ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 17 august 2006, reclamantul S.P. a

solicitat, în contradictoriu cu C.P.M.B., să se dispună anularea Hotărârii nr. 16071/317

din 26 iunie 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i

s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al

prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, deoarece

s-a născut pe timpul refugiului părinților săi de pe teritoriul Bulgariei, în

România.

Prin sentința civilă nr. 1811

din 13 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului S.P., a anulat Hotărârea

nr. 16071/317 din 26 iunie 2006 emisă de pârâta C.P.M.B., Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000 pe care a obligat-o să emită un act administrativ,

prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 20 iulie 1944 – 6 martie 1945.

Pentru a se pronunța în

acest sens instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul s-a născut la data de 20 iulie 1944 în comuna Budești,

județul Ilfov, după strămutarea părinților săi din comuna Garvăn Cioara – Durostor

(Bulgaria) în urma încheierii Tratatului de la Craiova din 1940.

Instanța de fond a mai

reținut că regimul de strămutat al părinților reclamantului a fost în măsură să

îl afecteze și pe acesta, care a fost nevoit să trăiască și să suporte

condițiile de refugiu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta consideră că

intimatul-reclamant nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

deoarece s-a născut la aproape 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, pe teritoriul aflat sub administrație românească, unde nu se

poate pune problema persecuției etnice față de cetățenii români.

Totodată, recurenta mai

susține că poate avea statut de strămutat numai persoana care la data semnării

Tratatului de la Craiova avea domiciliul pe teritoriul județelor menționate în

tratat și care a fost obligată să părăsească localitatea unde avea domiciliul

și să se mute pe teritoriul românesc.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la

dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul

României, în localitatea Budești, județul Ilfov, la data de 20 iulie 1944, după

ce părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat

Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat dificultățile

strămutării în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză, este

necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia

sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles

să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate,

așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Ordonanța nr. 105/1999, a fortiori

trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut

în perioada de strămutare a părinților.

Se observă că reclamantul,

prin materialul probator depus la dosar, acte de stare civilă, situația privind

averea imobiliară deținută de ascendenții săi pe teritoriul județului Durostor,

a făcut pe deplin dovada perioadei de refugiu a părinților săi.

Rezultă că sentința

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 1811 din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2007.