ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1453/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1453/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 1 noiembrie 2011

de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Hunedoara în Dosarul nr. 2/D/P/2010, inculpata M.M. a fost trimisă

în judecată, alături de alți 42 de inculpați, sub aspectul infracțiunilor preăzute

de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2), art. 42 alin.

(2), art. 43 alin. (1) și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

În actul de sesizare a

instanței, s-a reținut, cu privire la inculpata M.M., următoarele:

Prin intermediul fiicei

sale, inculpata M.S.E., a ținut legătura cu inculpatul O.N.D. pe e-mail, în perioada

martie-aprilie 2009, folosind adresa de e-mail X.

În urma înțelegerii cu

inculpatul O.N.D., inculpata M.S.E. a achitat prin bancă suma de 1.498 RON în data

de 31 martie 2009 în contul deschis la Banca T. SA Cluj-Napoca, Sucursala Z., pe

numele SC C.C. SRL Orăștie, pentru programul „Z1”, varianta „Z2”.

Aplicația a fost instalată

pe un telefon cu sistem de operare A., marca B.

Din conținutul e-mail-urilor

a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul X de

pe site-ul Y, la data de 7 aprilie 2009.

Telefonul țintă a fost

folosit de martorul M.V. Acesta a primit telefonul mobil cadou de la învinuita M.M.,

cu ocazia zilei de naștere.

Martorul M.V. a arătat,

în declarația dată, că nu a cunoscut faptul că pe acel telefon mobil primit cadou

este instalat un program informatic și că, abia după circa 2 luni, și-a dat seama

că ar putea fi instalat un program fără știrea sa, întrucât observase pe factura

telefonică costuri datorate transmiterii de SMS-uri de înștiințare către telefonul

de monitorizare.

Potrivit art. 82 C.

proc. pen., martorul a precizat că înțelege să nu participe în proces ca parte vătămată.

În drept, s-a reținut

în același act de sesizare că:

Fapta inculpatei M.M.

de a cumpăra, instala și utiliza programul informatic destinat interceptării convorbirilor

telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor SMS, constituie infracțiunea

de deținere, confecționare și folosire ilegală de mijloace specifice de interceptare

a comunicațiilor, prevăzută de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.

Fapta inculpatei de a

deține, fără drept, un program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârșirii

uneia din infracțiunile prevăzute la art. 42-art. 45, constituie infracțiunea prevăzută

de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Fapta inculpatei de a

accesa, fără drept, un sistem informatic (telefonul mobil țintă) în scopul obținerii

de date informatice, constituie infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (2) din

Legea nr. 161/2003.

Fapta inculpatei de a

intercepta, fără drept, transmisii de date informatice care nu sunt publice și care

sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea

de SMS-uri) constituie infracțiunea prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea

nr. 161/2003.

Transferul neautorizat

de date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul

Y a listing-ului apelurilor efectuate/primite, a conținutului SMS-urilor expediate/primite

și a transmisiilor GPRS din telefonul mobil țintă, precum și transferarea prin transmiterea

de SMS-uri a informației privind inițierea sau primirea unui apel de către telefonul

țintă), constituie infracțiunea prevăzută de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

S-a mai reținut în actul

de sesizare că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale și că recunoaște

faptele în materialitatea lor, susținând însă că instalarea programului informatic

s-ar fi făcut cu știrea soțului său, împrejurare însă infirmată de către martorul

M.V. De altfel, este absurd să credem că instalarea programului s-ar fi făcut cu

știrea persoanei monitorizate, întrucât în aceste condiții nu-și mai avea rostul

activitatea de supraveghere, mai reține procurorul de caz.

Cu privire la fapta fiicei

inculpatei, numita M.S.E., prin care a ajutat-o pe mama sa să cumpere, să confecționeze,

să dețină și să folosească programul informatic destinat interceptării convorbirilor

telefonice și comunicațiilor, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 19

alin. (1) din Legea nr. 51/1991 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003, acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare, fiind în

prezența cazului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. b

1

) C.

proc. pen., deoarece:

- faptele, în conținutul

lor concret, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, atingerea

adusă valorilor sociale ocrotite de lege fiind minimă;

- inculpata a săvârșit

faptele la rugămintea propriei mame, este tânără, nu este cunoscută cu antecedente

penale, existând astfel suficiente date că poate fi îndreptată și fără aplicarea

unei pedepse.

La data de 22

octombrie 2012, inculpata a depus la dosar o declarație notarială prin care a arătat

că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare,

nu a solicitat administrarea de probe în faza de judecată și a solicitat judecarea

conform procedurii simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Analizând prezenta cauză

prin prisma dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., instanța

de fond a reținut:

Inculpata M.M., prin intermediul

fiicei sale, numita M.S.E., a ținut legătura cu inculpatul O.N.D., prin e-mail,

în perioada martie-aprilie 2009, folosind adresa de e-mail X, astfel cum rezultă

din procesele-verbale de urmărire penală.

Acest din urmă inculpat,

O.N.D., a deținut, confecționat și comercializat direct și prin intermediul rețelei

internet, produse software destinate interceptării convorbirilor telefonice, discuțiilor

ambientale, transmisiilor SMS și localizării terminalelor de telefonie mobilă, produse

software, având ca sursă o aplicație ce poartă denumirea de „Z1”, dezvoltată de

către compania V.C. LTD cu sediul în Thailanda.

Inculpatul O.N.D. deținea

un site Q., cu ajutorul căruia oferea spre vânzare mijlocul specific destinat interceptării

comunicațiilor, respectiv programul informatic.

Inculpatul era contactat

de către cumpărătorii interesați de acest soft, între care și inculpata M.M., prin

intermediul fiicei sale, astfel cum mai sus s-a reținut.

În urma înțelegerii cu

inculpatul O.N.D., numita M.S.E., fiica inculpatei, a achitat prin bancă suma de

1.498 RON în data de 31 martie 2009 în contul deschis la Banca T. SA Cluj-Napoca,

Sucursala Z., pe numele SC C.C. SRL Orăștie, pentru programul „Z1”, varianta „Z2”,

astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosarul de urmărire penală, coroborat

cu procesele-verbale. Astfel, din ultimul proces-verbal de cercetare a sistemelor

informatice ale inculpatului O.N.D. și ale fiicei inculpatei, rezultă deținătorul

contului din care s-a plătit contravaloarea programului „Z1”, varianta „Z2”. Aplicația

a fost instalată pe un telefon cu sistem de operare A., marca B.

Varianta „Z2”, asigură

și ascultarea convorbirilor telefonice purtate cu ajutorul telefonului țintă, în

sensul că se apelează numărul folosit în acest aparat telefonic de la un telefon

de monitorizare, apelul fiind invizibil pentru persoana care folosește telefonul

țintă și se ascultă convorbirile telefonice purtate de aceasta. În prealabil, programul

informatic asigură transmiterea unui SMS de la telefonul țintă către telefonul de

monitorizare, prin care se anunță că posesorul celui dintâi a inițiat un apel telefonic

sau a fost apelat de către un terț, astfel cum rezultă din constatarea tehnico-științifică

întocmită în cauză de către Institutul de Tehnologie Avansată din cadrul Serviciului

de Informații, aflat la dosarul de urmărire penală.

Din conținutul e-mail-urilor

a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul „X”

de pe site-ul Y, la data de 7 aprilie 2009.

Telefonul țintă a fost

folosit de martorul M.V., care a primit telefonul mobil cadou de la învinuita M.M.,

cu ocazia zilei de naștere, astfel cum rezultă din declarația martorului.

Martorul M.V. a mai arătat,

în aceeași declarație, că nu a cunoscut faptul că pe acel telefon mobil primit cadou

este instalat un program informatic și că, abia după circa 2 luni, și-a dat seama

că ar putea fi instalat un program fără știrea sa, întrucât observase pe factura

telefonică costuri datorate transmiterii de SMS-uri de înștiințare către telefonul

de monitorizare. Prin această din urmă declarație, martorul a demontat afirmațiile

inculpatei și ale fiicei acesteia, numita M.S.E., în sensul că martorul ar fi cunoscut

instalarea programului pe telefonul respectiv. De altfel, inculpata a arătat că

nu și-a anunțat soțul, în mod concret, când a instalat programul incriminat.

Din declarațiile martorului,

coroborate cu cele ale inculpatei, a mai rezultat că inculpata a interceptat, prin

intermediul programului instalat, date reprezentând comunicații ale martorului efectuate

cu telefonul mobil țintă.

Starea de fapt mai sus

reținută, a fost recunoscută și de inculpată prin declarația notarială depusă în

faza de judecată.

Prin sentința penală

nr. 133 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis

cererea formulată de inculpata M.M. de a fi judecată în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpata M.M., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de:

- art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 51/1991,

- art. 46 alin. (2) din

Legea nr. 161/2003,

- art. 42 alin. (2) din

Legea nr. 161/2003,

- art. 43 alin. (1) din

Legea nr. 161/2003,

- art. 44 alin. (2) din

Legea nr. 161/2003.

În baza art. 18

1

alin. (3) cu raportare la art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei sancțiunea

cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

În baza art. 192 pct.

1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpata să plătească statului suma de 2.500

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate la urmărirea penală și la prima instanță.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Declarația notarială de

recunoaștere a faptelor, fiind depusă de instanță mai înainte de începerea cercetării

judecătorești, constatându-se că probele administrate la urmărirea penală sunt în

măsură să dovedească pe deplin existența faptelor, că acestea au fost săvârșite

de inculpată și că faptele nu fac obiectul unei acțiuni penale care vizează infracțiuni

pedepsite cu detențiunea pe viață, instanța a admis cererea formulată de inculpata

M.M. de a fi judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

în conformitate cu prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Analizând pericolul social

al faptelor comise de inculpată, astfel cu acesta este definit la art. 18 C.

pen. și după criteriile stabilite de art. 18

1

alin. (2) C. pen., prima

instanță a apreciat că faptelor săvârșite de inculpată le lipsește gradul de pericol

social al unor infracțiuni, acestea aducând o minimă atingere valorilor sociale

ocrotite de textele normative incriminatoare, fiind lipsite, în mod vădit de importanță.

Instanța de fond nu a

dat curs solicitării parchetului de a dispune confiscarea telefonului mobil, pe

care a fost instalat programul incriminat.

S-a reținut că potrivit

art. 111 alin. (2) C. pen., sfera persoanelor cu privire la care se pot lua măsurile

de siguranță, între care și confiscarea, este limitată la persoanele care au comis

fapte prevăzute de legea penală. Cum telefonul a cărui confiscare se solicită aparține

soțului inculpatei, s-a reținut că instanța nu poate dispune confiscarea acestuia.

Deși în materie de persoane

față de care se poate dispune confiscarea, regula este prevăzută la art. 111

alin. (2) și limitează sfera la persoanele care au comis fapte prevăzute de legea

penală, art. 118 alin. (1) lit. b), c) și f) C. pen. reglementează excepții de la

această regulă.

Condițiile de incidență

ale dispozițiilor ce reglementează excepțiile s-a apreciat că nu sunt îndeplinite

în prezenta speță, martorul necunoscând scopul folosirii telefonului, nici faptul

modificării acestuia pentru a fi apt să folosească la interceptările ilegale.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Procurorul susținând oral

motivele detaliate în scris în memoriul depus la dosar a arătat că soluția instanței

este nelegală în condițiile în care, fără o cercetare judecătorească, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b

1

) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1) art. 44 alin. (2) și

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 s-a dispus achitarea inculpatei pe motiv

că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

S-a mai arătat că prin

faptele săvârșite de inculpată s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare

la libertatea unei persoane de a comunica, prin intermediul mijloacelor de transmitere

la distanță, cu alte persoane, fără o intervenție abuzivă din partea altora.

O altă critică formulată

de parchet a fost aceea că instanța a omis să dispună confiscarea telefonului mobil

pe care inculpata a instalat programul informatic de interceptare a convorbirilor.

Referitor la această critică reprezentanta Ministerului Public a arătat că motivarea

instanței în acest sens este greșită, având în vedere următoarele aspecte: pentru

monitorizarea și interceptarea convorbirilor soțului inculpata avea nevoie de un

telefon mobil pe care să instaleze programul informatic Z1. În acest scop inculpata

a achiziționat în mod deliberat un astfel de aparat pe care apoi l-a oferit soțului

său cu ocazia zilei de naștere. În acest fel inculpata și-a acoperit scopul premeditat

în care a făcut un astfel de „cadou”. Având în vedere aceste condiții concrete procurorul

a considerat că instanța a apreciat greșit în sensul că în situația dată nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 118 lit. b) C. pen., dat fiind faptul că aparatul mobil

nu este al inculpatei, iar persoana care l-a deținut nu a avut cunoștință despre

programul instalat.

Pentru considerentele

expuse reprezentantul Ministerului Public a solicitat casarea sentinței pronunțată

de instanța de fond și, în rejudecare instanța să dispună condamnarea inculpatei

la pedeapsa închisorii în limitele reduse conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., apreciind că scopul

preventiv și educativ al pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea acesteia

în regim de detenție. Totodată, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a solicitat

confiscarea telefonului mobil marca B.

În temeiul dispozițiilor

art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen., reprezentanta parchetului

a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pronunțarea unei

hotărâri în sensul celor mai sus arătate.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul declarat de parchet în raport de motivele de casare

invocate, cât și în raport de prevederile art. 385

9

constată că acesta

este nefondat.

Reține Înalta Curte că

situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond, starea de fapt fiind

recunoscută de inculpată prin declarația notarială depusă în faza de judecată, încadrarea

juridică a faptelor este justă și corespunde stării de fapt reținută de această

instanță, în mod corect apreciind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile

tragerii la răspundere penală a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.

Fapta inculpatei M.M.

de a cumpăra, instala și utiliza programul informatic destinat interceptării convorbirilor

telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor SMS este prevăzută ca infracțiune

de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în modalitatea, deținerea și folosirea

ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor.

Fapta inculpatei de a

accesa, fără drept, un sistem informatic (telefonul mobil țintă) în scopul obținerii

de date informatice (date privind apelurile efectuate/primite, conținutul SMS-urilor

expediate/primite și transmisii GPRS) este prevăzută ca infracțiune de art. 42

alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Fapta inculpatei de a

intercepta, fără drept, transmisii de date informatice care nu sunt publice și care

sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea

de SMS-uri) este prevăzută ca infracțiune de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Transferul neautorizat

de date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul

Y a listing-ului apelurilor efectuate/primite, a conținutului SMS-urilor expediate/primite

și a transmisiilor GPRS din telefonul mobil țintă, precum și transferarea prin transmiterea

de SMS-uri a informației privind inițierea sau primirea unui apel de către telefonul

țintă), este prevăzută ca infracțiune de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Fapta inculpatei de a

deține, fără drept, un program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârșirii

uneia din infracțiunile prevăzute la art. 42-art. 45 din Legea nr. 161/2003, este

prevăzută ca infracțiune de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Analizând pericolul social,

astfel cum acesta este definit la art. 18 C. pen. și după criteriile stabilite de

art. 18

1

alin. (2) C. pen., instanța apreciază că faptelor săvârșite

de inculpată le lipsește gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Astfel, deși, în abstract,

faptele săvârșite de inculpată sunt unele de un pericol social ridicat, atentând,

mai ales fapta prevăzută în Legea nr. 51/1991, la valori sociale de o mare importanță,

siguranța

națională a României și

confidențialitatea și integritatea datelor

și sistemelor informatice, în concret, date fiind modul și mijloacele de săvârșirea

a faptelor, inculpata nu a elaborat vreun plan infracțional complex, a săvârșit

faptele prin intermediul unor comunicații informatice apte să lase urme, nepreocupându-se

pentru a șterge aceste urmele ale faptelor, scopul urmărit, unul mărunt, domestic,

de a se asigura de corectitudinea conjugală a soțului, împrejurările în care faptele

au fost comise, prin contactarea inculpatului

O.N.D. (adevăratul creier

al întregii desfășurări ilicite, care asigura vânzarea programelor de interceptare

ilegală), pe o pagină de internet accesibilă publicului larg,

urmările

produse, constând doar în interceptarea unor comunicații private ale soțului, persoana

și conduita inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, integrată social, recunoscând

faptele comise, faptele au adus o minimă atingere valorilor sociale ocrotite de

textele normative incriminatoare, fiind lipsite, în mod vădit de importanță, neprezentând,

așadar, pericolul social caracteristic unor infracțiuni.

Față

de cele ce preced se constată că în mod corect inculpata a fost achitată în temeiul

dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003,

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, în baza

art. 18

1

alin. (3) cu raportare la art. 91 lit. c) C. pen., ținând cont

și de dispozițiile deciziei nr. 35/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite, în mod corect a fost aplicată inculpatei sancțiunea cu

caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

Critica formulată de parchet

referitoare la faptul că instanța a omis să dispună confiscarea telefonului mobil

pe care inculpata a instalat programul informatic de interceptare a convorbirilor

este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Confiscarea este o măsură

de siguranță, instituită ca atare prin dispozițiile art. 112 lit. f) C. pen., având

ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor

prevăzute de legea penală, conform art. 111 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 111

alin. (2) C. pen., sfera persoanelor cu privire la care se pot lua măsurile de siguranță,

între care și confiscarea, este limitată la persoanele care au comis fapte prevăzute

de legea penală.

Cum telefonul a cărui

confiscare se solicită, marca B., aparține soțului inculpatei, respectiv martorului

M.V., astfel cum rezultă din chiar actul de sesizare al instanței, coroborat cu

declarațiile martorului, ale inculpatei și ale numitei M.S.E., fiica inculpatei,

se constată că în mod corect instanța de fond nu a dispus confiscarea telefonului

mobil.

Deși în materie de persoane

față de care se poate dispune confiscarea regula este prevăzută la art. 111

alin. (2) C. pen. și limitează sfera la persoanele care au comis fapte prevăzute

de legea penală, art. 118 alin. (1) lit. b), c) și f) C. pen. reglementează excepții

de la această regulă:

- lit. b),

bunurile

care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale

infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii

lor;

-

lit. c), bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii unei infracțiuni,

dacă au fost utilizate la comiterea acesteia, când bunurile aparțin altei persoane

confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată

de proprietar ori de infractor cu știința proprietarului;

-

lit. f), bunurile a căror deținere este interzisă de lege.

Condițiile de incidență

ale dispozițiilor ce reglementează excepțiile mai sus arătate nu sunt îndeplinite

în prezenta speță, martorul necunoscând scopul folosirii telefonului, nici faptul

modificării acestuia pentru a fi apt să folosească la interceptările ilegale. Cât

despre deținerea telefoanelor mobile, legea nu o interzice. Ceea ce legea interzice

este deținere programelor de interceptare ilegală a comunicațiilor, însă, pentru

respectarea prevederilor legale din acest domeniu, este suficientă dezinstalarea

respectivului program din telefonul țintă.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva

sentinței penale nr. 133 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală, privind pe inculpata M.M.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.M., în sumă

de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 133

din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, privind pe inculpata

M.M.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.M., în sumă

de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 aprilie 2013.