ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe, infracțiunilor de corupție, nr. 100 din 20 aprilie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C.V. și L.F.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., atr.13 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003; V.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 8 din Legea nr. 39/2003; C.A., I.G. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpatul I.G. În fapt, s-a reținut că inculpatul C.C., ofițer al Poliției de Frontieră a pretins și acceptat promisiunea unor foloase necuvenite de la inculpatul V.D., facilitând, în perioada anilor 2004 – 2005 trecerea prin P.T.F. Borș a mai multor persoane care nu îndeplineau condițiile de intrare și ședere în spațiul „Schengen”. De asemenea, s-a reținut că inculpatul L.F.V., subofițer la Poliția de frontieră a pretins și acceptat promisiunea unor foloase necuvenite de la inculpatul V.D., facilitând, în cursul anilor 2004 - 2005 trecerea prin P.T.F.

Borș a mai multor persoane care nu îndeplineau condițiile legale. Referitor la inculpații I.G., C.A. și C.M. s-a reținut că, în perioada anilor 2003 – 2005, au făcut parte din grupul inițiat de inculpatul V.D. ce a avut drept scop comiterea unor infracțiuni de corupție. Astfel, inculpații I.G. și C.A., conducători auto și C.M., secretară și coordonator transport la firmele inculpatului V.D., au pretins persoanelor care doreau să meargă și pe care le transportau în străinătate și care nu îndeplineau condițiile legale, pe lângă costul călătoriei și diferite sume de bani, de obicei câte 50 Euro, lăsând să se creadă că au influență asupra organelor vamale. Prin sentința penală nr. 66/P/2006 din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția pentru minori și familie, s-a dispus, în baza art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., restituirea la procuror a cauzei penale privind pe inculpații menționați, pentru refacerea urmăririi penale urmând ca organele de urmărire penală să respecte dispozițiile art. 2, 200 și 202 C. proc. pen. și de art. 6 paragraful 3 lit. d) din C.A.D.O.L.F., ratificate prin Legea nr. 30/1994. Pentru a pronunța această soluție, instanța a considerat că actul de sesizare a instanței este lovit de nulitate absolută întrucât după începerea urmăririi penale nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală. Astfel, s-a reținut că începerea urmăririi penale împotriva inculpaților, s-a dispus prin două rezoluții distincte și ca toate actele procedurale efectuate în cauză (audieri de martori, adrese, procese verbale) s-au realizat în cursul anului 2005, înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare.

După data începerii urmăririi penale nu s-au administrat probe și s-a procedat la audierea inculpaților și trimiterea în judecată pentru infracțiuni grave de corupție. În legătură cu actele premergătoare s-a apreciat că acestea nu au nici o valoare în lipsa procesului verbal prin care se constată efectuarea lor /și/ care poate constitui mijloc de probă. S-a considerat că nu au fost respectate dispozițiile art. 224 și 220 C. proc. pen., privitoare la obligația organului de urmărire penală de a întocmi proces verbal de constatare a actelor premergătoare efectuate și de a strânge probele necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este cazul trimiterii în judecată.

De asemenea, s-a reținut că în privința autorizării interceptărilor și prelungirii acestora, nu s-au respectat dispozițiile referitoare la competență și că astfel opina la sancțiunea nulității absolute a acestor probe conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, sesizarea instanței s-a apreciat a fi nelegală, prin încălcarea dispozițiilor art. 2 C. proc. pen. și ale art. 6 paragraf 3 lit. d) din C.A.D.O.L.F. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. susținându-se că soluția pronunțată este nelegală, fiind urmarea unei greșite aplicări a legii și că s-au respectat toate dispozițiile procesuale în cursul urmăririi penale.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare la prima instanță. Examinând hotărârea atacată în baza motivelor de casare invocate, dar și întreaga cauză, în baza art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, Curtea constată întemeiat recursul procurorului așa cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva restituirii se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate.

Potrivit art. 62 și 64 alin. (2) din același cod, în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe iar mijloacele de probă obținute în mod legal nu pot fi folosite în procesul penal. Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare iar când constată că sesizarea nu este făcută conform legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii acestuia.

Din examinarea prevederilor de mai sus, rezultă că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obținute de procuror la urmărirea penală, care constituie fundamentul trimiterii în judecată este de atributul instanței care se pronunță, însă, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri prin hotărâre. Analizând rechizitoriul nr. 100/A/2004 din 20 aprilie 2004 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe, infracțiunilor de corupție, se constată că acest act o respectă prin formă și conținut toate cerințele legii.

Astfel, actul de sesizare a instanței cuprinde toate elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen., respectiv datele referitoare la persoana inculpaților, faptele reținute sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată, precum și numele persoanelor care trebuie citate în instanță. Totodată, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror. Se mai constată că în cauză, prima instanță, fără a efectua cercetarea judecătorească s-a pronunțat asupra unor mijloace de probe pe care procurorul și-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpaților, apreciind că nelegalitatea actelor premergătoare și neadministrarea de probe după începerea urmăririi penale ar atrage nelegalitatea actului de sesizare în întregul său și ar face necesară refacerea urmăririi penale.

Or, extinzând obiectul verificării de la actul de sesizare (căruia sub aspectul formei și conținutului nu au fost aduse critici) la materialul probator pe care respectivul act s-a fundamentat, instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative evocate cât și cele referitoare la obligativitatea efectuării cercetării judecătorești, în cadrul căreia se putea examina public, nemijlocit și contradictoriu întregul material probator și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală. În consecință, constatând întemeiate criticile formulate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de procuror, a casa sentința atacată și a trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță, competența în raport cu calitatea de ofițer de poliție judiciară a inculpatului C.C.V.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 66/ P din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații C.C.V., L.F.V., V.D., C.A., I.G. și C.M. Casează hotărârea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2007.