ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice TRANSELECTRICA S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamant:

- a sumei nete totale de 2.185.278,91 RON, reprezentând valoarea OAVT aferentă certificatelor nr. x din 13 noiembrie 2014 și nr. y din 17 noiembrie 2014 conform contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014;

- în temeiul art. 1 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 2, art. 3 alin. (2) și (4) din O.G. nr. 13/2011, la plata dobânzilor penalizatoare pentru neachitarea la scadență a sumelor reprezentând valoarea OAVT datorate în temeiul contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014, începând cu 16 noiembrie 2016 pentru suma de 1.106.502,91 RON aferentă OAVT conform certificatului nr. x din 13 noiembrie 2014 și de la 16 noiembrie 2017 pentru suma de 1.078.776 RON, conform certificatului nr. x din 17 noiembrie 2014 și până la plata efectivă a debitului principal;

- a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1164 din 6 mai 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 345A din 25 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 2.185.278,91 RON, reprezentând contravaloare netă a componentei variabile a remunerației (valoare OAVT) cuvenite potrivit contractului de mandat C418 din 13 noiembrie 2014, la care se adăugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței fiecărei tranșe și până la data achitării efective. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 46.448,68 RON.

Împotriva acestei decizii, intimata-pârâtă a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei curții de apel pentru o nouă judecată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a identificat, interpretat și aplicat corect normele legale de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a prezentat detaliat situația de fapt cu privire la durata, modalitatea de încetare și condițiile privind remunerația reclamantului aferente contractului de mandat, susținând că instanța de apel în mod eronat a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

Astfel, în opinia recurentei decizia atacată încalcă principiul libertății de voință exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., deoarece, potrivit art. 3.4 din contract și primului paragraf al Anexei 1, intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilirea limitelor generale ale remunerației.

Ulterior, arată recurenta-pârâtă, prin hotărârea A.G.O.A. nr. 1 din 23 martie 2015 s-au fixat limitele generale ale remunerației membrilor Consiliului de supraveghere, la punctele 3.4 și 3.6 acționarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai C.S. ca fiind data de la care remunerația acordată membrilor C.S. se încadrează în limitele fixate de A.G.O.A.

A arătat că art. 13 din contract prevede faptul acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci și cu O.U.G. nr. 109/2011, că, în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, elementele componentei variabile sunt interdependente, că, potrivit art. 3.4 din contract, mandatarul beneficiază de o componentă variabilă a remunerației conform prevederilor Anexei 1 pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aprobate de A.G.A., prevăzute în planul de administrare și preluate în planul de management și că primul paragraf al Anexei 1 la contract prevede că mandatarul beneficiază de remunerația variabilă sub rezerva încadrării în limitele generale aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor, ceea ce permite a se susține că intenția reală a părților la momentul aprobării și încheierii contractelor de mandat a fost de a condiționa plata tuturor componentelor remunerației mandatarului de stabilire a limitelor generale ale remunerației.

Recurenta-pârâtă a reiterat argumentele referitoare la faptul că ulterior, prin hotărârea A.G.O.A. nr. 1 din 23 martie 2015, s-au fixat limitele generale ale remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere (punctele 3.4 si 3.6), acționarii votând că nu se aprobă stabilirea datei numirii în calitate de membri ai C.S. ca fiind data de la care remunerația acordată membrilor C.S. se încadrează în limitele fixate de A.G.O.A.

A susținut de asemenea că articolul 13 din contract prevede faptul că acest act se completează cu orice alte prevederi legale incidente, deci și cu O.U.G. nr. 109/2011, iar art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 prevede că elementele componentei variabile sunt interdependente, situație în care, cât timp unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la Contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

A afirmat recurenta-pârâtă că, potrivit art. 10.2 din convenție, părțile sunt de acord că încetarea contractului, indiferent de cauză, nu trebuie să afecteze îndeplinirea obligațiilor lor care decurg din acesta, dacă acestea sunt scadente și neexecutate înainte de data încetării contractului; or, contractul a încetat la 11 decembrie 2015, iar scadențele erau ulterioare datei încetării contractului prin renunțarea la mandat.

A subliniat faptul că acestea sunt argumentele care au stat la baza respingerii acțiunii formulate de către un alt membru al Consiliului de Supraveghere în dosarul nr. x/2016, aflat în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În continuare, recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamantul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de bonusul de performanță care face obiectul prezentului litigiu, că, în conformitate cu planul de administrare pe anii 2013-2017, strategia de administrare a Consiliului de Supraveghere este fundamentată pe stabilirea unui set de criterii și obiective de performanță pentru Directorat și introducerea mecanismului de conducere pe bază de obiective și remunerare cu componenta variabilă în funcție de performanța realizată, fiind în aceste condiții absurd a se reține dreptul reclamantului doar la un element al componentei variabile, independent de celelalte elemente, de vreme ce norma legală prevede o singură componentă variabilă dependentă de îndeplinirea tuturor indicatorilor de performanță.

Răspunderea contractuală, s-a susținut, este supusă principiului disponibilității, în sensul că părțile pot conveni în orice mod înlăturarea sau diminuarea acesteia, chiar și în condițiile în care au stipulat în mod expres în contract cazurile de răspundere, întrucât creditorul are dreptul de a uza de mijloacele legale pentru a-și acoperi prejudiciile suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale.

În aplicarea acestui principiu, recurenta-pârâtă a pretins că se află în situația clară în care și-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanței, că a conceput contractele astfel încât să se înțeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, aceasta întrucât topica și construcția gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligațiilor asumate.

Recurenta-pârâtă a mai relevat faptul că intimatul-reclamant tinde să obțină bonusul de performanță prin raportare la o formulă de calcul care are ca elemente valoarea dividendelor/acțiunilor și prețul mediu ponderat al acțiunilor pe piețele Regular și Deal BVB și nicidecum prin raportare la obiectivele și realizările asumate prin contract și implicit prin Planul de Administrare.

Recurenta-pârâtă și-a argumentat poziția prin referire la imposibilitatea obiectivă de a proceda la încadrarea remunerației totale între o limită minimă și maximă, astfel cum părțile au stabilit contractual și la acceptarea de către reclamant, încă de la semnarea contractului, a încadrării remunerației în limitele generale stabilite de adunarea generală a acționarilor.

În ceea ce privește elementul reprezentat de bonusul de performanță, s-a subliniat faptul că acesta poate fi acordat numai în măsura în care se constată îndeplinirea indicatorilor aferenți primului element al componentei variabile, fiind dependent de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica S.A. pentru acționarii societății, rentabilitate dependentă de implementarea în mod corespunzător a planului de administrare.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că prin Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. nu i se recunoaște reclamantului dreptul la bonusul de performanță, existând o diferență între un raport și o declarație de recunoaștere a unor presupuse debite.

În privința dobânzilor, a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, ca și consecință a respingerii capetelor de cerere privind debitele principale.

La 27 august 2020 intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că recurenta-pârâtă a invocat în mod formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că în memoriul de recurs au fost reluate apărările formulate în fața instanțelor de fond.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și, pentru a evita confuzia creată de recurentă privind componenta remunerației variabile solicitate, a arătat că obiectul prezentului litigiu vizează exclusiv bonusul de performanță în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, determinat conform pct. 3 lit. a)-d) din Anexa 1 la contract.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., s-a efectuat procedura de filtrare a recursului, iar raportul întocmit de magistratul-asistent a fost comunicat părților.

Prin încheierea pronunțată de completul de filtru la 19 mai 2021 a fost respinsă excepția nulității și a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen pentru dezbaterile pe fond la 22 septembrie 2021.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Procesul de față a fost generat de încheierea între părți a contractului de mandat nr. C418 din 13 noiembrie 2014, în temeiul căruia intimatul-reclamant a exercitat mandatul de membru al Consiliului de Supraveghere în cadrul societății recurente. Instanțele de fond au luat act că prin clauza cuprinsă în art. 3.1 părțile au agreat că mandatarul va beneficia de o indemnizație fixă lunară, iar prin art. 3.4 și de o remunerație variabilă, conform prevederilor Anexei 1 la prezentul contract de mandat.

În scopul definirii remunerației, părțile au semnat la aceeași dată - 13 noiembrie 2014 - Anexa 1 la contractul de mandat, în care au stabilit că, suplimentar indemnizației fixe, mandatarul avea dreptul la o remunerație în componentă anuală variabilă (pct. 2 din Anexă), de un bonus de performanță (pct. 3 din Anexă), dar și de un bonus colectiv de performanță suplimentară (pct. 4 din Anexă).

Ca urmare a încetării calității intimatului-reclamant de membru al Consiliului de Supraveghere în cadrul societății recurente, acesta a adresat instanței cererea ce face obiectul cauzei de față, prin care urmărește să obțină nu toate componentele remunerației variabile, ci doar bonusul de performanță, reglementat de pct. 3 din Anexa 1, cerere care a fost respinsă în primă instanță și admisă ulterior de instanța de apel.

În recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea ori cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte va examina doar observațiile recurentei-pârâte care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și pe cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt, deoarece analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie.

Aceasta deoarece sistemul de drept național nu cunoaște decât dublul grad de jurisdicție (fond și apel), iar căile extraordinare de atac pot fi exercitate doar în condițiile prevăzute de lege, nu însă și cu scopul ca părțile să supună instanțelor de control judiciar orice nemulțumire asupra hotărârii anterioare.

Astfel, Înalta Curte nu va evalua criticile referitoare la măsura în care intimatul-reclamant a îndeplinit criteriile și obiectivele de performanță, căci aceasta presupune un examen al situației de fapt, al fondului, neîngăduit în recurs.

În controlul de legalitate, instanța supremă va verifica doar dacă, prin modul în care a fost interpretată convenția părților, a fost încălcat sau nu principiul libertății de voință, reglementat de art. 1.169 C. civ., precum și pretinsa nesocotire a dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011.

Anexa nr. 1 la contract prevede, distinct pentru fiecare componentă a remunerației variabile, criteriile în funcție de care aceasta se acordă.

Astfel, componenta anuală variabilă a remunerației, prevăzută de pct. 2 din Anexă se acorda pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții", asumați în planul de administrare pentru fiecare an de mandat, bonusul de performanță prevăzut de pct. 3 din Anexă se acorda în funcție de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica pentru acționarii societății, fiind determinat conform clauzelor inserate la același punct, iar bonusul colectiv de performanță, prevăzut de pct. 4 din Anexă pentru fiecare an de mandat, în cazul depășirii valorii indicatorului de performanță "EBITDA", asumată prin planul de administrare, condiționat de îndeplinirea indicatorului "Total investiții" asumat prin același plan.

Deși de principiu Înalta Curte apreciază că rentabilitatea acțiunilor se poate afla într-o relație de dependență cu îndeplinirea unor indicatori de performanță, subliniază că modul de redactare a convenției părților relevă faptul că voința lor a fost în sensul de a stabili, pentru fiecare element al componentei variabile a remunerației, condiții specifice de acordare, cele care justifică plata bonusului de performanță diferind de cele agreate pentru celelalte două componente.

Mai reține și că, spre deosebire de remunerațiile stabilite la pct. 2 și 4 din Anexă, pentru a căror acordare părțile au pretins expres necesitatea îndeplinirii indicatorilor de performanță "Timpul mediu de întrerupere", "EBITDA" și "Total investiții" pentru fiecare an de mandat, acordarea bonusului de performanță a fost condiționată doar de rentabilitatea acțiunilor Transelectrica.

În aceste condiții, constatând că, prin voința lor, părțile au stabilit ca plata bonusului de performanță să nu depindă de îndeplinirea indicatorilor specificați în pct. 2 și 4 din Anexa nr. 1, ci în mod exclusiv de îndeplinirea obiectivului privind rentabilitatea acțiunilor Transelectrica, instanța de apel nu a încălcat voința reală a părților; dimpotrivă, a dat eficiență principiilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1.266 și următoarele C. civ. și principiului forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 1.270 alin. (1) C. civ. implicit, a dat eficiență dispozițiilor art. 1.169 C. civ.. De aceea, critica astfel circumstanțiată este apreciată de instanța supremă ca nefondată.

În egală măsură, reține că, subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că decizia de apel încalcă prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 și a argumentat că, potrivit acestei norme, elementele componentei variabile ar fi interdependente, astfel încât, atât timp cât unul dintre ele nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse prin Anexa nr. 1 la contract, nu pot fi acordate nici celelalte.

Sub acest aspect, se reține că dispozițiile cuprinse în art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la data semnării contractului de mandat, prevăd, în alin. (2) și (5), că remunerația variabilă constă într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță și se stabilește potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condițiilor de remunerare pentru pozițiile similare din societăți, din același domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România și din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experții în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecție a membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere.

Examenul acestor texte de lege nu confirmă susținerea recurentei-pârâte, deoarece ele nu statuează în sensul interdependenței afirmate, ci dimpotrivă, dând expresie libertății de voință, lasă la latitudinea părților modalitatea de stabilire a remunerației variabile, indicând doar, cu titlu general, componentele variabile care ar putea fi stabilite de părți.

Or, agreând asupra celor trei componente ale remunerației variabile și asupra indicatorilor de performanță a căror îndeplinire condiționa dreptul mandatarului la plata acestor remunerații, părțile nu au încălcat prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011, iar instanța de apel nu a nesocotit în niciun fel incidența acestora, de aceea nu se verifică motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici din această perspectivă.

Instanța supremă constată că prin memoriul de recurs s-au evocat prevederile art. 10.2 din contractul părților, s-a susținut că, raportat la specificul raporturilor juridice dintre părți, scadențele obligațiilor erau ulterioare încetării contractului prin renunțarea la mandat și că, într-o speță similară, soluția curții de apel a fost de respingere a pretențiilor reclamantului .

Această critică poate fi subsumată în egală măsură dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă s-ar putea pune problema greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1.169 C. civ., dar și celor ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât trebuie verificat dacă instanța de apel a reținut considerente legate de această apărare fundamentală a recurentei.

În contextul dat, analiza se va concentra prioritar pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru a se stabili în ce măsură soluția pronunțată se sprijină pe considerente referitoare la o apărare esențială a intimatei-pârâte.

În cuvântul pe fond, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, intimatul s-a apărat susținând că motivul de recurs este invocat de către recurentă omisso medio.

Apărarea nu poate fi primită. Se constată că în apel recurenta a avut calitatea de intimată, neavând interes să promoveze apel împotriva unei soluții favorabile în fond. Cu toate acestea, din examinarea actelor aflate la dosarul de apel reiese că împrejurarea arătată în recurs referitoare la obligațiile nescadente a fost menționată în întâmpinarea depusă de parte la dosar, dar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia, limitându-se la a reține doar că dreptul reclamantului s-a născut o dată cu emiterea certificatelor.

În această situație, recurenta se încadrează în ipoteza art. 488 alin. (2) C. proc. civ., apărarea fiind invocată în cursul judecării apelului, pe cale de întâmpinare, iar instanța de apel omițând să se pronunțe asupra ei.

Așa cum s-a reținut în precedent, curtea de apel nu s-a pronunțat asupra acestei apărări fundamentale în stabilirea condițiilor răspunderii civile contractuale, invocată de parte în termeni procedurali, neverificând scadența obligațiilor prin coroborarea art. 10.2 din contract cu art. 3 lit. c) din Anexa nr. 1 la contract, iar această omisiune are aptitudinea de a produce părții o vătămare care nu poate remediată direct în recurs, întrucât ar presupune privarea nelegală a acesteia de un grad de jurisdicție, ci doar prin casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce face de prisos analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în limitele reținute în precedent, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, care, ținând cont și de toate dezlegările obligatorii din prezenta decizie, va proceda, în scopul stabilirii tuturor condițiilor răspunderii civile, și la analiza coroborată a art. 10.2 din contract cu art. 3 lit. c) din Anexa nr. 1 la contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva deciziei civile nr. 345 A din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia civilă atacată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2021.