ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5468/2011

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub numărul 7240/3 din 27 februarie 2006 la Tribunalul București, secția a V-a civilă, contestatoarea I.V.C. a formulat contestație împotriva deciziei din 30 ianuarie 2006 emisă de către intimata A.P.P.S.-R.A. În motivarea contestației, s-a arătat în esență, că, prin decizia contestată s-a respins cererea prin care contestatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 261,60 m.p. (din care 43,08 m.p. sunt ocupați de construcția reprezentând pensiunea P.) situat în P.A., str. A.P., jud. Brașov.

A susținut contestatoarea că a dovedit, prin actele depuse, faptul că acest teren a aparținut bunicului său, defunctul G.I., făcând parte dintr-o parcelă cu o suprafață mai mare, că terenul a fost preluat în mod abuziv, în anul 1950, iar o parte a lui a reintrat în posesia moștenitorilor fostului proprietar ca urmare a formulării unor acțiuni în revendicare. La data de 29 septembrie 2006, contestatoarea a formulat precizări la cererea de chemare în judecată, arătând că solicită anularea deciziei contestate și emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă notificarea sa și să fie pusă în posesie asupra imobilului a cărui restituire a cerut-o. Prin sentința civilă nr. 929 din 22 iunie 2007 a Tribunalului București, a fost admisă contestația astfel formulată, dispunându-se anularea deciziei contestate și obligarea intimatei la restituirea către contestatoare a terenului în suprafață de 261,6 m.p.

situat în orașul P.A., str. A.P., jud. Brașov, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A reținut instanța că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu se întinde până la limita construcției reprezentând pensiunea P. și cuprinde și o construcție (C1) în suprafață de 28.19 m.p., alte două construcții de tip ușor (C2 și C3) în suprafață de 4.81 m.p și respectiv 5.96 m.p. precum și două guri de canalizare despre care contestatoarea a afirmat că au fost construite de bunicul său în anul 1930. Cum aceste edificii sunt construcții ușoare și nu fac parte din structura efectivă a pensiunii P., a apreciat instanța că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat de către contestatoare.

S-a mai reținut că propunerea făcută de către expert, la solicitarea reprezentantului intimatei, privitoare la restituirea unei alte porțiuni de teren în compensarea celui care este afectat de construcții, nu poate fi avută în vedere, nefiind legală, pentru că nu se poate dispune restituirea unui teren care nu a fost niciodată în proprietatea autorului contestatoarei. În temeiul art. 274 C. proc. civ. s-a stabilit în sarcina intimatei obligația de plată a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata, care a susținut că, autorul contestatoarei a deținut în proprietate o suprafață de 870 m.p., iar prin sentința civilă nr. 1638/1995 pronunțată de Judecătoria Brașov au fost puși în posesie, contestatoarea I.V.C.

și numitul I.M.G., cu imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 608, 4 m.p. din cel care a aparținut autorului menționat. Susține apelanta că, prin sentința apelată, s-a dat mai mult decât s-a cerut pentru că prin notificarea formulată de către contestatoare s-au cerut compensații pentru terenul care este ocupat de construcțiile reprezentând anexe ale pensiunii P. Instanța, deși a reținut aplicabilitatea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu a avut în vedere și prevederile din Normele Metodologice privitoare la aplicarea normei menționate.

Curtea de Apel București a respins apelul declarat, prin decizia civilă nr. 33A din 21 februarie 2008, reținând că prin normele juridice cu caracter special din Legea nr. 10/2001 se instituie regula potrivit căreia reparațiile care se acordă pentru imobilele preluate abuziv trebuie făcută în natură, iar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se realizează numai în situații de excepție, și anume atunci când nu este posibilă reparația prin restituirea în natură a bunurilor respective.

Cum probatoriul administrat în cauză nu a relevat că respectiva porțiune de teren ar fi ocupată chiar de clădirea ce reprezintă ensiunea P., s-a constatat că pe această suprafață există numai anexe care nu fac parte efectiv din structura pensiunii, ci sunt construcții ușoare, instanța de fond s-a pronunțat în mod just asupra cererii de restituire, corespunzător solicitării concrete a contestatoarei -petente și exigențelor legii speciale menționate care stabilește cu precădere dreptul persoanelor prevăzute de art. 4 din lege de a beneficia de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a bunurilor imobile preluate abuziv. În ceea ce privește referirea apelantei la prevederile art. 10.3 în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea a constatat că, deși se susține neobservarea lor de către instanța de fond, nu se indică relevanța acestei reglementări în raport de situația de fapt concret reținută în speță.

Împotriva deciziei civile nr. 33A din 21 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX a civilă, a declarat recurs intimata R.A.A.P.S. care a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate. Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că petenta avea posibilitatea să își completeze dosarul de notificare cu acte prin care să își dovedească calitatea de persoană îndreptățită; că R.A.A.P.P.S. a solicitat petentei aceste documentele prin adresa din 06 februarie 2003, acte care nu au fost depuse până la data emiterii deciziei. Cu privire la identificarea imobilului, cu limite și vecinătăți, se susține că numai contestatoarea trebuia să depună planurile terenului solicitat sau trebuia efectuată o expertiză topo care să stabilească poziționarea și vecinătățile imobilului ce face obiectul notificării.

Printr-un alt motiv de recurs, se susține că, instanța de fond, dar și cea de apel au dat mai mult decât s-a cerut. Astfel se susține că petenta, prin notificarea formulată ce a fost soluționată prin decizia a cărei anulare a fost cerută, a solicitat ca pentru suprafața de 43,08 m.p. teren să-i fie acordate compensații, ori instanța de fond a restituit în natură întreaga suprafață de 261,60 m.p. teren. În mod greșit, față de construcția și gurile de canal existente pe terenul în litigiu, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Se reiterează faptul că atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au avut în vedere și dispozițiile de aplicare ale art. 10 alin. (3) cuprinse în Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

În drept, se întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu pot fi primite pentru considerentele ce succed: Motivul de modificare reglementat de art. 309 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă nu este incident în cauză. Atât prin notificarea din 03 august 2001 formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată și, ulterior, prin precizarea din fața primei instanțe, reclamanta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 261,6 m.p., făcând mențiunea că are cunoștință că o suprafață de 43,08 m.p.

ar fi ocupată de clădirea pensiunea P., situație în care acceptă compensații pentru această suprafață. Prin restituirea în natură a suprafeței de 261,6 m.p. teren, instanțele de judecată nu au acordat mai mult decât s-a cerut, așa cum susține recurenta, ci s-au pronunțat asupra cererii de restituire, corespunzător solicitării concrete a reclamantei. Nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În raport de expertiza tehnică efectuată în cauză, Curtea de Apel, a reținut în mod just că, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea terenului solicitat în natură, măsură dispusă în mod legal de instanța de fond.

Nu se verifică astfel susținerile recurentei privind lipsa înscrisurilor care să ateste categoria juridică și poziționarea terenului în litigiu sau oportunitatea efectuării unei alte expertize topografice, câtă vreme această probă cu expertiză a fost administrată la instanța de fond, a fost identificat terenul în suprafață de 261,6 m.p. ca fiind liber, acele anexe care se află pe acest teren fiind construcții ușoare, ce nu fac part efectiv din structura pensiunea P. Cum instanța de apel a confirmat situația de fapt reținută în considerentele sentinței ale instanței de fond, Înalta Curte va examina aplicarea dispozițiilor legale de către instanță. Față de împrejurarea că acea porțiune de teren de 43,09 m.p.

nu este ocupată de clădirea ce reprezintă pensiunea P., ci așa cum s-a reținut, acele construcții anexe constituie construcții ușoare, Înalta Curte constată că în mod just instanțele de fond au interpretat și aplicat dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora imobilele se restituie de regulă, în natură, măsurile reparatorii prin echivalent acordându-se numai în situațiile în care nu este posibilă restituirea în natură a unor asemenea bunuri. De asemenea, dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 202/2007 prevăd că restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere, pentru a nu afecta căile de acces, iar existența, pe terenul respectiv, a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele, împiedică această modalitate de reparație.

Restituirea suprafeței de teren în cauză nu încalcă aceste dispoziții legale, deoarece acel teren nu este afectat de amenajări destinate nevoilor comunității, așa cum rezultă din raportul de expertiză, neputând fi primite criticile recurentei nici sub acest aspect. Celelalte susțineri ale recurentei intimatei privind nedepunerea de către reclamantă a unor înscrisuri cu care să-și completeze dosarul depus nu pot face obiectul analizei în fața instanței de recurs, motivul de netemeinicie reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. fiind abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În concluzie, Curtea de Apel, a procedat la o corectă aplicare a prevederilor legale incidente, ce reglementează regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, în concordanță cu principiul respectării dreptului de proprietate privată, conform art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei civile ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 33/A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.