ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2370/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 decembrie 2006, reclamantul S.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.I. anularea Hotărârii nr. 23217 din 6 noiembrie 2006 și obligarea autorității pârâte să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 123 din 17 ianuarie 2007, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 12 octombrie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că reclamantul, născut ulterior datei la care tatăl său a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceeași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate, în toată perioada menționată de lege, fiind o persoană din categoria celor prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.I., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Recurenta a susținut că reclamantul nu a dovedit că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. A mai arătat recurenta că de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pot beneficia numai acele persoane care au fost născute sau concepute la data strămutării, nu și copiii concepuți după strămutare. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral. În speță, în mod corect Instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați are același statut ca aceștia, întrucât au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii. Faptul că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000 rezultă din probele administrate în cauză respectiv: declarația cu privire la averea imobiliară a bunicului reclamantului și acte de stare civilă, declarațiile martorilor și copia extrasă de la tabelul cu refugiați și copia actului de naștere al reclamantei.

În consecință, soluția Instanței fiind temeinică și legală, recursul este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.I. împotriva sentinței civile nr. 123 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2007.