ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 337 din

23 iunie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, în fond după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

C. Caraș-Severin SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a

Finanțelor Publice Caraș-Severin, Administrația Financiară pentru Contribuabili

Mijlocii Caraș-Severin și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat

decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 emisă de Agenția Națională de Administrare

Fiscală București, a obligat această pârâtă să soluționeze pe fond contestația

formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12

iulie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin, a r

espins

în rest acțiunea formulată cu privire la solicitarea reclamantei

având

ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 și a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 5.519,5 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu

avocat, taxă judiciară de timbru și

timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 a

fost respinsă ca fiind

nedepusă în termen

contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de

impunere nr. 81

din 12 iulie 2007.

În considerentele

acestei decizii, organele de inspecție fiscală au reținut că reclamantei i-a

fost comunicată decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 20

iulie 2007, astfel cum ar rezulta din confirmarea de primire expediată cu

recomandata nr. 36190, iar contestația depusă de reclamantă împotriva deciziei

de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2460

din 11 iulie 2007 a fost depusă de reclamantă la sediul Administrației

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin la data de 13

septembrie 2007. În aceeași decizie s-a reținut de către organele fiscale că

anterior acestui moment, la data de 10 august 2007, reclamanta a formulat

contestație împotriva dispoziției de măsuri nr. 2460 din 11 iulie 2007 și a

deciziei

privind măsurile asigurătorii nr. 2460

din 11 iulie 2007, iar prin precizarea la

contestație, înregistrată la

data de 20 august 2007 reclamanta și-a menținut

contestația formulată împotriva dispoziției de măsuri nr. 2460 din 11

iulie 2007 și a

renunțat la capătul de cerere privind decizia de măsuri

asigurătorii.

În ceea ce privește

soluția pronunțată de organele fiscale, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007,

de respingere a contestației reclamantei ca nedepusă în termen, instanța de

fond a constatat că aceasta este eronată față de împrejurarea că organele

fiscale au invocat faptul că Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 a

fost comunicată reclamantei la data de 20 iulie 2007 fără însă ca acest aspect

să rezulte din înscrisul menționat de organele fiscale în decizia emisă.

Conform înscrisurilor

invocate de către organele fiscale în pronunțarea soluției rezultă că

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin a

comunicat către reclamantă raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007

la data de 20 iulie 2007.

Instanța de fond a

mai reținut că la dosarul cauzei nu există niciun înscris sau adresă emisă de

către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin

din care să rezulte că această instituție ar fi comunicat reclamantei la data

de 20 iulie 2007 și decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007.

Astfel

fiind, s-a constatat că afirmația reclamantei în sensul că a luat

cunoștință de Decizia

de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 21 august 2007, dată la care a

fost emis titlul executoriu nr. 2279 din 21 august 2007, în cuprinsul căruia se

face trimitere expresă la decizia ce face obiectul contestației, este

pertinentă și este probată de înscrisurile depuse

la dosarul cauzei.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs

atât

reclamanta

S.C. Comat Caraș-Severin S.A. cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin, în nume propriu și pentru Agenția Națională de

Administrare Fiscală (A.N.A.F. ), criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Criticile aduse de recurentele

A.N.A.F. și D.G.F.P. Caraș-Severin au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând, pe de o parte, greșita dezlegare

dată de instanță excepției de neîndeplinire de către SC Comat SA a procedurii prealabile

administrative în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte, fondul cauzei în

condițiile în care din actele existente la dosar rezultă că organele de control

din cadrul AFP pentru Contribuabilii Mijlocii Caraș-Severin au stabilit în

sarcina societății reclamante obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă

totală de 724.423 lei (reprezentând diferență impozit pe profit și accesorii

aferente), cu respectarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, art. 19

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 120 alin. (2)din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În privința termenului

de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., s-a reiterat că

rezultă clar că acesta nu a fost respectat întrucât, conform recomandatei nr.

36190, la data de 20 iulie 2007 au fost comunicate reclamantei atât decizia de impunere

nr. 81 din 12 iulie 2007 cât și raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11

iulie 2007, iar contestația administrativă a fost depusă la sediul AFP pentru Contribuabilii

Mijlocii la data de 13 septembrie 2007.

Prin cererea de

recurs formulată de SC C. Caraș-Severin SA, întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., s-a arătat în esență că

instanța de fond, cu ocazia rejudecării, a nesocotit dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndrumările obligatorii date de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia

de casare nr. 5692 din 10 decembrie 2009, persistând în soluționarea cauzei pe

excepție deși avea obligația de a examina pe fond legalitatea actului fiscal contestat.

Totodată dispozițiile art. 205 alin. (1) Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, republicată,

cu completările și modificările ulterioare, exclud posibilitatea desesizării instanței

de fond de a soluționa cauza stabilind în sarcina autorității fiscale obligația

de a se pronunța pe fondul contestației împotriva actului de impunere.

Recurenta-reclamantă

a mai criticat soluția instanței de fond pentru nerespectarea efectelor puterii

de lucru judecat a dispozițiilor Deciziei civile nr. 1265 din 20 noiembrie 2008

(irevocabilă) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios

administrativ și fiscal, potrivit cărora s-a reținut că societății recurente nu-i

poate fi angajată răspunderea fiscală pentru obligațiile fiscale în cuantum de 724.423

lei, fiind anulat raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 pe

care se întemeiază și decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 în cauza

pendinte.

Pe fondul pricinii,

recurenta a arătat că verificarea fiscală cu consecința impunerii societății cu

suma menționată mai înainte contravine legislației fiscale în vigoare care

statuează asupra condițiilor în care contravaloarea mărfurilor aflate în stoc

nevalorificate este centralizată în evidențele societății, concluzie asupra căreia

s-a oprit Curtea de Apel Timișoara și în urma expertizei contabile efectuate în

dosarul în care s-a pronunțat, în recurs, prin decizia civilă nr. 1265/2008.

În aplicarea art. 304

1

C. proc. civ. care permite instanței de control judiciar să examineze cauza sub

toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există

motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate.

Prin

acțiunea înregistrată la Secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel Timișoara reclamanta SC Comat Caraș-Severin SA a

solicitat anularea deciziei nr. 321 din 13 noiembrie 2007 prin care A.N.A.F. (Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor) a respins ca nedepusă în termen

contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P.

Caraș-Severin – Activitatea de Inspecție Fiscală.

Dispozițiile

art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, a constituit temeiul pe care A.N.A.F. și-a fundamentat soluția de

respingere, ca tardivă, a contestației împotriva deciziei de impunere, dar și

principala apărare pe care s-a axat atât în fața instanței de fond cât și în

susținerea căii de atac exercitate care face obiectul prezentei analize.

Prevederea

legală menționată stabilește termenul (de decădere) în care se depune contestația

formulată împotriva actului administrativ fiscal, respectiv de 30 de zile de la

data comunicării actului administrativ fiscal.

Așa

cum se poate observa din considerentele sentinței atacate, prezentate rezumativ

deja, instanța de fond a constatat pe baza probatoriului administrat că nu se

confirmă susținerile organului fiscal în privința datei la care s-a comunicat reclamantei

decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007.

În

lipsa unei dovezi certe asupra datei de comunicare, coroborând actele existente

la dosar s-a stabilit că data comunicării actului de impunere este 21 august 2007

când a fost emis titlul executoriu nr. 2279, așa cum se observă din adeverința

de primire a somației nr. 341 din 21 august 2007 (fila 14 dosar

fond-rejudecare).

Concluziile

primei instanțe sunt corecte, astfel că este justă și aplicarea art. 81 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 în sensul anulării deciziei A.N.A.F. nr. 321/2007 și al obligării

acestei autorități să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziei de impunere

nr. 81/2007.

În

acest context, nu va fi primită critica recurentelor-pârâte care vizează în

opinia lor greșita aplicare a dispozițiilor art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.,

cum de altfel nu vor fi primite nici criticile privind fondul obligațiilor

fiscale, din moment ce nu a fost analizată pe fond decizia de impunere în

discuție.

Nu

sunt fondate nici criticile recurentei-reclamante.

Prin

sentința civilă nr. 97 din 24 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal a respins ca rămasă fără obiect acțiunea

reclamantei SC C. SA (pentru anularea deciziei A.N.A.F. nr. 321 și a deciziei

de impunere 81) în considerarea deciziei nr. 1265 din 20 noiembrie 2008 a aceleiași curți de apel – pronunțată în recurs - prin care s-au anulat actele fiscale ce stabileau

debitul fiscal în litigiu.

Această

sentință a fost casată prin decizia nr. 5692 din 10 decembrie 2008 a instanței supreme care a constata că soluția pe excepția lipsei obiectului acțiunii este

nelegală, câtă vreme decizia de impunere nu a fost contestată anterior și

produce efecte juridice, contestarea acestui act administrativ fiscal fiind

posibilă în procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003 republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Așadar,

nu s-a stabilit obligația soluționării pe fond a deciziei de impunere cum

greșit apreciază recurenta-reclamantă, mai mult, se observă că prin decizia de casare

s-a recomandat instanței de rejudecare să analizeze acțiunea în lumina

dispozițiilor legale incidente și a tuturor celorlalte motive/apărări invocate

cu ocazia primei judecăți.

În

acest context, nu poate fi pusă în discuție nerespectarea dispozițiilor art.

315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond verificând legalitatea deciziei

prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere nr. 81/2007,

ca nedepusă în termen, și concluzionând că aceasta este nelegală din

perspectiva art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. și a probatoriului administrat.

Nu

va fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 205 alin. (1) C.

proc. fisc., imputată instanței de fond de către recurenta-reclamantă.

Potrivit

acestui text legal, depunerea contestației (cale administrativă de atac) nu înlătură

dreptul la acțiune, în condițiile legii, al celui lezat în drepturile sale

printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Conform

art. 210 C. proc. fisc. în soluționarea contestației, organul competent se

pronunță prin decizie/dispoziție (după caz) car este definitivă în sistemul căilor

administrative de atac, iar potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.,

deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de

contencios administrativ, în condițiile legii.

Așadar,

contestația prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri

prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în instanța de

contencios a răspunsului organului ierarhic superior (în speță A.N.A.F. ), iar nu

a celui care a emis actul administrativ fiscal de bază.

Cercetarea

motivelor de recurs legate de fondul răspunderii fiscale a societății recurentei

nu este oportună, în condițiile în care aparține A.N.A.F. în soluționarea pe

fond a contestației acest atribut.

Văzând

și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarat de

SC C. Caraș-Severin S.A. și de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Caraș-Severin, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală,

împotriva sentinței civile nr. 337 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2011.