ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, s ecția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 895 din 1 octombrie 1996, dată după casare, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.F. împotriva pârâților Prefectura Județului Brașov, Consiliul Local Predeal și S.A.L., având ca obiect anularea deciziei nr. 37/1992 și obligarea Prefecturii Județului Brașov să-i atribuie reclamantei terenul ce a aparținut tatălui său G.G. - decedat. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1068 din 9 iunie 1997 a respins recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, ca nefondat, reținându-se că S.A.L.

este fiica lui G.G. și G.V., așa încât în mod corect s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 493,20 mp prin decizia nr. 37 din 6 februarie 1992 emisă de Prefectura județului Brașov. Recurenta reclamantă a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, iar prin încheierea din 14 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 9743/2/2006, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 1086 din 9 iunie 2007 a Curții Supreme de Justiție. Revizuienta a invocat prevederile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., arătând că a formulat cererea de revizuire în termen de o lună de la data când a luat cunoștință de actele descoperite la Arhivele Naționale. Prin decizia nr. 2686 din 24 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de recurenta G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 9 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

„revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Actul prezentat de revizuentă prin care dovedește că defunctul său tată, G.G. este beneficiar al lotului de împroprietărire, nu îndeplinește cerințele mai sus arătate întrucât s-a aflat în posesia acestuia și nu a fost reținut de partea potrivnică, astfel că nu îndeplinește condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. La data de 8 octombrie 2007, revizuenta G.F. a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare s-a arătat că la soluționarea cererii de revizuire s-a săvârșit o gravă eroare materială, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii de revizuire, respectiv art. 322 pct. 5, ipoteza a 2-a și anume descoperirea unui înscris nou doveditor, care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Contestatoarea a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra actului descoperit ulterior și depus la dosarul cauzei, care era de natură să schimbe soluția în dosar. În drept, a invocat prevederile art. 317, art. 318 C. proc.

civ. Examinând prezenta contestație în anulare, Înalta Curte reține: Obiectul contestației în anulare îl constituie decizia nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 29 septembrie 1997. În vederea soluționării prezentei contestații în anulare, Înalta Curte arată următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestații în anulare: contestația în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc.

civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Pentru contestația în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive, respectiv atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când la soluționarea litigiului au fost nesocotite dispozițiile de ordine publică privind competența. În ceea ce privește contestația în anulare specială, Codul de procedură civilă prevede în art. 318, două motive, și anume când dezlegarea dată a fost rezultatul unei erori materiale sau când instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare. În speță, reclamantul-recurent nu a susținut necitarea sa la data când s-a judecat pricina, astfel că textul invocat nu are aplicabilitate în speță.

Referitor la săvârșirea unei erori materiale, sancționate de art. 318 C. proc. civ. teza a 2-a, contestatoarea nu a susținut săvârșirea unei erori materiale la soluționarea cererii de revizuire. Din analiza deciziei rezultă că instanța învestită cu cererea de revizuire a analizat actul la care face referire și a considerat că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. De altfel, așa cum s-a stabilit în doctrina și practica judiciară, prin eroare materială se înțelege greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării căii de atac, legea referindu-se la erori de ordin procedural și nu pretinse erori de fond de judecată în legătură cu aprecierea probelor.

Din perspectiva analizei de mai sus se constată că pe calea contestației în anulare se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, excluzându-se analiza chestiunilor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Greșeala materială presupune confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care sunt determinante pentru soluția pronunțată. În speța prezentă la pronunțarea deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007, instanța nu a săvârșit erori materiale, iar pricina a fost soluționată cu legala citare a contestatorului. Față de considerentele de mai sus, motivele invocate sunt nefondate, astfel că se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea G.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea G.F. împotriva deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.