Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2009

HOTĂRÂRE
27.01.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 391/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 aprilie 2008 reclamanta P.C. a solicitat Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, să se dispună anularea Hotărârii nr. 16263/512 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că împreună cu părinții săi a suferit persecuții etnice în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, fiind născută la data de 21 septembrie 1942 în localitatea Iliești, județul Suceava și strămutată împreună cu familia în baza Tratatului de la Craiova.

Prin sentința civilă nr. 1369 din 28 martie 2004, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei P.C., a anulat Hotărârea nr. 16263/512 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 21 septembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că, reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, și că începând cu data nașterii sale, respectiv 21 septembrie 1942, a împărtășit întru-totul situația părinților săi refugiați.

Instanța de fond a considerat că aprecierea pârâtei în sensul că reclamanta s-a născut la doi ani după punerea în aplicare a Tratatului semnat la Craiova între România și Bulgaria, privind schimbul de populație între cele două țări, contravine sensului pe care, legiuitorul l-a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 189/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de statutul de strămutat în condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece fiind născută la data de 21 septembrie 1942 în localitatea Iliești, jud. Suceava, după aproximativ doi ani de la schimbul obligatoriu de populație intervenit în temeiul Tratatului încheiat la Craiova între România și Bulgaria, la data de 7 septembrie 1940, aceasta s-a născut practic pe teritoriul Statului Român, neputând invoca așadar persecuții etnice, autoritățile române nepersecutându-și proprii cetățeni. Arată recurenta că de prevederile legii nu pot beneficia decât copiii concepuți la data strămutării, iar nu și cei concepuți după strămutare, născuți pe teritoriul României, pe considerentul că au suferit privațiuni din cauza statutului de strămutat pe care l-au avut părinții.

Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Din probele administrate în cauză rezultă că, reclamanta este fiica numiților S.H.

și S.E., care au domiciliat în localitatea Frăsari, județul Durostor, iar nașterea acesteia a avut loc în timpul refugiului părinților săi, în localitatea Iliești, raionul Gura Humorului. Curtea nu poate lua în considerare motivele de recurs, potrivit cu care, de prevederile Legii nr. 189/2000, nu pot beneficia copiii născuți după strămutare, pe considerentul că legea nu îi prevede expres ca beneficiari și pe aceștia. Din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că obiectul și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii ca și familia sa.

Prin urmare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1218 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 313/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 13 decembrie 2006, reclamanta S.M. a solici
ÎCCJ 2006-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 septembrie 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicita
ÎCCJ 2007-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 700/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 2 martie 2006 reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii
ÎCCJ 2008-11-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 28 noiembrie 2007, reclamanta C.E.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de
ÎCCJ 2006-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1833/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta V.H. a solicitat, în contradicto
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă