ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- biroul teritorial Hunedoara, din data de 4 noiembrie 2011, emis în Dosarul nr.

2/D/P/2010, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, printre alții,

inculpații:

1.

I.M.S. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991

- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

2.

D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991

- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

3.

H.A.I.S. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de:

- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991

- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003

- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

- art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În

fapt, s-a reținut în esență, că inculpații au achiziționat de la inculpatul O.N.D.

un program informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice.

Astfel,

aceștia:

-

au cumpărat, instalat și utilizat programul informatic destinat interceptării

convorbirii telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor sms (faptă prev.

de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991);

-

au deținut fără drept în program informativ conceput sau adaptat în scopul

săvârșirii uneia din infracțiunile prev. la art. 42-45 (art. 46 alin. (2) din

Legea nr. 161/2003);

-

au accesat fără drept un sistem informatic ( telefonul mobil ținta în scopul

obținerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/ primite,

conținutul sms-urilor, expediate/ primite și transmisii G.P.R.S. art. 42 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003;

-

au interceptat fără drept transmisii de date informatice care nu  sunt publice

și care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea

sistem (interceptarea de sms-uri), fapte prev. de art. 43 alin. (1) din Legea nr.

161/2003, - au transferat neautorizat date dintr-un sistem informatic

(transferarea în contul configurat pe site-ul www, al listingul apelurilor efectuate/ primite, a

conținuturilor sms-urilor expediate/ primit și transmisiilor G.P.R.S. din

telefonul mobil țintă, precum și transferare prin transmiterea de sms-urilor a

informației privind inițierea sau primirea unui apei de către telefonul țintă (art.

44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003).

În

ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S., acesta a și interceptat convorbirile

telefonice și comunicațiile părții vătămate C.R.A.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 7 noiembrie 2011 sub Dosar

nr. 1189/57/2011.

Având

în vedere faptul că inculpații I.M.S., D.C. și H.A.I.S., în termenul legal au

înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

instanța de fond constatând poziția procesuală a inculpaților care este

incompatibilă cu poziția celorlalți inculpați în cauză, apreciind de asemenea

că recunoașterea integrală a faptelor determină declanșarea procedurii

prevăzută de art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., procedură de

asemenea incompatibilă cu procedura de drept comun, a dispus în temeiul art. 38

C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la cei trei inculpați și formarea

unui nou dosar.

Astfel,

cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub Dosar

nr. 568/57/2012.

În

dosarul format ca urmare a disjungerii cauzei, sub aspectul stării de fapt

Curtea a reținut următoarele:

Inculpatul

O.N.D. este administratorul societății SC C.C. SRL Orăștie și care are conturi

deschise la Banca Transilvania, sucursala Zorilor din municipiul Cluj Napoca.

Inculpatul

O.N.D. deținea un site www.clikapel.ro prin

intermediul căruia oferea spre vânzare mijloace specifice destinate

interceptării comunicațiilor, respectiv programe informatice.

Produsele

software comercializate sub numele de C., au o sursă de aplicație ce poartă

denumirea de F.S., dezvoltată de către compania V.C. cu sediul în Thailanda.

Referitor

la inculpatul D.C., Curtea a reținut că acesta l-a contactat telefonic de la

numărul x pe inculpatul O.N.D., în luna ianuarie 2010, primind informații

despre programul F.S., varianta P.X.

Inculpatul

D.C. a ținut legătura cu inculpatul și pe e-mail, în perioada decembrie 2009 -

ianuarie 2010, folosind adresa de e-mail xxx.

În

urma înțelegerii cu inculpatul O., inculpatul a achitat prin bancă suma de 1.460

lei, în data de 08 ianuarie 2010, în contul x, deschis la Banca T. din

Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele soției inculpatului, numita O.S.M.

Aplicația

a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S..

Din

conținutul discuțiilor telefonice și al e-mail-urilor a rezultat că programul

informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul țintă în contul c.

de pe site-ul www, configurat la data de 07 ianuarie 2010,

informații privind numerele de telefon apelate și cele care au contactat

persoana ce folosea acel telefon, precum și conținutul SMS-urilor primite/

transmise, împrejurare ce a rezultat și din datele existente în contul

menționat.

Telefonul

țintă a fost utilizat de către martora D.V., soția inculpatului D.C., care,

potrivit art. 82 C. proc. pen. a precizat că înțelege să nu participe în proces

ca parte vătămată, iar în ceea ce privește declarația de martor s-a prevalat de

prevederile art. 80 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor

la inculpatul I.M.S., acesta l-a contactat telefonic de la numărul x pe

inculpatul O.N.D., în luna septembrie - noiembrie 2009, primind informații

despre programul F.S., varianta P.X.

Inculpatul

I.M.S. a ținut legătura cu inculpatul și pe e-mail, în perioada septembrie -

octombrie 2009, folosind adresa de e-mail x.

În

urma înțelegerii cu inculpatul O., inculpatul I.M.S. a achitat prin bancă suma

de 1.717 lei, în data de 24 septembrie 2009, în contul x, deschis la Banca T.

din Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele SC C.C. SRL Orăștie.

Aplicația

a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost

folosită o cartelă SIM cu nr. x.

Inculpatul

I.M.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu nr. y.

Din

conținutul discuțiilor telefonice și al e-mail-urilor a rezultat că programul

informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul țintă în contul E.A.

de pe site-ul www, configurat la data de 24 septembrie 2009,

informații privind numerele de telefon apelate și cele care au contactat

persoana ce folosea acel telefon, precum și conținutul SMS-urilor" primite/

transmise, împrejurare ce a rezultat și din datele existente în contul

menționat, precum și din listing-ul cartelei folosite în telefonul țintă.

Telefonul

țintă a fost utilizat de către partea vătămată I.A., aceasta primindu-l cadou,

în luna noiembrie 2009, de la inculpatul I.M.S., administratorul SC E.M. SRL

București, unde lucra partea vătămată.

Partea

vătămată a arătat că, după ce a primit telefonul acesta a avut unele probleme,

motiv pentru care i l-a dat inculpatului pentru o zi, acesta spunând că îl va

repara fiul său ce era în clasa a XII-a și era priceput la calculatoare.

Partea

vătămată nu a avut cunoștință despre existența programului informatic instalat

pe telefonul mobil, arătând însă că a sesizat, în timp, mai multe

„disfuncționalități

”

. De asemenea, a constatat că

inculpatul cunoștea unele împrejurări pe care nu le-ar fi putut afla decât dacă

îi asculta convorbirile telefonice.

În

declarația dată, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte"

civilă în cauză.

Referitor

la inculpatul H.A.I.S., Curtea a reținut din ansamblul probatoriu administrat

și declarația dată în fața instanței că acesta a ținut legătura cu inculpatul O.N.D.,

telefonic, în luna ianuarie 2010, folosind cartelele telefonice cu nr. z și v.

În

urma înțelegerii cu inculpatul, inculpatul H.A. a cumpărat programul F.S.,

varianta P.X.

Aplicația

a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost

folosită o cartelă SIM cu nr. h.

Inculpatul

H.A.I.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu

nr. j.

Din

conținutul discuțiilor telefonice a rezultat că programul informatic a fost instalat,

fiind configurat contul C. de pe site-ul www, la data de 05

ianuarie 2010.

Din

conținutul listing-ului telefonului țintă a rezultat că programul informatic a

fost utilizat.

Telefonul

țintă a fost folosit de către partea vătămată C.R.A., care a primit telefonul

de ia inculpatul H.A.I.S. cu care avea o relație de colaborare profesională,

fără a știi că are un program informatic instalat, însă sesizând că aparatul

prezenta mai multe „disfuncționalități”.

Partea

vătămată C.R.A. a formulat o plângere prealabilă împotriva inculpatului H.A.I.S.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 195 alin. (1) C. pen.

Inițial,

în cursul urmăririi penale partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma

de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

În

ceea ce privesc mijloacele de probă și interpretarea lor Curtea a reținut

faptul că:

Starea

de fapt enunțată mai sus și care a fost acceptată de către inculpați în

modalitatea în care a fost descrisă în actul de sesizare, rezultă din

materialul probator administrat în cursul urmăririi penale:

-

procesul verbal de sesizare din oficiu;

-

procesele verbale de redare a discuțiilor telefonice;

-

procesele verbale de redare a conținuturilor e-mailurilor purtate dintre

inculpatul O.N.D. și cei trei inculpați;

-

facturi;

-

declarațiilor martorei D.V. (voi. 18, filele 262 - 263), părții vătămate I.A.

(voi. 18, filele 282 - 283), declarațiile părții vătămate C.R.A. (voi. 18, fila

273), declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale cât și în fața

Curții.

În

ce privește dreptul intern aplicabil, în actul de sesizare al instanței faptele

săvârșite de către inculpați față de starea de fapt descrisă mai sus, au fost

calificate ca întrunind elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:

-

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 constând în faptele acestora de a

cumpăra,

instala și utiliza programe informatice destinate interceptării convorbirii

telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor SMS.

-

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 constând în faptele acestora de a

deține fără drept programe informatice concepute sau adaptate în scopul

săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute la art. 42-45.

-

art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a accesa

fără drept sisteme informatice (telefoanele mobile țintă) în scopul obținerii

de date informatice (date privind apelurile efectuate/primite), conținutul sms -

urilor expediate/ primite și transmisii G.P.R.S.

-

art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a

intercepta fără drept transmisii de date informatice care nu sunt publice și

care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem

(inte4rceptarea de sms-uri).

-

art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a

transfera neautorizat date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul

configurat pe site-ul www al listingului

apelurilor efectuate/ primite a conținutului sms-urilor expediate/primite și a

transmisiilor G.P.R.S. din telefonul mobil țintă precum și transferarea prin

transmiterea de sms-uri a informației privind inițierea sau primirea unui apel

de către telefonul țintă.

În

ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S. s-a reținut și infracțiunea prev. de art.

195 alin. (1) C. pen. constând în aceea că fapta sa de a intercepta

convorbirile telefonice și comunicațiile părții vătămate C.R.A. constituie

infracțiunea prev. de art. 195 alin. (1) C. pen.

Referitor

la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.M.S.

(f. 17 dosar fond), cerere care a fost însușită atât de inculpatul H.A.I.S. cât

și de către inculpatul D.C. (prin apărătorul său desemnat din oficiu) din

infracțiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracțiunea

prev. de art. 195 C. pen., Curtea a arătat următoarele:

Infracțiunile

supuse discuției, respectiv infracțiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr.

51/1991 și infracțiunea prevăzute de art. 195 C. pen. vizează și ocrotesc

valori sociale distincte astfel că în cauză nu există motive suficiente și

raționale care să convingă asupra faptului că actele materiale ce realizează

latura obiectivă specifică faptei incriminate de art. 19 alin. (1) din Legea nr.

51/1991 ar coincide cu cele ce definesc latura obiectivă a infracțiunii prev.

de art. 195 C. pen.

Prevederile

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 incriminează deținerea/ confecționarea

sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor,

oricare dintre cele trei modalități de săvârșire constituind infracțiune, care

se pedepsește cu închisoarea de la 2-7 ani, dacă fapta nu constituie o

infracțiune mai gravă.

Rezultă

evident că orice act de deținere, confecționare sau folosire ilegală de

mijloace de interceptare aduce atingere dreptului fundamental a! secretului

corespondenței prevăzut de Constituție, că acest articol instituie mai multe

acțiuni alternative care fiecare în parte consumă infracțiunea iar inculpații

au fost trimiși în judecată printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, constând în deținerea ilegală

de mijloace de interceptare a comunicațiilor.

În

ce privește subiecții pasivi a celor două infracțiuni, aceștia diferă. Astfel,

în ce privește infracțiunea prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991,

titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea ca infracțiune a unor

fapte, este statul. în cazul infracțiunii prevăzute de art. 195 C. pen.,

violarea secretului corespondenței are ca obiect juridic special relațiile

sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte persoane prin

intermediul mijloacelor de transmitere la distanță (corespondență, telefon,

telegraf etc.) ia adăpost de orice intervenție abuzivă din partea altora.

În

această situație legea ocrotește orice comunicare pe care o persoană o face

alteia prin intermediul unui mijloc de transmitere la distanță iar infracțiunea

de violare a secretului corespondenței este îndreptată împotriva unui drept

personal - libertatea individuală.

Totuși,

datorită modului specific din care se realizează din punct de vedere obiectiv,

infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. are în unele modalități de

săvârșire și un obiect material.

Astfel,

sub aspectul laturii obiective infracțiunea prevăzută de art. 195 C. pen. se

realizează prin săvârșirea uneia din următoarele acțiuni: deschiderea fără

drept a unei corespondențe adresate altuia, acțiunea de interceptare fără drept

a unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin

orice alte mijloace de transmitere la distanțe, acțiunea de sustragere,

distrugere sau reținere a unei corespondențe sau prin divulgarea conținutului

unei corespondențe a unei convorbiri sau comunicări interceptate.

În

concluzie, având în vedere că cele două infracțiuni aduc atingere unor valori

sociale distincte, au obiecte juridice speciale distincte și se realizează sub

aspectul laturii obiective prin acțiuni diferite, Curtea a apreciat că cererile

de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați, din infracțiunea

prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracțiunea prevăzută de

art. 195 C. pen. sunt nefondate și urmează a fi respinse.

În

ce privește faptele săvârșite de către inculpații I.S.M. și D.C., precum și de

inculpatul H.A.I.S. cu referire la infracțiunile prev. de art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2)

din Legea 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 și art. 44 alin. (2)

din Legea nr. 161/2003:

În

urma examinării efective a probelor esențiale supuse aprecierii sale, raportat

la circumstanțele concrete ale cauzei, la modul și mijloacele de săvârșire a

faptelor, la scopul urmărit, la urmarea produsă precum și la elementele ce

definesc persoana și conduita inculpaților, Curtea a constatat că acestea nu

ating pragul de gravitate specifică unei infracțiuni, în cauză fiind întrunite

exigențele art. 18

1

C. pen.

În

speță faptele au fost săvârșite în împrejurări cu totul speciale, aspecte ce

justifică în mod rezonabil aprecierea că prin ele însele faptele săvârșite de

către inculpați aduc o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege și nu

ating pragul de gravitate specific unei infracțiuni.

Argumentele

în acest sens vizează atât împrejurările obiective, concrete ale cauzei cât și

elementele subiective, relaționale dintre inculpați și persoanele care au fost

urmărite de către aceștia.

Astfel

inculpații au achiziționat programele informatice de spionare a telefoanelor

mobile în mod transparent, aparent legal, acestea fiind comercializate aparent

legal pe internet, din actele dosarului rezultând că inculpații nu aveau

cunoștință despre consecințele cumpărării și utilizării unui astfel de program.

La

fel, tranzacțiile au fost efectuate legal prin emiterea de facturi, inculpatul O.N.D.

Ie-a dat asigurări inculpaților din prezenta cauză că tranzacțiile sunt legale,

astfel că Ie-a creat convingerea că acționează în limitele legii sau cel puțin

Ie-a creat o anumită siguranță referitor la natura^ tranzacțiilor efectuate.

Deși

inculpații nu se pot prevala de necunoașterea legii, față modalitatea concretă

în care aceștia au acționat, coroborată cu urmările produse precum și cu scopul

urmărit, justifică aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ,

adoptarea unei soluții de condamnare a inculpaților apreciindu-se a fi excesivă

și nerăspunzând unei necesități de prevenție și reeducare.

În

cauză trebuie a fi luați în considerare și factorii subiectivi, respectiv

natura relațiilor dintre inculpați și persoanele urmărite, precum și poziția

acestora din urmă, raportat la acțiunile desfășurate de către primii. Astfel,

trebuie remarcat faptul că inculpații au procedat la săvârșirea faptelor

descrise mai sus pentru a se convinge cu privire la conduita unei rude

apropiate (soție în cazul inculpatului Dospinescu, sau pentru a clarifica o

relație cu o persoană apropiată (martora I.A. în cazul inculpatului I.M.S., sau

relații de colaborare profesională, în cazul inculpatului H.).

De

altfel, nici D.V. și nici I.A. nu s-au simțit lezate ca urmare a faptelor

săvârșite de către inculpați, considerent pentru^ care nu au înțeles să

participe în proces în calitate de părți vătămate sau părți civile.

În

ce-l privește pe partea vătămată C.R.A., deși inițial în cursul urmăririi

penale s-a constituit parte civilă în cauză, ulterior, prin declarația

notarială depusă la instanța de fond, a arătat că nu mai are nici o pretenție

materială sau morală față de inculpatul H.A. (filele 6-8 dosar fond).

Față

de acestea, Curtea a apreciat că nu se poate reține că faptele inculpaților au

avut consecințe semnificative în planul relațiilor sociale ocrotite de lege,

consecințe care să justifice aplicarea unor pedepse.

La

fel, au fost avute în vedere și elementele ce caracterizează persoana celor

trei inculpați, cu referire specială la conduita lor socială și procesuală

adecvată, care sunt apreciate de către Curte ca definitorii în aprecierea

oportunității aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ. Trebuie

remarcat faptul că în mod constant pe parcursul procedurilor la urmărire

penală, cât și în fața Curții, inculpații au recunoscut integral faptele și au

regretat sincer situația creată.

Față

de aceste argumente Curtea arată că în cauză sunt întrunite cumulativ cerințele

art. 18

1

C. pen., iar sancționarea celor trei inculpați potrivit

legii penale nu este în circumstanțele date nici necesară și nici oportună.

În

raport cu soluția pe care o va adopta, Curtea apreciază că se impun a fi făcute

următoarele precizări cu privire la posibilitatea aplicării disp. art. 18

1

C. proc. pen. în procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen.: Conform

dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen.: „instanța de judecată

soluționează latura penală atunci când probele administrate în cursul urmăririi

penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de

inculpat”.

Conform

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. „instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege…”.

Din

analiza acestor texte de lege, poate fi trasă concluzia că în cadrul procedurii

abreviate, întemeiate pe pledoaria de vinovăție, instanța este ținută să

pronunțe o hotărâre de condamnare.

În

sens contrar, când instanța ar aprecia că nu dispune de elemente suficiente

pentru a pronunța o hotărâre de condamnare, este nevoită să nu accepte

declanșarea procedurii simplificate, ci să urmeze procedura dreptului comun în

cadrul căreia să administreze mijloace de probă suficiente care să-i permită

adoptarea unei soluții de achitare.

Curtea

a apreciat însă, în urma examinării atente a textelor de lege sus-enunțate și

raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, că situația prevăzută la art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen., reprezintă singura împrejurare care nu

exclude adoptarea unei soluții de achitare în cadrul procedurii instituite de

art. 320

1

C. proc. pen.

Atâta

timp cât s-a demonstrat existența unei fapte săvârșite de către un inculpat,

fapta se circumscrie textului de lege incriminator, aprecierea asupra gradului

de pericol social și asupra atingerii aduse valorilor sociale ocrotite de lege

nu poate impune instanței limitarea dreptului inculpatului de a urma procedura

prev. de art. 320

1

C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut

integral starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și a

solicitat judecarea în cadrul procedurii simplificate, el nu poate fi privat de

acest drept, doar pentru considerentul că fapta sa nu atinge pragul de

gravitate al unei infracțiuni și că în cauză se preconizează adoptarea unei

soluții de achitare în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.

raportat la art. 18 C. pen.

În

speța de față, dacă s-ar fi acceptat că o soluție de achitare în temeiul art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen.,

ar fi impus judecarea procesului penal conform procedurii comune, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei aceasta ar fi fost lipsită de eficiență, întrucât în mod

covârșitor, acuzațiile se întemeiază pe mijloace materiale de probă a căror

administrare nemijlocită și contradictorie, pe parcursul cercetării

judecătorești, este superfluă.

Pentru

aceste motive, Curtea a considerat că judecata în cazul recunoașterii

vinovăției, prevăzută și reglementată de art. 320

1

C. proc. pen. nu

exclude adoptarea unei soluții de achitare într-o situație singulară și anume

când aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen.

Față

de cele expuse mai sus, Curtea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaților I.M.S.,

D.C. și H.A.I.S. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de: art. 19 alin.

(1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44

alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În

baza art. 91 C. pen. a aplicat inculpaților sancțiunea cu caracter

administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000 lei.

În

ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S. Curtea a reținut că:

Acesta

este acuzat și de săvârșirea infracțiunii de violare a secretului

corespondenței prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., infracțiune constând în

aceea că a interceptat convorbirile telefonice și comunicațiile părții vătămate

C.R.A. Partea vătămată a formulat plângere penală față de inculpat, în faza de

urmărire penală constituindu-se și parte civilă în cauză cu suma de 50.000 euro,

daune morale.

Ulterior,

înaintea citirii actului de sesizare, la data de 26 ianuarie 2012 a depus la

dosarul cauzei (filele 6-8 dosar fond) o declarație autentică prin care a

arătat că nu mai are pretenții materiale sau morale față de inculpat.

Conform

art. 195 alin. (3) C. pen. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a părții vătămate, iar conform art. 195 alin. (4) C. pen., împăcarea

părților înlătură răspunderea penală.

Prin

declarația depusă partea vătămată nu a declarat că înțelege să-și retragă

plângerea prealabilă formulată și nici nu s-a prezentat în fața instanței

pentru a declara acest fapt.

În

consecință, plângerea prealabilă a părții vătămate nefiind retrasă iar partea

vătămată și inculpatul nu s-au împăcat, Curtea a constatat doar faptul că

partea vătămată nu mai are pretenții, declarația autentică vizând doar latura

civilă a cauzei.

Curtea,

constatând că fapta săvârșită de inculpatul H.A. există, constituie infracțiune

a fost săvârșită de acesta și a fost recunoscută de către inculpat așa cum a

fost reținută în actul de sesizare a instanței, l-a condamnat pe inculpat.

La

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului Curtea a avut în

vedere fapta săvârșită, modalitatea săvârșirii acesteia, valoarea socială

ocrotită, precum și persoana inculpatului.

Astfel,

constatând că inculpatul H.A.I.S. a recunoscut fapta în integralitate și a dat

dovadă de sinceritate, a avut o comportare anterioară bună, nu are antecedente

penale și s-a prezentat în fața instanței regretând faptele, Curtea a reținut

în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și

c) C. pen.

Ca

efect a reținerii circumstanțelor atenuante și având în vedere dispozițiile

art. 76 lit. e) C. pen. Curtea, în baza art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplic.

art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art.

76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul H.A.I.S. la pedeapsa amenzii

penale, în cuantum de 1.000 lei.

A

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen.

Având

în vedere că telefoanele mobile pe care a fost instalat programul informatic cu

ajutorul căruia s-a efectuat interceptarea telecomunicațiilor, accesarea

terminalelor de telefonie mobilă fără drept, interceptarea fără drept și

transferul neautorizat al traficului de date informatice, au fost identificate

și ridicate de la utilizator, Curtea în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a

dispus confiscarea acestora, astfel se va confisca telefonul marca N. utilizat

de numita I.A., telefonul marca N. utilizat de numita D.V. și telefonul marca N.

utilizat de partea vătămată C.R.A.

Față

de soluția adoptată, Curtea, în temeiul baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc.

pen., a obligat pe inculpații I.M.S. și D.C. să plătească statului cheltuieli

judiciare, astfel:

-

inculpatul I.M.S. suma de 2.200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile

Ministerului Justiției;

-

inculpatul D.C. suma de 2.500 lei din care suma de 400 lei reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului

Justiției.

În

baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc. pen., art. 191 C. pen. a obligat pe

inculpatul H.A.I.S. să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.200

lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu,

în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În

termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și inculpații H.A.I.S.

și D.C.

În

recursul promovat, Parchetul a criticat sentința penală nr. 84/2012 din data de

27 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia pentru nelegalitate și netemeinicie

considerând că aceasta a pronunțat în mod greșit o soluție de achitare a

inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991,

art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și art. 46 alin. (2)

din Legea 161/2003.

A

arătat în esență că, instanța de fond nu putea să facă aplicarea art. 18

1

C.

pen. achitând inculpații pentru lipsa pericolului social a! faptelor săvârșite

în contextul aplicării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. deoarece faptele prezintă pericolul social al unor infracțiuni.

De asemenea a mai solicitat să se constate încetarea procesului penal față de

inculpatul H.A.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 alin.

(1) C. pen. având în vedere faptul că la termenul din data de 8 noiembrie 2012

a intervenit împăcarea acestuia cu partea vătămată C.R.A.

Inculpatul

H.A.I.S. prin apărător a solicitat respingerea recursului formulat de parchet,

a solicitat să se constate încetarea procesului penal pentru infracțiunea

prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. ca urmare a împăcării inculpatului cu

partea vătămată iar în baza art. art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10

lit. d) să dispună încetarea procesului penal, deoarece infracțiunii îi lipsește

unul dintre elementele constitutive.

Inculpatul

D.C. prin apărător, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet. A

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina

inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. și având

în vedere faptul că în cauză, partea vătămată nu a formulat plângere

prealabilă, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc.

pen., să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii

prealabile.

Față

de recursul formulat de parchet, inculpatul I.M.S. a solicitat respingerea

acestuia arătând că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale vizate,

inculpatul nu a acționat cu intenția calificată de a aduce atingere siguranței

naționale și nu a avut cunoștință că săvârșește o faptă prevăzută de legea

penală, astfel că inculpatul a fost achitat în mod corect de către instanța de

fond.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

La

termenul din data de 8 noiembrie 2012, partea vătămată C.R.A. a declarat că s-a

împăcat cu inculpatul H.A.I.S. și că nu mai are pretenții de nici o natură în raport

de acesta. o Făcând aplicarea dispozițiilor art. 195 alin. (4) C. pen., Înalta

Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia

și inculpatul H.A.I.S. cu privire la acest aspect, iar în baza art. 2 pct. 2

lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., să dispună încetarea

procesului penal ca urmare a împăcării părților.

În

ceea ce privește critica Parchetului cu privire la soluția de achitare

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia cu reținerea în cadrul procedurii

simplificate prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. a art. 18

1

C. pen., respectiv faptele inculpaților nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni, Înalta Curte o consideră neîntemeiată.

Procedura

simplificată prevăzuta de art. 320

1

C. proc. pen., presupune

judecarea cauzei în baza probelor administrate în cauză în condițiile

recunoașterii săvârșirii faptelor de către inculpați.

Recunoașterea

faptelor astfel cum este reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., nu

determină automat recunoașterea încadrării juridice stabilită de Parchet în

rechizitoriu.

Încadrarea

juridică a faptei urmează a fi apreciată de către instanță în baza elementelor

dosarului în condițiile în care aceste fapte își regăsesc reflectarea în

materialul probator administrat.

Astfel,

conform dispozițiilor prevăzute de art. 320

1

alin. (4) C. proc.

pen., instanța soluționează latura penală în contextul în care din probele

administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie

infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Față de aceste prevederi se

constată faptul că instanța de judecată, în virtutea principiului

disponibilității poate aprecia asupra laturii penale și, atunci când consideră

just, în raport de probatoriul existent la dosar, poate dispune achitarea sau

încetarea procesului penal în condițiile în care, ca rezultat al cercetării

probelor administrate în cursul urmăririi penale, se constată că fapta reținută

nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, sau fapta a adus o

atingere minimă valorilor sociale afectate sau fapta nu a fost săvârșită de

inculpat. Recunoașterea faptelor nu determină o recunoaștere de plano a

încadrării juridice și nici nu poate conduce în mod automat la o condamnare,

având în vedere principiile fundamentale ale procesului penal care garantează

apărarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia.

Chiar și în condițiile procedurii simplificate prezumția de nevinovăție funcționează

până la proba contrară,, instanța putând, în baza principiului

disponibilității, să aprecieze asupra legalității probelor și asupra încadrării

juridice a faptelor.

Alin.

(7) al art. 320

1

C. proc. pen., prevede că: „Instanța va pronunța

condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu

o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”.

Dispozițiile legale enunțate nu trebuie scoase din context ci trebuie

interpretate prin raportare la dispozițiile alin. (1)-(4) din același articol.

Astfel,

în procesul de încadrare juridică a faptei, instanța va retine existența

tuturor elementelor constitutive al infracțiunii și va verifica faptele prin

raportare la dispozițiile art. 17, 18 si 18

1

C. pen.

În

aceste condiții chiar și în cadrul procedurii simplificate, dacă instanța de

judecată constată din ansamblul probatoriu existent la dosar, că fapta

săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în

sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau că îi lipsește una dintre

trăsăturile esențiale ale infracțiunii, în speță atingerea minimă adusă

valorilor sociale,, apărate de legea penală, în virtutea art. 1 si 2 din C. pen.,

instanța de judecată este obligată să aplice după caz sancțiunea legală

prevăzuta de art. 91 raportat la art. 90 C. pen. astfel cum de altfel a fost

reglementat și prin decizia nr. 35/2006 prin care s-a admis recursul în

interesul legii formulat de procurorul general cu privire la aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

În

speță, Înalta Curte constată că, instanța de fond în mod corect a apreciat că

faptele reținute în sarcina inculpaților nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni.

Toți

inculpații au achiziționat, deținut și folosit programele informatice destinate

interceptării în scopuri care nu au legătura cu siguranța națională. Astfel,

pentru a reține în sarcina inculpaților un pericol social sporit, starea de

fapt trebuie privită în ansamblul, prin raportare la persoanele țintă și scopul

urmărit prin săvârșirea faptelor respective. Astfel, se poate constata că

persoanele țintă au fost în cazul inculpatului H.A.I.S. partea vătămată C.R.A.

cu care acesta avea relații profesionale în cazul inculpatului D.C. persoana

țintă a fost soția sa, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul I.M.S.,

persoana țintă a fost I.A., o angajată a firmei pe care acesta o administra.

Din rechizitoriu rezultă că nici D.V. si nici I.A. nu s-a constituit părți civile

și nici nu au formulat plângere penală împotriva inculpaților, iar C.R.A., deși

în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă formulând plângere

penală împotriva inculpatului H.A.I.S., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen., în cursul procesului penal acesta s-a

împăcat cu inculpatul, stingând astfel procesul penal în ceea ce privește

infracțiunea de violare a secretului corespondentei.

În

ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din

infracțiunile prevăzute de art. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art.

46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003, art.

43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003

în infracțiunea prevăzută art. 195 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că

instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor urmând să

respingă această cerere.

Obiectul

juridic al infracțiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. îl reprezintă

relațiile sociale referitoare la inviolabilitatea corespondentei sau a

comunicațiilor unei persoane și implicit cele privitoare la protecția vieții

private a persoanei.

Elementul

material al infracțiunii de violare a secretului corespondenței nu

circumstanțiază mijloacele prin care se poate săvârși fapta enumerând la modul

general deschiderea unei corespondente adresate altuia și interceptarea ultimei

convorbiri sau comunicări efectuate prin mijloace de transmitere la distanta

între alte persoane. Astfel, infracțiunea prevăzuta de codul penal este o

infracțiune cadru care va fi reținută în concurs cu infracțiunile prevăzute de

legile speciale și care tratează în mod specific modalitățile speciale de

realizare a interceptărilor precum și grupurile țintă care pot determina o

periculozitate sporită a faptei, prin valorile sociale cărora li se aduce

antigene precum și modalitățile complexe prin care se desfășoară activitatea.

În

speță, datorită modalității de săvârșire a faptei, infracțiunea de violare a

corespondentei nu poate fi reținută decât în concurs cu săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

Deoarece

pentru o astfel de infracțiune acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate or în cauză, cu excepția părții vătămate C.R.A.

care ulterior și-a retras plângerea formulată în cursul urmăririi penale,

celelalte persoane țintă nu au formulat astfel de plângere, nu se poate reține

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. si nici nu

poate opera schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților

având în vedere elementul material al laturii obiective respectiv mijloacele

folosite pentru săvârșirea faptei care sunt specific incriminate în legea

specială.

În

ceea ce privește pericolul social al faptei, trebuie reținut faptul că

informațiile obținute ca urmare a interceptărilor efectuate, nu au fost de

natură să producă vreun prejudiciu persoanelor țintă, acestea de altfel

neconstituitu-se părți vătămate, programele au fost achiziționate prin

intermediul unui site care funcționa cu aparență de legalitate ceea ce creează

prezumția că achiziționarea unor astfel de programe, atâta timp cât pot fi cumpărate

fără efort și fără a interacționa în mod fraudulos sau ocult cu persoanele care

le vând, creează impresia de ilegalitate a activității de comercializare a unor

astfel de programe software.

Având

în vedere faptul că, la aprecierea pericolului social al faptei trebuie

verificate valorile sociale cărora li se aduce atingere precum și urmările

faptelor săvârșite, aspectul de moralitate al activității desfășurate nefiind o

componentă determinantă în această apreciere, se constată că, prin activitatea

lor, inculpații nu au săvârșit fapte al căror pericol social să atingă pragul

specific pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.

Astfel,

instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților care au fost în mod corect

individualizate și având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale

apărate de legea penală, se impune achitarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 19 din legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2),

art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

În

ceea ce privește critica recurentului inculpat D.C. referitoare la plata

cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată

și urmează să o respingă.

Instanța

de fond a achitat inculpații pentru toate infracțiunile pentru care au fost

trimiși în judecată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen.

Având

în vedere dispozițiile art. 192 alin. (1), pct. l lit. d) C. proc. pen.,

inculpații care au fost achitați în baza art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen. vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Având

în vedere faptul că achitarea pentru lipsa pericolului social a intervenit

pentru toate infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată,

este justificată obligarea acestora la plata integrală a cheltuielilor de

judecată ocazionate de desfășurarea procesului penal, nefiind întemeiată

solicitarea inculpatului D.C. cu privire la plata parțială a acestora.

Față

de acestea, Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul

teritorial Alba Iulia și de recurentul intimat, inculpat H.A.I.S.

În

ceea ce privește constatarea încetării procesului penal față de inculpatul H.A.I.S.

cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. și va

respinge recursul formulat de D.C. deoarece în speță nu se impune schimbarea

încadrării juridice a faptei, urmând să mențină celelalte dispoziții ale

sentinței penale nr. 84/2012 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală, ca legale și temeinice.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat D.C. va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 275 lei, din care suma

de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile

parțiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnați din oficiu

pentru recurentul inculpat H.A.I.S. și intimatul inculpat I.M., până la

prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și de recurentul

intimat inculpat H.A.I.S. împotriva sentinței penale nr. 84/2012 din 27 iunie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează

în parte sentința atacată numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului H.A.I.S.

pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 195 alin. (1) C.

pen. și rejudecând în aceste limite:

În

baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează

procesul penal pornit împotriva intimatului inculpat H.A.I.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen. la plângerea prealabilă a

părții vătămate C.R.A. ca urmare a împăcării părților.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge

ca nefondat recursul formulat de recurentul intimat inculpat D.C.

Obligă

recurentul inculpat D.C. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, până ia prezentarea apărătorului ales se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariile

parțiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnați din oficiu

pentru recurentul inculpat H.A.I.S. și intimatul inculpat I.M.S., până la

prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.