ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 321/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 martie 2006, reclamanta G.M. a solicitat, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea provizorie a executării Hotărârii din 13 ianuarie 2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea din 13 ianuarie 2006, s-a dispus sancționarea sa cu suspendarea dreptului de a exercita profesia pe o perioadă de 6 luni, hotărâre dată cu încălcarea vădită a prevederilor legale și a celor profesionale, încălcându-i-se în mod ilegal și abuziv dreptul de exercitare în mod liber și neîngrădit a profesiei de expert contabil drept prevăzut de art. 45 din Constituția României.

Reclamanta a mai arătat că a solicitat anularea respectivei hotărâri care a fost adoptată și cu încălcarea art. 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și a Comisiei Superioare de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România și, mai mult, încălcându-se și art. 29 din același Regulament, referitoare la redactarea și comunicarea acesteia. Cu privire la îndeplinirea condițiilor esențiale de admisibilitate a cererii sale de suspendare a actului administrativ contestat, până la pronunțarea instanței de fond, reclamanta a arătat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Paguba iminentă la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004, decurge, în opinia reclamantei, din faptul că hotărârea contestată este executorie și sunt evidente consecințele pe care le poate produce prin lipsirea sa de veniturile pe care urma să le obțină din efectuarea unor lucrări de expertiză contabilă specifice profesiei, punându-se în pericol chiar subzistența familiei sale în perioada pentru care i s-a aplicat sancțiunea, câtă vreme activitatea de expert contabil este incompatibilă cu orice altă activitate salariată, iar alte venituri nu are.

La data de 19 mai 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită suspendarea provizorie a executării Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nr. 3 din 13 ianuarie 2006, modificată/refăcută prin Hotărârea nr. 8 din 4 aprilie 2006 a aceleiași comisii, pronunțată în același dosar nr. 8708/2005 privind litigiul I.T.A.N.C.A.R. - B.C.R.

A mai arătat reclamanta, că, după ce a depus plângere la organul ierarhic superior celui care a emis hotărârea (înregistrată sub nr. 3214 din 21 martie 2006) și a formulat prezenta cerere de chemare în judecată (din 22 martie 2006), pârâta i-a comunicat atât hotărârea nr. 3 din 13 ianuarie 2006 (la data de 6 aprilie 2006), cât și hotărârea nr. 8 din 4 aprilie 2006. Prin această din urmă hotărâre, arată reclamanta, nu s-a îndreptat o greșeală materială, cum susține pârâta, ci s-au schimbat integral considerentele primei hotărâri, păstrându-se doar dispozitivul, soluție ilegală prin care se îndreaptă de fapt o greșeală de judecată care privește fondul pricinii, cu scopul de a se da o aparență de legalitate emiterii deciziei de sancționare.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, susținând că motivele expuse de reclamantă nu răspund exigențelor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1382 din 12 iunie 2006, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea provizorie a Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nr. 3 din 13 ianuarie 2006, până la pronunțarea instanței de fond, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținându-se, în esență, că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, și anume, existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, dar fără a-și structura motivele de recurs potrivit dispozițiilor art. 302 1 și 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte, că în mod greșit instanța de fond nu a reținut faptul că Hotărârea nr. 3 din 13 ianuarie 2006, pe care a atacat-o reclamanta, a fost îndreptată prin Hotărârea nr. 8 din 4 aprilie 2006 și nici faptul că aceasta a urmat și calea administrativ-jurisdicțională, iar în ședința din 13 septembrie 2006 s-a hotărât retrimiterea dosarului, spre rejudecare, la Comisia Superioară de Disciplină.

Pe de altă parte, se susține că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu ( executio ex officio). Prin noua reglementare a contenciosului administrativ, respectiv art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din lege, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

În cauză, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării hotărârii nr. 3 din 13 ianuarie 2006, hotărâre contestată la Consiliul Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Numai că la data de 19 mai 2006, G.M. și-a precizat acțiunea, iar instanța de fond nu a indicat cu claritate motivele pentru care a dispus în final suspendarea provizorie a Hotărârii nr. 3 din 13 ianuarie 2006, fără a se pronunța cu privire la acțiunea precizată. Mai mult, din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data pronunțării sentinței (12 iunie 2006) era deja înregistrată acțiunea în anulare a Hotărârii nr. 3 din 13 ianuarie 2006, situație care are ca efect juridic inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru această fază fiind aplicabile alte dispoziții ale Legii nr. 554/2004.

De altfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără, însă, a concretiza suficient îndeplinirea acestor cerințe. În acest sens, Înalta Curte constată că nu s-au făcut dovezi referitoare la posibilitățile de subzistență a intimatei-reclamante și a familiei sale. Prin urmare, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt îndeplinite exigențele Legii nr. 554/2004, referitoare la suspendarea executării actului administrativ în baza art. 14 din Legea nr. 554, va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând pricina, va respinge acțiunea reclamantei G.M., pentru considerentele arătate în cele ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România împotriva sentinței civile nr. 1382 din 12 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de G.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.