ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 223/2013

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Hunedoara, din data de 4 noiembrie 2011, emis în Dosarul nr. 2/D/P/2010, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, printre alții, inculpații: 1. I.M.S. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: - art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 - art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 2. D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: - art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 - art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

3. H.A.I.S. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: - art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 - art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 - art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut în esență, că inculpații au achiziționat de la inculpatul O.N.D. un program informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice.

Astfel, aceștia: - au cumpărat, instalat și utilizat programul informatic destinat interceptării convorbirii telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor sms (faptă prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991); - au deținut fără drept în program informativ conceput sau adaptat în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prev. la art. 42-45 (art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003); - au accesat fără drept un sistem informatic ( telefonul mobil ținta în scopul obținerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/ primite, conținutul sms-urilor, expediate/ primite și transmisii G.P.R.S.

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003; - au interceptat fără drept transmisii de date informatice care nu sunt publice și care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea de sms-uri), fapte prev. de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, - au transferat neautorizat date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul www, al listingul apelurilor efectuate/ primite, a conținuturilor sms-urilor expediate/ primit și transmisiilor G.P.R.S. din telefonul mobil țintă, precum și transferare prin transmiterea de sms-urilor a informației privind inițierea sau primirea unui apei de către telefonul țintă (art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003).

În ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S., acesta a și interceptat convorbirile telefonice și comunicațiile părții vătămate C.R.A. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 7 noiembrie 2011 sub Dosar nr. 1189/57/2011. Având în vedere faptul că inculpații I.M.S., D.C. și H.A.I.S., în termenul legal au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond constatând poziția procesuală a inculpaților care este incompatibilă cu poziția celorlalți inculpați în cauză, apreciind de asemenea că recunoașterea integrală a faptelor determină declanșarea procedurii prevăzută de art. 320 1 alin. (3) C. proc. pen., procedură de asemenea incompatibilă cu procedura de drept comun, a dispus în temeiul art. 38 C. proc.

pen., disjungerea cauzei cu privire la cei trei inculpați și formarea unui nou dosar. Astfel, cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 568/57/2012. În dosarul format ca urmare a disjungerii cauzei, sub aspectul stării de fapt Curtea a reținut următoarele: Inculpatul O.N.D. este administratorul societății SC C.C. SRL Orăștie și care are conturi deschise la Banca Transilvania, sucursala Zorilor din municipiul Cluj Napoca. Inculpatul O.N.D. deținea un site www.clikapel.ro prin intermediul căruia oferea spre vânzare mijloace specifice destinate interceptării comunicațiilor, respectiv programe informatice. Produsele software comercializate sub numele de C., au o sursă de aplicație ce poartă denumirea de F.S., dezvoltată de către compania V.C.

cu sediul în Thailanda. Referitor la inculpatul D.C., Curtea a reținut că acesta l-a contactat telefonic de la numărul x pe inculpatul O.N.D., în luna ianuarie 2010, primind informații despre programul F.S., varianta P.X. Inculpatul D.C. a ținut legătura cu inculpatul și pe e-mail, în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, folosind adresa de e-mail xxx. În urma înțelegerii cu inculpatul O., inculpatul a achitat prin bancă suma de 1.460 lei, în data de 08 ianuarie 2010, în contul x, deschis la Banca T. din Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele soției inculpatului, numita O.S.M.

Aplicația a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S.. Din conținutul discuțiilor telefonice și al e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul țintă în contul c. de pe site-ul www, configurat la data de 07 ianuarie 2010, informații privind numerele de telefon apelate și cele care au contactat persoana ce folosea acel telefon, precum și conținutul SMS-urilor primite/ transmise, împrejurare ce a rezultat și din datele existente în contul menționat. Telefonul țintă a fost utilizat de către martora D.V., soția inculpatului D.C., care, potrivit art. 82 C. proc. pen. a precizat că înțelege să nu participe în proces ca parte vătămată, iar în ceea ce privește declarația de martor s-a prevalat de prevederile art. 80 alin. (1) C. proc.

pen. Referitor la inculpatul I.M.S., acesta l-a contactat telefonic de la numărul x pe inculpatul O.N.D., în luna septembrie - noiembrie 2009, primind informații despre programul F.S., varianta P.X. Inculpatul I.M.S. a ținut legătura cu inculpatul și pe e-mail, în perioada septembrie - octombrie 2009, folosind adresa de e-mail x. În urma înțelegerii cu inculpatul O., inculpatul I.M.S. a achitat prin bancă suma de 1.717 lei, în data de 24 septembrie 2009, în contul x, deschis la Banca T. din Cluj-Napoca, Sucursala Zorilor, pe numele SC C.C. SRL Orăștie. Aplicația a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost folosită o cartelă SIM cu nr. x. Inculpatul I.M.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu nr. y. Din conținutul discuțiilor telefonice și al e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost folosit, fiind transmise de pe telefonul țintă în contul E.A.

de pe site-ul www, configurat la data de 24 septembrie 2009, informații privind numerele de telefon apelate și cele care au contactat persoana ce folosea acel telefon, precum și conținutul SMS-urilor" primite/ transmise, împrejurare ce a rezultat și din datele existente în contul menționat, precum și din listing-ul cartelei folosite în telefonul țintă. Telefonul țintă a fost utilizat de către partea vătămată I.A., aceasta primindu-l cadou, în luna noiembrie 2009, de la inculpatul I.M.S., administratorul SC E.M. SRL București, unde lucra partea vătămată. Partea vătămată a arătat că, după ce a primit telefonul acesta a avut unele probleme, motiv pentru care i l-a dat inculpatului pentru o zi, acesta spunând că îl va repara fiul său ce era în clasa a XII-a și era priceput la calculatoare.

Partea vătămată nu a avut cunoștință despre existența programului informatic instalat pe telefonul mobil, arătând însă că a sesizat, în timp, mai multe „disfuncționalități ” . De asemenea, a constatat că inculpatul cunoștea unele împrejurări pe care nu le-ar fi putut afla decât dacă îi asculta convorbirile telefonice. În declarația dată, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte" civilă în cauză. Referitor la inculpatul H.A.I.S., Curtea a reținut din ansamblul probatoriu administrat și declarația dată în fața instanței că acesta a ținut legătura cu inculpatul O.N.D., telefonic, în luna ianuarie 2010, folosind cartelele telefonice cu nr. z și v. În urma înțelegerii cu inculpatul, inculpatul H.A.

a cumpărat programul F.S., varianta P.X. Aplicația a fost instalată pe un telefon N. cu sistem de operare S., în care a fost folosită o cartelă SIM cu nr. h. Inculpatul H.A.I.S. a folosit pentru realizarea interceptărilor o cartelă telefonică cu nr. j. Din conținutul discuțiilor telefonice a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul C. de pe site-ul www, la data de 05 ianuarie 2010. Din conținutul listing-ului telefonului țintă a rezultat că programul informatic a fost utilizat. Telefonul țintă a fost folosit de către partea vătămată C.R.A., care a primit telefonul de ia inculpatul H.A.I.S. cu care avea o relație de colaborare profesională, fără a știi că are un program informatic instalat, însă sesizând că aparatul prezenta mai multe „disfuncționalități”.

Partea vătămată C.R.A. a formulat o plângere prealabilă împotriva inculpatului H.A.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 195 alin. (1) C. pen. Inițial, în cursul urmăririi penale partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale. În ceea ce privesc mijloacele de probă și interpretarea lor Curtea a reținut faptul că: Starea de fapt enunțată mai sus și care a fost acceptată de către inculpați în modalitatea în care a fost descrisă în actul de sesizare, rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale: - procesul verbal de sesizare din oficiu; - procesele verbale de redare a discuțiilor telefonice; - procesele verbale de redare a conținuturilor e-mailurilor purtate dintre inculpatul O.N.D.

și cei trei inculpați; - facturi; - declarațiilor martorei D.V. (voi. 18, filele 262 - 263), părții vătămate I.A. (voi. 18, filele 282 - 283), declarațiile părții vătămate C.R.A. (voi. 18, fila 273), declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale cât și în fața Curții. În ce privește dreptul intern aplicabil, în actul de sesizare al instanței faptele săvârșite de către inculpați față de starea de fapt descrisă mai sus, au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni: - art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 constând în faptele acestora de a cumpăra, instala și utiliza programe informatice destinate interceptării convorbirii telefonice, discuțiilor ambientale și transmisiilor SMS.

- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 constând în faptele acestora de a deține fără drept programe informatice concepute sau adaptate în scopul săvârșirii uneia din infracțiunile prevăzute la art. 42-45. - art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a accesa fără drept sisteme informatice (telefoanele mobile țintă) în scopul obținerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/primite), conținutul sms - urilor expediate/ primite și transmisii G.P.R.S. - art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a intercepta fără drept transmisii de date informatice care nu sunt publice și care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (inte4rceptarea de sms-uri).

- art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 constând în faptele acestora de a transfera neautorizat date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul www al listingului apelurilor efectuate/ primite a conținutului sms-urilor expediate/primite și a transmisiilor G.P.R.S. din telefonul mobil țintă precum și transferarea prin transmiterea de sms-uri a informației privind inițierea sau primirea unui apel de către telefonul țintă. În ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S. s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 195 alin. (1) C. pen. constând în aceea că fapta sa de a intercepta convorbirile telefonice și comunicațiile părții vătămate C.R.A. constituie infracțiunea prev. de art. 195 alin. (1) C. pen.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul I.M.S. (f. 17 dosar fond), cerere care a fost însușită atât de inculpatul H.A.I.S. cât și de către inculpatul D.C. (prin apărătorul său desemnat din oficiu) din infracțiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracțiunea prev. de art. 195 C. pen., Curtea a arătat următoarele: Infracțiunile supuse discuției, respectiv infracțiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 și infracțiunea prevăzute de art. 195 C. pen. vizează și ocrotesc valori sociale distincte astfel că în cauză nu există motive suficiente și raționale care să convingă asupra faptului că actele materiale ce realizează latura obiectivă specifică faptei incriminate de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 ar coincide cu cele ce definesc latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 195 C. pen.

Prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 incriminează deținerea/ confecționarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicațiilor, oricare dintre cele trei modalități de săvârșire constituind infracțiune, care se pedepsește cu închisoarea de la 2-7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Rezultă evident că orice act de deținere, confecționare sau folosire ilegală de mijloace de interceptare aduce atingere dreptului fundamental a! secretului corespondenței prevăzut de Constituție, că acest articol instituie mai multe acțiuni alternative care fiecare în parte consumă infracțiunea iar inculpații au fost trimiși în judecată printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, constând în deținerea ilegală de mijloace de interceptare a comunicațiilor.

În ce privește subiecții pasivi a celor două infracțiuni, aceștia diferă. Astfel, în ce privește infracțiunea prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea ca infracțiune a unor fapte, este statul. în cazul infracțiunii prevăzute de art. 195 C. pen., violarea secretului corespondenței are ca obiect juridic special relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte persoane prin intermediul mijloacelor de transmitere la distanță (corespondență, telefon, telegraf etc.) ia adăpost de orice intervenție abuzivă din partea altora. În această situație legea ocrotește orice comunicare pe care o persoană o face alteia prin intermediul unui mijloc de transmitere la distanță iar infracțiunea de violare a secretului corespondenței este îndreptată împotriva unui drept personal - libertatea individuală.

Totuși, datorită modului specific din care se realizează din punct de vedere obiectiv, infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. are în unele modalități de săvârșire și un obiect material. Astfel, sub aspectul laturii obiective infracțiunea prevăzută de art. 195 C. pen. se realizează prin săvârșirea uneia din următoarele acțiuni: deschiderea fără drept a unei corespondențe adresate altuia, acțiunea de interceptare fără drept a unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin orice alte mijloace de transmitere la distanțe, acțiunea de sustragere, distrugere sau reținere a unei corespondențe sau prin divulgarea conținutului unei corespondențe a unei convorbiri sau comunicări interceptate.

În concluzie, având în vedere că cele două infracțiuni aduc atingere unor valori sociale distincte, au obiecte juridice speciale distincte și se realizează sub aspectul laturii obiective prin acțiuni diferite, Curtea a apreciat că cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați, din infracțiunea prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 195 C. pen. sunt nefondate și urmează a fi respinse. În ce privește faptele săvârșite de către inculpații I.S.M. și D.C., precum și de inculpatul H.A.I.S.

cu referire la infracțiunile prev. de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003: În urma examinării efective a probelor esențiale supuse aprecierii sale, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, la scopul urmărit, la urmarea produsă precum și la elementele ce definesc persoana și conduita inculpaților, Curtea a constatat că acestea nu ating pragul de gravitate specifică unei infracțiuni, în cauză fiind întrunite exigențele art. 18 1 C. pen. În speță faptele au fost săvârșite în împrejurări cu totul speciale, aspecte ce justifică în mod rezonabil aprecierea că prin ele însele faptele săvârșite de către inculpați aduc o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege și nu ating pragul de gravitate specific unei infracțiuni.

Argumentele în acest sens vizează atât împrejurările obiective, concrete ale cauzei cât și elementele subiective, relaționale dintre inculpați și persoanele care au fost urmărite de către aceștia. Astfel inculpații au achiziționat programele informatice de spionare a telefoanelor mobile în mod transparent, aparent legal, acestea fiind comercializate aparent legal pe internet, din actele dosarului rezultând că inculpații nu aveau cunoștință despre consecințele cumpărării și utilizării unui astfel de program. La fel, tranzacțiile au fost efectuate legal prin emiterea de facturi, inculpatul O.N.D. Ie-a dat asigurări inculpaților din prezenta cauză că tranzacțiile sunt legale, astfel că Ie-a creat convingerea că acționează în limitele legii sau cel puțin Ie-a creat o anumită siguranță referitor la natura^ tranzacțiilor efectuate.

Deși inculpații nu se pot prevala de necunoașterea legii, față modalitatea concretă în care aceștia au acționat, coroborată cu urmările produse precum și cu scopul urmărit, justifică aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, adoptarea unei soluții de condamnare a inculpaților apreciindu-se a fi excesivă și nerăspunzând unei necesități de prevenție și reeducare. În cauză trebuie a fi luați în considerare și factorii subiectivi, respectiv natura relațiilor dintre inculpați și persoanele urmărite, precum și poziția acestora din urmă, raportat la acțiunile desfășurate de către primii. Astfel, trebuie remarcat faptul că inculpații au procedat la săvârșirea faptelor descrise mai sus pentru a se convinge cu privire la conduita unei rude apropiate (soție în cazul inculpatului Dospinescu, sau pentru a clarifica o relație cu o persoană apropiată (martora I.A.

în cazul inculpatului I.M.S., sau relații de colaborare profesională, în cazul inculpatului H.). De altfel, nici D.V. și nici I.A. nu s-au simțit lezate ca urmare a faptelor săvârșite de către inculpați, considerent pentru^ care nu au înțeles să participe în proces în calitate de părți vătămate sau părți civile. În ce-l privește pe partea vătămată C.R.A., deși inițial în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă în cauză, ulterior, prin declarația notarială depusă la instanța de fond, a arătat că nu mai are nici o pretenție materială sau morală față de inculpatul H.A. (filele 6-8 dosar fond). Față de acestea, Curtea a apreciat că nu se poate reține că faptele inculpaților au avut consecințe semnificative în planul relațiilor sociale ocrotite de lege, consecințe care să justifice aplicarea unor pedepse.

La fel, au fost avute în vedere și elementele ce caracterizează persoana celor trei inculpați, cu referire specială la conduita lor socială și procesuală adecvată, care sunt apreciate de către Curte ca definitorii în aprecierea oportunității aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ. Trebuie remarcat faptul că în mod constant pe parcursul procedurilor la urmărire penală, cât și în fața Curții, inculpații au recunoscut integral faptele și au regretat sincer situația creată. Față de aceste argumente Curtea arată că în cauză sunt întrunite cumulativ cerințele art. 18 1 C. pen., iar sancționarea celor trei inculpați potrivit legii penale nu este în circumstanțele date nici necesară și nici oportună.

În raport cu soluția pe care o va adopta, Curtea apreciază că se impun a fi făcute următoarele precizări cu privire la posibilitatea aplicării disp. art. 18 1 C. proc. pen. în procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen.: Conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen.: „instanța de judecată soluționează latura penală atunci când probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat”. Conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. „instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege…”. Din analiza acestor texte de lege, poate fi trasă concluzia că în cadrul procedurii abreviate, întemeiate pe pledoaria de vinovăție, instanța este ținută să pronunțe o hotărâre de condamnare.

În sens contrar, când instanța ar aprecia că nu dispune de elemente suficiente pentru a pronunța o hotărâre de condamnare, este nevoită să nu accepte declanșarea procedurii simplificate, ci să urmeze procedura dreptului comun în cadrul căreia să administreze mijloace de probă suficiente care să-i permită adoptarea unei soluții de achitare. Curtea a apreciat însă, în urma examinării atente a textelor de lege sus-enunțate și raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, că situația prevăzută la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., reprezintă singura împrejurare care nu exclude adoptarea unei soluții de achitare în cadrul procedurii instituite de art. 320 1 C. proc. pen.

Atâta timp cât s-a demonstrat existența unei fapte săvârșite de către un inculpat, fapta se circumscrie textului de lege incriminator, aprecierea asupra gradului de pericol social și asupra atingerii aduse valorilor sociale ocrotite de lege nu poate impune instanței limitarea dreptului inculpatului de a urma procedura prev. de art. 320 1 C. proc. pen. întrucât inculpatul a recunoscut integral starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și a solicitat judecarea în cadrul procedurii simplificate, el nu poate fi privat de acest drept, doar pentru considerentul că fapta sa nu atinge pragul de gravitate al unei infracțiuni și că în cauză se preconizează adoptarea unei soluții de achitare în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. raportat la art. 18 C. pen. În speța de față, dacă s-ar fi acceptat că o soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen., ar fi impus judecarea procesului penal conform procedurii comune, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei aceasta ar fi fost lipsită de eficiență, întrucât în mod covârșitor, acuzațiile se întemeiază pe mijloace materiale de probă a căror administrare nemijlocită și contradictorie, pe parcursul cercetării judecătorești, este superfluă. Pentru aceste motive, Curtea a considerat că judecata în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzută și reglementată de art. 320 1 C. proc. pen. nu exclude adoptarea unei soluții de achitare într-o situație singulară și anume când aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. Față de cele expuse mai sus, Curtea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpaților I.M.S., D.C. și H.A.I.S. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de: art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 91 C. pen. a aplicat inculpaților sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1.000 lei. În ce-l privește pe inculpatul H.A.I.S. Curtea a reținut că: Acesta este acuzat și de săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen., infracțiune constând în aceea că a interceptat convorbirile telefonice și comunicațiile părții vătămate C.R.A.

Partea vătămată a formulat plângere penală față de inculpat, în faza de urmărire penală constituindu-se și parte civilă în cauză cu suma de 50.000 euro, daune morale. Ulterior, înaintea citirii actului de sesizare, la data de 26 ianuarie 2012 a depus la dosarul cauzei (filele 6-8 dosar fond) o declarație autentică prin care a arătat că nu mai are pretenții materiale sau morale față de inculpat. Conform art. 195 alin. (3) C. pen. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar conform art. 195 alin. (4) C. pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Prin declarația depusă partea vătămată nu a declarat că înțelege să-și retragă plângerea prealabilă formulată și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a declara acest fapt.

În consecință, plângerea prealabilă a părții vătămate nefiind retrasă iar partea vătămată și inculpatul nu s-au împăcat, Curtea a constatat doar faptul că partea vătămată nu mai are pretenții, declarația autentică vizând doar latura civilă a cauzei. Curtea, constatând că fapta săvârșită de inculpatul H.A. există, constituie infracțiune a fost săvârșită de acesta și a fost recunoscută de către inculpat așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, l-a condamnat pe inculpat. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului Curtea a avut în vedere fapta săvârșită, modalitatea săvârșirii acesteia, valoarea socială ocrotită, precum și persoana inculpatului. Astfel, constatând că inculpatul H.A.I.S.

a recunoscut fapta în integralitate și a dat dovadă de sinceritate, a avut o comportare anterioară bună, nu are antecedente penale și s-a prezentat în fața instanței regretând faptele, Curtea a reținut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Ca efect a reținerii circumstanțelor atenuante și având în vedere dispozițiile art. 76 lit. e) C. pen. Curtea, în baza art. 195 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul H.A.I.S. la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 1.000 lei. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen.

Având în vedere că telefoanele mobile pe care a fost instalat programul informatic cu ajutorul căruia s-a efectuat interceptarea telecomunicațiilor, accesarea terminalelor de telefonie mobilă fără drept, interceptarea fără drept și transferul neautorizat al traficului de date informatice, au fost identificate și ridicate de la utilizator, Curtea în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea acestora, astfel se va confisca telefonul marca N. utilizat de numita I.A., telefonul marca N. utilizat de numita D.V. și telefonul marca N. utilizat de partea vătămată C.R.A. Față de soluția adoptată, Curtea, în temeiul baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc. pen., a obligat pe inculpații I.M.S.

și D.C. să plătească statului cheltuieli judiciare, astfel: - inculpatul I.M.S. suma de 2.200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției; - inculpatul D.C. suma de 2.500 lei din care suma de 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 192 pct. l lit. d) C. proc. pen., art. 191 C. pen. a obligat pe inculpatul H.A.I.S. să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.200 lei din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, în cotă procentuală, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

În termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și inculpații H.A.I.S. și D.C. În recursul promovat, Parchetul a criticat sentința penală nr. 84/2012 din data de 27 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia pentru nelegalitate și netemeinicie considerând că aceasta a pronunțat în mod greșit o soluție de achitare a inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și art. 46 alin. (2) din Legea 161/2003. A arătat în esență că, instanța de fond nu putea să facă aplicarea art. 18 1 C. pen. achitând inculpații pentru lipsa pericolului social a! faptelor săvârșite în contextul aplicării procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. deoarece faptele prezintă pericolul social al unor infracțiuni. De asemenea a mai solicitat să se constate încetarea procesului penal față de inculpatul H.A.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. având în vedere faptul că la termenul din data de 8 noiembrie 2012 a intervenit împăcarea acestuia cu partea vătămată C.R.A. Inculpatul H.A.I.S. prin apărător a solicitat respingerea recursului formulat de parchet, a solicitat să se constate încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. ca urmare a împăcării inculpatului cu partea vătămată iar în baza art. art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. d) să dispună încetarea procesului penal, deoarece infracțiunii îi lipsește unul dintre elementele constitutive.

Inculpatul D.C. prin apărător, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet. A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului în infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. și având în vedere faptul că în cauză, partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă, în baza art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile. Față de recursul formulat de parchet, inculpatul I.M.S. a solicitat respingerea acestuia arătând că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale vizate, inculpatul nu a acționat cu intenția calificată de a aduce atingere siguranței naționale și nu a avut cunoștință că săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, astfel că inculpatul a fost achitat în mod corect de către instanța de fond.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: La termenul din data de 8 noiembrie 2012, partea vătămată C.R.A. a declarat că s-a împăcat cu inculpatul H.A.I.S. și că nu mai are pretenții de nici o natură în raport de acesta. o Făcând aplicarea dispozițiilor art. 195 alin. (4) C. pen., Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și inculpatul H.A.I.S. cu privire la acest aspect, iar în baza art. 2 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc.

pen., să dispună încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților. În ceea ce privește critica Parchetului cu privire la soluția de achitare pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia cu reținerea în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. a art. 18 1 C. pen., respectiv faptele inculpaților nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, Înalta Curte o consideră neîntemeiată. Procedura simplificată prevăzuta de art. 320 1 C. proc. pen., presupune judecarea cauzei în baza probelor administrate în cauză în condițiile recunoașterii săvârșirii faptelor de către inculpați. Recunoașterea faptelor astfel cum este reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., nu determină automat recunoașterea încadrării juridice stabilită de Parchet în rechizitoriu.

Încadrarea juridică a faptei urmează a fi apreciată de către instanță în baza elementelor dosarului în condițiile în care aceste fapte își regăsesc reflectarea în materialul probator administrat. Astfel, conform dispozițiilor prevăzute de art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., instanța soluționează latura penală în contextul în care din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Față de aceste prevederi se constată faptul că instanța de judecată, în virtutea principiului disponibilității poate aprecia asupra laturii penale și, atunci când consideră just, în raport de probatoriul existent la dosar, poate dispune achitarea sau încetarea procesului penal în condițiile în care, ca rezultat al cercetării probelor administrate în cursul urmăririi penale, se constată că fapta reținută nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, sau fapta a adus o atingere minimă valorilor sociale afectate sau fapta nu a fost săvârșită de inculpat. Recunoașterea faptelor nu determină o recunoaștere de plano a încadrării juridice și nici nu poate conduce în mod automat la o condamnare, având în vedere principiile fundamentale ale procesului penal care garantează apărarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia.

Chiar și în condițiile procedurii simplificate prezumția de nevinovăție funcționează până la proba contrară,, instanța putând, în baza principiului disponibilității, să aprecieze asupra legalității probelor și asupra încadrării juridice a faptelor. Alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., prevede că: „Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii”. Dispozițiile legale enunțate nu trebuie scoase din context ci trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile alin. (1)-(4) din același articol.

Astfel, în procesul de încadrare juridică a faptei, instanța va retine existența tuturor elementelor constitutive al infracțiunii și va verifica faptele prin raportare la dispozițiile art. 17, 18 si 18 1 C. pen. În aceste condiții chiar și în cadrul procedurii simplificate, dacă instanța de judecată constată din ansamblul probatoriu existent la dosar, că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau că îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, în speță atingerea minimă adusă valorilor sociale,, apărate de legea penală, în virtutea art. 1 si 2 din C. pen., instanța de judecată este obligată să aplice după caz sancțiunea legală prevăzuta de art. 91 raportat la art. 90 C. pen.

astfel cum de altfel a fost reglementat și prin decizia nr. 35/2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. În speță, Înalta Curte constată că, instanța de fond în mod corect a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpaților nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Toți inculpații au achiziționat, deținut și folosit programele informatice destinate interceptării în scopuri care nu au legătura cu siguranța națională. Astfel, pentru a reține în sarcina inculpaților un pericol social sporit, starea de fapt trebuie privită în ansamblul, prin raportare la persoanele țintă și scopul urmărit prin săvârșirea faptelor respective.

Astfel, se poate constata că persoanele țintă au fost în cazul inculpatului H.A.I.S. partea vătămată C.R.A. cu care acesta avea relații profesionale în cazul inculpatului D.C. persoana țintă a fost soția sa, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul I.M.S., persoana țintă a fost I.A., o angajată a firmei pe care acesta o administra. Din rechizitoriu rezultă că nici D.V. si nici I.A. nu s-a constituit părți civile și nici nu au formulat plângere penală împotriva inculpaților, iar C.R.A., deși în cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă formulând plângere penală împotriva inculpatului H.A.I.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen., în cursul procesului penal acesta s-a împăcat cu inculpatul, stingând astfel procesul penal în ceea ce privește infracțiunea de violare a secretului corespondentei.

În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 în infracțiunea prevăzută art. 195 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor urmând să respingă această cerere. Obiectul juridic al infracțiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. îl reprezintă relațiile sociale referitoare la inviolabilitatea corespondentei sau a comunicațiilor unei persoane și implicit cele privitoare la protecția vieții private a persoanei.

Elementul material al infracțiunii de violare a secretului corespondenței nu circumstanțiază mijloacele prin care se poate săvârși fapta enumerând la modul general deschiderea unei corespondente adresate altuia și interceptarea ultimei convorbiri sau comunicări efectuate prin mijloace de transmitere la distanta între alte persoane. Astfel, infracțiunea prevăzuta de codul penal este o infracțiune cadru care va fi reținută în concurs cu infracțiunile prevăzute de legile speciale și care tratează în mod specific modalitățile speciale de realizare a interceptărilor precum și grupurile țintă care pot determina o periculozitate sporită a faptei, prin valorile sociale cărora li se aduce antigene precum și modalitățile complexe prin care se desfășoară activitatea.

În speță, datorită modalității de săvârșire a faptei, infracțiunea de violare a corespondentei nu poate fi reținută decât în concurs cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. Deoarece pentru o astfel de infracțiune acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate or în cauză, cu excepția părții vătămate C.R.A. care ulterior și-a retras plângerea formulată în cursul urmăririi penale, celelalte persoane țintă nu au formulat astfel de plângere, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen.

si nici nu poate opera schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților având în vedere elementul material al laturii obiective respectiv mijloacele folosite pentru săvârșirea faptei care sunt specific incriminate în legea specială. În ceea ce privește pericolul social al faptei, trebuie reținut faptul că informațiile obținute ca urmare a interceptărilor efectuate, nu au fost de natură să producă vreun prejudiciu persoanelor țintă, acestea de altfel neconstituitu-se părți vătămate, programele au fost achiziționate prin intermediul unui site care funcționa cu aparență de legalitate ceea ce creează prezumția că achiziționarea unor astfel de programe, atâta timp cât pot fi cumpărate fără efort și fără a interacționa în mod fraudulos sau ocult cu persoanele care le vând, creează impresia de ilegalitate a activității de comercializare a unor astfel de programe software.

Având în vedere faptul că, la aprecierea pericolului social al faptei trebuie verificate valorile sociale cărora li se aduce atingere precum și urmările faptelor săvârșite, aspectul de moralitate al activității desfășurate nefiind o componentă determinantă în această apreciere, se constată că, prin activitatea lor, inculpații nu au săvârșit fapte al căror pericol social să atingă pragul specific pentru caracterizarea faptei ca infracțiune. Astfel, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților care au fost în mod corect individualizate și având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală, se impune achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 19 din legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat D.C. referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă. Instanța de fond a achitat inculpații pentru toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (1), pct. l lit. d) C. proc. pen., inculpații care au fost achitați în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că achitarea pentru lipsa pericolului social a intervenit pentru toate infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, este justificată obligarea acestora la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului penal, nefiind întemeiată solicitarea inculpatului D.C.

cu privire la plata parțială a acestora. Față de acestea, Înalta Curte urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și de recurentul intimat, inculpat H.A.I.S. În ceea ce privește constatarea încetării procesului penal față de inculpatul H.A.I.S. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. și va respinge recursul formulat de D.C. deoarece în speță nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 84/2012 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, ca legale și temeinice. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat D.C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 275 lei, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariile parțiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat H.A.I.S. și intimatul inculpat I.M., până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Alba Iulia și de recurentul intimat inculpat H.A.I.S. împotriva sentinței penale nr. 84/2012 din 27 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Casează în parte sentința atacată numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului H.A.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 195 alin. (1) C. pen. și rejudecând în aceste limite: În baza art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva intimatului inculpat H.A.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 195 alin. (1) C. pen.

la plângerea prealabilă a părții vătămate C.R.A. ca urmare a împăcării părților. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul intimat inculpat D.C. Obligă recurentul inculpat D.C. la plata sumei de 275 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până ia prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariile parțiale în sumă de câte 75 de lei, pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat H.A.I.S. și intimatul inculpat I.M.S., până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.