ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamanta M.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Ilfov – comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând anularea Hotărârii nr. 20099 din 19 octombrie 2006 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați din județul Durastor – Bulgaria urmare Tratatului de la Craiova și că în mod greșit pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 120 din 17 ianuarie 2007 a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 20099 din 19 februarie 2006 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 31 octombrie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că din actele depuse la dosar rezultă că părinții reclamantei au fost strămutați din județul Durastor în județul Suceava, iar reclamanta s-a născut în această localitate în urma refugiului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, pe de o parte, că reclamanta nu a făcut dovada începutului și sfârșitului perioadei de strămutare a părinților astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 din Normele de aplicare a Legii nr. 189/2000, iar pe de altă parte că dispozițiile Legii nr. 189/2000, privind acordarea drepturilor compensatorii nu se aplică copiilor concepuți după strămutare, această interpretare rezultând din conținutul adresei din 31 august 2005 emisă de Ministerul Justiției. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 31 octombrie 1943 în localitatea Ilisesti, județul Suceava, după ce, în cursul anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.

Fiind născut în perioada refugiului familiei sale, intimatul-reclamant a împărtășit același statut, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, este lipsit de relevanță dacă reclamantul era sau nu conceput la data strămutării. În ceea ce privește lipsa probatoriului care să stabilească sfârșitul perioadei persecuției, Curtea apreciază că aceasta critică este neîntemeiată întrucât în cauză este vorba despre o strămutare cu caracter definitiv care a urmat încheierii Tratatului de la Craiova între România și Bulgaria. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 120 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.