ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 110/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 20 iulie 2005, reclamanta T.B. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, anularea hotărârii nr. 1609 din 7

iunie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de

beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de actul normativ

indicat pentru acordarea drepturilor compensatorii, întrucât în perioada iunie

1944 - mai 1945, împreună cu familia sa, de etnie maghiară, din cauza

persecuțiilor exercitate pe criterii etnice, au fost nevoiți să se refugieze

din satul Gârbău, județul Sălaj, în satul Deja și să-și abandoneze în

localitatea de domiciliu toate bunurile.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 175/F/CA din 4

septembrie 2006, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a

obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, prin care să i se

constate calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada iulie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești

cuvenite, începând cu data de 1 iunie 2005.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000 și ale art. 4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sus menționatei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii

Covasna, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 și ale art. 304

1

C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei T.B., ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a susținut,

în esență, că prima instanță a apreciat în mod incorect că intimata-reclamantă

se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, având în vedere că aceasta nu

a dovedit că schimbarea domiciliului a fost consecința unor persecuții din

motive etnice, ci s-a datorat evenimentelor politico-militare de la acea dată,

ținând cont și de faptul că mutarea s-a făcut dintr-o localitate aparținând

Ardealului de Nord, într-o localitate aparținând aceleiași regiuni, iar

evenimentele respective au afectat și pe etnicii români, nu numai pe cei

maghiari din zonă.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului,

precum și cu dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe,

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată strămutată sau expulzată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în

altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate”.

În mod eronat,

recurenta-pârâtă susține că intimata-reclamantă nu s-ar afla în această

situație.

Astfel, din declarațiile

autentice ale martorilor M.C. și H.L., coroborate cu actele de stare civilă și

de proprietate depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că s-a

făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna iulie 1944,

intimata-reclamantă împreună cu familia, de etnie maghiară, s-au refugiat din

localitatea de domiciliu Gârbău, județul Sălaj (localitate cu populație

majoritară de etnie română), în localitatea Deja, județul Sălaj, până în mai

1945, motivele refugiului fiind de natură etnică.

În consecință, față de

dovezile existente la dosar, se constată că sentința atacată este legală și

temeinică, considerente pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de

Pensii Covasna împotriva sentinței civile nr. 175/F/CA din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2007.