ÎCCJ, Decizia nr. 35/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 792 din 10 martie

2002, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Craiova, în

contradictoriu cu pârâții I.E. și SC I.P Craiova, având ca obiect obligarea

acestora la plata taxei de folosință.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 1889/C=M din 4 noiembrie 2004, a respins, ca

nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.

Cererea pârâților I.E. și SC I.P.,

privind revizuirea deciziei pronunțate în recurs, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, prin decizia nr. 2909 din 17 mai 2005, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

revizuenții-pârâți au declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre a cărei anulare

se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens că,

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la

data pronunțării hotărârii atacate cu recurs, legiuitorul nu a statuat asupra

posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se

cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9 judecători

a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția

comercială s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul

prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Hotărârea a cărei anulare s-a cerut,

era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea

exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul

declarat de revizuenta menționată nu este admisibil potrivit dreptului comun,

ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu

referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Este de reținut, de altfel, că

inadmisibilitatea recursului, dedusă prin interpretarea normelor procesuale

menționate, se întemeiază la data soluționării prezentei căi de atac, pe

dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 219/2005.

Potrivit textului menționat, calea

de atac a recursului este exclusă, în cazul în care „instanța de revizuire este

Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea

prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței

atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004,

republicată.

Or, normele procesuale privind

sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora

este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Așadar, recursul nu este admisibil

nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se constată a fi

întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de revizuenți, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuenții-pârâți I.E. și SC I.P. Craiova împotriva deciziei nr.

2909 din 17 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dosarul nr. 230/2005.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie

2006.