ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2593/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2593/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin sentința penala nr. 232/20/05/2009, a Tribunalului

Vaslui, dată în Dosarul nr. 3685/2007, s-au hotărât următoarele:

„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de

inculpații B.l.R. și A.R., prin apărători, din infracțiunea de luare de mită,

prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, modificată și completată, în infracțiunea de înșelăciune prev. de

art. 215 alin. (1) C. pen.

lui I. și I., inspector vamal la Direcția Regionala Vamală Cluj, fără

antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de

art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Lgea nr.

78/2000 modificată și completată, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A., inspector vamal la Direcția Regională Vamală Cluj, fără antecedente penale,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen., rap.la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și

completata, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Interzice inculpaților drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului B.l.R., perioada reținerii și arestării cuprinsă

între 17 iulie 2007 - 17 decembrie 2007.

Revocă măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara luată față de inculpatul B.l.R. prin Decizia penala nr. 876 din 17

decembrie 2007 a Curții de Apel lași.

În baza art. 86

1

C. pen.

suspendă sub supraveghere

executarea

pedepsei și fixează termen de încercare de 5 ani pentru ambii

inculpați.

Pe durata termenului de încercare,

inculpații trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalul Oradea, desemnat organ de supraveghere;

- să anunțe, în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință

sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcere:

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a-i

putea fi controlate mijloacele de existență.

Atrage atenția inculpaților asupra

dispozițiilor art. 86

4

cu referire la art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere, se suspendă

executarea pedepselor accesorii,

O copie a prezentei hotărâri se va

comunica la data rămânerii definitive la Servici de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Oradea și la Poliția Municipiului Oradea;

Constată că suma de 1000 euro care a făcut

obiectul luării de mită, folosită în realizarea flagrantului a fost restituită

denunțătorului C.N.

Dispune păstrarea și conservarea

mijloacelor de probă constând în 2 suporți magnetici (CD-DVD) sigilate cu

sigiliu - înreg. la poz. nr. 67/2007 în registrul corpuri delicte a

Tribunalului Vaslui.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat fiecare inculpat în parte să plătească statului cheltuielile

judiciare în sumă de cîte 1500 lei."

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut următoarea situație de fapt:

„Inculpații B.l.R. și A.R. lucrau ca

inspectori vamali la Direcția Regională Vamală Cluj, cu sediul în municipiul

Oradea Serviciul Anti Fraudă Vamală Compartimentul Control Ulterior și

Investigații Fraudă Vamală.

În luna iunie 2007 inculpatul A.R. a interogat

baza de date a Autorității Naționale a Vămilor cu privire la societățile de

leasing cu sediul pe raza județului Sălaj, ocazie cu care a identificat și SC E.

SRL Zalău, unde erau asociați denunțătorul C.N. și soția acestuia C.F.C. În urma

investigațiilor bazei de date, inculpatul A.R. a constatat că E. SRL a importat

în cursul anului 2006 un nr. de 12 mașini în sistemul leasing. Același

inculpat, verificând site-ul B.N.R. nu a identificat această societate că și-a

îndeplinit formalitățile de transformare în instituție financiară nebancară.

Inculpatul a luat legătura cu coinculpatul B.l.R.

și cu martorul C.C.A. stabilind împreună să facă verificări în investigații în

termen, ca apoi, în funcție de constatări să propună sau nu șefului de

serviciu, efectuarea sau nu a unui control propriu-zis.

În data de 14 iunie 2007, ambii inculpați

împreună cu martorul C.C.A. s-au deplasat și în municipiul Zalău pentru a

efectua verificări la societatea comercială amintită mai sus, cu privire la

activitatea de import dar și cu privire la transformarea acesteia în I.F.N.

Au aflat că sediul societății s-a mutat

iar la noul sediu nu au găsit pe nimeni, fapt pentru care au contactat-o

telefonic pe soția denunțătorului – C.F.C., după ce i-au aflat nr. de telefon

de la martorul A.V. - fostul șef al Vămii Zalău.

Soția

denunțătorului Ie-a prezentat inculpaților actele societății și

notificarea către B.N.R. în vederea transformării în I.F.N. a

societății.

Denunțătorul era

plecat în Austria fiind anunțat telefonic de soția

sa de

prezența inspectorilor vamali aflați la sediul societății.

Inculpații s-au prezentat soției

denunțătorului ce funcție au, dar nu au prezentat vreun act de identitate sau

legitimație de serviciu.

Denunțătorul întors în țară nu i-a

contactat telefonic pe inculpați, fapt pentru care inculpatul B.l.R. l-a sunat

pe C.N. stabilind să se întâlnească pentru a clarifica problemele constatate în

timpul verificărilor societății.

Martorul A.V., contactat de denunțător i-a

sugerat acestuia să se întâlnească cu inspectorii pentru rezolvarea

problemelor.

Martorul A.V. a aranjat întâlnirea

dintre denunțător și inspectorii vamali, la Zalău, unde s-au deplasat inculpații

pe data de 9 iulie 2007, stabilit ca loc de întâlnire, localul H.D.

Martorul A.V. Ie-a făcut cunoștință celor 3,

după care a fost dus acasă de inculpatul A.R.

După ce a revenit la local, ambii inculpați, în

local i-au explicat denunțătorului ce verificări au făcut și ce au constatat.

l-au adus la cunoștință denunțătorului că avea

de plătit taxe pentru cele 12 mașini importate în anul 2006 și care se ridicau

la suma de 30.000 euro, plus penalități și că a depășit termenul de transferare

a societății în I.F.N., astfel că iarăși a încălcat legea, astfel că un control

ulterior ar stabili activitatea sa ilegală.

Denunțătorul, speriat a întrebat cum se poate

rezolva problema iar inculpatul B.l.R. i-a comunicat că pot rezolva prin plată

către ei a unui procent de 10 % din suma de 30.000 euro, adică suma de 3.000 euro.

Pentru că denunțătorul nu avea toată suma de

3.000 euro, inculpații au fost de acord ca acesta să plătească suma în 3 rate.

Ambii inculpați

s-au deplasat la beneficiarul O.M.V. din Zalău unde

au

așteptat să fie contactați de denunțător în legătură cu plata sumei de 3.000 euro,

pentru a nu efectua un control ce intră în atribuțiile lor de control.

Inculpații l-au sunat pe denunțător la

telefon de mai multe ori, pentru că acesta nu-i mai contactase, conform

înțelegerii.

La data de 13 iulie 2007 denunțătorul a fost

sunat de inculpatul B.l.R. de pe un nr. de telefon necunoscut acestuia din

urmă, întrebându-l dacă dă sau nu banii. Au stabilit ca denunțătorul să dea

răspuns clar pe 16 iulie 2007.

Tot pe 13 iulie 2007, denunțătorul a

formulat un autodenunț, fiind pusă la cale procedura flagrantului.

În data de 17 iulie 2007, inculpatul B.l.R.

l-a sunat pe denunțător, anunțandu-l că în jurul orei 12 va fi la Zalău cu

celălalt coinculpat, întâlnindu-se tot la localul H.D.

Denunțătorul a spus inculpaților că are

probleme, astfel că le poate da doar suma de 1000 euro urmând ca diferența să

Ie-o dea după ce vine din concediu.

Inculpatul B.l.R. a cerut denunțătorului să

meargă cu ei în mașina lor pentru a le da suma de bani.

Inculpatul B.l.R. a urcat la volanul

mașinii de serviciu, denunțătorul pe bancheta din spate jar inculpatul A.R. pe

scaunul din dreapta, după ce în prealabil a rămas mai în urmă să vorbească la

telefon care tocmai sunase.

Inculpatul B.l.R. i-a dat

denunțătorului un pliant promotional magazinului R., cerându-i să pună plicul

cu bani în acest pliant garantându-i că n-o să mai facă control la societatea

sa.

După ce

denunțătorul a ieșit din mașină, procurorii și organele de

poliție le-au adus la cunoștință inculpaților că au fost prinși în

cadrul unei acțiuni în flagrant.

Fapta inculpaților B.l.R. și A.R., care la data

de 9 iulie 2007, în calitate de inspectori vamali la Direcția Regională Vamală

Cluj, cu sediul la Oradea, Serviciul Anti Fraudă Vamală,

Compartimentul Control Ulterior și Investigații

Fraudă Vamală, au pretins

suma de 3.000 euro din care au primit suma de

1.000 euro la data de

17 iulie 2007 de la

denunțătorul C.N., ca o primă tranșă din

suma totală de 3.000 euro

pretinsă în vederea încălcării atribuțiilor de

serviciu și a nu propune un control la SC E. SRL Zalău, unde era

asociat denunțătorul, constituie infracțiunea de luare de mită, prev. de

art.

254 alin. (1), (2) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

modificată și completată.

Inculpații prin

apărători au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de luare

de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu

rap.

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., motivând că aceștia nu aveu calitatea de

funcționar public cu atribuții de control și nici de constatare și sancționare

a contravențiilor, ori de constatare, urmărire și judecare a infracțiunilor, că

inculpații nu aveau ca atribuții de serviciu analiza permanentă sau periodică a

activității SC E. SRL; că în mod ocazional a surprins o presupusă neregulă a

activității acesteia.

Au mai susținut că SC E. SRL nu era planificată

pentru control în 2007, că potrivit Ordonanța nr. 7521/2006 activitatea de

control se desfășoară în baza unor programe anuale și trimestriale de

activități aprobate de Autoritatea Națională a Vămilor, care trebuiau avizate

de șeful Serviciului Anti Fraudă Vamală, după care erau aprobate de directorul

executiv al Direcției Regionale Vamale, până la data de 5 a ultimei luni pentru

trimestrul următor.

Au conchis, că la data săvârșirii faptei, ambii

inculpați nu aveau atribuții de control și nici de constatare sau sancționare a

contravențiilor, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., deoarece

inculpații au prezentat ca fiind adevărată o faptă mincinoasă respectiv

prezentarea ca existând neregului la societatea

comercială.

În primul

rând, ambii inculpați aveau funcția de inspectori vamali

la

Compartimentul de Control Ulterior și Investigații Fraudă Vamală din cadrul

Direcției Regionale Vamale Cluj Serviciul Anti Fraudă Vamală.

În al ll-lea rând, potrivit fișelor de post nr.

52 și 580, inculpații aveau ca atribuții de serviciu: realizarea de controale

vamale inopinate: constatarea și sancționarea încălcării reglementărilor vamale

ori cele menționate în alte acte normative unde este prevăzut în, distinct

acest drept pentru organele vamale; introducerea informatică, actualizarea,

verificarea, transmiterea Serviciului Control Ulterior și Investigații Fraude

Vamale, date privind cazurile de fraudă și neregularități; efectuarea

activităților de informare și - sau documentare necesare pe încheierea

controalelor ulterioare.

A rezultat că inculpații aveau atribuții de

verificare prealabilă a societății comerciale care desfășura activități de

leasing.

Numai controalele ulterioare aveau o anumită

programare, supusă unor avize și aprobări.

În cazul verificărilor efectuate de

inculpați, după ce au accesat baza de date, nu era necesară o programare.

Așa fiind, acțiunea de pretindere de

către un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu a unei sume

de bani, pentru a nu le îndeplini, chiar în cazul în care starea de fapt

prezentată denunțătorului -subiect pasiv al infracțiunii de dare de mită -

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de

art. 254 alin. (1) și (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 și nu pe

cele ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Față de considerentele sus-arătate,

instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea

de luare de mită în infracțiunea de înșelăciune.

Cererea inculpatului A.R. de achitare a sa în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivată de

faptul că nu a pretins, acceptat și primit vreo sumăde bani de la denunțător,

nu a putut fi primită, în condițiile în care din probatoriul administrat în

cauză: din declarațiile inculpatului B.l.R., declarațiile denunțătorului,

declarațiile martorilor A.V., C.F.C., a rezultat fără echivoc și indubitabil

că, acest inculpat a interogat baza de date a Agenției Naționale a Vămilor cu

privire la societățile de leasing de pe raza

județului Sălaj, că împreună cu

coinculpatul B.l.R. au stabilit să facă

verificări și investigații în teren, la SC E. SRL, că s-au deplasat împreună pe

data de 4 iunie 2007 pentru control la această firmă, că a fost prezent la

sediul firmei pentru control, că a fost de față când denunțătorul a fost

informat că sunt nereguli la societate, privind neplata taxelor pentru mașinile

importate, că, chiar în concediu fiind, a făcut deplasarea la Zalău cu celălalt

inculpat, că în mașină a urcat și el, fiind locul unde denunțătorul le dădea

suma de 1.000 euro.

Dispozițiile art. 254 C. pen. nu prevăd că

pretinderea să fie expresă, insistentă, ci obiectul activ al infracțiunii -

funcționarul - poate să lase să se înțeleagă faptul că pretinde sau acceptă

bani sau bunuri prin modul sau de comportare.

Ori, potrivit atitudinii inculpatului A.R., a

fost aceea că a pretins în mod tacit - bani sau alte foloase, prin prezența sa

la locul faptei, prin interogarea informațiilor din baza de date.

Singurul aspect că acesta nu apare în

fotografiile realizate cu ocazia flagrantului,nu s-a considerat relevant cu

privire la neparticiparea sa în comiterea faptei.

Nu a putut fi primită nici cererea

aceluiași inculpat A.R. privind achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că nu este realizată

latura obiectivă a infracțiunii.

Contrar susținerilor apărării inculpaților,

probele administrate în dosar în condițiile legii au demonstrat comiterea de

către inculpat a infracțiunii imputate, fapta în dinamica ei fiind surprinsă în

mod judicios, de parchet, din declarația denunțătorului coroborată cu

declarațiile inculpatului și a martorilor.

Inculpatul a desfășurat o activitate

ilegală, în disprețul legii, realizând conținutul laturii obiective a

infracțiunii de luare de mită.

Astfel, instanța a respins, ca neîntemeiate,

cererile inculpatului A.R. de achitare a acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.

Referitor la nelegalitatea administrării

probelor, în sensul că trebuie înlăturate mijloacele de probă obținute în mod

în mod illegal, că autodenunțul nu este un mod de sesizare a organelor de

urmărire penală, că declarațiile martorilor C.N., T.C., C.S.C., C.C.A. și C.F.C.

au fost luate cu încălcarea competenței de urmărire penală pentru cauza dedusă

judecății, că flagrantul a fost realizat de un procuror necompetent material,

instanța Ie-a respins, cu motivarea că probele au fost administrate în

condițiile legii.

Chiar dacă aceste aspecte invocate de

inculpați ar fi fost lovite de nulitate, aceasta ar fi fost nulități relative,

care ar fi trebuit invocate, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în

cursul efectuării actului, când partea era prezentă sau la primul termen de

judecată cu procedură completă, când ar fi lipsit la efectuarea actelor.

S-a mai constatat că, în situația în

care, părțile, invocă nulitatea relativă a unui act procedural, trebuie să facă

dovada că au fost vătămate în interesele lor.

Aceste cereri nu s-au făcut în termenul legal

și nici nu au fost dovedite cu privire la vătămarea intereselor

inculpaților.astfel că instanța Ie-a respins.

Pentru infracțiunea săvârșită, fiecărui

inculpat i s-a stabilit câte o pedeapsă, la individualizarea căreia, în cadrul

general, prev. de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere limitele de

pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei și

făptuitorilor, lipsa antecedentelor penale și calitatea pe care o aveau

inculpații, aceea de persoane cu atribuții de verificare și control privind

respectarea legii și de aceea, instanța nu a reținut în favoarea inculpaților

circumstanțe atenuante.

Așa fiind, instanța a apreciat că o pedeapsă de

cîte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat este îndestulătoare pentru

realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpaților și de prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Pe durata executării pedepsei, inculpaților li

s-au interzis drepturile prevăzuți art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a apreciat că gravitatea și natura

faptelor comise, îi face pe inculpați nedemni de a alege și de a fi aleși în

autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepselor.

De asemenea,

pentru că inculpații au comis faptele folosindu-se

de

funcția pe care o aveau, acea de inspectori vamali, li s-a interzis dreptul de

a ocupa o funcție de natura celei de care s-au folosit în săvârșirea

infracțiunilor.

Pentru că

față de inculpatul B.l.R. s-a luat măsura

reținerii și

arestării preventive, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată acea perioadă cuprinsă între 17 iulie -17 decembrie 2007.

S-a dispus revocarea măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul B.l.R. prin Decizia penală

nr. 876 din 17 decembrie 2007 de Curtea de Apel lași.

S-a constatat ca fiind îndeplinite cumulativ

condițiile prev. de art. 86

1

C. pen., și s-a dispus suspendarea

pedepsei sub supraveghere și s-a fixat un termen de încercare de 5 ani conform

86

2

C. pen.

Pe durata termenului de încercare,

inculpații se vor supune măsurilor supraveghere prev. de art. 83

3

C.

pen., în sensul că trebuie:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalu Oradea, desemnat organ de supraveghere;

b) să anunțe, în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință

sau

locuință și orce deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcere;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de

muncă;

d) să comunice informații de natură a-i putea fi

controlate mijloacele de existență.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.

86 ind. 4 cu referire la art. 83 C penal.

Conform art. 71 alin. (5) C.

pen., pe durata suspendării executării

pedepselor sub

supraveghere, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

O copie a prezentei hotărâri se va

comunica la data rămânerii definitive la Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Oradea și la Poliția Municipiului Oradea.

Pentru că suma de 1000 euro pretinsă și

oferită cu titlu de mită, de denunțătorii C.N. a fost restituită acestuia,

instanța a confirmat acest aspect.

A dispus păstrarea și conservarea

mijloacelor de probă constând în 2 suporți magnetici (CD-DVD) sigilate cu

sigiliu - la Tribunalul Vaslui - înreg. la poz. 67/2007 în registrul de corpuri

delicte a acestei instanțe.

În baza

art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat în

parte

a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de cîte

1500 lei."

În termen legal aceasta sentința a fost

atacata cu apel de către D.N.A. - Serviciul Teritorial lași si inculpații: B.l.R.

și A.R. fiind criticata pentru netemeinicie și nelegalitate.

Apelul D.N.A.-ului a vizat

individualizarea și modul de executare a pedepselor aplicate inculpaților în

sensul că, se impunea aplicarea unor pedepse în cuantum mai ridicat si

executarea în regim de detenție având în vedere impactul negativ cauzat în

societate comiterea infracțiunilor de corupție.

S-a criticat faptul că pedepsele sunt prea mici în raport

cu faptele comise iar pedepsele sa fie executate în regim de detenție,

amintindu-se că alte instanțe au dat pedepse mai mari si cu executare în regim

de detenție pentru asemenea fapte de corupție.

Inculpatul B.l.R. a criticat sentința sub

aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de "luare de mita"

prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece în sfera sa de atribuții

nu intra la momentul comiterii faptei și acele referitoare la realizarea de

controale vamale inopinate, constatarea și sancționarea încălcării

regulamentelor vamale, așa încât fapta se încadrează în prevederile art. 215 alin.

(1) C. pen. și a solicitat să fie condamnat pentru aceasta infracțiune, așa cum

a solicitat și în fata instanței de fond.

Inculpatul A.R., a adus următoarele critici

sentinței: - în momentul discuției de la H.D. unde se pretinde ca au avut loc

discuțiile între denunțător si coinculpatul B.l.R. el nu era de față, iar în ce

privește momentul, efectiv al primirii sumei de bani de la denunțător el nu se

afla în mașină fiind afara unde vorbea la telefon așa cum a rezultat și din

declarația denunțătorului C.N. de la urmărirea penala, solicitând achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit c) C. proc. pen. existând un

mare dubiu în privința vinovăției lui;

- nu este întrunită latura obiectiva a

infracțiunii de luare de mita deoarece actul în vederea căruia funcționarul a

săvârșit acțiunea sau inacțiunea și care definește elementul material nu intra

în competența sa așa încât sub acest aspect a solicitat achitare în baza art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

- urmărirea penală nu a fost făcută de un organ

competent așa încât a solicitat restituirea cauzei la procuror. Urmărirea

penală revenea procurorilor D.N.A. și totuși urmărirea penală a fost începută

de un procuror de la parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Examinând sentința atacata, prin prisma

motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.

371 alin. (2), C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelurile sunt

nefondate din următoarele motive:

Cu privire la motivele de apel invocate de D.N.A.

- Serviciul Teritorial lași:

În cadrul complex de individualizare a

pedepselor, prima instanța a avut în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont de

împrejurările comiterii faptelor, de datele care caracterizează persoana

inculpaților, de urmările produse de infracțiune și s-a considerat că pedepsele

aplicate celor doi inculpați, corespund scopului pedepselor prevăzute de art.

52 C. pen., privind reeducarea inculpaților și prevenirea de săvârșirea de noi

fapte penale.

Lipsa antecedentelor penale și

comportarea buna a inculpaților până la momentul comiterii infracțiunilor au

îndreptățit instanța de apel să constate că simpla condamnare a inculpaților

este un avertisment serios pentru ei și conduc la concluzia ca scopul pedepsei

poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.

De altfel, în cadrul suspendării sub

supravegherii instanța a fixat un termen de încercare de 5 ani și i-a obligat

pe inculpați să se supună unor masuri de supraveghere care asigură o «monitorizare"

a comportamentului inculpaților pe viitor.

Și instanța de apel a reținut că scopul

pedepsei poate fi atins prin cuantumul ei și prin modalitatea de executare

aleasa de instanța de fond. Nici motivele invocate de inculpați nu au fost

considerate fondate.

S-a reținut că instanța de fond a

administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina

dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și pe baza acestuia a reținut situația de

fapt și, a făcut încadrarea în drept. Prezumția de nevinovăție pentru cei doi

inculpați, a fost răsturnată de întreg materialul probator administrat în

cauza.

Pe baza probelor amintite în motivarea

instanței de fond s-a stabilit fără dubiu, că inculpații B.l.R. si A.R., pe la

sfirsitul lunii iunie 2007 s-au prezentat la SC E. SRL Zalău a cărui

administrator era denunțătorul C.N. și i-au adus la cunoștiință că sunt

controlori vamali la Vama Oradea. După care au controlat actele societății,

i-au asus la cunoștință denunțătorului că au găsit nereguli prin care s-a

prejudiciat statul cu suma de 30.000 euro și dacă dorește să nu îi întocmească

actul de control i-au solicitațat 10 la sută din sumă, adică 3.000 euro.

Administratorul societății a făcut un denunț și

în data de 17 iulie 2007 a fost organizat flagrantul, inculpații fiind prinși

în flagrant când primeau banii de la denunțător.

Referitor la motivul invocat de inc. B. cu

privire la atribuțiunile sale de serviciu privind controalele inopinate,care ar

intra sau nu în atribuțiunilor sale la momentul comiterii faptei și la cel

invocat de inc. A., privind neîntrunirea laturii obiective a infracțiunii de

"luarea de mita", acestea s-a considerat că nu au fundament în speță.

S-a apreciat că luarea de mita este o

infracțiune cu subiect activ calificat, autor al acestei infracțiuni poate fi

doar un „funcționar public

”

sau

un alt „funcționar" în accepțiunea data acestora prin art. 147 C. pen.

"Funcționar

public" - este orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu

orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare

de orice natura, retribuita sau nu în serviciul unei unități dintre

cele la care se refera art. 145 C. pen.

Prin "funcționar" se înțelege

persoana menționata la alin. (1)

precum și

orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice

decât cele prevăzute la acel alineat.

Prin termenul „public" se înțelege

tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, sau alte persoane

juridice de interes public,

administrarea,

folosirea sau exploatarea bunurilor, proprietate publică,

serviciile de

interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de

interes public.

Potrivit art. 147 alin. (2) C. pen.

pentru ca o persoana să poată fi socotită funcționar în sensul legii penale romane

se cere ca ea:

- să fie încadrata în muncă (salariată);

- să exercite „permanent sau temporar, cu orice

titlu, indiferent dacă și cum a fost investită, o însărcinare";

- însărcinarea sa fie exercitată în serviciul

unui organ sau instituții de stat ori întreprinderi sau organizații economice

de stat.

Legea nr. 78/2000, în Cap. 1, art. 1 specifica

categoriile de persoane asupra cărora se aplică măsurile de prevenire,

descoperire și sancționare a faptelor de corupție:

- persoanelor care exercită o funcție publica,

indiferent de modul în care au fost investite în cadrul autorităților publice

sau instituțiilor publice.

- persoanelor care îndeplinesc permanent sau

temporar, potrivit legii o funcție sau o însărcinare, în măsura în care

participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor

publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale,

societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici.

- persoanelor care exercită

atribuții de control, potrivit legii.

- persoanelor care acorda asistenta

specializată unităților prevăzute la litera a) si b), în măsura în care

participă la luarea deciziilor sau le pot influenta.

- persoanelor care, indiferent de

calitatea lor, realizează, controlează, sau acordă asistență specializată, în

măsura în care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire

operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de banca, de

schimb valutar sau credit, operațiuni de plasament în burse, în asigurări, în

plasament mutual ori privitor la conturi bancare și cele asimilate acestora,

tranzacții comerciale interne și internaționale.

Actele de la dosar au relevat fără

putință de tăgadă că cei doi

inculpați, la

momentul comiterii faptelor îndeplineau funcția de inspectori

vamali la

Direcția Regionala Vamala Cluj.

Pentru a statua dacă un funcționar are sau nu

atribuții de control este necesar să se examineze cu atenție actele normative

referitoare la atribuțiile sale de serviciu. Aceată examinare trebuie făcută în

fiecare caz concret, evitându-se orice generalizare pe categorii de

funcționari, fără să se tină seama, în mod concret, de atribuțiile de control

ale făptuitorului, chiar în cadrul aceleiași categorii, poate fi de natură să

genereze greșeli în ce privește stabilirea calității de subiect activ calificat

al infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) al C. pen.

Prin funcționar cu atribuții de control

în sensul art. 254 alin. (2) se înțelege numai funționarul calificat astfel, în

mod explicit, prin dispozițiile legale în vigoare care reglementează

atribuțiile funcționarului în cauza.

Au aceasta calitate: paznicii,

gardienii, organele Gărzii financiare și a Curții de Conturi, funcționarii din

Direcția Generala a controlului financiar de stat din Ministerul de Finanțelor

și unități subordonate, ai Direcției Generale a Vămilor precum si alți

funcționari care conform dispozițiilor legale au atribuții de control.

Referitor la motivul invocat de inc. A., precum

că el nu era de fata în momentul discuțiilor ci denunțătorul, sau că la momentul

primirii banilor era afară din mașina și vorbea la telefon, nici acestea nu au

fost considerate întemeiate.

Probele dosarului amintite mai sus au

demonstrat că el a fost în permanență lângă coinculpatul B., când s-a discutat

despre neregulile de la societatea condusa de denunțător și când i s-a propus

suma de bani pentru a nu mai întocmi actul de control. Practic el a pretins în

mod tacit suma de bani făcută cunoscuta verbal de coinculpatul B. Chiar daca nu

era

“

umăr la umăr", cu B. în momentul primirii banilor

aceasta nu îl dispensează de calitatea de coinculpat alături de B.

Cu privire la motivul invocat de inculpatul A.R.

privind nulitatea actului de la urmărirea penală făcut de un organ necompetent,

Curtea a reținut că:

Sunt prevăzute sub sancțiunea nulității

- vătămarea se prezuma absolut:

1.

dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei;

de judecată; 5. participarea obligatorie a procurorului, prezența învinuitului

sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător când sunt

obligatorii, potrivit legii; 6. efectuarea referatului de evaluare în cauzele

cu infractori minori.

Momentul până la care se poate invoca nulitatea actului:

- cazurile de nulitate enumerate la

pct. 1-6 pot fi invocate în orice stare a procesului - se iau în considerare

chiar din oficiu; încălcarea oricărei alte dispoziții atrage nulitatea - daca

s-a produs o vătămare ce nu poate fi anulată decât prin anularea actului -

numai dacă a fost invocata în cursul efectuării actului, când partea este

prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a

lipsit la

efectuarea actului, astfel că s-a

considerat că nici unul dintre motivele de

apel nu este fondat, iar prin

Decizia penală nr. 159 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de

M.P. - Parchetul lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul

Teritorial lași și de inculpații B.l.R. și A.R. împotriva sentinței penale nr.

232 din 20 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr.

3685/89/2007, sentință pe care a mentinut-o.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, iar inculpații

au fost obligați la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

- Serviciul Teritorial lași și inculpații B.l.R. și A.R.

Parchetul a criticat decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

susținând recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei,

arătând că pedepsele aplicate nu au fost corect individualizate, iar conținutul

pedepselor accesorii a fost greșit. A arătat că, în mod greșit, s-a aplicat

inculpaților pedepsele de 3 ani închisoare cu aplicarea disp. art. 86

1

C. pen., decizia nu a fost corect motivată, deși instanța avea obligația

motivării dispozițiilor privind aplicarea suspendării sub supraveghere. A mai

arătat că deși infracțiunea săvârșită a fost gravă, că inculpații au fost

prinși în flagrant, că aceștia aveau o anume calitate, aceste aspecte nu au

fost luate în seamă de către instanță.

Fată de aceste susțineri a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii și în rejudecare aplicarea unei pedepse majorate

și aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a lit.

b) C. pen.

Apărătorii inculpaților au criticat

decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru recurentul inculpat A.R., arătând că se impune

restituirea cauzei la procuror în condițiile prev. de art. 332 C. proc. pen.,

susținând că probatoriile au fost obținute în mod nelegal, respectiv

interceptările și înregistrările de convorbiri și imagini au fost obținute pe

baza unei ordonanțe de autorizare provizorie, dată de un organ de urmărire

penală care nu avea competența materială specială de a dispune, respectiv de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Pe fondul recursului a arătat că în mod

greșit s-a dispus condamnarea inculpatului, întrucât din probatoriul

administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine săvârșirea infracțiunii de

către inculpat.

În subsidiar, în conformitate cu disp. art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a solicitat achitarea inculpatului, întrucât nu există latura obiectivă a

acestei infracțiuni, inculpații neavând ce atribuții de serviciu să-și încalce.

Apărătorul ales al aceluiași inculpat, avocat G.M.

a pus concluzii de admitere a recursului parchetului, doar cu privire la cele

două pedepse accesorii.

În recursul inculpatului a arătat că nu s-au

respectat dispozițiile legale cu privire la competența după materie și după

calitatea persoanei.

A mai arătat că s-a cunoscut calitatea avută de

inculpat și anume cea de inspector vamal, iar rezoluția din 17 februarie 2007

de începere a urmăririi penale a fost dispusă de către un organ necompetent,

astfel că aceasta atrage sancțiunea nulității absolute a tuturor actelor de

urmărire penală și nu doar acelor acte, aceasta fiind o trăsătură specifică în

procesul penal, iar ca remediu procedural în conformitate cu disp. art. 332

alin. (2) C. proc. pen., a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea

refacerii urmăririi penale. A mai solicitat conform art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului, întrucât din

materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a pretins sau

a primit vreo sumă de bani, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

A invocat și cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., considerând că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii, arătând că există la dosar fișele

posturilor și metodologia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

A solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor și în rejudecare, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului întrucât

lipsește unul din elementele constitutive al infracțiunii de luare de mită,

putându-se pune problema unei schimbări a încadrării juridice în art. 215 C.

pen.

Apărătorul ales al recurentului

inculpat B.l.R. a achiesat la concluziile celorlalți apărători aleși, a

susținut recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei, a

criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și

achitarea inculpatului în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului întrucât

lipsește unul din elementele constitutive al infracțiunii. A arătat că

inculpatul nu avea atribuții de control iar societatea controlată nu avea

datorii către stat. A mai arătat că în situația în care se va constata că

infracțiunea subzistă, în recursul parchetului a pus concluzii de admitere doar

cu privire la pedepsele accesorii. Cu privire la celălalt motiv a arătat că

pedeapsa a fost corect individualizată, scopul acesteia putând fi atins și fără

privarea de libertate, invocând în acest sens Decizia nr. 3101/2009 a I.C.C.J.

și arătând că inculpatul are un copil minor în întreținere, a avut o activitate

meritorie la vamă și a stat în arest preventiv o perioadă de 5 luni considerată

a fi suficientă pentru reeducare.

Examinând recursurile declarate, prin prisma

cazurilor de casare invocate dar și din oficiu, Înalta Curte, constată că

acestea sunt fondate numai sub aspectul aplicării pedepselor accesorii, cu

privire la celelalte critici, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate,

urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor arăta:

I. În recursul Parchetului, Înalta Curte,

constată că în mod greșit s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de

dispozițiile art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., astfel că aceste pedepse vor fi

limitate la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Cu privire la critica vizând netemeinicia

pedepselor principale atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de

executare, Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată. Pedepsele aplicate

inculpaților cât și modalitatea de executare, au fost corect individualizate de

către instanța de fond și menținute de instanța de prim control judiciar.

Astfel, la individualizarea pedepselor

principale, în cadrul general, prev. de art. 52 și art. 72 C. pen., au fost

avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social

concret al faptei și făptuitorilor, lipsa antecedentelor penale și calitatea pe

care o aveau inculpații, aceea de persoane cu atribuții de verificare și

control privind respectarea legii și de aceea, instanța nu a reținut în

favoarea inculpaților circumstanțe atenuante.

Așa fiind, instanța a apreciat că o

pedeapsă de câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat este îndestulătoare

pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpaților și de

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Iar ca modalitate de executare, în

mod corect s-a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile prev. de art. 86

C. pen.

, și s-a dispus suspendarea pedepsei

sub supraveghere, fixându-se

un

termen de încercare de 5 ani conform 86

2

C. pen.

II. În recursurile inculpaților A.R. și

B.l.R., Înalta Curte, a constatat că, criticile acestora vizând neparticiparea

primului la săvârșirea infracțiunii, neîntrunirea laturii obiective a

infracțiunii de luare de mită, precum și efectuarea urmăririi penale de către

un organ necompetent, nu pot fi primite, întrucât:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat, rezultă că instanța de fond în mod judicios

și motivat a stabilit vinovăția inculpaților, în săvârșirea infracțiunilor

pentru care au fost trimiși în judecată, în raport cu situația de fapt corect

reținută, fapta inculpatului A.R., constând în aceea că la data de 9 iulie 2007

împreună cu inculpatul B.l.R., în calitate de inspectori vamali la Direcția

Regională Vamală Cluj, cu sediul la Oradea, Serviciul Anti Fraudă Vamală,

Compartimentul Control Ulterior și Investigații Fraudă Vamală, au pretins suma

de 3.000 euro din care au primit suma de 1.000 euro la data de 17 iulie 2007 de

la denunțătorul C.N., ca o primă tranșă din suma totală de 3.000 euro, pretinsă

în vederea încălcării atribuțiilor de serviciu și a nu propune un control la SC

E. SRL Zalău, unde era asociat denunțătorul, constituie infracțiunea de luare

de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, modificată și completată.

Astfel, Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficientă dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care

aceștia au fost trimiși în judecată și condamnați au fost corect încadrate

juridic.

Înalta Curte consideră că nu poate avea

în vedere nici critica inculpatului A.R., cu privire la nevinovăția sa în

raport de faptele pentru care a fost condamnat, aceasta fiind infirmată de

probele administrate în cauză, respectiv, declarațiile inculpatului B.l.R.,

declarațiile denunțătorului, declarațiile martorilor A.V., C.F.C., a rezultat

fără echivoc și indubitabil că, acest inculpat a interogat baza de date a

Agenției Naționale a Vămilor cu privire la societățile de leasing de pe raza

județului Sălaj, că împreună cu coinculpatul B.l.R. au stabilit să facă verificări

și investigații în teren, la SC E. SRL, că s-au deplasat împreună pe data de 4

iunie 2007 pentru control la această firmă, că a fost prezent la sediul firmei

pentru control, că a fost de față când denunțătorul a fost informat că sunt

nereguli la societate, privind neplata taxelor pentru mașinile importate, că,

chiar în concediu fiind, a făcut deplasarea la Zalău cu celălalt inculpat, că

în mașină a urcat și el, fiind locul unde denunțătorul le dădea suma de 1.000

euro.

Administratorul societății a formulat

un denunț și în data de 17 iulie 2007 a fost organizat flagrantul, inculpații

fiind prinși în flagrant când primeau banii de la denunțător.

Dispozițiile art. 254 C. pen. nu prevăd

că pretinderea să fie expresă, insistentă, ci obiectul activ al infracțiunii -

funcționarul - poate să lase să se înțeleagă faptul că pretinde sau acceptă

bani sau bunuri prin modul sau de comportare.

Iar

atitudinea inculpatului A.R., a fost aceea că a pretins

în

mod tacit - bani sau alte foloase, prin prezența sa la locul faptei, prin

interogarea informațiilor din baza de date.

Cu privire

la lipsa calității de efectuare a unor astfel de controale

de către inculpați, în mod corect s-a reținut că, ambii inculpați aveau

funcția de inspectori vamali la Compartimentul de Control Ulterior și

Investigații Fraudă Vamală din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj Serviciul

Anti Fraudă Vamală, iar, potrivit fișelor postului nr. 52 și 580, inculpații

aveau ca atribuții de serviciu: realizarea de controale vamale inopinate,

constatarea și sancționarea încălcării reglementărilor vamale ori cele

menționate în alte acte normative unde este prevăzut în, distinct acest drept

pentru organele vamale; introducerea informatică, actualizarea, verificarea,

transmiterea Serviciului Control Ulterior și Investigații Fraude Vamale, date

privind cazurile de fraudă și neregularități; efectuarea activităților de

informare și - sau documentare necesare pentru încheierea controalelor

ulterioare.

Din aceste înscrisuri a rezultat că

inculpații aveau atribuții de verificare prealabilă a societății comerciale

care desfășura activități de leasing.

Cu privire, la critica vizând nulitatea actului

de la urmărirea penală, considerat a fi făcut de un organ necompetent, Înalta Curte,

a reținut că, urmărirea penală s-a efectuat corespunzător, că la acel moment

urmărirea penală a fost începută im rem, iar la momentul identificării

persoanelor, cauza a fost declinată către D.N.A. Referitor la nelegalitatea

administrării probelor, în sensul că trebuie înlăturate mijloacele de probă

obținute în mod în mod ilegal, că autodenunțul nu este un mod de sesizare a

organelor de urmărire penală, că declarațiile martorilor C.N., T.C., C.S.C., C.C.A.

și C.F.C. au fost luate cu încălcarea competenței de urmărire penală pentru

cauza dedusă judecății, că flagrantul a fost realizat de un procuror

necompetent material, Înalta Curte, a constatat că instanța de fond în mod

corect Ie-a respins.

Privitor la nulitatea actelor efectuate

de organele poliției judiciare și nu de procuror, s-a apreciat că acest aspect

a fost pe deplin lămurit de legiuitor prin dispozițiile art. 10 alin. (4) din O.U.G.

nr. 43/2002; Din actele dosarului a rezultat că toate actele efectuate de

organele poliției judiciare au fost însușite de procuror, deși au fost

efectuate în numele acestuia.

Chiar dacă aceste aspecte invocate de inculpați

ar fi fost lovite de nulitate, aceasta ar fi fost nulități relative, care ar fi

trebuit invocate, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în cursul

efectuării actului, când partea era prezentă sau la primul termen de judecată

cu procedură completă, când ar fi lipsit la efectuarea actelor.

S-a mai constatat că, în situația în

care, părțile, invocă nulitatea relativă a unui act procedural, trebuie să facă

dovada că au fost vătămate în interesele lor.

Aceste cereri nu s-au făcut în termenul legal

și nici nu au fost dovedite cu privire la vătămarea intereselor inculpaților,

astfel că instanța Ie-a respins.

Înalta Curte, constată că, denunțătorul C.N. a

ajuns la organele de urmărire penală la data de 17 iulie 2007 și nu a existat

suficient timp pentru identificarea inculpaților, aspect care rezultă nu din

acte, ci din cuprinsul denunțului, astfel că în mod corect a fost începută

urmărirea penală in rem, s-a trecut la flagrant, iar ulterior s-a declinat

competența la D.N.A., care a început urmărirea penală im personam. Astfel că,

nu se poate vorbi despre o urmărire penală nelegală, sau despre interceptări

nelegale ale convorbirilor telefonice.

Față de situația de fapt reținută

corect de către instanța de fond și însușită și de prima instanță de control

judiciar, Înalta Curte, a constatat că încadrarea juridică dată faptelor

săvârșite de inculpați este corespunzătoare, că vinovăția acestora a fost pe

deplin dovedită, iar pedepsele aplicate acestora au fost corect

individualizate.

Înalta Curte, a constatat că s-a făcut o

corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor

săvârșite de inculpați dar și de circumstanțele personale ale acestora.

În baza art. 385

15

pct. 2

lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial lași

și inculpații B.l.R. și A.R. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 10 decembrie

2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va casa în parte decizia recurată și

sentința penală nr. 232 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, numai

în ceea ce privește pedepsele accesorii pe care le limitează la interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor

atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile

parțiale în sume de câte 100 lei cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu

până la prezentarea apărătorilor aleși se vor suporta din fondul M.J.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial

lași și inculpații B.l.R. și A.R. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia recurată și sentința

penală nr. 232 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea

ce privește pedepsele accesorii pe care le limitează la interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor

atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului, iar onorariile parțiale în

sume de câte 100 lei cuvenite

apărătorilor

desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși se

vor

suporta din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie

2010.