ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4289/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 28 noiembrie 2007, reclamanta C.E.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 16627/282 din 26 septembrie 2007 emisă de

pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că a solicitat recunoașterea calității de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, însă pârâta i-a respins cererea, sub motivația că părinții

săi, G.C. și A. erau refugiați din anul 1940, astfel că în raport cu data

nașterii sale, 19 mai 1944, reclamanta nu a suferit vreo persecuție pe criterii

etnice, în sensul art. 1 lit. c) din legea menționată.

Prin sentința civilă nr. 831 din 18

martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.E.M., a anulat hotărârea nr. 16627/282

din 26 septembrie 2007 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului București

pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască

reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 pe perioada 19 mai 1944-6

martie 1945, începând cu 1 septembrie 2007.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că

tatăl reclamantei a fost beneficiarul Legii nr. 189/2000, fiind persecutat

etnic în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar reclamanta a suferit

alături de părinții săi, aceeași persecuție etnică.

Totodată, instanța de fond a avut în

vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care atestă refugiul părinților

în condițiile istorice amintite și a înlăturat susținerile formulate de pârâta

Casa de Pensii a Municipiului București, potrivit cărora reclamanta nu a fost

strămutată de pe teritoriul României.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel București a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului

București.

Recurenta critică sentința pronunțată de

instanța de fond, considerând că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze

de drepturile acordate în temeiul Legii nr. 189/2000, deoarece nu a părăsit

niciodată teritoriul țării, nefiind supusă persecuției etnice, întrucât s-a

născut pe teritoriul aflat sub administrația românească.

Mai arată recurenta că Tratatul

româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940 prevedea o perioadă de 3

luni pentru punerea în aplicare, astfel că pot fi considerate „strămutate” numai

persoanele care la data semnării tratatului aveau domiciliul în teritoriile

vizate și care au fost obligate să părăsească localitățile de domiciliu ca

urmare a încheierii tratatului.

Totodată, recurenta susține că nu pot

beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000 copiii concepuți după

strămutare și, invocând precizările Ministerului Justiției nr. 72712/2005,

precum și pe cele ale C.N.P.A.D.S. nr. 3423/2002, consideră că în categoria

persoanelor persecutate din motive etnice pot fi incluși și copiii „născuți în

timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de

strămutare și născuți după strămutarea părinților în acea localitate”.

Examinându-se sentința atacată, în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Rezultă cu claritate că legiuitorul a

înțeles să considere strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu ca o

persecuție din motive etnice.

Prin Normele de aplicare a ordonanței

menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare unui tratat bilateral.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit

ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod

nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele

care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Or, în cauză, este de necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, situată în teritoriile cedate

Bulgariei, ca urmare a tratatului bilateral încheiat la Craiova, în septembrie

1940, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a

cunoscut familia sa, ca urmare a persecuțiilor exercitate.

Dacă legiuitorul a înțeles să acorde o

indemnizație lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum

prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori trebuie să

beneficieze de drepturile compensatorii acordate și copilul născut în perioada

de strămutare a părinților.

Nu pot fi primite drept argumente, documente

emise sub formă de „precizări” de diferite autorități.

Câtă vreme reclamanta a făcut dovada că

s-a născut în perioada de strămutare a părinților săi, nu există nicio

justificare ca aceasta să fie exclusă de la beneficiul drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

Rezultă că instanța de fond a pronunțat o

sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca

nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 831 din 18

martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2008.