ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3035/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la

data de 4 octombrie 2005, reclamantul F.C. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr.

15300/615 din 12 august 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 26

august 1942 - data nașterii și 6 martie 1945.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, hotărârea contestată și declarațiile autentice ale martorilor M.N. și

I.N., arătând că s-a născut la data de 26 august 1942, după ce, în toamna

anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții

săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 218

din 31 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului, a

admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i

acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată, începând cu 1

septembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii

a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ. și susținând că reclamantul nu poate beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării

părinților săi și, deci, nu a fost supus unor persecuții etnice.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar,

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii

născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a

părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat

și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 26

august 1942, în localitatea Cataloi, județul Tulcea, după ce, în toamna anului

1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi

fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.

Fiind născut în perioada

refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților

refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de

care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind

temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 218 din

31 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.