ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Compania Națională de Transport al Energiei Transelectrica S.A. și S.C. E-Distribuție Munteania S.A. la plata sumei de 1.204.308 RON reprezentând despăgubiri pentru uzul terenului situate în București, Splaiul Unirii, nr. 979-981, ocupat de stâlpii de înaltă tensiune proprietatea pârâtelor.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 1307 din 11 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Transport al Energiei Transelectrica S.A. și S.C. E-Distribuție Munteania S.A.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 1406A din 22 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de reclamanta reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1307 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1406A pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 ianuarie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de rwcurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, având în vedere că acesta a soluționat cauza fără a analiza toate aspectele învederate de către reclamantă, iar în subsidiar, în situația în care se va aprecia că instanța a soluționat apelul sub toate aspectele, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința rejudecării procesului pe fond, conform art. 498 alin. (1) C. proc. civ., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că instanța de apel nu a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată și în baza dispozițiilor art. 44 alin. (5) din Constituție, art. 480, art. 481 și art. 586 C. civ. de la 1864, judecata fiind formală, cu încalcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., devenind incidente dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin hotărârea pronunțată s-au încălcat prevederile art. 6, art. 13, art. 237, art. 245 și art. 392 C. proc. civ., respectiv s-a încalcat dreptul recurentei la un proces echitabil, drept reglementat la art. 6 C. proc. civ., ce permit dispunerea măsurii rejudecării în situațiile în care instanța a dispus formal asupra fondului, când se constată situații care ar putea fi calificate ca nefiind o reală cercetare a fondului (lacune sau inadvertențe ale motivării, lipsuri ale probatoriului, etc.).

A precizat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea deciziei nr. 324/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 329/19.05.2010, care arată că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată afectate de capacități energetice, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Deși a invocat decizia menționată în cererea de chemare în judecată, aceasta nu a fost analizată de către instanța de apel, aceasta reținând că recurenta nu este îndreptățită să primească despăgubiri, având în vedere decizia nr. 27/11.11.2009 a Curții Constituționale, care dezleagă o chestiune legată de Legea nr. 13/2007, deși cererea de chemare în judecată nu a fost formulată în baza acestei legii, ci în baza a mai multe temeiuri de drept, cum ar fi C. civ., Constituția României etc.

A precizat că instanta de apel a reținut aplicabilă în speță decizia nr. 13/2007 a Curții Constituționale, deci implicit a Legii nr. 13/2007, însă la pct. 5.4. al deciziei recurate, instanta de apel arată că la momentul achiziționării imobilului teren de către recurentă era aplicabilă Legea nr. 318/2003, iar într-un alt argument, că este aplicabilă legea de la momentul edificării capacității electrice, deci anterior anului 1989, ceea ce echivalează cu lipsa de constanță în aceste sustineri a instanței de apel, astfel încât pe lângă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. devin incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

A arătat că dispozițiile legale de la momentul edificării capacității electrice sunt reprezentate de dispozițiile C. civ. 1864, invocate de recurentă în susținerea temeiniciei cererii de chemare în judecată, așa încât dezlegarea dată de instanța de apel speței este eronată.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 18 februarie 2022, intimata-pârâtă C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, în temeiul art. 178 alin. (2) coroborat cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pentru netimbrare, întrucât cererea de recurs se timbrează cu 50% din taxa datorată pentru acțiune, sens în care a solicitat ca instanța să pună în vedere recurentei-reclamante să-și precizeze pretențiile evaluabile în bani și să timbreze corespunzător, întrucât solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință de ultimii 3 ani pentru terenul ocupat de stâlpi de înaltă tensiune aflați în administrarea intimatei.

A mai invocat nulitatea recursului și pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de instanța de fond, în memoriul de recurs fiind reluate apărările formulate în fața primei instanțe; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la motivul de nelegalitate a deciziei recurate prin prisma neanalizării dispozițiilor art. 44 din Constituția Ronmâniei privid proprietatea publică, precum și a dispozițiilor art. 586 din C. civ. de la 1864, a arătat că instanta de apel au reținut în mod corect faptul că fapta ilicită nu există, întrucât legea a instituit caracterul legal al drepturilor de uz și servitute și gratuitatea exercițiului lor în privința posibilității legale de acordare a unor despăgubiri, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale condiționează în mod explicit prin alin. (10) al art. 12 acordarea despăgubirilor către proprietarii terenurilor numai pentru prejudiciite cauzate acestora, cu ocazia lucrărilor de realizare, relocare, retehnologizare sau desființare, respectiv a celor de asigurare a functionarii normale a capacităților energetice, prevăzând că proprietarii vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora, ceea ce nu este cazul în speță.

Instanța de apel a analizat în mod corect dispozițiile art. 44 din Constitutia României privind proprietatea publică, precum și dispozitiile art. 586 din C. civ. de la 1864 privind regimul servitutii publice, având în vedere că pe terenul situat în București, str. x -981, este traversat transversal de patru (4) linii electrice aeriene ce se află în administrarea Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., expunând pe larg contextul în care s-a produs edificarea liniei electrice înainte de anul 2007 și faptul că exercitarea drepturilor de uz și servitude se face de către operatorii de rețea cu titlu gratuit.

Cu privire la motivul de nelegalitate privind greșita aplicare a deciziilor Curții Constituționale, a precizat că în considerentele Deciziei nr. 27/2019, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut că din cuprinsul art. 35 alin. (3) si art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) si art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, rezultă că terenurile pe care se situează retelele electrice de transport, respectiv de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existență a retelei, instituind un fine de neprimire a unor eventuale cereri de retrocedare, acceptiune subliniată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 777 din 3 noiembrie 2011, decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012 sau în decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 27 noiembrie 2015.

Făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mirela Cernea și alții contra României, Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei), a precizat că terenurile pe care se situează rețelele electrice de transport si de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului și sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.

Așadar, nu există niciun conflict între drepturile de proprietate al reclamantului cu cel al deținătorului retelei electrice, pentru ca terenurile pe care se află rețelele electrice de transport și de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii nu au intrat niciodată în proprietatea privată a reclamantului, ci, dimpotrivă, erau și au rămas în cea publică.

Prin urmare, în măsura în care rețeaua este amplasată pe un teren proprietate privată, trebuie să se considere că suprafața de teren afectată retelei rămâne în proprietate publică, iar drepturile celor doi titulari nu se afla în concurs, ci se întânesc la limita capacității energetice, fără a o putea depăși, o asemenea delimitare a proprietății nu are ca efect o expropriere, nici formală, nici de fapt, a titularului dreptului de proprietate privată afectat, ci duce la un control rezonabil și lipsit de arbitrariu al folosirii bunurilor.

Prin întâmpinarea formulată la data de 25 februarie 2021, intimata-pârâtă E-Distribuție Muntenia S.A. a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează modul de apreciere a probelor realizate de instanța de apel; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A invocat incidența dispozițiilor deciziei nr. 27/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la indemnizațiile cuvenite titularilor dreptului de proprietate privbată afectați de capacitățile energetice, având în vedere că postul de transformare în discuție a fost realizat anterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007, și că recurenta solicită indemnizații pentru lipsa de folosință.

Raportându-se la art. 55 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, în legătură cu momentul edificării capacităților energetice a precizat că terenul aferent capacităților energetice în discuție, este și rămâne în proprietatea publică a statului.

Făcând trimitere la art. 12 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 123/2012, art. 3 din H.G. nr. 135/2011, a susținut că reclamanta nu este îndreptățită la pretențiile pe care le formulează, întrucât stâlpii în cauză au fost montați, anterior intrării în vigoare a actelor normative menționate, iar simpla exercitare a dreptului de uz asigurat de legislație intimatei-pârâte, în calitate de distributor al energiei electrice nu este în măsură să producă pagube în patrimoniul reclamantei.

A arătat că recurenta pleacă de la o premisa greșită constând în absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcând abstracție de prevederile constituționale care instituie posibilitatea ca, prin lege organică, legiuitorul să instituie limitări rezonabile în valorificarea dreptului de proprietate privată.

A menționat că toate instalatiile electrice din zonă au fost edificate în mod legal, pe terenul proprietate publică, având toate avizele si acordurile necesare impuse de legislația în vigoare la momentul construirii lor, iar ulterior, prin Legea 18/1991 privind fondul funciar si Legea energiei electrice nr. 318/2003, nr. 13/2007 și Legii nr. 123/2012 a fost stabilit regimul juridic al terenurilor ocupate de instalații electrice, ca fiind teren proprietate publică a statului român, pe care sunt amplasate elementele fizice necesare desfășurării unui serviciu de interes public.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 29 octombrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 07 martie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 10 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică relativ la neanalizarea art. 44 alin. (5) din Constituție, art. 480, art. 481 și art. 586 din C. civ. de la 1864, cu trimitere la susținerile de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, și care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce este susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins încălcarea dispozițiilor art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 13 (dreptul la apărare), art. 237 (scopul și conținutul cercetării procesului), art. 245 (noțiunea excepției procesuale) și art. 392 (deschiderea dezbaterilor în fond) din C. proc. civ., adică încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate.

Însă, dat fiind nivelul de generalitate a acestor susțineri, în aprecierea Înaltei Curți, se constată că acestea nu relevă veritabile critici de nelegalitate a actului procedural atacat, care să permită instanței de recurs exercitarea controlului judiciar, ci o invocare pur formală a textelor de lege enunțate prin inserarea generică a unor normele de drept procesual civil, în lipsa expunerii unor argumente pertinente, concrete, care să tindă la anularea hotărârii atacate, grefate pe raționamentul curții de apel ce a determinat adoptarea soluției de respingere a apelului declarat de aceeași parte.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției, întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești.

De altfel, instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii recurate următoarele:

"În susținerea pretențiilor deduse judecății, apelanta-reclamantă a susținut în esență că, date fiind lucrările de utilitate publică existente pe terenul proprietatea sa, nu se poate bucura de unul dintre atributele dreptului de proprietate, și anume folosința, context în care a învederat că are dreptul la plata despăgubirilor cauzate prin grevarea imobilului cu sarcini destinate unei utilități publice, invocând, în acest sens, prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituție, art. 555 și urm. din C. civ., Legii nr. 318/2003 și Legii nr. 13/2007, precum și decizia Curții Constituționale nr. 324/2010. (...)

Cu titlu prealabil, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a formulat critici de apel împotriva sentinței primei instanțe, ci a solicitat analizarea căii de atac din perspectiva dispozițiilor art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".

Ca atare, Curtea va analiza legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, prin raportare la motivele de fapt și de drept și la mijloacele de apărare invocate de părți în primă instanță. (...)

5.4. În ceea ce privește dispozițiile legale speciale invocate de către apelanta-reclamantă, Curtea constată că prima instanță le-a identificat, interpretat și aplicat în mod corect în cauză." (...)

"5.7. De asemenea, având în vedere, în mod special, paragrafele nr. 94 și nr. 107 din decizia nr. 27/11.11.2019, Curtea constată că în mod corect prima instanță a înlăturat ca nefondate susținerile apelantei-reclamante referitoare la garantarea exercitării depline a atributelor dreptului de proprietate privată prin prevederile art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din Primul Protocol."

Recurenta-pârâtă a reclamat nelegalitatea hotărârii atacate și prin prisma aplicării greșite a deciziilor Curții Constituționale, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea deciziei nr. 324/2010 a Curții Constituționale, ce îi conferea dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință, pentru uzul terenului proprietatea recurentei, care, deși menționată în cererea de chemare în judecată, a fost omisă a fi analizată, instanța de apel, în mod eronat, față de obiectul dedus judecății, având în vedere decizia nr. 27/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (conform precizărilor orale ale apărătorului recurentei-pârâte), care a dezlegat o chestiune de drept legată de Legea nr. 13/2007.

Or, legea relevată nu a constituit temei de drept al cererii de chemare în judecată menționată, ci C. civ., Constituția României etc.

Înalta Curte constată, din expunerea argumentelor redate, că sub aparența nelegalității deciziei recurate, sunt readuse în discuție chestiuni de fond ce țin de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată și de legitimitatea recurentei-pârâte la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietate privată, prin care se tinde la o rejudecare a cauzei, ce excedează sferei de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reaprecierea situației de fapt reprezintă atributul suveran al instanței de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac, și nu poate face obiectul controlului judiciar în această etapă procesuală ce se rezumă la verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar faptul că recurenta-pârâtă invocă o decizie a Curții Constituționale - decizia nr. 324/2010, pretins aplicabilă în speța dedusă judecății, fără să susținută o minimă argumentație a greșelilor de judecată imputate instanței de apel din această perspectivă menită să plaseze criticile în sfera temeiului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu satisface cerința motivării prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

În aceleași coordonate se situează și susținerea privind aplicarea eronată a deciziei nr. 27/11.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin raportare la temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată.

Se observă, în aceste circumstanțe, că instanța de apel a reținut, în decizia recurată, următoarele:

"În ceea ce privește jurisprudența Curții Constituționale, aceasta a analizat în numeroase rânduri conformitatea prevederilor Legii nr. 318/2003, Legii nr. 13/2007 și Legii nr. 123/2012 cu prevederile art. 16 și 44 din Constituție, respingând excepțiile de neconstituționalitate ca nefondate (...) Decizia nr. 324 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I (...).

În esență, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile atacate din Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007 sau Legea nr. 123/2012 respectă prevederile art. 16 și 44 din Constituție, pentru următoarele argumente: dreptul de proprietate nu este unul absolut, întrucât conținutul și limitele sale sunt stabilite de lege; instituirea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice reprezintă o astfel de limitare, justificată de faptul că în acest mod se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes național; exercitarea drepturilor de uz și de servitute este determinată de un interes major de ordin general și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să reglementeze condițiile exercitării atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu cele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia; având în vedere distincția operată de lege între titularii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri pe care existau deja capacități energetice și cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze asemenea capacități, cele două categorii de persoane se diferențiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacități energetice, iar noile reglementări din domeniul energiei electrice nu se referă la capacitățile deja realizate la data intrării în vigoare, în condiții aparte în timp și într-un alt cadru legislativ, astfel că aplicarea unui tratament diferențiat celor două categorii de titulari ai dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacități energetice, derivată din situația diferită în care se află, în funcție de reglementarea aplicabilă, nu încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii."

O altă critică supusă analizei instanței de recurs ce denotă lipsa de constanță a argumentelor instanței de apel se raportează la motivarea contradictorie a hotărârii atacate în privința legii aplicabile în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în sensul în care instanța de apel a reținut incidența Legii nr. 13/2007, însă la pct. 5.4 al hotărârii a arătat că la momentul achiziționării imobilului-teren era aplicabilă Legea nr. 318/2003, precum și cea de la momentul edificării capacității electrice, adică anterior anului 1989.

Înalta Curte reține că, printr-o atare manieră de argumentare a nelegalității hotărârii atacate, recurenta-pârâtă nu combate dezlegări juridicționale punctuale date de instanța de apel ce ar justifica o motivare contrară cerințelor legale sau o interpretare sau aplicare greșită a actelor normative evocate, care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei atacate, ci se rezumă în a critica cu titlu general aprecieri legate de situația de fapt și de drept dedusă judecății ce nu a fost interpretată în sensul dorit de parte, fiind evidentă o invocare doar formală a motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, reținând că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate la adresa deciziei pronunțate de instanța de apel și, întrucât, în cauză, nu s-au ivit, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406A din 22 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.