ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2216/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 06.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., obligarea pârâtei la:

1

din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenței (16.11.2017) tranșei valorice ce compune suma indicată supra și până la data achitării efective; exclusiv în scopul legalei timbrări, precizează dobânda legală la nivelul sumei de 27.811 RON, aceasta fiind calculată până la data de 30.09.2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 și art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 37 și următoarele din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, iar din punct de vedere procedural pe dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, invocând, totodată, și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 3 București, sens în care a solicitat declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1448 din 15 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sector 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., către Tribunalul București – secția Comercială.

Pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 17.05.2021 sub același număr de dosar (x/2020).

Prin sentința civilă nr. 2483/2021 din 13 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A., pe care a obligat-o să plătească reclamantului suma de 94.183 RON, reprezentând contravaloarea netă a componentei variabile a remunerației, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între 16.11.2017 și data achitării debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 94.183 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între 16.11.2017 și data achitării debitului principal, precum și suma de 9.101,79 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva sentinței civile nr. 2483/13.10.2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

Totodată, a respins, ca nefondată, cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.342,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel și în recurs.

În motivare, recurenta a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente.

Detaliind, recurenta a susținut că, în ceea ce privește interpretarea prevederilor contractuale aplicabile, aceasta trebuie să se realizeze pe baza regulilor pe care C. civ. le prevede în materia interpretării contractului, sens în care a arătat că, prin raportare la situația din prezenta cauză, prezintă relevanță dispozițiile art. 1266 alin. (1), art. 1267, art. 1268 alin. (1)-(2), (4) și (5) C. civ.

Totodată, a mai arătat că instanța de apel trebuia să interpreteze contractul în așa fel încât să țină cont de voința reală a părților la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat și sistematic sensul prevederilor contractuale și, nu în ultimul rând, să confere eficacitate clauzelor vizate.

Sub un prim aspect, a criticat decizia atacată din perspectiva faptului că aceasta încalcă principiul libertății de voință exclusivă, statornicit de art. 1169 din C. civ. (principiul libertății de a contracta).

În concret, autoarea căii de atac a relevat faptul că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remunerației, conform prevederilor Anexei nr. 1 pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aprobate de AGA, prevăzute în Planul de Administrare și preluate în planul de management, precum și că primul paragraf al Anexei nr. 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că art. 13.1 din contract prevede faptul că actul se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci și cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Or, conform art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 elementele componentei variabile sunt interdependente.

În continuare, a precizat că, potrivit normei legale evocate, componenta variabilă nu poate fi decât una singură, indiferent de numărul elementelor sale componente, art. 37 alin. (2) reglementând faptul că: "Remunerația membrilor de consiliu de administrație sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță."

În opinia recurentei-pârâte, art. 3.4 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente.

Prin urmare, atât timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă, în mod automat, că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

De asemenea, a subliniat că, atât instanța de apel, cât și prima instanță ar fi trebuit să rețină că intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 din C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță, care face obiectul litigiului, în condițiile în care acordarea bonusului de performanță pentru anul 2017 este justificată doar de contribuția mandatarului la performanța acțiunilor Transelectrica.

Cu alte cuvinte, a susținut că este absurd a se reține dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță, iar din informațiile publice aflate pe site-ul Companiei, reiese că au fost stabiliți indicatori de performanță, care urmau a fi avuți în vedere la acordarea componentei variabile și obiectivul fiecărui an din 2015 până în 2017.

În continuare, a arătat că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilității, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-și acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.

Aplicând acest principiu, recurenta-pârâtă a învederat că se află în ipoteza în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței.

În acest sens, a subliniat că înseși contractele au fost concepute de așa manieră încât să reiasă că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost prevăzute distinct.

De asemenea, făcând trimitere la art. 1267 C. civ. (interpretarea sistematică), a arătat că, din punct de vedere al interpretării gramaticale, se poate constata faptul că modul de calcul de la paginile 16 și 17 din Anexa la contract este cu titlu exemplificativ "valoarea remunerației variabile ar putea fi...", "valorile anuale ale remunerațiilor s-ar putea calcula, după cum urmează...", iar verbele sunt la modul condițional optativ prezent, ceea ce denotă faptul că acțiunea de valorificare a Certificatelor O.A.V.T. poate fi realizată doar dacă este îndeplinită o anumită condiție.

Totodată, făcând trimitere la art. 1240 C. civ., a susținut că principiul consensualismului presupune asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligațiilor.

A precizat că forma cerută pentru opozabilitate reprezintă, în fapt, un demers pe care îl pot face părțile semnatare pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor, iar un contract de mandat nu este doar un simplu acord al voințelor, ci reprezintă interesele reunite ale părților, ale căror prestații trebuie să fie proporționale și coerente, pentru a se asigura echilibrul contractual, cu atât mai mult cu cât contractul în discuție este unul încheiat pe termen lung, cu executare succesivă, caracterizat prin continuitate, încredere și asumare a riscurilor.

Totodată, recurenta a reafirmat dependența acordării bonusului de performanță de îndeplinirea indicatorilor de performanță, cu încadrarea pretențiilor în clauza 3 din anexa la contract, arătând că ar fi absurdă o interpretare de genul inexistenței unei legături de cauzalitate, întrucât, în caz contrar, mandatarul ar încasa o remunerație fără a-și îndeplini obligațiile asumate contractual, fiind, astfel, contrazisă definiția legală a răspunderii contractuale.

Mai mult, a susținut că, în accepțiunea legii, bonusul de performanță nu poate exista fără definirea în clar a performanței atinse, iar intimatul induce ideea că, indiferent de modul în care și-a gestionat activitatea în cadrul C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., Compania are doar obligații către acesta.

Or, în condițiile în care, potrivit art. 1350 din C. civ., "Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat", recurenta-pârâtă susține că proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, având în vedere că situațiile financiare consolidate demonstrează faptul că nu există performanță din partea reclamantului, care urmărește să obțină bonusul de performanță prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acțiunilor și prețul mediu ponderat al acțiunilor pe piețele Regular și B., și nicidecum prin raportare la obiectivele și realizările asumate prin contract și, implicit, prin Planul de Administrare.

Tot în sensul neîndeplinirii de către intimatul-reclamant a obligațiilor contractuale și, implicit, a criteriilor care conduceau la acordarea bonusului, recurenta a susținut că din situațiile financiare și datele din Planul de administrare rezultă că au fost stabiliți indicatori de performanță care urmau să fie avuți în vedere la acordarea componentei variabile și obiectivul aferent anului 2017.

A mai precizat că bonusul de performanță poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenți primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății.

Or, rentabilitatea este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare. Aceasta, întrucât pachetul O.A.V.T. la acordare nu are nicio valoare (sunt opțiuni pe acțiuni virtuale), însă urmează să dobândească o valoare concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta putând fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, respectiv, din luna noiembrie, când se poate evalua plus-valoarea adusă de către mandatar acțiunilor Transelectrica S.A., dependent de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați contractual și prin Planul de Administrare.

Totodată, în accepțiunea recurentei, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remunerației este autonom, atunci mandatarii ar putea urmări în exercitarea mandatului doar propriile interese, și nu pe cele ale Companiei Transelectrica, astfel cum s-au obligat prin Contractul de mandat.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că interpretarea instanței de apel, conform căreia acordarea bonusului este condiționată, prin voința părților, doar de indicatorul rentabilității acțiunilor, este total eronată și nesusținută de dovezile administrate, fiind în dezacord cu voința reală a părților.

Printr-o ultimă critică, autoarea căii de atac a considerat nelegală soluția instanței de apel, de menținere a sentinței instanței de fond în privința dobânzilor (precum și a actualizării acestora cu indicele de inflație), calculate conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, apreciind că acest text de lege, aplicabil doar în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, nu este incident prezentului raport litigios, în care numai recurenta este profesionist, în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Totodată, a susținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 56 Codul comercial, abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 267/2009 privind C. civ., reglementarea actuală nu prevede că dispozițiile aplicabile în raporturile dintre profesioniști vor guverna ambele părți, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (comercial).

Prin întâmpinarea depusă la 20 aprilie 2023, intimatul-reclamant a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimat în recurs.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum s-a reținut în etapele anterioare, devolutive, procesul de față a fost generat de încheierea, între părți, a contractului de mandat nr. x/20.12.2016, în temeiul căruia intimatul-reclamant a asigurat conducerea societății, în calitate de membru al Directoratului în cadrul societății pârâte/recurente.

Pentru serviciile prestate de către mandatar în temeiul contractului, mandantul s-a angajat să plătească o remunerație, astfel cum este stipulată la art. 3. În cuprinsul art. 3, pct. 3.1 - 3.3 din contractul de mandat, s-a stabilit că reclamantul (mandatarul) beneficiază de o indemnizație fixă lunară, stabilită de Consiliul de Supraveghere în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar, potrivit pct. 3.4, reclamantul (mandatarul) beneficiază și de o componentă variabilă a remunerației conform prevederilor Anexei nr. 1 la contractul de mandat.

În Anexa nr. 1 la Contractul de mandat, s-a prevăzut că reclamantul, în calitatea sa de membru al Directoratului, beneficiază de o remunerație formată dintr-o indemnizație fixă lunară și de o componentă anuală variabilă a remunerației pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" asumați în Planul de management pentru fiecare an de mandat.

Componenta anuală variabilă pentru indicatorii "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" aferenți fiecărui an de mandat este într-un cuantum care să nu depășească 12 indemnizații fixe și se datorează mandatarului numai în situația în care nivelul efectiv realizat al acestor indicatori de performanță în anul pentru care se face determinarea este îndeplinit la valorile asumate prin Planul de management, mandatarul urmând a încasa anual suma astfel calculată, în termen de 15 zile de la data aprobării de către AGA a situațiilor financiare separate auditate.

În continuare, la art. 3.1 din Anexa nr. 1 la Contractul de mandat s-a prevăzut că mandatarul are dreptul să primească un bonus de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, fiind descrisă modalitatea în care acesta urma a fi determinat.

Astfel, conform art. 3.2 din Anexa 1 la Contractul de mandat – Mandatarul va primi anual un pachet de 104.000 de Opțiuni pe acțiuni virtuale Transelectrica (denumite în continuare O.A.V.T.-uri). În acest sens, Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. va emite un certificat, iar în continuare, la art. 3.4-3.11, a fost descrisă modalitatea în care pot fi valorificate OAVT-urile.

Potrivit chiar susținerilor recurentei, pachetul de O.A.V.T. nu avea nicio valoare la acordare, fiind opțiuni pe acțiuni virtuale, dar care urmează să obțină o valoarea concretă la momentul valorificării, odată cu depunerea cererii de valorificare, aceasta urmând a fi cuantificată abia la termenele contractuale de valorificare, respectiv, începând cu luna noiembrie, moment în care se poate evalua valoarea adusă de mandatar asupra acțiunilor recurentei pârâte.

Dincolo de aceste aspecte necontestate de părți, recurenta insistă pe calea prezentului recurs, ca și în etapele procesuale anterioare, să promoveze ideea potrivit căreia plata acestui bonus de performanță nu era condiționată numai de rentabilitatea acțiunilor cum prevede în mod expres Anexa nr. 1 la contract, ci și de îndeplinirea indicatorilor de performanță asumați contractual de părți în cuprinsul aceleiași anexe.

Recurenta susține că o interpretare contrară ar contraveni regulilor prevăzute de art. 1266-1268 C. civ. și nu ar ține cont de voința reală a părților și de interesul concordant al acestora la semnarea contractului, care ar trebui să fie privit în mod unitar și sistematic, dând eficiență fiecărei clauze.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele de fond au făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor contractuale și a dat eficiență acestora în limitele agreate de părți.

Astfel, în analiza efectuată, instanța de apel a reținut că voința reală a părților a fost de a stabili condiții distincte pentru acordarea fiecărui element din componenta variabilă a remunerației, nefiind aplicabile cerințele de la art. 2 din Anexa nr. 1 din contract pentru acordarea bonusului menționat la art. 3 și că, dacă ar fi dorit stipularea unor condiții comune, nimic nu ar fi împiedicat părțile să prevadă acest lucru. În schimb, alegând să insereze pentru fiecare element din componenta variabilă a remunerației condițiile de acordare și modalitatea de calcul, stabilind valori și formule diferite tocmai în funcție de condițiile de acordare specifice, voința părților a fost în sensul de a acorda fiecare element al remunerației variabile în anumite împrejurări, clar definite.

De asemenea, a mai reținut că, din convenția părților rezultă cu claritate că indicatorii de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" trebuie îndepliniți pentru acordarea componentei anuale variabile prevăzută la art. 2 din Anexa nr. 1 la contract, însă, în privința bonusului de performanță, voința reală a părților a fost de a se raporta doar la rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, neexistând nicio referire la indicatorii de performanță menționați la art. 2.1 și art. 2.2 din Anexa nr. 1 la contract pentru componenta anuală variabilă, respectiv indicatorii de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" asumați în planul de management/administrare.

În aceste condiții, instanța de apel a conchis în sensul că nu prezintă nicio importanță pentru recunoașterea dreptului de creanță al intimatului-reclamant constând în încasarea bonusului de performanță verificarea îndeplinirii indicatorilor de performanță mai sus menționați.

Mai mult decât atât, instanța de apel a arătat că această concluzie este întărită de faptul că pârâta a emis certificatul nr. x/22.12.2016 prin care i-a acordat intimatului-reclamant pachetul de 99.441 OAVT, iar în cuprinsul acestui certificat este indicat expres că "valoarea la care se acordă OAVT este de 29,0861 RON, echivalentul prețului mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor de piețele Regular și B. din luna octombrie 2016", fără a fi făcută vreo mențiune la indicatorii de performanță invocați în cererea de apel; dreptul intimatului reclamant cu privire la bonusul de performanță a fost recunoscut prin raportul întocmit de Comitetul de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nr. x/22.03.2018, bonusul de performanță fiind calculat fără vreo raportare la indicatorii de performanță invocați de pârâtă; emiterea certificatului nr. x/22.12.2016 și a raportului întocmit de Comitetul de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. nr. x/22.03.2018 demonstrează faptul că pârâta a considerat că datorează acest bonus de performanță prin raportare doar la rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății.

Înalta Curte constată că statuările instanței de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenției părților rezultând că voința lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației, condiții specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanță diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

De asemenea, se constată că, spre deosebire de remunerațiile stabilite la art. 2 din Anexă, pentru a căror acordare părțile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții", acordarea bonusului de performanță a fost condiționată doar de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica (art. 3).

În aceste condiții, constatând că, prin voința lor, părțile au stabilit ca plata bonusului de performanță să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificați la art. 2 din Anexa nr. 1, ci în mod exclusiv de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a încălcat libertatea contractuală și voința reală a părților, ci, dimpotrivă, a dat eficiență principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266 și următoarele C. civ. și forței lui obligatorii, consacrată de art. 1270 alin. (1) C. civ., dând eficiență, implicit, și dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Prin urmare, critica, astfel argumentată, este nefondată.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, susținând că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât, atât timp cât unul dintre acestea nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 vizează remunerația membrilor consiliului de administrație sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere, însă, având în vedere că, în speță, intimatul-reclamant a încheiat Contractul de mandat nr. x/20.12.2016 în calitate de membru al Directoratului Companiei Transelectrica, în speță, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011: "Remunerația membrilor directoratului este stabilită de consiliul de supraveghere. Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și membrilor directoratului."

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat (20.12.2016):

(1) Remunerația directorilor este stabilită de consiliul de administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administrație. Ea este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administratori.

(2) Remunerația este formată dintr-o indemnizație fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (3) și dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, acordarea de acțiuni, stock-options sau o schemă echivalentă, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță.

Potrivit art. 37 alin. (3) din același act normativ, remunerația membrilor executivi ai consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizație fixă lunară care nu poate depăși de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă conform clasificației activităților din economia națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii, și dintr-o componentă variabilă. Componenta variabilă va avea la bază indicatorii de performanță financiari și nefinanciari, negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii neexecutivi, determinați cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 3

1

alin. (5).

Interpretarea acestor texte de lege nu confirmă susținerea recurentei-pârâte, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, componentele variabile care ar putea fi stabilite de părți și criteriile la care părțile contractante ar putea să se raporteze în determinarea acestora.

Or, câtă vreme părțile au agreat asupra celor trei componente ale remunerației variabile și asupra indicatorilor de performanță a căror îndeplinire condiționa dreptul mandatarului la plata acestor remunerații în modalitatea expusă anterior, părțile nu au încălcat prevederile art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011.

Cât privește susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia intimatul-reclamant urmărește să obțină bonusul de performanță prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acțiunilor și prețul mediu ponderat al acțiunilor pe piețele Regular și B., și nicidecum prin raportare la obiectivele și realizările asumate prin contract și, implicit, prin Planul de Administrare, susținând că proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, situațiile financiare consolidate demonstrând că nu exista performanță din partea intimatului, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 1350 C. civ., Înalta Curte reține că aceste chestiuni nu pun în dezbatere legalitatea deciziei atacate.

În acest context, instanța supremă subliniază că doar criticile recurentei care vizează nelegalitatea deciziei pot fi examinate, întrucât, așa cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Prin urmare, având în vedere că aceste chestiuni nu vizează legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte nu va putea reține în analiză critica mai sus evocată.

Prin ultima critică formulată, recurenta susține că dispozițiile art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 nu ar fi incidente decât în situația în care ambele părți ale raportului juridic ar fi profesioniști.

Or, în opinia sa, reclamantului îi lipsește această calitate, astfel cum este definită legal prin art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Dezlegând acest motiv în apel, instanța de prim control judiciar a statuat că dobânda legală penalizatoare datorată de pârâtă este cea prevăzută de art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, întrucât este vorba de un raport juridic stabilit între profesioniști, sens în care a evocat dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Noul C. civ., arătând, totodată, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din Noul C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale.

De asemenea, a mai reținut că, prin art. 1.1.1 din contractul de mandat, încheiat în baza O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, s-a stabilit că mandatarul, în calitate de membru al Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica și-a asumat obligația de a asigura conducerea societății, sub controlul Consiliului de Supraveghere.

În aceste condiții, instanța de apel a conchis în sensul că activitatea de conducere a unei companii naționale de către un membru al directoratului, realizată în baza unui contract de mandat, este specifică activității unui profesionist, astfel cum acesta este definit prin dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Noul C. civ., art. 8 alin. .1 din Legea nr. 71/2011.

Înalta Curte constată că statuările instanței de apel sunt corecte, întrucât intimatul nu a fost angajat al societății, ci, prin actul juridic încheiat de părțile litigante, acesta a asigurat conducerea societății, sens în care urma a îndeplini obligații specifice pentru realizarea obiectului de activitate al societății, ceea atrage incidența textului de lege reținut de instanțele de fond.

Prin urmare, instanța supremă constată nefondată critica și reține că aplicarea art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 este legală, de vreme ce raportul intimatului-reclamant cu societatea recurentă este un mandat de natură profesional-comercială, iar obligația de plată a remunerației a fost asumată de recurentă în exercițiul/exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ. (2009).

Constatând, așadar, că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Cu privire la cererea formulată prin întâmpinare de intimatul-reclamant, de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse în ședință, aflate la dosarul de recurs, atestă efectuarea de către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2383,64 RON.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2383,64 RON către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1957/2022 din 15 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2383,64 RON către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.