ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 19 septembrie 2006, reclamantul M.P. a solicitat, în

contradictoriu cu C.P.M.B. anularea Hotărârii nr. 16006/2007 din 12 iunie 2006,

emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2550 din 25

octombrie 2006 a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantului beneficiul

drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, tatăl

reclamantului, M.I., a fost strămutată din satul Balaga, județul Caliacra,

Bulgaria, în județul Ialomița, împreună cu soția și cei trei copii ai lor, iar

reclamantul s-a născut la aproximativ doi ani de la data refugiului, respectiv

la 18 iunie 1942, pe teritoriul României.

În acest context instanța a

apreciat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de dispozițiile Legii nr.

189/2000 deoarece actul normativ nu face nici o distincție sub acest aspecte,

incluzând în categoria beneficiarilor săi toți cetățenii români care în

perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 au avut de suferit persecuții din motive

etnice, pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantul a fost obligat să

suporte condițiile refugiului, alături de părinții săi.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta C.P.M.B. invocând nelegalitatea prevăzută

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut că

reclamantul, care s-a născut pe teritoriul României, în localitatea Mihail

Kogălniceanu din județul Constanța, la mai mult de un an după strămutarea

părinților săi, nu îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

impuse beneficiarilor acesteia, de a fi fost strămutat în altă localitate ca o

consecință a persecuției etnice suferite.

S-a mai susținut că în

condițiile în care textul Tratatului de la Craiova prevedea efectuarea schimbului de populație într-un interval de 3 luni, calculat de la data schimbării

instrumentelor de ratificare, nu mai persoanele care, la data semnării acestui

document, locuiau pe teritoriile ce urmau a fi evacuate, pot fi beneficiari ai

drepturilor acordate de lege, iar reclamantul nu îndeplinește această condiție.

În sfârșit, s-a criticat

sentința de fond pentru greșita aplicare a legii și în sensul că actul normativ

nu prevede printre beneficiari copiii născuți în perioada strămutării

părinților nici cel puțin în calitate de moștenitori, cum este cazul soțului

supraviețuitor.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

drepturile acordate prin acest act normativ persoana, cetățean român care, în

perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până

la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a

fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a

ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanele

strămutate, pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut

obiectul schimbului de populație ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut în

vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face vreo distincție cu privire la copiii născuți

înainte sau în perioada refugiului, atâta vreme cât consecințele traumatizante

ale acestei experiențe s-au răsfrânt direct asupra lor și în condițiile în care

scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii celor

afectați.

Acesta este de altfel

motivul pentru care nici nu se impune menționarea expresă a copiilor născuți în

refugiu printre beneficiarii legii, ci doar a soțului supraviețuitor care nu a

trăit, în mod direct, consecințele strămutării.

Față de considerentele

expuse și constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de

instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 2550 din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2007.