ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamanta Ș.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 17129 din 12

decembrie 2005, emisă de pârâtă și încadrarea sa în prevederile art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece, chiar dacă s-a născut la o

dată ulterioară deportării părinților săi, a avut de suferit aceleași

privațiuni ca și aceștia.

Reclamanta a mai arătat că părinții

săi sunt beneficiari ai drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 465 din 28

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea

hotărârii atacate și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să

recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 iulie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că din probatoriul administrat în cauză rezultă

că reclamanta s-a născut în perioada strămutării din motive etnice a părinților

săi, fiind, așadar, îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ilfov, criticând soluția pronunțată,

pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că, potrivit prevederilor Legii nr.

541/1940, privind ratificarea Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, evacuarea teritoriului s-a realizat în patru etape, între 20

septembrie și 1 octombrie 1940, iar, în cazul de față, prin persoană strămutată

se înțelege persoana care a făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a

unui tratat bilateral, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002.

Recurenta-pârâtă mai arată că, în

opinia sa, de prevederile art. 1 lit. c) din OG. nr. 105/1999, nu pot beneficia

copii concepuți după strămutare, ci numai persoanele care au fost concepute sau

născute la data strămutării.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate, în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constată nefondat recursul declarat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Este evident că legiuitorul

a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni

români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, iar prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au

răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul

persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau

au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. O

atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ

aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speță, date fiind

condițiile vitrege în care aceste persoane s-au născut.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu

martori.

Din probatoriul administrat

în cauză, în speță acte de stare civilă, hotărârile nr. 3944 din 27 februarie 2003

și nr. 3946 din 27 februarie 2003, prin care R.C. și R.T., părinții reclamantei

au dobândit calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, în cuprinsul

hotărârilor menționându-se că aceștia au fost strămutați în perioada 15

septembrie 1940 - 6 martie 1945, ca urmare a schimbului de populație și declarația

martorului D.S., rezultă că intimata-reclamantă a făcut dovada încadrării sale

în situația prevăzută de lege.

Se mai constată că situația

de fapt reținută de prima instanță a fost adeverită și prin înscrisurile aflate

la dosarul de recurs.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 465 din 28 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2006.