ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 28

februarie 2007, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S.,

anularea Hotărârii nr. 4714 din 14 februarie 2007 și recunoașterea calității de

strămutat din motive etnice, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că, în opinia sa, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr.

189/2000, întrucât s-a născut în localitatea Cizer, de unde, împreună cu

familia sa, a fost nevoită să se refugieze în localitatea Mărgău.

Prin sentința civilă nr. 280/2007 din 16 mai

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a

reținut, în esență, că declarațiile martorilor, depuse la dosarul cauzei, nu

fac dovada faptului că reclamanta a fost supusă persecuțiilor etnice.

De asemenea s-a mai reținut că, în virtutea

rolului activ, a fost încuviințat proba testimonială, dispunându-se citarea

martorilor în vederea audierii nemijlocite, iar, în raport cu neprezentarea

reclamatei pentru termenul de judecată fixat, instanța a făcut aplicarea art.

171 și art. 188 alin. (3) C. proc. civ., decăzând reclamanta din dreptul de a

administra această probă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P.M.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că,

în opinia sa, se încadrează în situația prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Examinând sentința atacată în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și

completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice,

fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în altă localitate,

conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr.

105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

În ceea ce privește cauza dedusă judecății, după

cum în mod corect a reținut și prima Instanță, împrejurările de fapt invocate

de către reclamantă, declarațiile autentice administrate în cauză, precum și

celelalte înscrisuri aduse în probațiune, nu fac dovada încadrării în situația

prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Astfel din declarațiile martorilor C.M. și P.T.,

aflate la dosarul de fond, nu rezultă în ce au constat motivele încadrate de

aceștia ca fiind motive de persecuție etnică, precum și împrejurările în care

au luat la cunoștință de situația de fapt relatată.

În scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice

împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe

care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

În atare condiții, în vederea lămuririi

pricinii, cu respectarea rolului său activ și a principiului nemijlocirii,

prima Instanță a încuviințat proba testimonială și a dispus citarea reclamantei

și a celor doi martori, iar în raport cu neprezentarea acestora și cu cererea

aflată la dosarul de fond, cu coroborarea principiului disponibilității, Instanța,

în mod corect, a făcut aplicarea art. 171 și art. 188 alin. (3) C. proc. civ.,

decăzând reclamanta din dreptul de a administra această probă.

Pentru considerentele arătate, se constată că Instanța

a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat,

urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.M. împotriva sentinței

civile nr. 280/2007 din 16 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22

ianuarie 2008.