ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 615/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 615/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei nete totale de 2.185.278,91 RON reprezentând valoarea OAVT aferente Certificatelor nr. x/13.11.2014 și nr. y/17.11.2014 în temeiul contractului de mandat nr. x/13.11.2014; obligarea pârâtei în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) coroborat cu dispozițiile art. 2, art. 3 alin. (2) și (4) din O.G. nr. 13/2011 la plata dobânzilor penalizatoare pentru neachitarea la scadență a sumelor reprezentând valoarea OAVT datorate în temeiul contractului de mandat nr. x/13.11.2014, începând cu data de 16.11.2016 pentru suma de 1.106.502,91 RON aferentă OAVT conform certificatului nr. x/13.11.2014 și de la data de 16.11.2017 pentru suma de 1.078.776 RON conform certificatului nr. x/17.11.2014 și până la plata efectivă a debitului principal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 1164, pronunțată la data de 06 mai 2019, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 345 din data de 25.05.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat și a schimbat în tot sentința apelantă, în sensul că a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.185.278,91 RON reprezentând contravaloare netă a componentei variabile a remunerației (valoare OAVT) cuvenite potrivit contractului de mandat x/13.11.2014, la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței fiecărei tranșe și până la data achitării efective. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 46.448,68 RON reprezentând taxă de timbru aferentă soluționării fondului și apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 1809 din data de 22.09.2021, care a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 07.10.2022, sub nr. x/2018*.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 27/2023, pronunțată la data de 12 ianuarie 2023, în dosarul nr. x/2018, a admis apelul declarat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1164 din data de 06.05.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în rejudecare, pe care a schimbat-o, în sensul că: a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantului: -suma de 1.097.260,61 RON reprezentând contravaloarea netă a componentei variabile a remunerației (valoare OAVT aferentă certificatelor nr. x/13.11.2014 și nr. y/17.11.2014) cuvenite potrivit contractului de mandat x/13.11.2014; - dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat, calculată de la data 16.11.2016 cât privește suma de 737.668,61 RON și de la data de 16.11.2017 cât privește suma de 359.592 RON, până la plata efectivă a debitului; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 26.654,88 RON reprezentând taxă de timbru aferentă soluționării fondului și apelului și obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 7.242 RON, reprezentând taxă de timbru aferentă soluționării recursului; s-au compensat în parte cheltuielile de judecată, urmând ca pârâta să plătească reclamantului suma de 19.412,88 RON.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs părțile.

Recurentul-reclamant A. se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea parțială a deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în fond, în sensul deciziei civile nr. 79/2022 pronunțate de I.C.C.J. referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile, iar, în urma rejudecării, schimbarea parțială a soluției Curții de Apel București, cu consecința admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată; în subsidiar, casarea parțială a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată suportate cu soluționarea prezentei cauze.

Recurentul a susținut, în esență, nelegalitatea parțială a deciziei instanței de apel deoarece s-a dat cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1266 alin. (1), art. 1.268 și art. 1.270 din C. civ., în interpretarea voinței reale a părților cu privire la sensul art. 10.2 din Contractul de mandat, precum și a considerentelor deciziei I.C.C.J. nr. 1809/2021.

Astfel, s-a apreciat că interpretarea Curții de Apel conform căreia, prin renunțarea de către reclamant la mandat înainte de data scadenței bonusului de performanță, obligația pârâtei de plată a acestui bonus s-ar fi stins, încalcă dispozițiile art. 1266 alin. (1), art. 1268 și art. 1270 din C. civ., deoarece încetarea mandatului nu stinge drepturile născute anterior, acestea putând fi valorificate și ulterior, până la împlinirea termenului de prescripție extinctivă. De altfel, susține recurentul, textul art. 10.2 nici măcar nu folosește termenul de "stingere a obligației", ci de "afectare a obligației", iar, în lipsă de stipulație expresă contrară, "afectarea obligației" nu poate include noțiunea de "stingere a obligației".

Pe de altă parte, deși formularea generică "scadente și neexecutate înainte de data încetării Contractului" pare a se referi la orice obligație din Contract, inclusiv la obligația Transelectrica de a plăti bonusul de performanță, în realitate, aria de aplicabilitate nu include bonusul de performanță, în condițiile în care art. 3 lit. c) par. 5 din Anexa nr. 1 la Contractul de mandat reglementează situația cuantificării bonusului de performanță pentru ipoteza încetării anticipate a mandatului.

Recurentul- reclamant consideră că, în mod evident, situarea scadenței după data încetării mandatului nu stinge obligația intimatei-pârâte, deoarece o asemenea cauză de stingere a obligației nu este prevăzută prin Contract, iar Transelectrica s-ar îmbogăți fără justă cauză, ceea ce contravine principiilor fundamentale ale răspunderii civile, la pct. 3 lit. a) din Anexa 1 la Contract fiind reglementată în mod expres situația în care mandatul încetează înainte de termen, indiferent de cauză.

Mai mult, recurentul-reclamant apreciază că interpretarea Curții de Apel contravine voinței părților și încalcă art. 1270 din C. civ., deoarece, potrivit termenelor de valorificare stabilite prin pct. 3 lit. c) din Contract, chiar și în situația încetării contractului de mandat la termen, s-ar ajunge în situația în care ar exista tranșe "nescadente" la momentul contractului și care nu ar putea fi valorificate.

Din altă perspectivă, recurentul- reclamant arată că certificatele nr. x/13.11.2014 și nr. y/17.11.2014 emise de Transelectrica în vederea cuantificării numărului de OAVT-uri au dat naștere direct în patrimoniul său unor drepturi de creanță distincte, care, deși au la bază prevederile Contractului de mandat, nu se pot stinge prin simpla încetare a mandatului, ci puteau fi stinse doar prin plata drepturilor de răscumpărare plătibile în 3 tranșe anuale, fiecare tranșă putând fi reclamată în maxim 3 ani de la scadență. Astfel, obligațiile de plată situate după încetarea mandatului rămân perfect valide, iar plata fiecărei tranșe poate fi reclamată cu succes în limita termenul de prescripție de 3 ani.

Recurenta- pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, se raportează la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei recurate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea și cu greșita aplicare a art. 1266 - interpretarea după voința concordantă a părților, a art. 1267 - interpretarea sistematică și a art. 1268 din C. civ., contractul nefiind interpretat conform regulilor de interpretare stabilite de lege, în așa fel încât să se țină cont de voința reală a părților la momentul încheierii contractului, să se urmărească în mod coordonat și sistematic sensul prevederilor contractuale și, nu în ultimul rând, să se confere eficacitate clauzelor vizate.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit indicația cuprinsă în decizia de casare, obligatorie potrivit prevederilor art. 501 C. proc. civ., prin care instanța supremă a constatat că:

"prin memoriul de recurs s-au evocat prevederile art. 10.2 din contractul părților, s-a susținut că, raportat la specificul raporturilor juridice dintre părți, scadențele obligațiilor erau ulterioare încetării contractului prin renunțarea la mandat și că, într-o speță similară, soluția curții de apel a fost de respingere a pretențiilor reclamantului". Consideră recurenta că această critică poate fi subsumată în egală măsură dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă se pune problema greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1169 C. civ., dar și celor ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât trebuie verificat dacă instanța de apel a reținut în considerente această apărare fundamentală a recurentei.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată cu recurs încalcă principiul libertății de voință exclusivă, statornicit de art. 1169 C. civ., principiul libertății de a contracta, precum și principiul forței obligatorii a contractelor, instituit prin art. 1270 C. civ., în ce privește clauza de la art. 3.4 din contract, dar și prevederile art. 1240 C. civ., prin care este reglementat principiul consensualismului.

În același timp, hotărârea instanței de apel, în opinia recurentei, este pronunțată cu încălcarea și cu greșita aplicare a art. 1350 C. civ., interpretarea reclamantului și a instanței de apel, conform căreia acordarea bonusului este condiționată prin voință părților doar de indicatorul rentabilității acțiunilor, fiind total eronată și nesusținută de dovezile administrate, fiind în total dezacord cu voința reală a părților.

În fine, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea art. 22 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, prin faptul că a dispus admiterea cererii de chemare în judecată în baza unor considerente care au făcut obiectul altui litigiu.

În acest sens, se arată că, în mod greșit, instanța de apel a acordat suma de 1.097.260.61 RON, reprezentând contravaloarea netă a componentei variabile a remunerației, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal datorat, calculata de la data 16.11.2016, cât privește suma de 737.668,61 RON și de la data de 16.11.2017 cât și pentru suma de 359.592 RON, până la plata efectivă a debitului, neverificând pretențiile reclamantului.

În realitate, conform contractului de mandat, sumele la care a fost obligată la plată, reprezintă în realitate sume brute, din care Transelectrica trebuie să rețină impozitul la contribuțiile pentru asigurări sociale.

În privința dobânzilor, precum și a actualizării cu indicele de inflație, apreciază ca fiind nelegală soluția Curții de Apel, aceasta făcând greșita aplicare a art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, prin hotărârea atacată s-a dispus în mod eronat acordarea dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (2)' din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, reținând în mod eronat că Transelectrica S.A. nu ar fi formulat critici cu privire la raționamentul primei instanțe.

Or, a susținut recurenta- pârâtă, așa cum rezultă din cererea de apel, dispozițiile art. 3 alin. (2)' din O.G. nr. 13/2011 sunt de strictă interpretare și aplicare, fiind incidente doar în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, ipoteză care nu se regăsește în speță, întrucât raportul juridic dintre societate și reclamant, în calitatea acestuia de membru în Consiliul de Supraveghere, este un raport între un profesionist și o persoană fizică, reclamantul nefăcând dovada că se încadrează în noțiunea de "profesionist", în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 8 alin, 1 din Legea nr. 71/2011.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 25 mai 2023, sub nr. x/2018*.

Apărările formulate în cauză

La dosar au fost depuse întâmpinări de către ambele părți, prin care s-a invocat excepția nulității recursului celeilalte, iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de partea potrivnică.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 15 octombrie 2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

IV. Procedura de filtrare a recursurilor

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 26 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 18 ianuarie 2023, s-au respins excepțiile nulității recursului, pentru nemotivare, invocate prin întâmpinări, iar recursul declarat de reclamantul A. a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată în ședință publică, la data de 15 iunie 2023, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., pentru netimbrare.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ.., excepția netimbrării recursului declarat de recurenta- pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT A ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Totodată, conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că recurentei-pârâte i s-a pus în vedere, prin adresa comunicată la data de 07.06.2023 să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12.487,39 RON, sub sancțiunea anulării recursului.

Față de toate aceste considerente, având în vedere că recurenta- pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei datorate conform art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul acestui text, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentă.

Analizând, în continuare, recursul declarat de recurentul-reclamant A., prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

Prealabil analizei propriu-zise a criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că scopul căii extraordinare de atac a recursului este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte relevă faptul că, ținând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din Cod, potrivit cu care recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale reclamant, care privesc starea de fapt ("instanța de apel a înțeles eronat atât modul în care se derulau afacerile intimatei, cât și care era nivelul de cunoaștere al mandatarului") sau reevaluarea unor probe (inclusiv cele referitoare la ignorarea unor "pagini întregi de corespondență", "a declarațiilor extrajudiciare ale unor colaboratori, dar și a documentelor oficiale obținute de la registrul comerțului" ori "a declarațiilor colaboratorilor B. S.R.L. sau ale persoanelor cu care aceasta a încheiat tranzacții"), nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În consecință, întrucât recursul poate fi exercitat doar pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, nu vor fi examinate acele aspecte care tind la reanalizarea probatoriului administrat și care vizează temeinicia hotărârii atacate.

În aceste limite, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a aplicat în mod greșit normele legale relative la interpretarea convențiilor, legal statuând asupra conținutului contractului de mandat (cu precădere, asupra obiectului obligației asumate de mandatarul-recurent și art. 10.2 din contract).

Înalta Curte nu va primi critica recurentului- reclamant, întrucât concluzia instanței de apel cu privire la conținutul acordului de voință al părților materializat în contractul în discuție, raportat la situația de fapt reținută în cauză, nu denotă nesocotirea regulii de interpretare înscrise în prevederea legală invocată, potrivit căreia "contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului".

Contractul de mandat, în speță, contrar celor susținute de recurentul- reclamant, nu cuprinde termeni generali, iar interpretarea acestuia, în rejudecare, s-a realizat de către instanța de apel potrivit regulilor generale, instituite de art. 1266 și art. 1267 C. civ., anume potrivit voinței concordante a părților și respectiv, potrivit principiului interpretării sistematice și cu respectarea prevederilor art. 1270 C. civ. și a deciziei de casare nr. 1809/2021 a I.C.C.J.

Potrivit art. 1.266 alin. (1) C. civ., contractele se interpretează după voința concordantă a părților și nu după sensul literal al termenilor, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1.267 din același Cod, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Or, critica recurentului întemeiată pe aceste texte de lege este nefondată, instanța de apel aplicând corect respectivele dispoziții de drept material raportului juridic dedus judecății, nepunându-se nici problema încălcării efectului obligatoriu al contractului și nici a principiului irevocabilității actului juridic civil.

Instanța de apel a identificat în mod corect obiectul obligațiilor ce le reveneau, prin raportare la conținutul acordului de voință al părților.

Aspectele de fapt invocate de recurent și care privesc modul de derulare a relațiilor contractuale dintre părți nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, întrucât vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, iar nu legalitatea deciziei atacate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 27/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta- pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.