ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2007

HOTĂRÂRE
06.02.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 martie 2006 reclamantul

B.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București,

să se dispună anularea Hotărârii nr. 15705/47 din 26 ianuarie 2006 a Comisiei de aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul B.G. a arătat, în esență, că pârâta i-a respins cererea privind

recunoașterea statutului de refugiat, deși a făcut dovada că s-a născut pe timpul

refugiului părinților săi de pe teritoriul Bulgariei în România, ca urmare a aplicării

Tratatului încheiat la Craiova în septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 1950

din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.G., a anulat Hotărârea

15705/47 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București pe care a obligat-o să recunoască reclamantului drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 mai 1943 – 6 martie 1945, începând cu

24 ianuarie 2006.

Pentru a se pronunța în

acest sens, Instanța de Fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul s-a născut la data de 18 mai 1943, pe timpul strămutării

părinților săi din teritoriile cedate statului Bulgar în urma Tratatului de la Craiova din 1940 și că a suferit toate privațiunile inerente situației părinților săi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră că

intimatul - reclamant nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

deoarece s-a născut în comuna Sinoie județul Constanța, după doi ani și opt

luni de la semnarea Tratatului de la Craiova din 07 septembrie 1940.

Totodată, recurenta

consideră că intimatul - reclamant nu poate avea statut de strămutat întrucât la

data semnării tratatului nu domicilia pe teritoriul județelor menționate în

tratat, de unde să fi fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu.

Mai arată recurenta că

Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care trebuia realizat schimbul de populații între cele două

țări.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la

dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul

României, în comuna Sinoie județul Constanța, la data de 18 mai 1943 după ce

părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat

Bulgariei, din comuna Cainageaua Mică, județul Durostor.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoana

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod

indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Or, în cauză este de

necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia

sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles

să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate,

așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori trebuie să

beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de

strămutare a părinților.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea

celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie

rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile

compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință.

Se observă că reclamantul,

prin întreg materialul probator depus la dosarul cauzei (acte de stare civilă,

declarații de martor, înscrisuri privind averea imobiliară deținută de părinții

săi în localitatea de domiciliu din județul Durostor - Bulgaria), a făcut pe

deplin dovada perioadei de refugiu a părinților săi.

Rezultă că soluția

pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1950

din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1832/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.S. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2006-04-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iunie 2005, reclamanta B.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 14983/84 din 24 mai 2005, emisă de Casa de Pensii
ÎCCJ 2007-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie 20007 reclamanta G.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 16349/612 din 13 decembrie 2006 emisă de Casa de
ÎCCJ 2006-11-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 ianuarie 2006, reclamanta N.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 15541/850 din 2 decembrie 2005, emisă de Casa d
ÎCCJ 2009-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 aprilie 2008 reclamanta P.C. a solicitat Curții de Apel București, secția a
Sursă