raza teritorială de domiciliu a pârâților, scop în care hotărârea va fi comunicată Administrației Financiare a Sectorului 4, aflată în raza teritorială a domiciliului pârâților I. și H., posesorii actuali ai imobilului în litigiu.

Având în vedere multitudinea cererilor formulate în acest dosar, instanța de control judiciar a precizat că a analizat numai cererile formulate în termen legal, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel, atât reclamanții D., F., E., G., A. și B., cât și pârâții I. și H. au declarat recurs.

Fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., reclamanții D., F., E., G., A. și B. susțin, în esență, că actele de vânzare-cumpărare dintre K. și J., J. și I., precum și cel de donație dintre I. și H. au la bază un istoric de rol al imobilului preluat din actul fals nr. 287 din 06 mai 1982. La fel și cartea funciară nr. 57261 cu nr. de cadastru 9382, actualmente carte funciară electronică având nr. 208417 care are la bază un act fals și anume actul din 06 mai 1982. Toți aceștia, arată recurenții, au declarat și au recunoscut în aceste acte o situație juridică care nu este reală, una inventată de ei, cu scopul vădit de a înstrăina imobilul în discuție și de a obține venituri nelegale.

Recurenții-reclamanți solicită nulitatea actelor de vânzare-cumpărare dintre N., J., I. și H., precum și despăgubiri morale și materiale de 10.000 euro.

Dacă L. și M., mai susțin recurenții, nu au vândut în 1982, înseamnă că L., conform declarației din 1999 cuprinsă în istoricul de rol, deține teren și construcție la adresa din sector 4, București, că este proprietara de fapt și de drept în momentul de față.

Solicită instanței de recurs să recunoască această stare de fapt, fiindu-le necesar, în calitate de moștenitori, să dezbată succesiunea furată în anul 2007.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ., recurenții-pârâți I. și H. solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei recurate, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurenții-pârâți susțin, în esență, lipsa de stăruință în aflarea adevărului în prezența cauză prin administrarea unui material probator incomplet ce nu a lămurit situația de fapt.

Recurenții apreciază că instanța de apel a procedat la o analiză a contractului de vânzare-cumpărare ce intra în sfera de soluționarea a organelor de cercetare penală realizând astfel un exces de putere.

Acest exces de putere încălcă principiile fundamentale consacrate de Constituție în ceea ce privește accesul liber la justiție, precum și dreptul la apărare prin imposibilitatea pârâților de a beneficia de un proces în care să fie administrate probele utile în soluționare cauzei, încălcându-se astfel și art. 129 alin. (4) și 5 C. proc. civ. care prevede că, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză (...) în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În opinia recurenților, instanța de control judiciar a încălcat principiile menționate prin neadministrarea unui probatoriu care să înlăture sub orice dubiu modalitatea, iar nu modul în care actul a fost înregistrat sau nu în registrele de evidență a Notariatului Public.

Solicită a se observa că declararea ca fiind fals/plăsmuit a actului intră în atribuțiile organelor de cercetare penală, în baza probelor specifice urmăririi penale, iar în acest sens, instanța de fond a apreciat în mod corect că, dacă s-a săvârșit o infracțiune în legătură cu modalitatea sau realitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, competența cercetării faptelor revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, și nu instanței, mai ales că împotriva acestui act, reclamanții nu au înțeles să se înscrie în fals pe latura civilă.

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții-pârâți susțin, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenții apreciază că hotărârea instanței de apel nu cuprinde și motivele pentru care a înlăturat susținerile acestora și nu a menționat niciun temei de drept pentru care a înțeles să admită apelul reclamanților, făcând doar simple afirmații nesusținute de un temei legal care să ratifice raționamentul juridic avut.

Or, absența motivării din cuprinsul unei hotărâri judecătorești are semnificația necercetării fondului cauzei și atrage după sine casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

Lipsa motivării hotărârii echivalează cu lipsa dovedirii cercetării judecătorești care constituie însuși scopul dreptului de acces la justiție, această lipsă având semnificația unei necercetări a fondului.

Totodată, recurenții apreciază ca fiind incidente toate cele trei ipoteze ale motivului de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv: lipsa temeiului legal, hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Observând ambele temeiuri juridice invocate de către reclamanți, frauda la lege și dolul, în lipsa unei sentințe penale care să anuleze actul ca fiind fals sau măcar o începere de urmărire penală asupra acestei situații, recurenții susțin că instanța a procedat la pronunțarea unei hotărârii cu încălcarea legii.

În cauză, pe de o parte, instanța de apel nu a indicat dispozițiile legale care să susțină măsura dispusă, iar, pe de altă parte, instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea și încălcarea legii.

Reclamanții D., F., E., G., A. și B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâți solicitând, în esență, respingerea acestuia.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanții D., F., E., G., A. și B. din perspectiva excepției nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1 - 9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că reclamanții nu au indicat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, iar criticile arătate în cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1 - 9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla reiterare a unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de nelegalitate reglementate expres de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În consecință, constatând că recurenții-reclamanți D., F., E., G., A. și B. nu s-au conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții I. și H. este fondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ., modificarea sau casarea se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În lumina textului legal enunțat acest motiv de recurs vizează "un exces de putere" care constă în încălcarea de către instanță a principiilor separației puterilor în stat și imixtiunea acesteia în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Este știut că forme de manifestare a excesului de putere sunt când instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii legislative sau celei executive; când instanța consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare etc., împrejurări ce nu se identifică în speță.

Înalta Curte constată că în speță sunt fondate criticile recurenților-pârâți subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. în contradictoriu cu pârâții H., I., J. și K. au solicitat instanței anularea contractului de vânzare-cumpărare din 05 mai 1982 și radierea imobilului din Cartea Funciară.

Se constată că motivarea instanței de apel s-a rezumat strict la faptul că potrivit adresei nr. 6665 din 08 octombrie 2007 emisă de Camera notarilor Publici, actul notarial din 06 mai 1982 nu figurează înscris în Registrul General Notarial și, prin urmare, pârâții s-ar prevala de un act "inexistent, plăsmuit în totalitate".

Or, nu se poate face abstracție de existența actului nr. .../1982, instanța având obligația de a se pronunța asupra a ceea ce s-a cerut, în raport cu situația de fapt în concret stabilită.

Este de reținut că legalitatea hotărârii atacate se analizează în funcție de motivarea în fapt și în drept reținută de instanța de apel, motive ce trebuie să fie în concordanță cu actele de la dosar și cu celelalte probe administrate, în lipsa indicării acestora, instanța de recurs neputând verifica legalitatea soluției pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. "judecătorii au îndatorirea să stăruie,prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. (...)".

În cauza de față se constată că instanța nu a dat dovadă de rol activ, nu a solicitat părților sau instituțiilor abilitate actele doveditoare pentru a stabili situația de fapt, ceea ce face imposibilă verificarea aplicării corecte a legii, aspect ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., respectiv casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se stabili pe deplin împrejurările de fapt, ținând cont și de actul nr. .../1982 aflat la dosar.

Instanța de apel a încălcat obligația prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, instanța de recurs fiind în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisul (contractul de vânzare-cumpărare nr. ...) existent la dosarul cauzei, actul fiind chiar cel a cărui nulitate se solicită. Această situație echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) din același act normativ.

Este util de subliniat că o astfel de decizie nu respectă nici exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența Curții, noțiune de proces echitabil presupune ca instanța să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analizare.

Se impune astfel, verificarea existenței contractului de vânzare-cumpărare încheiat între M. și L. în calitate de vânzători și N. în calitate de cumpărător, cu atât mai mult cu cât părțile au făcut referire la actul autentificat sub din 5 mai 1982, iar întreaga motivare a instanței a vizat un act autentificat la data de 6 mai 1982.

Față de cele ce preced, constatând că se verifică condițiile prevăzute art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., într-o manieră ce face inutilă examinarea celorlalte critici, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 3 cu referire la art. 315 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâții I. și H., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a fi analizate în rejudecare toate motivele de apel, după stabilirea situației de fapt în ceea ce privește existența sau nu a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între M. și L. în calitate de vânzători și N. în calitate de cumpărător, instanța de apel urmând să administreze toate probele utile și concludente cu privire verificarea existenței unui astfel de act, inclusiv în sensul înlăturării unei posibile erori de înscriere în Registrul General Notarial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții D., F., E., G., A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 272A/2016 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de pârâții I. și H. împotriva Deciziei civile nr. 272A/2016 din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED