ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 19 septembrie 2006, reclamantul M.P. a solicitat, în contradictoriu cu C.P.M.B. anularea Hotărârii nr. 16006/2007 din 12 iunie 2006, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2550 din 25 octombrie 2006 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, tatăl reclamantului, M.I., a fost strămutată din satul Balaga, județul Caliacra, Bulgaria, în județul Ialomița, împreună cu soția și cei trei copii ai lor, iar reclamantul s-a născut la aproximativ doi ani de la data refugiului, respectiv la 18 iunie 1942, pe teritoriul României. În acest context instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 189/2000 deoarece actul normativ nu face nici o distincție sub acest aspecte, incluzând în categoria beneficiarilor săi toți cetățenii români care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive etnice, pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantul a fost obligat să suporte condițiile refugiului, alături de părinții săi.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B. invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a susținut că reclamantul, care s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, la mai mult de un an după strămutarea părinților săi, nu îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, impuse beneficiarilor acesteia, de a fi fost strămutat în altă localitate ca o consecință a persecuției etnice suferite.

S-a mai susținut că în condițiile în care textul Tratatului de la Craiova prevedea efectuarea schimbului de populație într-un interval de 3 luni, calculat de la data schimbării instrumentelor de ratificare, nu mai persoanele care, la data semnării acestui document, locuiau pe teritoriile ce urmau a fi evacuate, pot fi beneficiari ai drepturilor acordate de lege, iar reclamantul nu îndeplinește această condiție. În sfârșit, s-a criticat sentința de fond pentru greșita aplicare a legii și în sensul că actul normativ nu prevede printre beneficiari copiii născuți în perioada strămutării părinților nici cel puțin în calitate de moștenitori, cum este cazul soțului supraviețuitor. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanele strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face vreo distincție cu privire la copiii născuți înainte sau în perioada refugiului, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale acestei experiențe s-au răsfrânt direct asupra lor și în condițiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii celor afectați. Acesta este de altfel motivul pentru care nici nu se impune menționarea expresă a copiilor născuți în refugiu printre beneficiarii legii, ci doar a soțului supraviețuitor care nu a trăit, în mod direct, consecințele strămutării. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 2550 din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.