ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 20 octombrie 2005, reclamantul G.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii acesteia nr. 15432/698 din 30 septembrie 2005 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă - ale sale și ale părinților săi, decizia de pensionare a mamei sale G.E., beneficiară, la rândul său, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și declarația de avere imobiliară rurală lăsată de familia sa în Bulgaria, arătând că s-a născut la 1 an și 7 luni de la încheierea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, când părinții îi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu a făcut dovada persecuției etnice la care ar fi fost supus. Prin sentința civilă nr. 2104 din 14 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile compensatorii prevăzute de lege, precum și suma de 550 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul s-a născut la data de 15 aprilie 1942, în localitatea Ovidiu, județul Constanța, unde, ca urmare a Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi, G.I.

și G.S., fuseseră strămutați din Bulgaria. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., pârâta Casa de Pensii a municipiului București a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, față de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, dar pentru considerentele ce urmează. Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. De asemenea, rezultă din declarația de avere imobiliară rurală și din decizia de pensionare nr. 1/190529/2003, fiind necontestat, că numitul G.I. a fost strămutat, împreună cu familia sa, din Bulgaria, în România, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, respectiv că numita G.E.

este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Analizând, însă, comparativ, actele de stare civilă ale intimatului-reclamant și ale părinților săi, se constată că există neconcordanțe între datele de naștere ale ambilor părinți, menționate în certificatele de naștere ale acestora, și vârstele acestora la data nașterii intimatului-reclamant, pe de o parte, și între numele mamei, menționat „E.” în certificatul de naștere al acesteia, dar „S.”, în certificatul de naștere al intimatului-reclamant, pe de altă parte. Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, cu privire la aspectele mai sus arătate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2104 din 14 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2006.