Decizia nr. 1951/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — Apel. Invocarea în apel a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată

Să se constate nulitatea: a. Actului de adjudecare încheiat în data 1 februarie 2011, având ca părți C. S.R.L. în calitate de adjudecatar și A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., precum și a b. Contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 64 din 2 februarie 2011 de B.N.P. D., ca urmare a anulării licitației prin decizia irevocabilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2011, ambele acte fiind subsecvente procesului-verbal de licitație din data de 7 ianuarie 2011, anulat prin decizia menționată;

Să se dispună repunerea părților în situația anterioară ca urmare a aplicării sancțiunii nulității, și anume obligarea pârâtei C. S.R.L. la restituirea tuturor prestațiilor efectuate de reclamantă în temeiul actelor astfel anulate, de către A. S.A., în sensul: a. Eliberării și predării către reclamantă a imobilului situat în București, str. X nr. 53 - 55, sector 2; b. obligării la plata către reclamantă a sumei de 600.000 Euro (evaluată provizoriu și care va fi precizată la momentul la care se va efectua raportul de expertiză) reprezentând lipsa de folosință a imobilului, pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitație (21 februarie 2012) și până în prezent; Obligării C. S.R.L. la plata către reclamantă a dobânzii legale corespunzătoare lipsei de folosință a imobilului. La 18 noiembrie 2014 pârâta C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat: 1. Pe cale de excepție, în principal, respingerea cererii ca fiind insuficient timbrată și în subsidiar, ca fiind prescrisă; 2. Pe fondul cererii, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată;

În subsidiar, în măsura în care va fi admisă cererea de chemare în judecată promovată de către reclamantă, solicită admiterea cererii reconvenționale în sensul de a institui în patrimoniul C. un drept de retenție asupra imobilului din str. X nr. 53 - 55, constituit din subsol, parter și etajele 1 - 5, împreună cu cota de teren aferentă construcțiilor, sector 2, București, până la restituirea integrală de către S.C. A. S.A. a prețului de achiziție în valoare de 3.010.702,50 Ron, a costurilor suportate pentru achiziția imobilului în valoare estimată provizoriu de 500.000 Ron, a costurilor operaționale cu imobilul în valoare estimată provizoriu la 100.000 Ron și a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului în valoare estimată provizoriu de 321.180 Ron;

Obligarea A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosarul cauzei. La 2 decembrie 2014 a fost depusă cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantei de către intervenientul E. prin care a solicitat să se dispună: I. Încuviințarea, în principiu a cererii de intervenție accesorie, iar II. Pe fondul cauzei: 1. Să se constate nulitatea Actului de adjudecare încheiat în data de 1 februarie 2011 între S.C. C. S.R.L. în calitate de terț adjudecatar și S.C. A. S.A. reprezentată prin lichidator SCP B. S.P.R.L, ca act subsecvent Procesului-verbal de licitație din data de 7 ianuarie 2011 anulat prin decizia civilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2011; 2. Să se constate nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64 din 2 februarie 2011 - BNP D., încheiat între S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.A. prin lichidator B., ca act subsecvent Procesului-verbal de licitație din data de 7 ianuarie 2011 anulat prin decizia civilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2011; 3. Să se dispună repunerea părților în situația anterioară ca urmare a anulării Procesului-verbal de licitație din data de 7 ianuarie 2011, a constatării nulității Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64 din 2 februarie 2011 - BNP D. și a Actului de adjudecare din 1 februarie 2011 și să se dispună restituirea tuturor prestațiilor efectuate în temeiul actelor astfel anulate, de către S.C. C. S.R.L. către S.C. A. S.A., în sensul: - Eliberării și predării imobilului situat în strada X, nr. 53 - 55; - Obligării S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 600.000 EUR precizată ulterior la suma de 2.646.840 lei (evaluată provizoriu și care va fi re-precizată la momentul la care se va efectua raportul de expertiză) reprezentând lipsa de folosință a imobilului, pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitație, respectiv 21 februarie 2012, și până la momentul depunerii formei finale a raportului de expertiză. - Obligării S.C. C. S.R.L. la plata dobânzii legale corespunzătoare lipsei de folosință a imobilului pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitație (21 februarie 2012) și până la momentul depunerii formei finale a raportului de expertiză, evaluată provizoriu la suma de 318.723,65 lei. Prin sentința civilă nr. 1688 din 9 mai 2017, Tribunalul București, Secția a VI-a, a admis în parte cererea de chemare în judecată completată și precizată, a constatat nulitatea actului de adjudecare încheiat la 1 februarie 2011 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 64 din 2 februarie 2011; a dispus repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâtei-reclamante C. la eliberarea și predarea către reclamanta A. a imobilului situat în București, str. X nr. 53 - 55, sector 2, precum și la plata sumei de 419.909 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de contravaloare lipsă de folosință și 30.285 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) dobânda legală; a admis cererea de intervenție accesorie, a admis în parte cererea reconvențională și a dispus instituirea dreptului de retenție asupra imobilului mai sus arătat până la restituirea de către reclamanta A. S.A. a prețului de achiziție în valoare de 3.010.702,50 lei; au fost compensate cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe au formulat apel toate părțile din cauză. Prin decizia civilă nr. 1569 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a respins apelul reclamantei și al intervenientului; a admis apelul pârâtei, schimbând sentința apelantă în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie ca nefondată și a cererii reconvenționale ca rămasă fără obiect. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta, cât și intervenientul. S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a celor două recursuri, potrivit art. 493 alin. 2 C. proc. civ., iar în ședința din camera de filtru din 4 martie 2020 recursurile au fost admise în principiu, stabilindu-se termen de judecată în ședință publică. Motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă A. S.A. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. sunt, în esență, următoarele: 1. Nemotivarea hotărârii. Încălcarea principiului disponibilității. Astfel, recurenta susține că deși apelul său a vizat patru hotărâri pronunțate de instanța de fond (trei încheieri și sentința), instanța de apel a analizat și a soluționat doar apelul împotriva sentinței, considerentele și dispozitivul nefăcând nicio referire la criticile aduse celor trei încheieri. 2. Încălcarea normelor de procedură. Aplicarea greșită a legii. Critica recurentei circumscrisă acestui motiv de casare vizează admiterea de către instanța de apel a unei excepții ce a fost invocată direct în apel, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii care nu a fost invocată în termenul legal (prin întâmpinare). 3. Încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și cel al imparțialității. Recurenta consideră că, în mod nelegal, instanța de apel a admis o excepție invocată direct în apel, calificată din oficiu ca fiind o chestiune de ordine publică. Această excepție a fost admisă în baza unor chestiuni care nu au fost puse niciodată în discuția părților: faptul că legea nu conferă calitate procesuală lichidatorului judiciar; obținerea nulității nu s-ar putea grefa decât cel mult pe motive de nulitate proprii, fără nicio legătură cu insolvența. Critică recurenta și limbajul folosit de instanța de apel în motivare, limbaj pe care îl consideră ca fiind ostil, ceea ce denotă, în opinia sa, o încălcare a principiului imparțialității, iar interpretarea deosebit de rigidă a dreptului intern este incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția C.E.D.O. privind accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. 4. Hotărârea pronunțată încalcă Legea nr. 304/2004 și art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O. Prin motivarea considerată ostilă, recurenta consideră că instanța de apel pune la îndoială atribuțiile lichidatorului judiciar, precum și demersurile acestuia pentru valorificarea drepturilor debitoarei, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 304/2004 hotărârile judecătorești trebuie respectate și aduse la îndeplinire în condițiile legii, cu respectarea dreptului de proprietate al recurentei.

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea, a încălcat autoritatea de lucru judecat. Astfel, se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. 2 și ale art. 11 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 85/2006 referitoare la atribuțiile administratorului judiciar și ale judecătorului sindic. Recurenta consideră că actul de adjudecare, cât și contractul de vânzare - cumpărare nu pot fi calificate acte de procedură în sensul enunțat de art. 21 din Legea nr. 85/2006 prin simplul fapt că nu constituie măsuri unilaterale ale lichidatorului judiciar susceptibile a fi contestate pe această cale. În drept, motivele de recurs au fost încadrate de către recurenta-reclamantă în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. Motivele de casare invocate de către recurentul-intervenient E. vizează aceleași critici ca și recursul reclamantului, având unele nuanțări în plus, acestea fiind, în esență, următoarele: 1. Nesocotirea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În cadrul acestui motiv de casare se critică neinvocarea excepției inadmisibilității în termenul legal (neinvocarea în termen a excepției necompetenței funcționale a instanței era un aspect care intrase în puterea de lucru judecat prin neatacare cu apel de către pârâtă). Consideră recurenta că pârâta era decăzută din dreptul de a mai invoca excepția omisso medio direct în apel pentru că nu o invocase în fața primei instanțe. S-a încălcat principiul contradictorialității, dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. Se critică faptul că în cuprinsul considerentelor deciziei au fost regăsite pentru prima dată argumente referitoare la excepția inadmisibilității, precum calitatea procesuală a lichidatorului judiciar; limbajul nepotrivit al instanței de apel, lipsa de obiectivitate care se exprimă prin măsurile dispuse de-a lungul procesului. 2. Nemotivarea deciziei sub aspectul apelului formulat împotriva celor trei încheieri de ședință, al neinvocării excepției ca motiv de apel; nemotivarea sub aspectul respingerii probei cu expertiză contabilă în apel, nemotivarea cu privire la anularea actelor subsecvente. Pe fond, instanța de apel a făcut o motivare contradictorie și nu a motivat în fapt raportat la argumentele reclamantului și la cele ale intervenientului. 3. Încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 477/2012. 4. Încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 21 și art. 11 din Legea nr. 85/2006. 5. Încălcarea echității procedurii și a dreptului de acces la justiție.

Încălcarea dreptului de proprietate. Recurentul intervenient își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu titlu prealabil, reținem că ambele recursuri cuprind motive de casare comune și vizează încălcarea de către instanța de apel atât a regulilor de procedură, cât și aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și motive de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii și la încălcarea autorității de lucru judecat, astfel încât considerentele Înaltei Curți sunt comune pentru cele două recursuri. Urmare a admiterii apelului pârâtei instanța de apel a schimbat sentința de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă reținând că excepția inadmisibilității a fost invocată ca motiv de apel, analizând-o în consecință, situație care rezultă în mod cert din cuprinsul memoriului de apel. Potrivit art. 476 alin. 1 C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, norme procedurale pe deplin respectate în cauză de către curtea de apel prin hotărârea pronunțată. Instanța de apel a fost învestită, prin chiar apelul pârâtei, cu acest motiv ce a vizat admisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca atare a procedat la soluționarea cauzei, în limitele expres stabilite de către apelantă. În consecință, nu se poate vorbi despre o invocare omisso medio pentru că excepția inadmisibilității a fost invocată ca motiv de apel în calea de atac prevăzută de lege în cadrul primului ciclu procesual. Admisibilitatea cererii de chemare în judecată a fost invocată prin chiar cererea de apel formulată de către pârâtă astfel încât nu poate fi reținută o încălcare a principiului contradictorialității ori al celui privind respectarea dreptului la apărare, recurenții având posibilitatea să formuleze apărări, să propună probe, lucruri pe care de altfel le-au și făcut prin actele procedurale îndeplinite în fața instanței de apel. Deși niciuna dintre recurente nu critică în mod expres caracterul absolut al excepției inadmisibilității, reținem că instanța de apel a dat o calificare corectă sub acest aspect, făcând astfel o aplicare corectă a dispozițiilor art. 247 alin. 1 C. proc. civ. în sensul că fiind o excepție absolută putea fi invocată de parte sau de instanță în orice stare a procesului, chiar și înaintea instanței de recurs. Ambele recurente pun un semn de egalitate între excepția inadmisibilității și excepția necompetenței funcționale a instanței de fond, deși instanța de apel prin considerentele hotărârii realizează o corectă interpretare a celor două noțiuni procedurale. Excepția inadmisibilității vizează excepția greșitei alegeri a căii de procedură (cerere de chemare în judecată ori cale de atac), pe când excepția necompetenței funcționale vizează alegerea greșită a unei instanțe de judecată pentru a soluționa o cauză. Considerând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă instanța de apel a dat eficiență principiului specialia generalibus derogant , considerând că aceasta putea fi soluționată doar în procedura prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 85/2006 privind insolvența, calea procedurală urmată de reclamantă și întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nefiind permisă în prezenta cauză. Referitor la pretinsa încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 21 și ale art. 11 din Legea nr. 85/2006, criticile de nelegalitate aduse de către recurente sunt absolut formale, instanța de apel argumentându-și soluția în considerarea legii speciale aplicabile, acest litigiu putând fi soluționat exclusiv în procedura insolvenței, astfel cum a procedat inițial în cauza în care s-a pronunțat decizia nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București. Nu poate fi vorba nici de o încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 477 din 21 februarie 2012 și al deciziei nr. 729 din 9 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, actele subsecvente a căror nulitate a fost solicitată în prezenta cauză, astfel cum au fost individualizate, nu au fost analizate în primul proces, culpa omisiunii analizării „actelor subsecvente” neaparținând instanței de judecată. Instanța, în acest litigiu, s-a pronunțat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată. Motivarea hotărârii instanței de apel este în concordanță cu soluția pronunțată în dispozitiv, vine să expliciteze această soluție, argumentele logico-juridice în virtutea cărora acțiunea recurentei-reclamante trebuia să fie exercitată în procedura insolvenței, și nu pe calea dreptului comun. Recurentele au invocat și lipsa unei motivări cu privire la apelul formulat și împotriva a trei încheieri de ședință, critici care sunt nefondate întrucât, schimbând în tot sentința atacată, cauza a fost soluționată sub aspectul admisibilității, ceea ce face inutilă analizarea celorlalte apeluri, neavând niciun efect cu consecințe în plan procedural. Reținând și că nu se poate vorbi de un „limbaj nepotrivit” al instanței de apel care să umbrească imparțialitatea acesteia, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., invocat de asemenea de ambele recurente, nu poate fi reținut. Este formală și invocarea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. referitor la încălcarea dreptului de proprietate, susținerile recurentelor neavând nicio legătură cu prezenta cauză. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursurile ca nefondate.