ÎCCJ, Decizia nr. 35/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 792 din 10 martie 2002, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Craiova, în contradictoriu cu pârâții I.E. și SC I.P Craiova, având ca obiect obligarea acestora la plata taxei de folosință. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 1889/C=M din 4 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Cererea pârâților I.E. și SC I.P., privind revizuirea deciziei pronunțate în recurs, a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 2909 din 17 mai 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenții-pârâți au declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs. Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate cu recurs, legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de atac a apelului în acest caz. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția comercială s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Hotărârea a cărei anulare s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs. Se constată, așadar, că recursul declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege. Este de reținut, de altfel, că inadmisibilitatea recursului, dedusă prin interpretarea normelor procesuale menționate, se întemeiază la data soluționării prezentei căi de atac, pe dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005.

Potrivit textului menționat, calea de atac a recursului este exclusă, în cazul în care „instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenți, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții-pârâți I.E. și SC I.P. Craiova împotriva deciziei nr. 2909 din 17 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 230/2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2006.