ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 10.12.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4098/2008

HOTĂRÂRE

10.12.2008

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4098/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 203 din 31 martie 2008 a Tribunalului lași

a fost condamnat inculpatul C.A. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și

pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

A aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b) C. pen., pe

durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata prevăzută de

art. 82 C. pen., termenul de încercare fiind de 2 ani și 6 luni.

A atenționat inculpatul cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. raportat la art. 254 alin. (3)

C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 200 DOLAR SUA și suma de

50 euro, în folosul statului român, sume ce au fost indisponibilizate

și consemnate la C.E.C - sucursala lași (din dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul lași) cu recipisa de consemnare nr.

528579/1 din 26 martie 2007 și nr. 528574/1 din 26 martie 2007 depuse la

dosarul cauzei.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Inculpatul C.A. este cetățean al Republicii Moldova, locuiește în orașul Chișinău.

La data de 22 decembrie 2006, inculpatul s-a hotărât să se deplaseze în România, în baza unei invitații ce i-a fost transmisă de SC C.D. SRL, cu sediul în București - administrată de C.D., soțul numitei C.D. - sora inculpatului, de profesie avocat ce își desfășoară activitatea în cadrul Baroului București.

Din conținutul invitației (fila 46 din dosar urm. penală) emisă de SC C.D. SRL, datată 22 decembrie 2006, rezultă că

inculpatul era invitat să participe la festivitățile "Serile Cricova" din

perioada 1 octombrie 2006 – 31 decembrie 2006 organizate în diferite locații din București, pentru a asigura necesarul tehnic și asistența de specialitate. Actul menționat a fost atestat prin încheierea nr. 346 din data de 27 decembrie 2006 emisă de C.D. - sora inculpatului - în calitate de avocat - în cadrul Cabinetului individual de avocatură C.P. din București.

Deplasându-se pe teritoriul României cu trenul AC 401 Chișinău - București, la Punctul de Frontieră Nicolina lași inculpatul a prezentat polițistului pașaportul turistic eliberat de autoritățile Republicii Moldova la data de 19 decembrie 2006, precum și

invitați a menționată anterior, cu care intenționa să justifice intrarea

și șederea sa în România.

Invitația prezentată fiind verificată, a creat suspiciuni polițiștilor, sub aspectul conformității sale cu realitatea, în condițiile în care aceasta era datată 22 decembrie 2006 dar atestată la data de 27 decembrie 2006.

Din acest motiv, inculpatului nu i-a fost permisă continuarea

călătoriei pe teritoriul României, iar pe baza verificărilor efectuate -

constatându-se că invitația în discuție fusese atestată de sora acestuia, avocat, dar care nu-și mai desfășura la data de 22 decembrie 2006 activitatea în cadrul Cabinetului av. C.P. - aspect relevat de aceasta din urmă telefonic, la solicitarea

polițiștilor (fila 20), iar ulterior în adresele din 22 ianuarie 2007 - i s-a

adus la cunoștință împrejurarea că urmează a se efectua cercetări

penale cu privire la caracterul fals al invitației și pentru uzul acesteia în fața autorităților române.

În acest context, inculpatul, spre a bloca declanșarea cercetărilor penale cu privire la invitația în discuție, dar și spre a i se permite continuarea deplasării pe teritoriul României, s-a prezentat la ofițerul de poliție din S.P.F. Nicolina, C.

B., căruia i-a oferit suma de 200 DOLAR SUA și 50 euro. Acesta din

urmă a refuzat oferta inculpatului, sesizând lucrătorii din cadrul D.G.A. lași.

Ascultat în faza urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a

oferit ofițerului de poliție C.B. suma de 200 DOLAR SUA și 50 euro, recunoaștere confirmată și de conținutul procesului-verbal din 16.012007 întocmit de D.G.A. - Serviciul Teritorial lași - în care este redată convorbirea dintre cei doi, din data de 23 decembrie orele 1,00 ce a fost înregistrată ulterior denunțului menționat.

Săvârșirea faptei de către inculpat, în condițiile mai sus

reținute, rezultă, fără dubiu, și din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 23 decembrie 2006, ora 1,10, încheiat de D.

G.A. - Serviciul Teritorial lași - în prezența martorului asistent T.A., act ce potrivit art. 90 C. proc. pen. constituie mijloc de probă. Astfel, din conținutul

acestuia rezultă că, în jurul orelor 1,00 din 23 decembrie 2006, inculpatul a

mers în biroul inspectorului de poliție C.B. și, după ce i s-a adus la cunoștință de către acesta din urmă că urmează să i se întocmească dosar penal pentru actul fals prezentat la trecerea frontierei României, inculpatul i-a oferit din nou sume de bani, respectiv 50 euro și 2 bancnote a câte 100 dolari, în scopul de a nu se declanșa astfel de cercetări și de a i se permite

continuarea călătoriei, fiind surprins în flagrant în momentul în care

a așezat aceste bancnote pe biroul polițistului.

Atât convorbirea dintre cei doi cât și imaginile din timpul discuției celor doi au fost înregistrate pe baza ordonanței din

23 decembrie 2006, ora 24,40 emisă de procuror ce a fost confirmată apoi

prin încheierea din 24 decembrie 2006 a Tribunalului lași, cele două CD-

uri ce conțin înregistrările menționate fiind atașate dosarului.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu s-a prezentat la judecată, deși a fost citat legal atât la adresele indicate în faza urmăririi penale, cât și la cele înserate în actele depuse la dosar prin avocatul ales.

În cursul judecății a fost audiat și martorul T.A., declarație ce confirmă toate aspectele redate în procesele-verbale

întocmite de D.G.A. - Serviciul Teritorial lași.

Situația de fapt expusă mai sus este probată cu următoarele mijloace de probă: denunțul inspectorului C.B. înregistrat la D.G.A. lași sub nr. 373776/2006 - fila 7 dosar; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante - filele 1"0112 dosar; procesul-verbal de redare a convorbirilor certificat pentru autenticitate de către procuror, conform art. 91 alin. (3) C. proc. pen. - filele 18-19 dosar; proces-verbal de constatare vizând prezentarea

înscrisului "invitație" de către învinuit - filele 20-21 dosar; originalul încheierii nr. 346 din 27 decembrie 2006 - fila 23 dosar și dovada de ridicare a

înscrisului - fila 22 dosar; relațiile ORC privind SC C.D. SRL București - filele 36-37 dosar; declarațiile

martorului T.A. ascultat în ambele etape procesuale;

înscrisurile emise de Cabinet avocat C.P. - București; proces-verbal conform căruia învinuitului i-au fost restituite sumele

de bani găsite asupra sa și care nu au făcut obiectul dării de mită -

fila 13 dosar; declarațiile învinuitului - filele 39-42, 63-64 dosar.

În considerarea elementelor de fapt expuse, instanța de fond

constată că, în drept, fapta inculpatului C.A., cetățean al Republicii Moldova - constând în aceea că la data de 22/23 decembrie 2006 a oferit inspectorului de poliție C.B., din cadrul S.P.F. Nicolina suma de 200 DOLAR SUA și suma de 50 euro spre a-l determina, să nu-i întocmească dosar penal pentru uzul

unei invitații false cu care dorea să-și justifice prezența pe teritoriul

României, dar și spre a-i permite continuarea deplasării spre București - realizează elementele constitutive ale in fracțiunii de "dare de mită" prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., astfel că urmează a fi antrenată răspunderea sa penală.

Referitor la apărarea formulată de inculpat în concluziile depuse la dosarul prin avocatul ales, în sensul că în cauză

operează clauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen.

, instanța constată că aceasta nu poate fi primită.

Analiza dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. pen. impune concluzia că, dacă promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcționar (sau altui salariat) a avut loc din cauză că mituitorul a fost constrâns la aceasta de către cel care a luat mită, această împrejurare constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, o negație a existenței infracțiunii. Constatarea existenței acestei cauze implică, deci, lipsa uneia din trăsăturile esențiale fără de care nu poate exista infracțiunea, și anume vinovăția.

În speța dedusă judecății sunt inoperante dispozițiile legale citate, din moment ce întreg probatoriul cauzei analizat până aici, conduce, în mod indubitabil, la concluzia că inculpatul, luând cunoștință, ulterior controlului efectuat asupra documentelor sale de intrare în România, de împrejurarea că nu-și mai poate continua călătoria spre București, dar și de aceea că depistarea actului fals prezentat la trecerea frontierei reclama declanșarea cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "uz de fals" prevăzută de art. 291 C. pen., și apreciind că aceste

cercetări ar putea produce consecințe nefaste asupra sa, i-a oferit inițial, din proprie inițiativă și fără exercitarea vreunei constrângeri

psihice, inspectorului de poliție suma de 200 DOLAR SUA, pentru a-i

facilita intrarea în România - ofertă ce a fost refuzată - dar ulterior denunțului i-a oferit din nou suma de 200 DOLAR SUA și 50 euro.

Apărările formulate de inculpat în sensul că ar fi fost constrâns fizic și psihic de autoritățile de control al punctului de frontieră, nu pot fi primite de instanță, din moment ce sunt lipsite

de suport probator, iar actele și lucrările dosarului demonstrează o situație de fapt contrară celei susținute de acesta.

De asemenea, nici apărarea formulată în sensul că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. - ca urmare a faptului că banii nu au fost oferiți în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a împiedica îndeplinirea activității privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, ci pentru a fi lăsat să plece din vamă - nu poate fi primită de instanță, din moment ce probele dosarului, inclusiv declarațiile acestuia date în prezența avocatului ales, relevă împrejurarea că scopul oferirii sumelor de bani a fost acela de a i

se permite continuarea deplasării spre București, dar și acela de a

nu se declanșa cercetările penale pentru fapta de "uz de fals" prevăzută de art. 291 C. pen.

Prin urmare, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, tratamentul sancționator urmând a fi stabilit în raport de criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social al faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă

prevăzute de textul incriminator, persoana infractorului.

Astfel, s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii al cărei cuantum va fi stabilit la limita minimului special prevăzut de textul sancționator, și apreciind că scopul acesteia acela de prevenție specială și generală, poate fi realizat și fără privarea de libertate, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare ce ar

fi stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În termen legal, hotărârea astfel pronunțată a fost apelată de

către inculpatul C.A., fiind criticată pentru nelegalitate,

privind nelegala citare atât prin încălcarea dispozițiilor art. 177 C. proc. pen.

, în sensul că semnătura de pe dovada de citare nu poate fi atribuită inculpatului, cât și prin nerespectarea dispozițiilor de citare în cazul inculpaților străini, și pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei rețineri a vinovăției sale în

comiterea faptei de "dare de mită", având în vedere că inculpatul a

recunoscut că "a dat suma de 200 DOLAR SUA, însă nu în scopul reținut de instanță".

S-a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, achitarea inculpatului în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 113 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului C.A.

S-a reținut potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (1), "învinuitul sau

inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu

este cunoscută la adresa locului său de muncă".

Astfel, instanța de fond a dispus citarea inculpatului C.A., prin scrisoare recomandată, la ultimul domiciliu cunoscut, conform rechizitoriului.

Potrivit alin. (2) al articolului menționat, "dacă printr-o declarație

dată în cursul procesului penal inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, ei este citat la locul indicat". Așa fiind, față de declarațiile făcute de către inculpat în cursul procesului penal, atât personal, prin înscrisurile depuse la dosar (ceea ce relevă împrejurarea că

inculpatul a avut cunoștință de desfășurarea procesului penal și de

termenele acordate), cât și prin apărătorul său ales, acesta a fost

citat atât la domiciliile indicate,cât și la toate unitățile spitalicești în

care acesta a stat internat, potrivit dispozițiilor art. 177 alin. (5) C. proc. pen.

Având în vedere încercarea evidentă a inculpatului de tergiversare a cauzei prin indicarea la fiecare termen a unei noi adrese sau a unei alte unități spitalicești, instanța a uzat de dispozițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora

"dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul și nici locul său de muncă, citați a se afișează la ușa consiliului local în a cărui

rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea". Astfel că la termenul din 14 februarie 2008, procedura cu inculpatul a fost legal îndeplinită în

condițiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Ulterior, la termenul

din 20 martie 2008, când au avut loc și dezbaterile pe fondul cauzei, procedura de citare cu inculpatul a fost legal îndeplinită și la unitatea spitalicească unde a indicat că se află internat, prin administrația unității respective astfel cum prevăd dispozițiile art. 177 alin. (5) C. proc. pen., cât și prin afișare la ușa consiliului local.

Potrivit art. 177 alin. (8) C. proc. pen. "dacă inculpatul

locuiește în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internațional penal aplicabile în relația cu statul solicitat, în condițiile legii, în cazul în care instrumentul juridic internațional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. în acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau refuzul de primire a acesteia ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare".

Așa fiind, procedura de citare prin semnarea avizului de

primire a scrisorii recomandate (semnătura fiind identică cu cea de

pe înscrisurile depuse de inculpat la instanță) de către inculpat "ține loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare", potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate.

În ce privește "instrumentul juridic" depus de apărătorul inculpatului, în susținerea criticii privind nelegala procedură de citare prin scrisoare recomandată în condițiile în care inculpatul - cetățean străin, trebuie citat potrivit protocolului dintre cele două state, Curtea reține că Legea nr. 177 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea tratatului dintre România și Republica Moldova vizează asistenta

juridică în materia civilă și penală, iar nu îndeplinirea procedurii de

citare cu cetățenii celor două state. "Dovada de înmânare a actelor" la care se face referire în cuprinsul actului normativ vizează actele necesare și care trebuie să însoțească cererea de

asistentă juridică, și nu modalitatea de citare a inculpaților.

Concluzionând, Curtea de apel a apreciat că procedura de citare a inculpatului s-a efectuat cu respectarea normelor în materie fiind legal îndeplinită, inculpatului fiindu-i asigurate și respectate în mod efectiv drepturile și garanțiile procesuale, atât prin reprezentarea de către un avocat ales cât și prin încunoștințarea despre procesul desfășurat împotriva sa. Mărturie

în acest sens stau și toate înscrisurile și corespondența purtată de

inculpat cu instanța de judecată.

În ce privește netemeinicia hotărârii apelate, Curtea reține că

prima instanță, desfășurând cercetarea judecătorească cu

respectarea dispozițiilor art. 313 și urmat. C. proc. pen., a

stabilit corect situația de fapt, în urma probatoriului administrat care a confirmat vinovăția inculpatului apelant în săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, încadrarea juridică

fiind corespunzătoare situației de fapt reținute.

Potrivit art. 255 alin. (1) și art. 246 C. pen., infracțiunea de

dare de mită constă în "promisiunea, oferirea sau darea de bani ori

alte foloase, direct sau indirect, unui funcționat public în scopul de

a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor

la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Infracțiunea de dare de mită poate exista și independent de infracțiunea de luare de mită, astfel cum este și situația din prezenta speță, când persoana particulară promite sau oferă

folosul funcționarului, iar acesta, nelăsându-se corupt, nu-l acceptă

sau îl respinge.

În cauză, cum în mod corect a reținut și instanța fondului,

situație confirmată de probatoriul administrat, sunt îndeplinite toate

condițiile de existență ale infracțiunii de dare de mită, atât sub

aspectul elementului obiectiv cât și în ce privește latura subiectivă.

Acțiunea inculpatului de a oferi funcționarului însărcinat cu efectuarea controlului, vamal o sumă de bani pentru ca acesta să nu îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv în scopul de a-l împiedica pe acesta să declanșeze proceduri penale împotriva sa și totodată să îl împiedice să pătrundă pe teritoriul României, rezultă cu elocvență și fără nici un fel de dubiu, cu privire la intenția și scopul urmărit de inculpat, din înregistrările efectuate cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Câtă vreme inculpatul nu a adus elemente noi în susținerea apărărilor făcute atât la fond,cât și în apel, Curtea de apel și-a însușit pe deplin motivarea instanței de fond în acest sens.

S-a constatat, de asemenea, că pedeapsa aplicată inculpatului apelant, atât în ce privește natura și cuantumul acesteia, cât și referitor la modalitatea de executare, corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., transpuse în mod optim de către instanța fondului la particularitățile cauzei, precum și cerințelor impuse de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.

A.,care deși legal citat nu s-a prezentat în fața înaltei Curți pentru susținerea căii de atac.

Printr-un memoriu depus la dosar (fila 11 dos. recurs),inculpatul a menționat că nu se poate prezenta în instanță deoarece nu dispune de viza necesară pentru a intra în România,însă lasă la aprecierea Curții soluția ce o va da în cauză.

În privința motivelor de recurs,prin același memoriu inculpatul a susținut în esență că este nevinovat,că acest proces este insinuat de către colaboratorii poliției susținuți de procuror și că anterior faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză a mai trecut frontiera în baza unor invitații similare,astfel încât nu avea motiv pentru a da mită. A anexat în copie o asemenea invitație.

Apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 18 și 14 C. proc. pen., învederând instanței faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost judecat și condamnat, suma de bani găsită asupra sa îi aparținea astfel că a solicitat achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.;în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 76 lit. d) și 74

lit. a) C. pen. având în vedere că inculpatul se află la primul incident cu legea penală, iar pedeapsa aplicată este excesivă, solicitând reducerea acesteia.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate,Curtea constată că recursul este nefondat.

Materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput de către instanțele de fond și apel,neexistând o contradicție evidentă,esențială și necontroversată între ceea ce rezultă din probatoriu și ceea ce s-a reținut,ca stare de fapt, de către aceste instanțe.

Astfel,din procesul verbal de constatare(fila 20 dup) rezultă că

în data de 23 decembrie 2006 inculpatul C.A.,cetățean al Republicii Moldova, a prezentat cu ocazia controlului de frontieră efectuat în P.T.F. Niculina o invitație din partea unei societăți comerciale din România(SC C.D. SRL),având pe verso o încheiere de atestare a identității,a datei și a conținutului actului întocmită conform art. 3 din Legea nr. 51/1995 de către

numita C.D., avocat în cadrul Cabinetului Individual de

Avocat C.P.

Întrucât respectiva încheiere purta nr. 346 din

27 decembrie 2006,iar inculpatul prezentase invitația la frontieră în data de

23 decembrie 2006,organele de poliție au avut o suspiciune cu privire la autenticitatea documentului,astfel că inculpatul a fost oprit din călătorie.

Luându-se legătura cu titulara cabinetului de avocatură care a emis respectiva încheiere,P.C., s-a constatat că numita C.D. (în fapt,sora inculpatului) nu mai activase în cadrul Cabinetului său de circa 3 luni,că acest Cabinet nu emisese încheierea contestată și că de altfel acesta se desființase

din 1 ianuarie 2005,fiind înlocuit de o altă societate (Societatea Civilă de

Avocați C.P. și Asociații).Aceste aspecte au fost de altfel

confirmate în mod expres pe parcursul cercetărilor printr-un înscris

emis de avocata P.C. (fila 27 dup).

În aceste condiții,aducându-i se la cunoștință că urmează a fi

efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni (fals și uz de fals), inculpatul C.A. a oferit inspectorului de poliție C.B. care urma a întreprinde primele cercetări (sub forma audierii inculpatului) o sumă de bani pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu,respectiv pentru a nu-i întocmi un dosar penal și a-l lăsa să plece.

Pe parcursul cercetărilor în prezenta cauză,inculpatul a avut o poziție oscilantă,recunoscând inițial fapta comisă,pentru ca ulterior să o nege,susținând în esență că ar fi fost constrâns să dea respectiva sumă de bani ca mită și că autoritățile române ar fi comis un abuz cercetându-l pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În realitate,vinovăția inculpatului este dovedită nu doar de procesul verbal menționat anterior,ci și de celelalte probe

administrate în cauză,în condițiile în care atât conduita inculpatului,

cât și cea a ofițerului de poliție care îl audia au fost înregistrate audio și video,nefiind vorba despre vreun abuz de autoritate,ci dimpotrivă de o infracțiune flagrantă comisă de inculpat,fără vreo constrângere sau măcar provocare din partea organului de poliție.

Astfel,din convorbirea purtată între cei doi rezultă că inculpatul urma a fi cercetat penal( „n-am ce face,trebuie să-și iau o declarație și trebuie să-ți fac proces-verbal de constatare de uz de fals, măi, e lucrare penală asta."- fila 18 dup),situație în care acesta i-a oferit polițistului o sumă de bani pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu și a-l lăsa să plece(„uite cum facem. îți dau și eu ceva,îți dau 200 de parai și eu plec"- fila 18 verso dup),fiind apoi surprins în flagrant de către procuror și un ofițer din cadrul Biroului Anticorupție,care au și întocmit un proces-verbal în acest sens(fila 10 dup).

Susținerile inculpatului,făcute în scris inclusiv în fața instanței

de recurs,potrivit cărora folosise și cu alte prilejuri invitații similare(în fapt,emise de aceeași societate care aparținea cumnatului său,SC C.D. SRL),nu au relevanță cu privire la stabilirea vinovăției sale în prezenta cauză,în condițiile în

care ceea ce a atras suspiciunea organelor de poliție nu a fost atât

conținutul invitației,ci caracterul fals al încheierii aflate pe verso-ul acesteia,purtând o dată ulterioară celei la care acea invitație

fusese folosită,fapt care punea sub semnul întrebării autenticitatea

întregului înscris.

De asemenea,nu prezintă importanță că inculpatul a cunoscut sau nu caracterul fals al înscrisului anterior depistării sale,întrucât în sarcina sa se reține doar faptul că a oferit mită pentru a nu fi cercetat penal,independent de poziția sa subiectivă față de falsificarea și/sau folosirea unui înscris falsificat.

Toate aceste considerente conduc la concluzia vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, astfel încât solicitarea acestuia de a fi achitat nu este întemeiată.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu poate fi

primită. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă egală cu minimul special,fără executare efectivă,avându-se în vedere gradul de pericol social al infracțiunii comise(în contextul în care fenomenul corupției caracterizează societatea românească de astăzi,el nefiind posibil în lipsa celor care oferă sau dau bani ori alte foloase funcționarilor pentru ca aceștia să-și îndeplinească sau nu îndatoririle de serviciu),circumstanțele personale ale inculpatului(fără antecedente penale,beneficiind de caracterizări

favorabile de la locul său de muncă și de la unitatea de învățământ

frecventată) .conduita sa procesuală(oscilantă și în esență nesinceră).

Redozarea pedepsei ar presupune reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante judiciare .singurele în prezența cărora pedeapsa ar putea fi coborâtă sub minimul special,însă Curtea apreciază că incidența acestora nu este justificată,având în vedere cele deja expuse.

Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. pr. pen.,cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. pr. pen.