ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 886/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 25 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. (C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 302.573,65 RON, reprezentând bonusul de performanță stipulat la art. 3.1 și următoarele din Anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.08.2015, devenit scadent la 15.11.2017 și compus din a treia tranșă în valoare de 124.082,18 RON din pachetul de 31.056 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/29.07.2015 și a doua tranșă în valoare de 178.491,47 RON din pachetul de 54.705 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/25.05.2016, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 21.202,91 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea la plata debitului principal menționat în capătul I de cerere, calculată de la data scadenței (15.11.2017) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și în continuare, până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1272, art. 1170 C. civ.

Prin declarația înregistrată la dosar la 26 noiembrie 2018, reclamantul A. și-a precizat obiectul pretențiilor, arătând că înțelege să își diminueze pretențiile deduse judecății de la suma de 302.573,65 RON (solicitată prin acțiunea introductivă) la suma de 235.974 RON, care a fost stabilită/recunoscută de Transelectrica ca fiindu-i datorată prin Raportul de stabilire a remunerațiilor emis sub nr. x/22.03.2018. Detaliind, reclamantul susține că, așa cum rezultă din conținutul Raportului, suma determinată de pârâtă ca reprezentând bonusul de performanță ce i se cuvine, în cuantum de 235.974 RON, este compusă din: 99.968 RON, reprezentând valoarea celei de a treia tranșe din pachetul de 31.056 OAVT-uri (aferent certificatului nr. x/29.07.2015) și 136.006 RON, reprezentând valoarea celei de a doua tranșe din pachetul de 54.705 OAVT-uri (aferent certificatului nr. x/25.05.2016). Totodată, a mai precizat că și dobânda s-a diminuat corespunzător, la suma de 16.535 RON, conform actelor atașate.

Prin sentința civilă nr. 2814 din 17 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.T.E.E. Transelectrica S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând desființarea sentinței apelate (pentru nemotivare, motivare contradictorie și încălcarea de către prima instanță a principiilor contradictorialității și dreptului la apărare) sau, după caz, schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia civilă nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata sumei de 235.968 RON, reprezentând remunerație prin valorificarea OAVT (Opțiuni pe Acțiuni Virtuale Transelectrica), cu dobândă legală calculată începând cu 15.11.2017 și până la data plății efective. Totodată, a obligat intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.082,50 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei atacate, iar, în rejudecare, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, după o prezentare a raporturilor contractuale dintre părți și a parcursului litigios, recurenta-pârâtă a arătat că decizia instanței de apel este netemeinică, întrucât nu este în concordanță cu probele administrate și nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente.

În concret, recurenta susține că, potrivit art. 10.2 din Contractul de mandat nr. x/13.08.2015, părțile au convenit ca încetarea respectivului contract, indiferent de cauză, să nu afecteze îndeplinirea obligațiilor care decurg din contract, dacă acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului. În speță, recurenta arată că, la 25 mai 2016, contractul a încetat, iar scadențele erau ulterioare încetării contractului.

În opinia recurentei, interpretând sistematic, potrivit art. 1267 C. civ., prevederile art. 3 lit. c) și d) din Anexa nr. 1 la contractul de mandat, intimatul-reclamant nu se situa în niciuna dintre ipotezele care prevedeau dreptul său de a pretinde valorificarea tranșelor a treia, respectiv a doua din pachetele OAVT menționate.

În plus, recurenta apreciază că prima instanță a reținut în mod corect faptul că acordarea bonusului de performanță pentru anul 2015 și anul 2016 este justificată de contribuția mandatarului la performanța acțiunilor Transelectrica și că reclamantul nu a dovedit, potrivit art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de componenta variabilă care face obiectul prezentului litigiu.

În continuare, autoarea recursului evocă dispozițiile art. 3.3 din contractul de mandat și paragraful 1 al anexei nr. 1 la contract și concluzionează că, în opoziție cu cele reținute de instanța de apel, la momentul aprobării și încheierii contractului de mandat, intenția reală a părților a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Menționează recurenta că art. 13.1 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci și cu O.U.G. nr. 109/2011, respectiv art. 37 și art. 38, în forma modificată prin art. 1, punctul 5 din O.U.G. nr. 51/2013.

Astfel, autoarea recursului învederează că art. 3.3 din contract, coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente. În opinia sa, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, pe cale de consecință, nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

În continuare, menționează că, potrivit Planului de Administrare pe anii 2013-2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere este fundamentată pe stabilirea unui set de criterii și obiective de performanță pentru Directorat și introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective și remunerare cu componentă variabilă în funcție de performanța realizată, astfel că ar fi absurd a se reține dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă, dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță.

Conchide recurenta că Transelectrica se afla în situația clară în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței.

Totodată, se susține că, și din punct de vedere al interpretării gramaticale, se poate constata faptul că modul de calcul de la art. 3.17 din Anexa la contract este cu titlu exemplificativ, verbele fiind la modul condițional optativ prezent, ceea ce denotă faptul că acțiunea de valorificare a certificatelor OAVT poate fi realizată doar dacă este îndeplinită o anumită condiție, iar interpretarea contractului cade în sarcina instanței de judecată.

Totodată, evocând dispozițiile art. 1350 C. civ., recurenta menționează că proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, obiectivele din Planul de administrare și situațiile financiare consolidate demonstrând că nu există performanță din partea reclamantului.

Astfel, recurenta apreciază că, din analiza datelor finaciare, precum și a obiectivelor de performanță, a dovedit faptul că intimatul-reclamant nu a acționat în niciun fel în interesul Companiei, rezultatul urmărit nefiind obținut. În continuare, recurenta prezintă obiectivele pentru anii 2015 și 2016 și indicatorii de performanță pentru aceiași ani.

Cu referire la bonusul de performanță, recurenta arată că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenți primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, care, la rândul său, este dependentă de implementarea în mod corespunzător a Planului de administrare.

Recurenta susține că intimatul-reclamant încearcă să obțină bonusul de performanță prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acțiunilor și prețul mediu ponderat al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB, fără a se raporta la obiectivele și realizările prevăzute pentru anii 2015 și 2016, aspect ignorat de instanța de apel.

În acest sens, recurenta subliniază că dreptul de valorificare este dependent de îndeplinirea unor obligații asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului. În continuare, recurenta arată că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanță, întrucât, în accepțiunea sa, nu poate fi reținută o obligație de plată, fără a se observa dacă sunt întrunite condițiile contractuale pentru existența acestei obligații.

Cu referire la Contractul de Mandat încheiat între părți, arată că legătura dintre plata aferentă componentei variabile și îndeplinirea indicatorilor de performanță este de esența obligațiilor contractuale, întrucât, în caz contrar, recurenta ar fi obligată la o plată căreia nu i-ar corespunde o îndeplinire a mandatului acordat.

În continuare, susținând că instanța de apel a interpretat greșit "Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CNTEE Transelectrica S.A.", recurenta explică care este diferența dintre raportul anterior menționat și o declarație de recunoaștere a unor presupuse debite, conchizând în sensul că este total greșită interpretarea conform căreia, prin acest raport s-ar recunoaște dreptul intimatului-reclamant la plata bonusului de performanță.

În privința dobânzilor, recurenta solicită respingerea acestui capăt de cerere, ca și consecință a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

La 4 august 2020, intimatul-reclamant, prin avocat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de această etapă procesuală, fără a depune dovezi în acest sens.

La 10 august 2020, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin rezoluția din 10 februarie 2021, în temeiul art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., a fost stabilit termen la 6 aprilie 2021, în vederea examinării admisibilității recursului în complet de filtru, fără citarea părților.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivul/motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivul invocat prin memoriul de recurs nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

Mai mult decât atât, recurenta nu face referire la niciun considerent al instanței de apel, așa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susținerilor formulate în apel pe calea concluziilor scrise.

Așadar, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

În altă ordine de idei, se cuvine amintit că, de la bun început, autoarea recursului a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât nu este în concordanță cu probele administrate. Totodată, recurenta a afirmat că hotărârea atacată este și nelegală, întrucât instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incident.

Critica privind netemeinicia deciziei recurate nu are aptitudinea de a fi analizată din perspectiva niciunui motiv de nelegalitate din cele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează chestiuni de temeinicie, de apreciere a probatoriului.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare sau de reapreciere a probatoriului în etapa procesuală a recursului, după ce s-a judecat fondul și apelul, o atare critică, în care sunt invocate și chestiuni ce țin de temeinicia hotărârii atacate, va fi înlăturată, întrucât nu vizează legalitatea soluției care a fost pronunțată de instanța de apel.

O altă critică care se desprinde din cuprinsul memoriului de recurs este cea care vizează intenția reală a părților la momentul încheierii contractului de mandat, pretins a fi fost reținută în mod greșit de instanța de apel.

Și de această dată, fără nicio referire la vreun considerent al instanței de apel, recurenta se rezumă la o simplă afirmație, inserată printre alte susțineri preluate ad litteram din cuprinsul concluziilor scrise depuse în faza procesuală a apelului.

De asemenea, nici așa-zisele critici referitoare la interpretarea/completarea unor articole din Contractul de mandat încheiat între părți prin raportare la art. 37 și 38 din O.U.G. nr. 109/2011 nu sunt veritabile critici de nelegalitate, întrucât reprezintă aceleași susțineri ale părții formulate pe calea concluziilor scrise depuse în apel, fără nicio referire concretă la vreun considerent al instanței de apel.

Aceleași concluzii se impun și în ceea ce privește evocarea dispozițiilor art. 1350 C. civ.. În plus, recurenta nu s-a limitat numai la a prelua ca atare fragmente întregi din concluziile scrise, ci, a evidențiat/subliniat aspecte factuale, făcând trimitere la situații financiare, obiective, indicatori de performanță pe care intimatul-reclamant nu le-ar fi atins, or, așa cum s-a arătat mai sus, aceste chestiuni nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

De asemenea, nici critica referitoare la interpretarea Raportului de care face vorbire recurenta nu poate fi primită, întrucât vizează o reinterpretare a probatoriului administrat de instanța de apel, care nu poate fi cenzurată de instanța de recurs.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața Curții de Apel București cu ocazia formulării concluziilor scrise.

Așadar, în lipsa oricăror referiri la considerentele instanței de apel, susținerile recurentei nu pot constitui o motivare legală a recursului, în sensul exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, cât și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așa fiind, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu vizează considerentele reținute de Curtea de Apel București în motivarea deciziei pronunțate.

Nefiind motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-reclamant A., prin întâmpinare, Înalta Curte reține că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată nu a fost însoțită de dovezi nici la momentul depunerii întâmpinării și nici ulterior, până la momentul examinării admisibilității în principiu a recursului.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. împotriva deciziei civile nr. 96/A din 24 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.