ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2007

HOTĂRÂRE
16.01.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 2 mai 2006, reclamantul V.G. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 15829/100 din 24 martie 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod greșit cererea de

acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, sub motivația că nu a prezentat

dovezi.

A menționat că s-a născut la

data de 5 iulie 1942, după strămutarea părinților și că a suferit numeroase

lipsuri și privațiuni decurgând din această situație.

Prin sentința civilă nr. 1495

din 21 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului V.G., a anulat

hotărârea nr. 15829/100 din 24 martie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 5 iulie 1942 - 6 martie 1945, începând

cu data de 1 martie 2006.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul s-a născut la data de 5 iulie 1942, în județul

Constanța, unde părinții săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca

urmare a persecuțiilor etnice exercitate după semnarea Tratatului româno-bulgar

de la Craiova, din septembrie 1940.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul recursului

declarat se susține că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000,

deoarece în cuprinsul acestui act normativ nu se menționează ca și persoanele

născute pe timpul strămutării părinților să beneficieze de statutul de persoană

strămutată.

Se arată că reclamantul s-a

născut după aproape 2 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din septembrie 1940, iar la acea dată, nici reclamantul și nici familia sa nu puteau

fi persecutați, întrucât se găseau pe teritoriile aflate sub administrație

românească.

Totodată, se menționează că

Tratatul româno-bulgar de la Craiova a avut un termen de punere în aplicare de

3 luni de la data schimbului instrumentelor de ratificare, iar statutul de

persoană strămutată îl poate avea numai persoana care domicilia pe teritoriul

județelor menționate în tratat și care a fost obligată să își schimbe

domiciliul pe teritoriul românesc.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la

dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul

României, în orașul Constanța, la data de 5 iulie 1942, după ce părinții săi au

fost strămutați de pe teritoriul cedat Bulgariei, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Instanța de fond a reținut în mod corect că prin persoană

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile din

motive etnice în mod nemijlocit, cât și persoanele care au îndurat aceste

persecuții în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor, în

această categorie incluzându-se copiii născuți în perioada în care părinții lor

s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții de natură

etnică și care au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile decurgând

din această situație.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940, a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și, astfel, persoanele născute după scurgerea

celor 3 luni, nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie

rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile

compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Rezultă că soluția

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1495

din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 20 octombrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pens
ÎCCJ 2007-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie 20007 reclamanta G.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 16349/612 din 13 decembrie 2006 emisă de Casa de
ÎCCJ 2007-03-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1631/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 20 octombrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., an
ÎCCJ 2007-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 martie 2006 reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii
ÎCCJ 2006-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iunie 2005, reclamanta B.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 14983/84 din 24 mai 2005, emisă de Casa de Pensii
Sursă