ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3036/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la

data de 13 decembrie 2005, reclamanta T.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr.

15490/791 din 31 octombrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă

între 6 martie 1942 - data nașterii și 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii, reclamanta

a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, ale sale și ale părinților săi, hotărârea contestată și declarația de

avere imobiliară rurală lăsată de părinții săi în Bulgaria, la data

strămutării, precum și declarațiile autentice ale unor martori, arătând că s-a

născut la data de 6 martie 1942, după ce, în toamna anului 1940, în urma

Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră

strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 169

din 25 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis

acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde

drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii

a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ. și susținând că reclamanta nu poate beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării

părinților săi și, deci, nu a fost supusă unor persecuții etnice.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar,

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii

născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a

părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 6

martie 1942, în localitatea Sinoe, raionul Istria, după ce, în toamna anului

1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi

fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născută în perioada

refugiului părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de

care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr.

189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

Totodată, în temeiul dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere cererea intimatei, recurenta

va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 200 RON,

reprezentând onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 169 din

25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.