ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3559/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel București, reclamantul S.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 2323 din 6

noiembrie 2006 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Ilfov și acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.      În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a născut la data de 1 iulie 1942 în comuna Mihail

Kogălniceanu județul Tulcea, ulterior strămutării părinților săi din comuna Carali

județul Caliacra – Bulgaria în România.

Prin sentința civilă nr. 358 din 5

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.N. și a

anulat hotărârea nr. 23232 din 6 noiembrie 2006 emisă de pârâta Casa Județeană

de Pensii Ilfov.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000 pentru perioada 1 iulie 1942 până la 6 martie 1945, începând cu 1

decembrie 2006.

A obligat pârâta la plata către reclamant

a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorarii

avocat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul este îndreptățit la recunoașterea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/200, chiar dacă s-a născut după strămutarea

părinților săi, întrucât a suferit împreună cu familia sa aceleași privațiuni

și neajunsuri ca urmare a strămutării.

Împotriva sentinței sus menționate a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Ilfov, care a motivat că la dosarul

cauzei nu au fost depuse documente sau declarații cu martori din care să

rezulte începutul și sfârșitul perioadei de strămutare pentru părinți.

Recursul este nefondat.

La dosarul cauzei au fost depuse documente

care atestă că părinții reclamantului, respectiv G. și E.S. fac parte din

categoria locuitorilor români care au fost strămutați din Bulgaria în România

urmare Tratatului de la Craiova iar reclamantul S.N. s-a născut ulterior

strămutării părinților săi.

În cauză, este necontestat faptul că

familia intimatului- reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de

populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7

septembrie 1940, și că reclamantul S.N. s-a născut în România, în localitatea Mihail

Kogălniceanu județul Tulcea, unde fuseseră strămutați părinții săi.

Instanța de fond a realizat o corectă

interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002.

Pe cale de consecință, în mod corect și

în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța

de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt

suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de

regim juridic aplicabil.

A admite teza recurentei-pârâte ar

însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe

de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, cu care acesta s-a aflat în

aceeași situație, în speță cea de strămutat, suportând consecințele

nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice.

Interpretarea pe care instanța de

fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele

aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre

măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În consecință, pe baza probatoriului

administrat, Curtea de apel, întemeiat și legal, a reținut că familia

reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între

România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut

la data de 1 iulie 1942 în localitatea de strămutare a familiei sale, S.N. se

încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și beneficiază de prevederile ordonanței pentru

perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege,

respectiv 6 martie 1945.

Față de cele arătate, Curtea constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de

Casa județeană de Pensii Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Ilfov împotriva sentinței civile nr. 358 din 5 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

septembrie 2007.