ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 martie 2006 reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, să se dispună anularea Hotărârii nr. 15705/47 din 26 ianuarie 2006 a Comisiei de aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamantul B.G.

a arătat, în esență, că pârâta i-a respins cererea privind recunoașterea statutului de refugiat, deși a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinților săi de pe teritoriul Bulgariei în România, ca urmare a aplicării Tratatului încheiat la Craiova în septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 1950 din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului B.G., a anulat Hotărârea 15705/47 din 26 ianuarie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București pe care a obligat-o să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 mai 1943 – 6 martie 1945, începând cu 24 ianuarie 2006. Pentru a se pronunța în acest sens, Instanța de Fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 18 mai 1943, pe timpul strămutării părinților săi din teritoriile cedate statului Bulgar în urma Tratatului de la Craiova din 1940 și că a suferit toate privațiunile inerente situației părinților săi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta consideră că intimatul - reclamant nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut în comuna Sinoie județul Constanța, după doi ani și opt luni de la semnarea Tratatului de la Craiova din 07 septembrie 1940. Totodată, recurenta consideră că intimatul - reclamant nu poate avea statut de strămutat întrucât la data semnării tratatului nu domicilia pe teritoriul județelor menționate în tratat, de unde să fi fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu. Mai arată recurenta că Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care trebuia realizat schimbul de populații între cele două țări.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamantul s-a născut pe teritoriul României, în comuna Sinoie județul Constanța, la data de 18 mai 1943 după ce părinții acestuia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei, din comuna Cainageaua Mică, județul Durostor. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoana persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, a fortiori trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada de strămutare a părinților. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul Româno - Bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii nu cuprinde vreo limitare în această privință. Se observă că reclamantul, prin întreg materialul probator depus la dosarul cauzei (acte de stare civilă, declarații de martor, înscrisuri privind averea imobiliară deținută de părinții săi în localitatea de domiciliu din județul Durostor - Bulgaria), a făcut pe deplin dovada perioadei de refugiu a părinților săi.

Rezultă că soluția pronunțată de Instanța de Fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1950 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.