ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2009

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 august 2007, recurenta M.D.V. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1833 din 29 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 16381/1/2006, solicitând admiterea cererii de revizuire, declararea ca admisibilă a excepției de nelegalitate invocată și pe fond, admiterea excepției și declararea nelegalității art. 2 din H.G. nr. 1528/2003. În motivare, revizuenta a invocat dispozițiile art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 322 C. proc. civ. A arătat că, prin hotărârea judecătorească atacată, instanța de contencios administrativ a declarat ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate a art. 2 din H.G.

nr. 1528/2003 întrucât vizează un act administrativ individual emis anterior anului 2005, însă în actuala reglementare, procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică și actelor administrative adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a legii. Prin întâmpinare, intimata Comisia locală de fond funciar G. a invocat excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei de interes a revizuentei M.D.V. Motivează intimata că revizuenta este moștenitoarea lui A.A., iar demersul judiciar al acestuia în Dosarul nr. 12370/325/2005 al Judecătoriei Timișoara, având ca obiect constatarea nulității absolute a unor titluri de proprietate a fost respins pentru lipsa calității procesual active a acestuia.

Apreciază intimata că din moment ce față de aceasta a fost invocată și admisă excepția lipsei calității procesual active, pe cale de consecință nici revizuenta nu are calitate procesual activă și nici interesul de a susține mai departe acest demers judiciar și nici de a solicita revizuirea excepției de nelegalitate invocată.

În ședința publică din 25 ianuarie 2008, din oficiu, Înalta Curte a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 262/2007 în raport de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care consacră principiul neretroactivității legii, iar prin Decizia nr. 702 din 17 iunie 2007, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția reținând că „instituirea unui nou caz special, de revizuire a hotărârilor judecătorești pronunțate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive și irevocabile (…), nu reprezintă o imixțiune a puterii legiuitoare” și în același timp, dispozițiile criticate nu au caracter retroactiv, întrucât legalitatea actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a legii se apreciază prin raportare la actele normative în vigoare la data respectivă.

În aceeași cauză, în ședința din 6 februarie 2009, revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992 prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 146 privind atribuțiile Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 1038 din 9 iulie 2009, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate menționată, reținând că s-a pronunțat în numeroase rânduri asupra textelor de lege criticate în cauză și nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

Examinând cererea de revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 283 din 3 octombrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3266/CA/2006, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 1528/2003. În acest sens s-a constatat că actul administrativ atacat este un act individual pentru că privește transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a comunei G. și întrucât a fost emis în anul 2003 nu cade sub incidența unor reglementări procedurale ulterioare, în vigoare din 7 ianuarie 2005, în caz contrar ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile, consacrat și de art. 1 C. civ.

Recursul declarat de M.D.V. în calitate de moștenitor al reclamantului A.A. a fost respins. Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a apreciat că actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate este un act individual pentru că privește transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a comunei G. și în acord cu practica Înaltei Curți privind actele administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior Legii nr. 554/2004, atacate pe calea excepției de nelegalitate, nu pot face obiectul controlului judiciar și a concluzionat că nu sunt noi aprecieri care să indice necesitatea unei schimbări a practicii judiciare, în condițiile legii, astfel încât soluția de respingere a excepției de nelegalitate a H.G.

nr. 1528/2003 este legală și a fost menținută de instanța de recurs. Revizuenta are calitate procesual activă în raport cu prevederile art. 32 și urm. C. proc. civ., întrucât a participat la judecată în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. În această cale de atac competența instanței se limitează la verificarea condițiilor de admisibilitate ale revizuirii și cum revizuenta are calitate procesual activă are implicit și interes în condițiile art. 111 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cererea de revizuire de față excede cazurilor comune reglementate de dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., fiind formulată în temeiul unei reglementări tranzitorii cuprinse în dispozițiile art. III din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care are următorul cuprins: „ Hotărârile judecătorești pronunțate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive și irevocabile fără soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate, care a fost respinsă ca inadmisibilă, pot forma obiectul unei cereri de revizuire, care se poate introduce în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. Din textul citat, rezultă că legiuitorul a instituit o cale nouă de atac, extraordinară, împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate anterior intrării în vigoare a noii legi, hotărâri trecute în puterea lucrului judecat.

Deși Curtea Constituțională, prin decizia anterior indicată, a considerat că norma examinată este constituțională, Înalta Curte va aplica cu prioritate, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, reglementările internaționale, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Noul caz de revizuire analizat înfrânge dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 parag. 1, prin prisma atingerii aduse principiului securității raporturilor juridice, „care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României sau Hotărârea din 15 noiembrie 2007, Belasin împotriva României), așa încât judecătorul național este obligat să îl înlăture.

Această soluție este impusă de faptul că legiuitorul a creat în mod nepermis posibilitatea repunerii în discuție a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin introducerea unei căi de atac extraordinare care nu exista la momentul finalizării litigiului în care se pronunțase această hotărâre, inducând un element nou, imprevizibil în mod absolut pentru părțile litigante. În mod evident, efectul acestei reglementări este de natură a perturba grav raporturile juridice irevocabil tranșate de instanțele de judecată, creând premisele unor condamnări ale Statului Român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la fel ca în multe cauze, între care și cele anterior indicate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de față, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., în sensul obligării părții căzute în pretenții către intimații D.F. și M.E.M. la plata a 3.015 RON cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, cazare și onorariu apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de M.D.V. împotriva deciziei nr. 1833 din 29 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă revizuentul la plata sumei de 3.015 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații D.F. și M.E.M. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.