ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2550/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2550/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2006, reclamantul N.I. a solicitat anularea Hotărârii nr. 16191/462 din 15 septembrie 2006 emisă de C.P.M.B.
și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născut în timpul strămutării familiei sale din comuna Aidemir, județul Durostor în comuna Roseti, județul Ialomița, ca urmare a aplicării Tratatului Româno - Bulgar din septembrie 1940. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 364 din 5 februarie 2007, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 16191/462 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 27 aprilie 1943 – 6 martie 1945. Hotărând astfel, Instanța de Fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 27 aprilie 1943, dată la care părinții săi erau strămutați din motive etnice din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de strămutat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.P.M.B., solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de N.I. Recurenta a susținut că, hotărârea Instanței de Fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale susmenționate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal Instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv copiile declarațiunii și a situației de avere imobiliară rurală din 13 septembrie 1940, înregistrate la autoritățile comunei Aidemir, județul Durostor și copiile actelor de stare civilă ale reclamantului și ale autorilor săi.
Interpretarea dată de Instanță este legală și nu adaugă la lege. În consecință, soluția Instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.P.M.B. împotriva sentinței civile nr. 364 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.