ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1319/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de

11 august 2005, reclamanta P.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 15164/980 din 28

iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 15 februarie

1943 - data nașterii și 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, hotărârea contestată, declarația de avere imobiliară rurală lăsată de

bunicul său patern în Bulgaria, la data strămutării, precum și declarațiile

autentice ale unor martori, arătând că s-a născut la data de 15 februarie 1943,

după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1601 din 5

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea și,

anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se

cuvin, pentru perioada 15 februarie 1943 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii

a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art.

304

1

C. proc. civ. și susținând că reclamanta nu poate beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării

părinților săi și, deci, nu a fost supusă unor persecuții etnice.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții

etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că

drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au

suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între

persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și

cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit

ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au

avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în

această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada

refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați,

al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și

rezultă din dovezile administrate, inclusiv din declarațiile autentice ale

martorilor P.E. și C.M., că reclamanta s-a născut la data de 15 februarie 1943,

în localitatea Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, după ce, în toamna anului 1940,

în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră

strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născută în perioada refugiului

părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați,

suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu

data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod

corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască

reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în

consecință, să-i acorde acesteia, drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a

municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1601 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2006.