ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2346/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Curții de Apel Brașov, reclamantul F.I.

a

chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Covasna pentru ca

instanța

să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o

hotărâre de revizuire prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii

a arătat faptul că este în posesia unor probe noi, apărute ulterior emiterii

hotărârii atacate, invocând și Decizia nr. XLI(41) din 7 mai 2007 pronunțată de

Secțiile Unite ale Înaltei

Curți în

soluționarea recursului în interesul legii, decizie pronunțată în

legătură

cu aplicarea dispozițiilor art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6

septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu

modificări și

completări prin Legea nr. 189/2000.

Prin sentința nr. 17/F

din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Brașov a fost respinsă excepția de

tardivitate invocată de pârâtă prin întâmpinare și a fost admisă acțiunea

reclamantului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului nu este

tardivă, întrucât a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7

din Legea nr. 189/2000, așa cum rezultă din actele dosarului.

Pe

fondul cererii de chemare în judecată a precizat că pârâta era

obligată să soluționeze cererea de revizuire

formulată de reclamant printr-o hotărâre și nu să răspundă printr-o adresă

petentului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Covasna, criticând

hotărârea pronunțată ca nelegală și netemeinică.

Prin

motivele expuse pe larg a arătat că intimatul-reclamant nu a

urmat procedura stabilită prin Legea nr.

189/2000, în sensul că

hotărârea nr.

1092/2004 nu a fost contestată la instanța competentă în

termenul

prevăzut de lege, fiind tardivă.

De asemenea, a arătat

că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind că

cererea reclamantului din 21 decembrie 2006, prin care solicită revizuirea

hotărârii arătate, trebuie

să fie raportată

la hotărârea nr. 1092/2004 și nu la adresa ce reprezintă

răspunsul

recurentei din data de 11 ianuarie 2007.

Pe fondul cererii de

chemare în judecată recurenta a apreciat că instanța de fond a făcut o

interpretare eronată a dispozițiilor legale,

întrucât

decizia secțiilor unite, invocată de intimatul-reclamant, a fost

dată

după formularea cererii de revizuire de către reclamant, astfel

încât se apreciază că dispozițiile acestei

decizii se aplică numai pentru

viitor și nu pot retroactiva.

Recursul

este nefondat.

Înalta Curte

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente cauzei va respinge recursul declarat pentru

considerentele ce urmează.

Critica recurentei cu

privire la tardivitatea formulării acțiunii

reclamantului

urmează să fie respinsă de Înalta Curte, întrucât cererea

reclamantului

a fost făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 7

din Legea nr. 189/2000, dispoziții aplicabile

cauzei de față.

Recurenta a apreciat

în mod greșit faptul că termenul de decădere prevăzut de lege se calculează în

raport cu hotărârea inițială nr. 1092/2004, întrucât cererea reclamantului viza

revizuirea acelei hotărâri pentru motive apărute ulterior emiterii acesteia,

iar

pronunțarea asupra acestei cereri, cu

referire la motivele formulate, se

face prin decizie, conform

dispozițiilor legale.

Analizând înscrisurile

depuse la dosar, Înalta Curte constată că cererea intimatului-reclamant nu este

tardivă, fiind depusă cu respectarea normelor legale în materie.

Interpretarea

pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este

în

acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor

ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de

opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic

diferit pentru persoane care se află în situații identice... Toate persoanele

aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre

măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești".

Critica

recurentei pe fondul cauzei nu poate fi admisă de Înalta Curte, având în vedere

practica constantă a Înaltei Curți în această materie, dar și faptul că o altă

soluție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat

de art. 6 din C.E.D.O.

Având în

vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312

C. proc. civ., va respinge recursul formulat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Covasna

împotriva sentinței nr. l7/F din 28 ianuarie

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2008.