ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 337 din 23 iunie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. Caraș-Severin SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală București, a obligat această pârâtă să soluționeze pe fond contestația formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin, a r espins în rest acțiunea formulată cu privire la solicitarea reclamantei având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.519,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007 a fost respinsă ca fiind nedepusă în termen contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007. În considerentele acestei decizii, organele de inspecție fiscală au reținut că reclamantei i-a fost comunicată decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 20 iulie 2007, astfel cum ar rezulta din confirmarea de primire expediată cu recomandata nr. 36190, iar contestația depusă de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 a fost depusă de reclamantă la sediul Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin la data de 13 septembrie 2007. În aceeași decizie s-a reținut de către organele fiscale că anterior acestui moment, la data de 10 august 2007, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției de măsuri nr. 2460 din 11 iulie 2007 și a deciziei privind măsurile asigurătorii nr. 2460 din 11 iulie 2007, iar prin precizarea la contestație, înregistrată la data de 20 august 2007 reclamanta și-a menținut contestația formulată împotriva dispoziției de măsuri nr. 2460 din 11 iulie 2007 și a renunțat la capătul de cerere privind decizia de măsuri asigurătorii.

În ceea ce privește soluția pronunțată de organele fiscale, prin Decizia nr. 321 din 13 noiembrie 2007, de respingere a contestației reclamantei ca nedepusă în termen, instanța de fond a constatat că aceasta este eronată față de împrejurarea că organele fiscale au invocat faptul că Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 a fost comunicată reclamantei la data de 20 iulie 2007 fără însă ca acest aspect să rezulte din înscrisul menționat de organele fiscale în decizia emisă.

Conform înscrisurilor invocate de către organele fiscale în pronunțarea soluției rezultă că Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin a comunicat către reclamantă raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 la data de 20 iulie 2007. Instanța de fond a mai reținut că la dosarul cauzei nu există niciun înscris sau adresă emisă de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Caraș-Severin din care să rezulte că această instituție ar fi comunicat reclamantei la data de 20 iulie 2007 și decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007. Astfel fiind, s-a constatat că afirmația reclamantei în sensul că a luat cunoștință de Decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 la data de 21 august 2007, dată la care a fost emis titlul executoriu nr. 2279 din 21 august 2007, în cuprinsul căruia se face trimitere expresă la decizia ce face obiectul contestației, este pertinentă și este probată de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs atât reclamanta S.C. Comat Caraș-Severin S.A. cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F. ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile aduse de recurentele A.N.A.F. și D.G.F.P. Caraș-Severin au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând, pe de o parte, greșita dezlegare dată de instanță excepției de neîndeplinire de către SC Comat SA a procedurii prealabile administrative în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte, fondul cauzei în condițiile în care din actele existente la dosar rezultă că organele de control din cadrul AFP pentru Contribuabilii Mijlocii Caraș-Severin au stabilit în sarcina societății reclamante obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 724.423 lei (reprezentând diferență impozit pe profit și accesorii aferente), cu respectarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și art. 120 alin. (2)din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În privința termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc.

fisc., s-a reiterat că rezultă clar că acesta nu a fost respectat întrucât, conform recomandatei nr. 36190, la data de 20 iulie 2007 au fost comunicate reclamantei atât decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 cât și raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007, iar contestația administrativă a fost depusă la sediul AFP pentru Contribuabilii Mijlocii la data de 13 septembrie 2007. Prin cererea de recurs formulată de SC C. Caraș-Severin SA, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., s-a arătat în esență că instanța de fond, cu ocazia rejudecării, a nesocotit dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., respectiv îndrumările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia de casare nr. 5692 din 10 decembrie 2009, persistând în soluționarea cauzei pe excepție deși avea obligația de a examina pe fond legalitatea actului fiscal contestat.

Totodată dispozițiile art. 205 alin. (1) Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu completările și modificările ulterioare, exclud posibilitatea desesizării instanței de fond de a soluționa cauza stabilind în sarcina autorității fiscale obligația de a se pronunța pe fondul contestației împotriva actului de impunere. Recurenta-reclamantă a mai criticat soluția instanței de fond pentru nerespectarea efectelor puterii de lucru judecat a dispozițiilor Deciziei civile nr. 1265 din 20 noiembrie 2008 (irevocabilă) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal, potrivit cărora s-a reținut că societății recurente nu-i poate fi angajată răspunderea fiscală pentru obligațiile fiscale în cuantum de 724.423 lei, fiind anulat raportul de inspecție fiscală nr. 2460 din 11 iulie 2007 pe care se întemeiază și decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007 în cauza pendinte.

Pe fondul pricinii, recurenta a arătat că verificarea fiscală cu consecința impunerii societății cu suma menționată mai înainte contravine legislației fiscale în vigoare care statuează asupra condițiilor în care contravaloarea mărfurilor aflate în stoc nevalorificate este centralizată în evidențele societății, concluzie asupra căreia s-a oprit Curtea de Apel Timișoara și în urma expertizei contabile efectuate în dosarul în care s-a pronunțat, în recurs, prin decizia civilă nr. 1265/2008. În aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. care permite instanței de control judiciar să examineze cauza sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate.

Prin acțiunea înregistrată la Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara reclamanta SC Comat Caraș-Severin SA a solicitat anularea deciziei nr. 321 din 13 noiembrie 2007 prin care A.N.A.F. (Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor) a respins ca nedepusă în termen contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere emisă de D.G.F.P. Caraș-Severin – Activitatea de Inspecție Fiscală. Dispozițiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, a constituit temeiul pe care A.N.A.F. și-a fundamentat soluția de respingere, ca tardivă, a contestației împotriva deciziei de impunere, dar și principala apărare pe care s-a axat atât în fața instanței de fond cât și în susținerea căii de atac exercitate care face obiectul prezentei analize.

Prevederea legală menționată stabilește termenul (de decădere) în care se depune contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal, respectiv de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal. Așa cum se poate observa din considerentele sentinței atacate, prezentate rezumativ deja, instanța de fond a constatat pe baza probatoriului administrat că nu se confirmă susținerile organului fiscal în privința datei la care s-a comunicat reclamantei decizia de impunere nr. 81 din 12 iulie 2007. În lipsa unei dovezi certe asupra datei de comunicare, coroborând actele existente la dosar s-a stabilit că data comunicării actului de impunere este 21 august 2007 când a fost emis titlul executoriu nr. 2279, așa cum se observă din adeverința de primire a somației nr. 341 din 21 august 2007 (fila 14 dosar fond-rejudecare).

Concluziile primei instanțe sunt corecte, astfel că este justă și aplicarea art. 81 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul anulării deciziei A.N.A.F. nr. 321/2007 și al obligării acestei autorități să soluționeze pe fond contestația împotriva deciziei de impunere nr. 81/2007. În acest context, nu va fi primită critica recurentelor-pârâte care vizează în opinia lor greșita aplicare a dispozițiilor art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., cum de altfel nu vor fi primite nici criticile privind fondul obligațiilor fiscale, din moment ce nu a fost analizată pe fond decizia de impunere în discuție. Nu sunt fondate nici criticile recurentei-reclamante. Prin sentința civilă nr. 97 din 24 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca rămasă fără obiect acțiunea reclamantei SC C. SA (pentru anularea deciziei A.N.A.F.

nr. 321 și a deciziei de impunere 81) în considerarea deciziei nr. 1265 din 20 noiembrie 2008 a aceleiași curți de apel – pronunțată în recurs - prin care s-au anulat actele fiscale ce stabileau debitul fiscal în litigiu. Această sentință a fost casată prin decizia nr. 5692 din 10 decembrie 2008 a instanței supreme care a constata că soluția pe excepția lipsei obiectului acțiunii este nelegală, câtă vreme decizia de impunere nu a fost contestată anterior și produce efecte juridice, contestarea acestui act administrativ fiscal fiind posibilă în procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, nu s-a stabilit obligația soluționării pe fond a deciziei de impunere cum greșit apreciază recurenta-reclamantă, mai mult, se observă că prin decizia de casare s-a recomandat instanței de rejudecare să analizeze acțiunea în lumina dispozițiilor legale incidente și a tuturor celorlalte motive/apărări invocate cu ocazia primei judecăți. În acest context, nu poate fi pusă în discuție nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond verificând legalitatea deciziei prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere nr. 81/2007, ca nedepusă în termen, și concluzionând că aceasta este nelegală din perspectiva art. 207 alin. (1) C. proc. fisc. și a probatoriului administrat.

Nu va fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 205 alin. (1) C. proc. fisc., imputată instanței de fond de către recurenta-reclamantă. Potrivit acestui text legal, depunerea contestației (cale administrativă de atac) nu înlătură dreptul la acțiune, în condițiile legii, al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Conform art. 210 C. proc. fisc. în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie/dispoziție (după caz) car este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.

Așadar, contestația prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în instanța de contencios a răspunsului organului ierarhic superior (în speță A.N.A.F. ), iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de bază. Cercetarea motivelor de recurs legate de fondul răspunderii fiscale a societății recurentei nu este oportună, în condițiile în care aparține A.N.A.F. în soluționarea pe fond a contestației acest atribut. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarat de SC C. Caraș-Severin S.A. și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, în numele și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 337 din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.