ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 961/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.11.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta CNTEE "Transelectrica" S.A., solicitând instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună: obligarea paratei la plata către reclamant a sumei de 150.813 RON, reprezentând componenta variabila a remunerației datorate in baza contractului de mandat nr. x/13.11.2014, constând in bonsul de performanta aferent transei 1 din pachetul de 28.848 OAVT-uri, acordat prin certificatul nr. x/13.11.2014; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 44.529,09 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea la plata debitului principal menționat in primul capăt de cerere, calculata de la data scadenței - 15.11.2014 si până la data de 14.11.2017, precum și in continuare, până la data plații efective. De asemenea, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat obligarea Transelectrica la plata tuturor cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1272, 1170 din Noul C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2665/19.09.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.. Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1437A/2019 din 25 septembrie 2019, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150.813 RON, reprezentând bonus de performanță, suma de 44.529,09 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă perioadei 15.11.2014 - 14.11.2017, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de la data de 15.11.2017 și până la data plății efective. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.102,68 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat intimata să plătească apelantului suma de 3.032 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1437A din 25 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., care a solicitat casarea în tot a deciziei civile recurate și, pe cale de consecință, respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 2665/19.09.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, ca fiind temeinică și legală. Solicită, de asemenea, obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. Recurenta-pârâtă își încadrează criticile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Consideră recurenta că hotărârea atacată este netemeinică, întrucât nu este în concordanță cu probele administrate și nelegală, dat fiind faptul că instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material incidente. Critica formulată de recurentă se referă la faptul că decizia atacată încalcă principiul libertății de voință exclusivă statornicit de art. 1169 C. civ. Recurenta arată că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remunerației conform prevederilor Anexei 1 pentru îndeplinirea criteriilor si obiectivelor de performanță aprobate de AGA, prevăzute in Planul de Administrare și preluate in Planul de management. Primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generala a Acționarilor, context în care intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației. După încetarea mandatului reclamantului, prin Hotărârea AGOA nr. 1/23.03.2015, s-au fixat limitele generale ale remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere (punctul 3.4) acționarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere ca fiind data de la care remunerația acordată acestor membri se încadrează in limitele fixate de AGOA (pct. 3.6). Față de aceste reglementări, recurenta consideră că instanța de apel a înlăturat, printr-o interpretare greșită, apărările sale referitoare la faptul că intimatul revendică sume de bani aferente certificatului nr. x/13.11.2014, stabilite anterior datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri. Redând art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice și art. 13.1 din contract, recurenta punctează asupra faptului că intenția reală a părților, la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat, a fost aceea de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației, aceasta fiind formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o componentă variabilă care putea îmbrăca forma unei remunerații pe baza indicatorilor de performanță. Apreciază recurenta că intimatul nu a dovedit, în condițiile art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de componenta variabilă aferentă Certificatului OAVT nr. x/13.11.2014, care face obiectul prezentului litigiu, neputându-se astfel reține dreptul intimatului-reclamant doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legala prevede o singura componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță. Recurenta subliniază faptul că răspunderea contractuală este supusă principiului disponibilității, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres, în contract, cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul, de a uza de mijloacele legale pentru a-si acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale. Invocând excepția de neexecutare a contractului, recurenta precizează că se află în situația evidentă în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței, în condițiile în care membrii organelor de conducere au conceput contractele astfel încât să se înțeleagă faptul ca sumele sunt interdependente, chiar daca acestea au fost enumerate distinct, topica și construcția gramaticală neputând fi confundate cu diviziunea obligațiilor asumate. Se arată că principiul consensualismului, aplicabil în cauza dedusă judecății, aduce in fața părților contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, astfel încât efectele să devină aplicabile doar în baza îndeplinirii obligațiilor. Recurenta precizează că a mizat pe echilibrul contractual și comportamental din partea intimatului, care ar fi trebuit să-și evalueze performanțele și să nu confunde îmbogățirea fără justă cauză cu îndeplinirea obligațiilor contractuale scrise si/sau tacite. Apreciază recurenta că echilibrul prestațiilor trebuie stabilit ca expresie a justiției contractuale, evaluare ce cade în sarcina instanței de judecata, că în speță, față de forma evaluată de către intimat, doar cu beneficii financiare, este generată o inegalitate juridică. Consideră, de asemenea recurenta că a reduce un contract de mandat la o simpla forma scrisă, astfel cum propune intimatul, ar însemna negarea funcției contractului ca principal mijloc de realizare a activității profesionale, realitatea economică impunând un comportament asumat, apt să satisfacă cerințele angajatorului, care, prin promisiunea acordării unor bonusuri se așteaptă la rezultate financiare, organizatorice si manageriale de excepție, cu atingerea unei performante deosebite. Referindu-se la art. 1350 C. civ. recurenta precizează că proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, din datele financiare și obiectivele de performanta rezultând faptul că Transelectrica S.A. a dovedit faptul ca intimatul nu a acționat în nici un fel în interesul Companiei, iar activitatea desfășurată și mijloacele utilizate au fost insuficiente și necorespunzătoare, împrejurare ce situează analiza speței în domeniul neexecutării obligațiilor de mijloace, rezultatul urmărit nefiind obținut. Recurenta precizează că dreptul de valorificare a bonusului de performanță este dependent de îndeplinirea unor obligații asumate contractual de către intimat, respectiv îndeplinirea indicatorilor de performanță prin prisma cărora se cuantifică activitatea mandatarului. Consideră că acest aspect trebuie avut în vedere de către instanța, întrucât este inadmisibil a reține o obligație de plată fără a observa daca sunt întrunite condițiile contractuale pentru existența acestei obligații, cu atât mai mult cu cât analiza se situează în sfera contractului de mandat, de administrare a unei societăți. Se arată că, printre clauzele obligatorii ale unui contract de mandat se regăsesc cele privind drepturile și obligațiile reciproce, fiind inadmisibil a se reține doar dreptul mandatarului de a încasa remunerația, câtă vreme obligația mandatarului se dovedește a fi neîndeplinită. Legătura dintre plata aferentă componentei variabile și îndeplinirea indicatorilor de performanță este de esența obligațiilor contractuale. Consideră recurenta că, dacă s-ar admite că fiecare element al componentei variabile al remunerației este autonom, atunci, mandatarii, în speță intimatul, ar putea urmări in exercitarea mandatului sau doar propriile sale interese, iar nu pe cele ale recurentei, astfel cum s-a obligat prin Contractul de Mandat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât A. a invocat, în principal, excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. In motivarea excepției nulității recursului intimatul a invocat faptul că toate criticile de care se prevalează recurenta nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii, ci doar de netemeinicie, aceasta mărginindu-se la a relua aceleași apărări formulate în prima instanță și în apel, în registru devolutiv. Făcând ample referiri la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul consideră că, la o analiză atentă a susținerilor recurentei, se observă că aceasta nu face altceva decât sa solicite instanței de recurs o reanalizare atât a situației de fapt, cât și a probei cu înscrisurile administrate în cauză, adică o devoluțiune totală a fondului cauzei. Pe fondul recursului intimatul relevă legalitatea deciziei atacate, precizând că recurenta face o confuzie evidentă între componenta anuala variabilă a remunerației stipulată la pct. 2 din Anexa 1 la contract și bonusul de performanță prevăzut la pct. 3 din act, referirile pe care recurenta le face la presupusa neîndeplinire a indicatorilor de performanta fiind rezultatul unei grave confuzii în privința fundamentului și obiectului pretențiilor deduse judecații. Totodată, arată intimatul, pentru determinarea existenței și întinderii obligației de plată constând în bonusul de performanță trebuie verificată strict îndeplinirea condiției rentabilității acțiunilor Transelectrica, prin raportare la creșterea prețului mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor companiei pe piețele Regular și Deal BVB, respectiv la valoarea dividendelor distribuite acționarilor, astfel cum punctul 3 din anexa la contract o prevede in mod expres. Or, se arată, în speță, acești indici de calcul ai bonusului au fost înregistrați, existând o creștere masivă a prețului mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor Transelectrica (deci a rentabilității lor), acționarii încasând dividende într-un cuantum semnificativ, împrejurări necontestate de recurentă. Intimatul precizează că, în mod justificat, instanța de apel a reținut că, în cauză, contractul realizează o disociere clară între componenta anuala variabilă și bonusul de performanță (care se plătesc separat, în mod independent, pe baza unor criterii/condiții total distincte): prima forma de remunerație (componenta anuala variabilă) fiind stipulată pentru recompensarea îndeplinirii cumulative a indicatorilor de performanță ("Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" si "Total investiții") prevăzuți in planul de administrare al companiei; a doua formă de remunerație (bonusul de performanță fiind stipulată pentru recompensarea creșterii rentabilității acțiunilor Transelectrica), singurul indicator de care depinde plata tipului de remunerație solicitat prin acțiune fiind creșterea prețului mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor companiei pe piețele Regular și Deal BVB. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 29 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, la 25 ianuarie 2021, intimatul-reclamant înțelegând să își exercite acest drept. Prin încheierea din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, prin întâmpinare, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri și a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile recurentei-pârâte care se referă la interpretarea eronată de către instanța de apel a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1169 C. civ. privind principiul libertății contractuale, la ignorarea principiului consensualismului care aduce în fața părților contractante asumarea echilibrului contractual înăuntrul și în afara formei scrise, nu sunt întemeiate. Astfel, din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, reținându-se, în mod corect, că sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, și anume: fapta ilicită de natură contractuală ce constă în neexecutarea obligației asumate la pct. 3 din anexa 1 a contractului de mandat nr. x/13.11.2014; prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, constând în pierderea patrimonială cauzată de această neexecutare, reparabilă prin executarea în natură a obligației neîndeplinite; vinovăția, care, în materie contractuală, este prezumată conform art. 1.548 C. civ., precum și faptul că intimata-pârâtă nu a răsturnat această prezumție, iar apărările sale întemeiate pe excepția de neexecutare nu sunt fondate. Înalta Curte reține că, potrivit art. 1169 C. civ., "Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordine publică și de bunele moravuri", iar dispozițiile art. 1.266 C. civ., privitoare la interpretarea contractului după voința concordantă a părților, stabilesc următoarele: "(1) Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului". De asemenea, în conformitate cu art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege; totodată, în baza art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. În speță, se constată că Anexa nr. 1 la contractul de mandat nr. x/13.11.2014, prevede, distinct pentru fiecare componentă a remunerației variabile, reperele în funcție de care aceasta se acordă. Instanța de apel, în analiza efectuată, a reținut, pe de o parte, prin raportare la considerentele primei instanțe, că îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță asumați prin planul de administrare nu era necesară în vederea acordării bonusului; iar, pe de altă parte, prin raportare la apărările intimatei-pârâte, îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții", asumați în planul de administrare, era necesară, potrivit voinței părților manifestată prin contract, numai pentru componenta variabilă a remunerației stabilită la pct. 2. Totodată, îndeplinirea indicatorului "EBITDA", condiționată și de îndeplinirea indicatorului "Total investiții" era necesară pentru plata bonusului colectiv de performanță, convenit la pct. 4 din anexă. Prin urmare, neîndeplinirea indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" nu prezintă relevanță în ceea ce privește bonusul de performanță prevăzut de pct. 3 din anexă. Interpretarea propusă de recurentă, conform căreia acordarea bonusului de performanță depinde de îndeplinirea celor trei indicatori de performanță, este contrară voinței părților, exprimată prin contract. Totodată, recurenta nu se poate prevala de clauza inserată la pct. 2 din anexa 1 a contractului pentru a susține acordarea bonusului de performanță în aceleași condiții doar pe considerentul că acest bonus ar face parte din componenta variabilă a remunerației mandatarului, întrucât clauzele contractuale nu susțin această teză, reieșind în mod neechivoc din cuprinsul contractului că exigențele de performanță stabilite pentru acordarea componentei variabile a remunerației prevăzute la pct. 2 sunt diferite de cele reglementate pentru acordarea bonusului de performanță menționat la pct. 3. Astfel, pornind de la prevederile Anexei nr. 1 la contractul de mandat și având în vedere principiul voinței interne a părților, instanța de prim control judiciar, în mod corect, a reținut că remunerația sub forma bonusului de performanță a fost stabilită în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, acest bonus fiind datorat la scadențele stabilite contractual, prin raportare la criteriul rentabilității acțiunilor, astfel cum a fost asumat prin planul de administrare. Înalta Curte constată că statuările instanței de apel sunt corecte, din modul de redactare a convenției părților rezultând că voința lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației, condiții specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanță diferind de cele agreate pentru celelalte două componente. Tocmai enunțarea indicatorilor de performanță pentru fiecare bonus în parte denotă voința părților de a stipula condiții distincte de acordare explicit menționate. De asemenea, se constată că, spre deosebire de remunerațiile stabilite la pct. 2 din Anexă, pentru a căror acordare părțile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții", acordarea bonusului de performanță a fost condiționată doar de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica. Înalta Curte mai constată că, din cuprinsul clauzelor inserate la pct. 3 din contractul de mandat, rezultă că mandatarul are dreptul la acest tip de remunerație și în situația exercitării unui mandat parțial, așa cum în mod temeinic a reținut instanța de apel, iar, în aplicarea acestor prevederi, recurenta a emis certificatul nr. x/13/11.2014, pentru un număr de 28.848 de opțiuni pe acțiuni virtuale. În mod corect a reținut instanța de apel, în ceea ce privește clauza cuprinsă în art. 10.2 din contract că aceasta nu produce efecte cu privire la procedura de valorificare a pachetelor de opțiuni pe acțiuni virtuale aferente bonusului de performanță, stabilit prin anexa 1 a contractului de mandat. Și aceasta, întrucât, potrivit anexei respective, numărul de opțiuni pe acțiuni virtuale alocat anual este de 90.000, pachetul alocat prin certificatul menționat conținând un număr de 28.848 de opțiuni pe acțiuni virtuale, iar acest certificat nu a fost emis anticipat pentru o perioadă de 1 an. Totodată, aceste pachete de opțiuni pe acțiuni virtuale se acordă mandatarului și în cazul încetării mandatului anterior termenului convenit, la datele stipulate în anexă, numai valorificarea lor în sume de bani fiind amânată la date ulterioare, aspect reținut în mod corect de instanța de apel. Așadar, constatând că prin voința lor, părțile au stabilit ca plata bonusului de performanță să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificați în pct. 2 din Anexa nr. 1, ci, în mod exclusiv, de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, instanța de apel nu a încălcat libertatea contractuală și voința reală a părților, ci, dimpotrivă, a dat eficiență principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 și urm. C. civ. și forței lui obligatorii, consacrată de art. 1.270 alin. (1) C. civ. Criticile recurentei-pârâte prin care se susține că, potrivit prevederilor art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, elementele componentei variabile sunt interdependente, nu sunt întemeiate. Astfel, dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd, în alin. (2), (3) și (4), că elementele componentei variabile se stabilesc pe baza unor indicatori de performanță financiari și nefinanciari negociați și aprobați de adunarea generală a acționarilor, diferiți de cei aprobați pentru administratorii executivi, determinați cu respectarea metodologiei prevăzute la art. 3 1 alin. (5) și care urmăresc inclusiv sustenabilitatea pe termen lung a societății și asigurarea respectării principiilor de bună guvernanță și că se revizuiește anual, în funcție de nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare și de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari aprobați de adunarea generală a acționarilor, anexă la contractul de mandat. Iar potrivit art. 38 din aceeași ordonanță de urgență, în forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat, componenta variabilă a remunerației poate consta într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii ori o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță. Înalta Curte apeciază că aceste texte nu confirmă susținerea recurentei, deoarece nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci, dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, reperele care trebuie să fie avute în vedere atunci când componentele acesteia sunt negociate. Așadar, în considerarea dispozițiilor legale arătate, în mod corect a reținut instanța de apel că legiuitorul nu a impus anumite modalități de remunerare, forma și criteriile concrete de remunerare fiind decise de acționari și stabilite pe bază contractuală, prin acordul părților contractante, inclusiv în privința indicatorilor de performanță de îndeplinit în schimbul remunerației. De asemenea, acordarea bonusului de performanță nu este condiționată de îndeplinirea indicatorilor specificați pentru cazul remunerației variabile stabilite la pct. 2 din anexa 1 la contractul de mandat, ci numai de îndeplinirea obiectivului referitor la rentabilitatea acțiunilor Transelectrica. Prin urmare, prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot constitui un argument în sensul inexistenței dreptului apelantului privind bonusul de performanță, la care se adaugă și faptul că prevederea contractuală ce consfințește acest drept nu a fost modificată sau desființată în condițiile art. 1.270 alin. (2) C. civ. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului reclamantului, prima instanță efectuând o interpretare și aplicare eronată a prevederilor contractului încheiat între părți. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte prin care s-a susținut că instanța de apel a înlăturat, printr-o interpretare greșita, apărările Companiei referitoare la faptul ca reclamantul revendica sume de bani aferente certificatului nr. x/13.11.2014, stabilite anterior datei Hotărârii AGA nr. 1/23.05.2015, prin care acționarii societății au decis că bonusul de performanță nu se poate valorifica retroactiv, ci doar de la data acestei hotărâri, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi examinată, în condițiile în care nu a fost supusă cenzurii în cursul judecării apelului reclamantului, fiind prezentată omisso medio. Aceasta, întrucât, în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. instanței de recurs nu îi este permis să analizeze motive care nu au fost invocate și în apel. Este de menționat că aspectele constatate de către instanța de apel din analiza probatoriilor administrate, respectiv a contractelor și celorlalte înscrisuri depuse în probatoriu, nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 488 C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie. Așadar, criticile formulate de recurenta-pârâtă prin care se reiterează apărările pe care le-a susținut în fața instanțelor devolutive cu privire la elemente de fapt referitoare la executarea contractului, modalitatea de îndeplinire și executare a obligațiilor asumate, criteriile de realizare și îndeplinire a unor indicatori, sunt critici de netemeinicie, iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condițiile prevăzute de lege, nu însă și pentru ca părțile să supună instanțelor de control judiciar orice nemulțumire asupra hotărârii anterioare. Invocarea de către recurentă a prevederilor art. 1350 C. civ., în sensul că orice persoană trebuie să își execute obligațiile contractate prin raportare la argumentul potrivit căruia proba neexecutării obligațiilor este ușor de administrat, situațiile financiare consolidate demonstrând ca nu exista performanta din partea intimatului, excedează analizei de nelegalitate care se efectuează în recurs. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte impune părților concluzia că este legală și temeinică soluția instanței de apel, care a reținut îndeplinirea, în cauză, a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei. Se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, în raport cu cererea formulată de intimatul-reclamant, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. la plata sumei de 2.891,04 RON către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor justificative aflate la dosar.