ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, anularea hotărârii nr. 15027/413 din 1 iunie 2005, emisă de aceasta

și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

declarații autentificate ale unor martori care arătau că reclamantul s-a născut

în perioada în care părinții săi au fost strămutați, urmare a Tratatului de la Craiova, din județul Durostor, Bulgaria, în comuna Beidaud, județul Tulcea, precum și

hotărârea prin care i s-a recunoscut acestuia, calitatea de beneficiar al

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1602 din 5

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

15027/413 din 1 iunie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18

octombrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu 1 iunie 2005.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, față de

împrejurarea că reclamantul este născut după data refugiului părinților săi și,

deci, nu a suferit persecuții etnice.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr.

105/1999,

privind acordarea unor drepturi,

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice

, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de

necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților

săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta, începând cu data

nașterii sale, 18 octombrie 1941, a împărtășit situația părinților refugiați,

suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au

răsfrânt și asupra sa.

Pentru

considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1602 din 5

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2006.