ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, s

ecția contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 895 din 1 octombrie 1996, dată

după

casare, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.F. împotriva

pârâților Prefectura Județului Brașov, Consiliul Local Predeal

și S.A.L., având ca obiect anularea deciziei nr. 37/1992 și obligarea

Prefecturii Județului Brașov să-i atribuie reclamantei terenul

ce a aparținut tatălui său G.G. - decedat.

Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1068 din 9 iunie 1997 a respins recursul

declarat de reclamantă împotriva

acestei sentințe, ca

nefondat, reținându-se că S.A.L.

este fiica lui G.G. și G.V., așa încât în mod corect s-a reconstituit

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 493,20 mp prin

decizia nr. 37 din 6 februarie 1992 emisă de Prefectura județului

Brașov.

Recurenta reclamantă a formulat

cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, iar prin încheierea din 14 februarie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, în dosarul nr. 9743/2/2006, cauza a fost scoasă de pe rol

și înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 1086 din 9

iunie 2007 a Curții Supreme de Justiție.

Revizuienta a invocat prevederile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., arătând că a formulat cererea de

revizuire în termen de o lună de la data când a luat

cunoștință de actele descoperite la Arhivele Naționale.

Prin decizia nr. 2686 din 24 mai

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de recurenta

G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 9 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă după

darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă

s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care

s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Actul prezentat de revizuentă

prin care dovedește că defunctul său tată, G.G. este

beneficiar al lotului de împroprietărire, nu îndeplinește cerințele

mai sus arătate întrucât s-a aflat în posesia acestuia și nu a fost

reținut de partea potrivnică, astfel că nu îndeplinește

condițiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2007,

revizuenta G.F. a formulat contestație în anulare invocând

dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea contestației în

anulare s-a arătat că la soluționarea cererii de revizuire s-a

săvârșit o gravă eroare materială, întrucât instanța nu

s-a pronunțat asupra obiectului cererii de revizuire, respectiv art. 322

pct. 5, ipoteza a 2-a și anume descoperirea unui înscris nou doveditor,

care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților.

Contestatoarea a arătat că

instanța nu s-a pronunțat asupra actului descoperit ulterior și

depus la dosarul cauzei, care era de natură să schimbe soluția în

dosar.

În drept, a invocat prevederile art.

317, art. 318 C. proc. civ.

Examinând prezenta contestație

în anulare, Înalta Curte reține:

Obiectul contestației în

anulare îl constituie decizia nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins cererea de revizuire

formulată de G.F. împotriva deciziei nr. 1068 din 29 septembrie 1997.

În vederea soluționării

prezentei contestații în anulare, Înalta Curte arată

următoarele:

Contestația în anulare este o

cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere

instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile

și condițiile prevăzute de lege să își desființeze

propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Codul de procedură civilă

reglementează două categorii de contestații în anulare:

contestația în anulare de drept comun, (art. 317 C. proc. civ.) și

contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Pentru contestația în anulare

de drept comun, art. 317 C. proc. civ. reglementează două motive,

respectiv atunci când procedura de citare a părții pentru ziua când

s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii

și când la soluționarea litigiului au fost nesocotite

dispozițiile de ordine publică privind competența.

În ceea ce privește

contestația în anulare specială, Codul de procedură civilă prevede

în art. 318, două motive, și anume când dezlegarea dată a fost

rezultatul unei erori materiale sau când instanța a omis să cerceteze

vreunul din motivele de casare.

În speță,

reclamantul-recurent nu a susținut necitarea sa la data când s-a judecat

pricina, astfel că textul invocat nu are aplicabilitate în

speță.

Referitor la săvârșirea

unei erori materiale, sancționate de art. 318 C. proc. civ. teza a 2-a,

contestatoarea nu a susținut săvârșirea unei erori materiale la

soluționarea cererii de revizuire.

Din analiza deciziei rezultă

că instanța învestită cu cererea de revizuire a analizat actul

la care face referire și a considerat că aceasta nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, așa cum s-a stabilit

în doctrina și practica judiciară, prin eroare materială se

înțelege greșeli evidente în legătură cu aspectele formale

ale judecării căii de atac, legea referindu-se la erori de ordin

procedural și nu pretinse erori de fond de judecată în

legătură cu aprecierea probelor.

Din perspectiva analizei de mai sus

se constată că pe calea contestației în anulare se

urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, excluzându-se analiza chestiunilor de fond legate de

probele administrate și a stării de fapt la care se referă

litigiul.

Greșeala materială

presupune confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale

dosarului și care sunt determinante pentru soluția

pronunțată.

În speța prezentă la

pronunțarea deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007, instanța nu a

săvârșit erori materiale, iar pricina a fost soluționată cu

legala citare a contestatorului.

Față de considerentele de

mai sus, motivele invocate sunt nefondate, astfel că se va respinge

contestația în anulare formulată de contestatoarea G.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea G.F. împotriva deciziei nr. 2686 din 24 mai 2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 7 mai 2010.