ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București, anularea hotărârii nr. 16215/405 din 18 octombrie 2006 și obligarea

acesteia de a emite o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 7 decembrie 1943 – 6 martie

1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

În motivarea acțiunii, reclamanta, a

arătat că s-a născut la data de 7 decembrie 1943 în localitatea Călărași,

județul Călărași, în perioada în care familia acesteia a fost strămutată din

localitatea de domiciliu, Durostor – Bulgaria, în localitatea Călărași, ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate după cedarea teritoriului și semnarea

Tratatului Româno –Bulgar, încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Reclamanta, în susținerea acțiunii, a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă, extras

din situația de avere imobiliară rurală a bunicii sale D.C. eliberată de

Arhivele Naționale și declarațiile autentificate ale unor martori din care

rezultă că reclamanta împreună cu părinții săi, a fost refugiată în perioada

1940- 1945.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 377 din 6

februarie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 16215/405

din 18 octombrie 2006, emisă de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000 pentru perioada 7 decembrie 1943 – 6 martie 1945, începând cu 1

septembrie 2006.

Pentru a adopta această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit prin probele administrate

că s-a născut la data de 7 decembrie 1943 în localitatea în care părinții săi

au fost refugiați, respectiv localitatea Durostor – Bulgaria, făcând obiectul

schimbului de populație ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Împotriva hotărârii instanței de fond a

declarat recurs pârâta, Casa de Pensii a Municipiului București, considerând-o

nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit i s-a stabilit calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000 reclamantei, deoarece aceasta nu era născută

în 1940 când a avut loc schimbul de populație, ca urmare a semnării Tratatului

de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Recurenta a mai arătat că nu se

menționează nicăieri că ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 și

cei născuți ulterior datei strămutării părinților, pe considerentul că au

suferit privațiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut

părinții.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o

diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în

refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în

mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă

cu certitudine că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populație

ca urmare a Tratatului Româno-Bulgar încheiat la Craiova în 7 septembrie 1940.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este

de necontestat faptul că reclamanta s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta – începând

cu data nașterii sale, respectiv 7 decembrie 1943, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În conformitate cu prevederile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va

fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, Curtea va obliga

recurenta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de intimată cu

susținerea intereselor în cauza de față.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de

Pensii a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 377 din 6

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 500

lei către intimata C.N., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2007.